Duminica
Mare a Rusaliilor sau a Pogorârii Sfântului Duh, este sărbătoarea creștină care încheie ciclul
Pascal. Ea se suprapune cu sărbătoarea populară a Rusaliilor și de aceea sunt foarte
greu de diferențiat obiceiurile și practicile creștine de cele precreștine.
Foarte multe din datinile acestei zile sunt în legătura cu cele din ziua
premergătoare, a Moșilor de vară,
sau cu sărbătoarea de a doua zi, Rusaliile. S-au păstrat până
azi multe dintre obiceiurile și tradițiile populare legate de Duminica Mare. Am
selectat pentru voi - din studiul “Sărbătorile
de vară la români”, publicat în anul 1910
de marele etnolog și folclorist român Tudor Pamfile - descrierea câtorva dintre ele:
“De cu sâmbătă seara flăcăii se duc pe
la vii sau pe la păduri, unde taie nuiele mari și frumoase de tei. Aceste
nuiele le duc acasă în spinare, pe greabănul cailor sau cu trăsurile (…). Cei
care aduc pentru casa lor, cei ce cumpără sau dobândesc în dar, aceste ramuri, împodobesc
întreaga gospodărie cu nuiele de tei. Rămurelele mici le pun pe la icoane și pe
la corzile caselor, iar afară le pun pe la ferestre (între geamuri și zăbrele) și pe sub streașină. Mai toți pun și prin garduri, dar mai ales pe la țărușii
porții. Teiul astfel pus, oriunde ar fi, rămâne acolo uitat.”
Ramuri de tei se duc și la biserici: “Rămurelele se așează înaintea icoanei
Maicei Domnului sau nafurarului. După serviciul dumnezeesc, preotul ia
câte o mlădiță mică și o dă fiecărui creștin care se perindează la anafură. Aceste mlădițe se păstrează apoi la
icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii.” Despre aceste crenguțe de tei aduse în
ziua de Duminica Mare de la biserică se crede că au puteri protectoare: “Teiul de Dumineca Mare este bun la multe.
Când peste vară plouă cu piatră, este bine a se arunca afară câte o crenguță de
tei uscat, cu credința că făcând astfel, piatra încetează. Alteori, cu aceleași
crenguțe, este destul numai să se amenințe
înspre partea de cer de unde vine ploaia cu piatră, ca aceasta să se
risipească îndată.”
În Țara Românească femeile duceau la
biserică în Duminica Mare frunze de tei, de mure, de soc și de jaleș. Acestea
erau lăsate acolo timp de trei săptămâni și erau aduse acasă în a treia
duminică: “Aceste buruieni, cred și spun, că sunt
bune pentru multe leacuri. Din ele se fac mai cu seama ceaiuri împotriva
răgușelii și a junghiului provenit din răceală. Cu aceste plante se descântă și la boli, dar mai ales slujesc la vrăjile
de dragoste.”
Citește aici mai multe despre: Cântecele şi descântecele
de dragoste
“Ca
să fii ferit de furtișaguri și pierderi peste an, este bine ca cea dintâi
plăcintă pe care o faci sâmbăta pentru a doua zi, pentru Duminica Mare ca s’o
dai de pomană ori s’o mănânci în casă, să o pui la cuptor întâi și să o
scoți pe urmă, să o rupi în trei părți și să o împarți la săraci. Astfel nu vei fi păgubit cu nimic”.
O altă credință populară legată de această
zi este aceea că: “spre Duminica Mare, comorile
bune, care ard numai pe la zile mari, își
arată flacăra.” O tradiție care se mai păstrează prin
unele sate din Transilvania este aceea de a se face în ziua de Duminica Mare
cununi de cununie “din spice de grâu curat și din felurite flori de câmp”. Acestea
se duc la biserică “unde se păstrează apoi la icoane, pentru toate cununiile de
peste an.”
Un obicei întâlnit prin părțile Muscelului
era acela al “prinsului suratelor”:
Cele două fete care vor “să se prindă surate” taie o ramură de măr dulce și
apoi merg la o fântână împreună cu un flăcău. “Acolo, una se așează într’o
parte și cealaltă în fața ei. Flăcăul le întreabă și ele răspund de trei ori:
- Dați surate pân’la moarte?
- Dăm surate pân’la moarte!
- De azi înainte sunteți surori?
- Suntem!
- De azi înainte să știţț: nu vă mai ziceți
pe nume ci surate.
Apoi flăcăul le dă în mână crăcana de măr
dulce, și apucând una de o ramură și alta de cealaltă, trag s’o spintece.”
Tot în Duminica Mare, pentru că a doua zi
încep Rusaliile, era obiceiul ca seara să se ungă tocurile ferestrelor și al
ușilor cu usturoi și cu leuștean “spre a feri gospodăriile de duhurile
necurate”. Pentru că începând de a doua zi “aceste duhuri se vor război în
văzduh cu duhurile bune și din lupta lor va curge ploaie; de aceea se zice că
Duminica Mare vine întotdeauna cu ploaie”.
Citește și: Moșii cei mari ai Rusaliilor sau Ziua când joacă Ielele
Sursa informațiilor și a citatelor: studiul
etnografic “Sărbătorile de vară la români” - semnat de Tudor Pamfile – publicat de Librăriile Socec&Co. în anul 1910
Frumoase traditii! Inca se mai pastreaza din ele si pe aici!
RăspundețiȘtergereFrumos articol
Multumesc Maricel!
Cu parere de rau, nici macar cei nascuti la tara,nici batranii ,nu cunosc aceste obiceiuri si practici...si au insusit alte"valori",au alte practici.
RăspundețiȘtergereCu toate acestea, sunt locuri in care se mai pastreaza vechile obiceiuri. "Modernizate" poate.... Tatiana o confirma, Nicoleta.
RăspundețiȘtergereTe mai astept pe blog.