Orașele
noastre adăpostesc astăzi, ca și acum 100 de ani, un număr mare de ghicitoare
în cărți, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de
cristal, în horoscop, în stele sau chiar în… ochi de bufniță. Nici în acest
“domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate doar mijloacele de
publicitate utilizate (azi mediul virtual - dar nu numai el - fiind
supraaglomerat de astfel de oferte) sau aspectul și mărimea caselor "ghicitoarelor de top”.
În zilele de azi, ca și în cele de ieri, ghicitoarele și clarvăzătoarele sunt la mare
căutare. “Mii de suflete își alină
durerile, își împletesc nădejdile sau își fac capul calendar…” în lumea
magiei. Să
facem așadar astăzi o plimbare prin “Raiul
vrăjitoarelor” din vechea mahala ieșeana a Nicolinei, îndrumați fiind de reporterul C. Luca-Iasi al revistei “Ilustraţiunea Română”:
“Nu cred să existe pe întreg cuprinsul României
Mari vreun oraș cu o mahala blagoslovită de Dumnezeu cu mai multe vrăjitoare ca
mahalaua Nicolinei de la periferia Iașilor. Sunt străzi aici unde nu faci zece
pași fără să dai cu ochii de o firmă cu câteva cărți de joc pe ea și redactată
în stiluri care mai de care mai originale.
Într'o dimineață am luat-o și eu
razna cu Kodak-ul în buzunar prin acest cartier al descântecelor. Din toate firmele trecute în revistă
mi-a reținut privirea una cu următoarea inscripție: “Ghicesc, vrăjesc, fac de dragoste. Lei 20”. M'am oprit în fața porții și abia
atinsesem clanța, când un zăvod lățos se repezi spre mine lătrând și arătându-și
dantura solidă. Această sonerie vie încetă când pe cărarea din mijlocul curții
își făcu apariția o femeie înaltă, brunetă, de vârstă mijlocie, îmbrăcându-și
din mers un halat înflorat peste rochia obișnuită.
- Poftim, poftim… Eram în fund la
bucătărie, de aceea v'am lăsat să așteptați.
- D-ta ghicești ? - o întreb eu.
- Da, eu! Poftiți înăuntru. Sau dacă
doriți, luați loc aici, la masa asta. E mai răcoare…
Și fără să-mi lase timp să mai
vorbesc, se propti în fața mea cu mâinile sprijinite în șolduri, privindu-mă
încruntat:
- D-ta ai o supărare mare...
Eu o priveam abia ținându-mi râsul:
- Doamne ferește! Din contra…
"Consultația"
- Aveți o pierdere. Vi s'a furat ceva…
O pagubă.
- M’a păzit Durmnezeu!
Văzând că în această direcție n'a nimerit-o,
făcu o pauză de câteva secunde, scoase din buzunar o pereche de cărți soioase, le
întinse pe masă, apoi o întoarse pe latura sentimentală:
- D-ta ții în inimă o persoană brunetă,
dar ea…
- Nici gând o întrerupsei eu.
- Atunci ce vrei d-ta? Ai venit aici
să mă faci să-mi pierd vremea degeaba și să mi se ardă mâncarea pe foc? – mă
luă ea la rost tăios și privindu-mă inchizitorial.
Am scos un pol din buzunar și i-am
plătit “consulta'ia", după care domolindu-se ca prin farmec, i-am explicat
rostul vizitei mele, rugând-o să-mi permită să aștept sosirea vre-unui “client".
- Da, da, așteptați. De ce nu? Numai
să dea Dumnezeu să vină. Poate ai venit d-ta într'un “ceas bun"… Câteodată
trec zile întregi și nu “iese" o lețcaie...
Un descântec de deochi
Și în adevăr, venisem într'un “ceas
bun", căci nu trecu nici un sfert de oră și la poartă se opri o căruță de țară din care scoborî o femeie cu un copilaș în brațe. Lătratul câinelui aduse
pe vrăjitoare din nou la poartă:
- Săru'mâna coană Tasie! Ia, nu știi
ce are copchila asta? De vre'o săptămână “o ține într'o gură" zi și noapte. Și pe lângă ea n'am nici eu odihnă. La fel ca acu trei săptămâni, când am venit
întâia oară la mata. Atunci i-o trecut… - dădu lămuriri țăranca.
Coana Tasia examină copilul apoi
dădu competințe din cap:
- E deochiată, mititica!
Aduse un pahar și trimise pe femeie
la cișmeaua din colțul străzii să aducă “apă neîncepută”; apoi bătu în gard la
o vecină, de la care ceru o mătură “părăsită". Rupse trei paie din mătură,
aduse pe o tablă câțiva cărbuni aprinși din care numără nouă pe care îi aruncă
în pahar; iar cu cele trei paie începu să amestece descântând. Din când în când
se oprea, scuipând în cele patru puncte cardinale. M’am apropiat de ea rugând-o
să “descânte" mai rar spre a avea timp să scriu și eu.
- Nu se poate! - se răsti ea. Dacă
poți să-l “furi" cu urechea, bine! Altfel nu mai are “leac". Și eu de
la mama tot așa “l-am furat".
Și continuă să bolborosească, (iar eu
mi-am încordat auzul să-l pot “fura"):
- Fugi deochi
dintre ochi
Cum fuge
iepurele de ogar,
Că te-ajunge
duh de om botezat,
Și pe loc ai
crăpat!
Să pieri, să răspieri
Ca spuma de mare
Ca roua de
soare
Şi Ileana să rămâie
curată, luminată,
Ca de Dumnezeu
lăsată.
Leac… și babei
un colac!
Apoi
cu cele trei paie stropi copilul în creștetul capului, pe frunte și pe piept,
dându-I să bea de trei ori câte puțină apă. Încă nu plecase femeia
cu copilul “descântat", când apăru o nouă “clientă".
-
Ei? Ce-ți mai face bărbatul? – o întrebă coana Tasia.
-
Acum a dat Dumnezeu și se uită cu “ochi mai buni" la mine, vine acasă
devreme...
-
Va să zică și-a făcut “ifectu" băutura…
-
De aceea am venit, să-mi mai faci o leacă…
Citește și: La ghicitoare…
Cât ai bate din palme masa se umplu
cu sticle de toate mărimile (din care nu lipsea aceea cu rachiu) iar
vrăjitoarea începu să prepare “băutura de dragoste" care după spusele ei avea să
readucă tinerei, ce sta sfioasă pe scaun, inima bărbatului apucat pe căi greșite. Am plecat condus până la poartă de
coana Tasia, care bine dispusă în urma avalanșei de clienți îmi strigă din
urmă:
- Mai poftim, mai poftim!”
Sursa: articolul “Anchete
ieșene – raiul vrăjitoarelor” – semnat C. Luca-Iaşi – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 28 iulie 1937 – disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a
Bucureștilor
din pacate e foarte actual desi te-ai astepta ca in era computerelor lumea sa nu mai fie atit de credula
RăspundețiȘtergereCred ca acum chiar si lumea virtuala e plina de astfel de "cititoare ale destinului".. :)
ȘtergereMerită citit articolul! Cred că reporterul a fost foarte curajos, astfel de persoane se lasă greu intimidate. Probabil banii au făcut-o mai indulgentă.
RăspundețiȘtergere