De ieri și de azi: De Ignat (legende, obiceiuri, superstiții)

Recomandări:

De Ignat (legende, obiceiuri, superstiții)

Ziua de pomenire a Sfântului sfințitului Mucenic Ignatie, purtătorul de Dumnezeu – zi cunoscută în popor ca fiind Ziua de Ignat - a fost întotdeauna cea mai tragică zi din viața porcilor, aceste simpatice și nevinovate animale domestice. 
 
De Ignat
 
 

De Ignat - legende și superstiții

 
Obiceiul de a tăia porcii în ziua de Sfântul Ignat – această adevărată noapte a Sfântului Bartolomeu în lumea porcină, după cum o numea în glumă George Ranetti – are o istorie cu mai veche decât suntem tentați să credem. Despre daci se știe că sacrificau porci în ziua solstițiului de iarnă pentru a hrăni Soarele cu carne, astfel încât acesta să prindă puteri și să renască. Datorită acestei ofrande ziua începea să crească și soarele își reintra în drepturi.

Legendele mai spun ca în noaptea de dinaintea Ignatului porcii se visează cu mărgele roșii la gât și că li se arată Ignat, care le vestește cu următoarele cuvinte  că vor fi sacrificați:

Porc gras,
O măciucă-n cap,
Și te culcă lat!

De teama morții care îi pândește, porcii care nu sunt sacrificați de Sfântul Ignat nu se mai îngrașă începând din această zi. Aceiași legendă mai spune ca de Ignat fiecare om trebuie să vadă sânge și să zică:

Ignat, Ignat
Porc umflat!

De Ignat - credințe și obiceiuri

 
De sacrificiul porcilor tăiați în această zi se leagă multe alte credințe și obiceiuri. Iată doar câteva dintre ele:
 
Sângele porcului tăiat în ziua de Ignat trece în popor ca un leac neîntrecut pentru o serie întreagă de boale mai ales atunci când porcul a fost negru. Mulți adună sângele porcului negru într'o strachină cu mei. După ce se usucă, acest amestec de mei și sânge este afumat și măcinat. Eficacitatea lui ca leac la copii, contra spaimei, a guturaiului și a halucinaților se îndeplinește tocmai peste un an.  
 
Untura porcului tăiat de Ignat e folosită la vrăji sau ca leac la vite. În unele locuri, la țară, se păstrează numai câte o bucată de carne de porc negru, care e sfințită la biserică în ziua de Bobotează. Cu această bucată de carne își fac apoi oameni fricțiuni în părțile în care îi ține vreun junghi. Un mort, bănuit a fi strigoi, poate fi uns în acea zi cu untură de porc. În sicriul mortului se pune și o cracă de măceș, pentru ca strigoiul să se încurce în spini  dacă totuși ar reuși să fugă din sicriu.

Victime interbelice de Ignat

Credința că pentru a fi ferit de boale trebuie neapărat să vezi sânge în ziua de Ignat, este foarte răspândită în popor. Cei ce nu au posibiltatea să taie tradiționalul porc, sunt îndemnați de cei bătrâni să taie măcar o pasăre; cu cât mai mare, cu cât vezi sânge mai mult, cu atât vei fi mai bine ferit de boale.  
 
Femeile nu au voie să lucreze în acea zi decât după ce au văzut sânge. Dacă n'au tăiat nici porc, nici pasăre, trebuie să împungă cel puțin creasta unei găini negre, pentru a-i vedea sângele. Apoi se pot apucă de muncă. Dacă nu îndeplinesc aceste datini, legenda spune că Ignat le urmărește până ce le înnebunește și mor. Ignatul îl țin cu sfințenie mai ales femeile însărcinate, ca să nască copii voinici. Nu trebuie lucrate în acea zi straie femeiești - pentru ca femeia să nu geamă ca porcul. În sfârșit se mai spune că Ignat cere neapărat o victimă de ziua lui."  
 
(articolul „Ignat, Ignat, porc umflat” - publicat în revista Ilustraţiunea Română” - numărul special de Crăciun din anul 1933)

Porc sacrificat prin electrocutare
 în perioada interbelică

Tristă și înspăimântătoare zi, nu-i așa? Pentru a nu încheia articolul într-o notă atât de sumbră o să vă invit să citiți câteva versuri vesele, publicate de revista Furnica” - numărul din 18 decembrie 1908:



 SF. IGNAT – SF. BARTOLOMEU

-                     Diatribă vegetariană

Crăciunul e zi sfântă, e zi de sărbătoare!...
O fi pentru voi oameni, dihanii fără cord,
Care-ascultați, reci tocmai ca vântul de la nor,
Guițul melancolic al porcului ce moare.

Cu zâmbetul pe buze, asasinați o scroafă!
Zadarnic plânge porcul, bărbatul drag al ei,
Zadarnic plâng orfanii, nevinovați purcei,
Când sângele-i se varsă, „pemb” ca o garoafă.


Spre-a vă’mbuiba stomacul, voi faceți hecatombă
Din porci!... Vai vouă însă când printre-acești martiri
Ura’mpotriva crudei, barbarei omeniri
Va izbucni grozavă cum explodeaz’o bombă!

Porceasca gintă pururi a fost sacrificată!
Nu-n almanachul Ghota, pe cei mai bravi strămoși,
Ci-n Almanachul Paţac, și-n maţ de caltaboși,
Modernul porc, cu jale, azi lăcrimând și-i cată!

O porci! Iată Decembre! Aceasta este luna
Când pentru voi Ignatu-i un Sfânt Bartolomeu!...
Șoriciul pachidermic când oare so’nroși
Simțind revolta rasei jertfite’ntotdeauna.

Când va suna guițul solemn al răzbunării?
Când vor pretinde porcii la viață dreptul lor?
Când vom vedea la Dacia-al porcilor popor
Urlându-și desnădejdea ca valul dârz al mării?

... Sosi-va ziua’care puterea’ți-o vei pierde
Vei fi silit macazul stomacului să’ntorci,
Și’n loc să fii călăul micilor mei porci,
Vei rumega la birturi cârnați de iarbă verde!...

Jorj Delamizil (pseudonim al publicistului George Ranetti)
 
 
 
(articol publicat în: decembrie, 2014; ultima actualizare: decembrie, 2023)





5 comentarii :

  1. Multumesc Victoria. te mai astept pe blog, cand ai timp si...chef !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ca de fiece data, ne surprindeti cu postari documentate, interesante si instructive. Va multumim si va dorim Sarbatori Fericite in leagan de colinde caci de Ignat se deschide si ciclul colindelor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, Pusha. Sărbători fericite și... ne mai auzim!

      Ștergere
  3. Mi-a plăcut articolul. Pentru mine e prima lectură, înțeleg din comentarii că era aici din 2014. Într-un fel e norocul meu : am șansa nesperată să aflu ceva nou. Ce să zic : uite că n-am ce tăia. La oraș e un pic mai greu de zărit sângele atunci când e neapărat... Da, dar azi de dimineață a trebuit să fac niște surcele de aprins focul într-o cameră, nu știu cum dar a sărit o bucățică de lemn și mi-a zdrelit un deget.. Sânge nu prea a curs, numai ( cred eu) a mia parte dintr-un miligram..!! Nu-i rost de sânge anul acesta. Bine că nu am nimic de cusut, straiele se cumpără gata cusute de altul.
    Foarte bun articolul. Am zâmbit puțin, și m-am bucurat mult fiindcă am avut ce citi și astăzi!

    RăspundețiȘtergere