"" DE IERI ȘI DE AZI: Pietre de leac

Recomandări:

Pietre de leac


Arsenalul terapeutic utilizat în evul mediu era format în principal din extracte de plante sau din produse de origine animală. Produsele chimice se foloseau mai rar. Este de remarcat însă că în acea perioada “terapeuții” atribuiau proprietăți curative unui număr mare de pietre prețioase. 



Dr. Pompei Gh. Samarian menționa în lucrarea “Medicina și farmacia în trecutul românesc”: Pietrele rare, nestimatele, fac parte din arsenalul therapeutic al acelor vremi, pentru că se credea că au anumite proprietăți curative. Această credință n'a fost numai la noi, ci la toate popoarele. Episcopul Marbod din Montpellier (+1123), a scris o carte întreagă despre calitățile vindecătoare a vreo 60 de pietre rare sau pietre scumpe. Pravilistul bisericesc citează câteva nestemate din cele 12 care împodobesc pe Efud (un simbol din îmbrăcămintea preoțească) și care au proprietăți minunate contra unor boale; acestea sunt: sardion, topazias, smaragdul, antraxul, zafirul, aspis, yacintul, ahatis, ametisos și hrisolitul.

 
"Lucește ca focul și ca sângele, luminoasă, cu putere dohtorească de vindecă... umflături și la rănile carele se fac de fier, ungând cu dânsa ranele și umflăturile". 

Sardionul, cunoscut azi sub denumirea de onix (sardonix), este utilizat de practicienii metodelor alternative de terapie pentru tratarea rănilor deschise infectate sau pentru regenerarea pielii în zonele afectate de infecții (prin acoperirea acestora cu comprese umezite cu apă energizantă cu onix). Onixul este de asemenea folosit pentru creșterea capacității de concentrare și a încrederii în sine.

Onix roșu

 
"piatră scumpă care iaste mai roșie decât Antroca și se face la un oraș ce se cheamă Topazi în India. Care Pazie, o freacă dohtorii pe o grease și dacă o freacă nu iase dintr'ânsa rușală, ce rămâne în zeama aceia ca laptele, adecă albastră, de aceea cei ce o freacă împlu vase cât vor, și cât de o ar freca nici împrejurul ei, nici la cumpănă scade, nice nemica, numai ce stă tot într'un chip ș'au fost și nu se strică, și acea apă ce iase dintr-ânsa când o freacă, iaste foarte de folos la ochi când dor, încă și la cei ce înebunesc, adecă care'și ies din minte, numai cum li-o va da să bea se tămăduiește".

Topazul este o piatră semiprețioasă incoloră dar care are poate fi întâlnită într-o mare varietate de culori: galben, maro, verde, albastru, roz, roșu. Varietatea la care se referă textul citat este topazul rosu provenit din India. Practicienii de azi ai terapiei cu ajutorul cristalelor consideră că topazul, atunci când este purtat în timpul somnului, alungă coșmarurile. Tot despre topaz se crede că ajută pe cel care îl poartă să se elibereze de stres, de furie sau de depresie. De asemenea topazul stimulează metabolismul și îmbunătățește digestia. Este benefic în cazul bolilor de sânge, al hemoragiilor, al gutei sau al bolilor de ficat, de rinichi și de vezică biliară.


 
Este verde, iar puterea lui iaste de astâmpărare a setei și de'ași vedea fața într'ânsa ca într'o oglindă"Numele acestei pietre prețioase are la origine cuvântul grec “smaragdos” (piatră verde). 

Deoarece verdele său intens este culoarea primăverii, smaraldul este considerat ca fiind un simbol al tinereții veșnice, al dragostei și al reînvierii. Se crede că beneficiile pe care le aduce purtătorului sunt numeroase: ajută la regenerarea țesuturilor afectate de infecții, întărește sistemul imunitar, are un rol detoxifiant puternic. De asemenea există credința că smaraldul reglează funcțiile inimii, ficatului, pancreasului, rinichilor și ale glandei tiroide.

Smarald

Antraxul 

 
"Iaste oxiu roș... se face... la Africa. Și povestesc cum nu se află ziua, ce noaptea, că dă pară ca o făclie sau ca un cărbune iase scântei, și după un ceas iar se potolește, de aceea cunoscând-o ceia ce o caută că iaste aceia, merg la lumina ei și o află, iar dacă o află o iau, și când o țin și o duc, ori cu ce haine de o ar acoperi, zările ei tot ies afară, (de parcă ar fi vorba de radiu). Dimitrie Cantemir spune: Antraxul este piatra scumpă roșie, rubin mare.“



 
Cunoscut în evul mediu și sub denumirea de antrax) era considerat ca fiind un simbol al puterii și al succesului. Practicienii cristaloterapeuți de azi cred că purtarea rubinului este benefică pentru ficat, inimă, splină, coloana vertebrală și pentru intestine și că ajută la rezolvarea problemelor de natură sexuală. Se crede de asemenea că rubinul stimulează circulația sângelui și că poate ajuta cu succes pe cei care vor să renunțe la vicii: la fumat, la cafea, la alcool sau la droguri.

 
Iaste cam mohorât.., și când o freci să o amesteci cu lapte de muiere și ungi durerile carele sânt și se chiamă umflături, numai (de)cât se tămăduiesc.” 

În cele mai multe cazuri safirul este asociat cu culoarea albastră, dar el poate fi întâlnit și în varietăți de culoare galbenă, violetă, verde sau chiar portocalie. Despre safir se crede că stimulează funcționarea sistemului nervos și că ajută la reglarea funcționării glandei tiroide. Energia safirului este benefică în cazul problemelor cardiace apărute pe fond nervos și ajută la tratarea otrăvirilor și a mușcăturilor de insecte.


Aspis 

 
Iaste în chipul smaragdului... iaste foarte de treabă la ceia ce'i lovesc năbădăicele, adică la ceia ce'i lovesc lovituri și cad jos de se tăvălesc și le merge spumele." (epilepsie !?). 

Denumirea sub care este cunoscut azi aspisul este aceea de jasp. Opac, de obicei roșu – poate fi și alb, galben, maro, verde sau chiar albastru – jaspul este o piatră karmică despre care se crede că ar aduce succes în afaceri, noroc la bani, bucurie și optimism. Din punct de vedere terapeutic despre jasp se crede că ar fi benefic în cazurile de reumatism, cancer, epilepsie sau al problemelor de auz. De asemenea adepții de azi ai terapiei cu ajutorul cristalelor consideră că jaspul este indicat să fie purtat de cei care suferă de afecțiuni ale stomacului, rinichilor, splinei, inimii sau ale ovarelor.

Jasp

Yacint

 
Se găsește și în Sciția, este bun la muierile celea ce vor să fete, ca să nască lesne.” 

Hiacintul este cunoscut azi și sub denumirea de zircon sau de diamant de Ceylon și se întâlnește în varietăți de culoare galbenă, roșie, roz, maro, verde, albastră, gri sau chiar neagră. A fost folosit de-a lungul veacurilor pentru alungarea vrăjilor, a blestemelor sau a deochiului. Practicienii cristaloterapiei recomandă azi purtarea hiacintului îndeosebi gravidelor pentru a avea o naștere ușoară. Ei cred de asemenea că hiacintul calmează crampele intestinale, că stimulează apetitul și că este un talisman care alungă toate tipurile de dureri.

Hiacint

 
Cine o va purta la dânsul, numai să i se atingă de trup, cât vin de ar bea, niciodată nu se îmbată.” 

Ametistul este o varietate de cuarț de culoare violet. Se crede despre ametist că absoarbe durerea și că protejează sănătatea aceluia care îl poartă. Este considerat de asemenea benefic în cazul insomniilor, în cazul bolilor de ochi, păr, stomac, ale sistemului nervos central, ale sistemului digestiv sau ale sistemului endocrin. Chiar și azi există credința că ametistul îi poate ajuta pe cei dependenți de alcool să renunțe la acest viciu.

Ametist

Hrisolit

 
Această piatră de o vei freca, tămăduiaște pre ceia ce au piatră, carii nu pot lăsa udul, așișderea și de durerea înfrângerei mădularului și de stomah, și de toate lucrurile pântecelui tămăduiaște". 

Cunoscut și sub denumirile de olivină sau de peridot, crisolitul este un cristal galben, galben-verzui, verde, măsliniu sau maroniu. Terapia cu ajutorul cristalelor recomandă crisolitul pentru a ajuta buna funcționare a inimii, a timusului, a plămânilor, a vezicii biliare și a splinei. Se crede de asemenea că mărește lactația în perioada de alăptare.


Crisolit

Ahatis

 
Putere de vrăcire ca aceasta are, că de va mușca pre om scorpia sau ohea, cum vei freca cu dânsa pre om la frunte, aciaș se tămăduiaște"

Agatul este de asemenea o varietate de cuarț. Cele mai întâlnite agate sunt cele albastre sau verzi. Este recomandat să fie purtat în perioada unor mari tulburări emoționale, fiind un balsam al sufletelor îndurerate. Se spune despre acest cristal că ajută la remedierea problemelor sexuale și că stimulează fertilitatea. Agatul poate fi folosit și pentru a echilibra activitatea ficatului, rinichilor, vaselor de sânge, plămânilor, ganglionilor și timusului sau pentru scăderea în greutate.


- Dr. Pompei Gh. Samarian - “Medicina și farmacia în trecutul românesc” – Tipografia “Cultura” – 1938



4 comentarii :

  1. Eu vreau sa cred ca aceste pietre chiar ma ajuta... ,dar le port si pentru frumusetea lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. E important cred, sa crezi in proprietatile cristalelor de a te ajuta. Ca e vorba despre o energia lor pozitiva sau doar de autosugestie e mai putin important daca efectul e cel scontat...

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce să zic? —doar pe cele prețioase nu le am. Că m-au ajutat? Nu prea. Pentru că eu nu prea cred. Multe dintre ele sunt amintite în Biblie. Fiecare din cele douăsprezece triburi ale lui Israel, avea o piatră corespondent. Dar cred că le știi mai bine decât mine. Și, cum am văzut într - unul dintre comentarii, trebuie să crezi.
    Mulțumesc pentru trimiterea la acest articol. Sincer nu știam de proprietățile lor curative.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca au aceste proprietati - multumeste-i lui Episcopul Marbod din Montpellier. Daca nu au nici un efect va trebui sa il certi tot pe el... :)

      Ștergere