Lăsați copiii să meargă la școală!

România (de ieri și de azi): o țară a abandonului școlar

 

Paragrafe:

 

• România de azi: țara copiilor care nu mai merg la școală
• Lăsați copiii să vie la școală
• Cauzele abandonului școlar
• Încrederea părinților în sistemul de învățământ

 

Un articol din perioada interbelică considera abandonul școlar ca fiind o problemă majoră a societății românești din acele timpuri. Din păcate, părăsirea timpurie a sistemului de învățământ este și astăzi – după mai mult de 80 de ani de la apariția articolului “Lăsați copiii să vie la școală” publicat în 15 septembrie 1937 de revista “Realitatea Ilustrată” - o tară la fel de importantă a societății românești. 

 

România de azi: țara copiilor care nu mai merg la școală

 

"România se află pe locul doi în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul copiilor care au vârsta potrivită, dar nu sunt înscriși la școală în ciclul primar, potrivit datelor UNESCO. 12% dintre copiii români care au vârsta la care cei mai mulți merg la școală nu figurau pe lista de înscrieri a școlilor. Doar Bulgaria stă mai rău ca noi, cu un procent și mai mare, de 15%. De altfel, România și Bulgaria sunt singurele state din UE care înregistrează rate de peste 10% la acest capitol." (continuarea aici: panorama.ro) 

Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională. “Media României (16,4%) este mult peste cea europeană (10,6%) și departe de ținta pe care ne-am asumat-o la începutul deceniului trecut, prin Agenda Europa 2020 – 11,3%. Când ne uităm însă la date în funcție de mediu de rezidență, observăm cât de inegal este sistemul de învățământ românesc: în vreme ce persoanele din orașele mari au o rată a părăsirii școlii de două ori mai mică decât media europeană (4,2% vs. 9,8%), persoanele din mediul rural au o rată de peste două ori mai mare decât media europeană (25,4% vs. 11%) și de șase ori mai mare decât cea a persoanelor din mediul urban (25,4% vs. 4,2%)”, informează FES România într-un comunicat remis caleaeuropeană.ro.

 

"De ce renunță la școală după finalizarea celor opt clase atât de multe persoane din mediul rural, spre deosebire de cei din mediul urban? O parte din explicație este lipsa infrastructurii școlare: în rural nu există suficiente licee, astfel că cei care vor să continue să învețe după ce finalizează clasa a VIII-a trebuie să facă un efort suplimentar să meargă la un liceu din cel mai apropiat oraș. Infrastructura școlară din mediul rural nu a mai fost dezvoltată de pe vremea când învățământul obligatoriu se limita la opt clase. Numărul elevilor care învață în mediul rural nu este cu mult diferit față de cel al celor care învață la oraș: anul acesta, din cei 172.531 de elevi înscriși la Evaluarea Națională (examen susținut la finalul clasei a VIII-a), 59% proveneau din mediul urban, iar 41% din mediul rural, diferența numerică fiind de aproape 32 mii de elevi.” (cf. articolului: Infografic Monitorul Social: Media abandonului școlar timpuriu în România, cu 6% mai mare decât media europeană și departe de obiectivele asumate prin Strategia Europa 2020 – 22 iunie 2020) Criza Covid a dus cu siguranță la creșterea ratei abandonului școlar și la limitarea accesului la educație pentru mulți copii din România. 

Vom vedea în cele ce urmează că în zilele noastre cele mai importante cauze care conduc la abandonul școlar sunt aceleași ca și în anul 1936: dificultățile materiale ale părinților și necesitatea intrării timpurii a copiilor pe piața muncii. 

Copii muncind - de ieri și de azi

Una dintre cauzele principale ale abandonului școlar este conform UNICEF ROMÂNIA intrarea pe piața muncii: “Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activități regulate ca barman, de prostituție sau cerșetorie, prezența pe durata semestrelor școlare în astfel de activități aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu renunțarea prematură la educație. O soluție pentru cei care au nevoie să muncească ar putea fi promovarea unor modele comune din țările vestice, și anume implicarea liceenilor ce au nevoie de resurse pentru a se întreține în activități aducătoare de venit pe perioada vacanțelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting pentru o seară."

Lăsați copiii să vie la școală

Un dialog dintre reporterul interbelic Lory Panaitescu-Zătreni – autoarea articolului publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – și Mitică a lui Corbeanu, un adolescent din perioada interbelică, ne confirmă că și acum 80 de ani “intrarea pe piața muncii” era una dintre cauzele importante care duceau la renunțarea la continuarea studiilor:

“- Câți ani ai Mitică?...
- Merg pe treișpe la Vinerea Mare...
- Așa... Ești om mare acuma...
- Ihă...
- Și ce o să-ți dea taică-tău de Vinerea Mare?...
- Nic (nimic)... Ce să-mi dea... Că nici n'o să fiu acilea... Plec la oraș că începe școala...
- la te uită !.. Pleci la școală la oraș...
Băiatul râde de naivitatea mea.
- Nu cucoană....
Mă duc să slujesc la crâșmă... Fusei și anu' trecut...

 

Viață de picolo

- Dar tu n-ai terminat școala, Mitică...
- Ttt…
- Cât a mai rămas să faci?
- Păi... nu știu.
- Cum se poate să nu știi?.. la spune, cât a mai rămas?
- Un an...
- Ei, tot ai făcut ceva... Și când pleci?
- Acu!... Să scrie taica de la oraș, că dacă rămân mă ia la școală...
- Și ție nu-ți place la școală?...
- Ba îmi place... Da' trebuie să fac de bani...
- Iei bani mulți la crâșmă?
- Iau... adică îi ia taica...
- Și ce faci tu acolo?
- De toate... Nu e greu... Da' nu prea dormim că ne sculăm de noapte și facem de culcat tocmai pe la unșpe-douășpe dupe înserat...
- Dar... în ce loc e crâșma aia?...
- Nu știu...
- Cum se poate să nu știi? Vai de mine, Mitică, păi tu ești deștept... Să zică așa un prost, nu tocmai tu...
- Pă strada Măgurele...
- Știi și numărul? - 37...
- Bravo, Mitică!...

Sunt mii de Mitică al lui Corbeanu în județ și în toată țara, zeci de mii: unii cu un an rămas, alții cu doi și alții cu trei. Din cele 7 clase cât are învățământul sătesc, nici jumătate din copiii care pășesc peste pragul celei dintâi nu ajung în băncile ultimei.

 

Micul lustragiu

Cauzele abandonului școlar

Modelul educațional oferit de părinți (cel mai adesea, elevii care ajung să renunțe la educație provin din familii în care părinții nu au mai mult de opt clase) precum și încrederea scăzută în educație sunt semnalate de UNICEF ROMANIA ca fiind și ei factori importanți care duc la abandonarea studiilor. Care era situația în perioada interbelică aflăm din același articol publicat în anul 1937:

“Cauzele sunt multiple. În primul rând trebuie înscrisă pasivitatea țăranului - de multe ori rezistență fățișă - în a-și trimite odrasla la „șicoală", - cum zice el. - Că doar nu-i trebuie carte ca să vadă de vite... În ciuda progresului, ruralul consideră școala un lux și o sarcină. Copilul, lipsind de-acasă, îl frustrează de un ajutor real pe care conta. Și, în plus, e un atac discret la punga lui subțire, căci e silit să-i cumpere cărți. E partea cea mai gravă: să scoată el din nodul ștergarului banul lui muncit și adunat cu răbdare în zile de lipsuri și de trudă ca să-l dea pe cărți și pe caiete, e o adevărată tragedie, un chin, o smulgere din făgașul raționamentului pe care și l-a însușit de la bătrâni, cu care se identifică în marea masă a celor mulți și asemenea lui și pe care numai „domnii" nu îl înțeleg. 

Pe de altă parte progresele copilului sunt lente și se vădesc părinților abia după ani de așteptare. E și normal să fie așa, căci micul țăran, când vine la școală, trebuie format din toate punctele de vedere. Nu e vorba numai să-i pui abecedarul în mână și să-l înveți a ceti; trebuie să-i frămânți suflețelul și mintea ca pe un aluat, cu strășnicie și stăruință, în așa fel încât, cu toate că acasă este altfel, școala să-i dea o structură intimă nouă și o înfățișare exterioară deosebită. Învățătoarea de pildă socotește un mare succes când elevul sau eleva ajunge să înlocuiască pe “Fă, doamnă…" cu un termen mai ales și pe "tu" cu dumneata. Părinții însă, ei înșiși puțin eclectici în expresii, nu prețuiesc asemenea roade. În fine, când după trei-patru ani, odrasla scrie și citește mai mult sau mai puțin bine, o trag de la școală să învețe să fie om, adică plugar.”

 

Încrederea părinților în sistemul de învățământ

Despre încrederea părinților anului 1936 în sistemul de învățământ același articol spune:

 “Se întâmplă, foarte adeseori din păcate, ca micuții să facă 7 ani de școală și rezultatul să fie aproape nul. Nu din pricina lor, nu e vorba de capacitatea lor de pricepere. Copilul, fie chiar și cel mai greu de cap, sfârșește totuși prin a-și forma bagajul de cunoștințe cerut dacă dascălul știe și vrea să stăruie. Școala însă nu le poate da nimic, căci n’are zestrea utilă, n’are aparate de experiență, n’are laborator, n’are teren de aplicație, n’are nici măcar dascălul de specialitate, acel the right man in the right place imperativ al timpului nostru. Și atunci?... Cursul complementar menit să dea roade atât de frumoase e de fapt o vreme irosită zadarnic și un prilej de înveninare a raporturilor dintre copii și săteni. (…) 

Lăsați copiii să meargă la școală!

Se pune însă întrebarea: Ce ai făcut tu, Stat, ori tu, inițiativă particulară pentru ca învățământul supra-primar să fie atrăgător și de folos pentru viitorii cetățeni de mâine? Tu, legiuitor, ai pus în lege: „De la promulgarea acesteia în timp de 5 ani, absolut toate școalele primare să aibă 7 clase"..., dar nu te-ai îngrijit și de mijloacele necesare pentru înfăptuire. Ai lăsat în grija învățătorilor închipuindu-ți că entuziasmul lor realizează opera. Este adevărat că, în majoritate, învățătorii fac învățămantul complet; însă strădania lor e fără rezultate, căci nu se poate face curs supra-primar fără personal anume pregătit, fără săli înzestrate cu tot confortul, fără biblioteci potrivite nevoilor satului, fără ateliere practice regionale, fără câmp de muncă și experiențe agricole, fără unelte - în fine fără întregul arsenal care, mânuit de oameni pregătiți și inimoși, să dea rezultate vădite, asigurând programul și făcând ca și părinții să capete încredere în școală.” 

Voi încheia repetând îndemnul reporterului interbelic, atât de actual și astăzi:

“Lăsați copiii să meargă la școală!” 

Pentru că “smulși de la lumina ce o primeau, copiii uită repede tot sau aproape tot ce au învățat. Mintea lor fragedă care începuse a se deprinde cu cărările drepte ale judecății, prinde iar obiceiul șmecheriei ocolite și a supunerii prefăcute. (...) Școala neterminată nu i-a putut transforma pe deplin. Nu sunt nici larve, nici fluturi. Le-a dat aripi, dar nu pot zbura. Abia de pot face un salt, din când în când, ca să cadă pe o floare sau pe un spin.” 

Surse:

- articolul “Lăsați copiii să vie la școală” – semnat Lory Panaitescu-Zătreni - publicat în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 15 septembrie 1937;
- articolul “Abandonul școlar timpuriu: cauze și posibilități de prevenire”

- articolul "Țara copiilor care nu mai merg la școală"

 

---