Gândurile marilor scriitori români despre Anul Nou: Interviuri „uitate” din 1929

 

Există în sufletul omului un imbold optimist care izbucnește în prima zi a anului. Toată suflarea omenească își spune: „Anul acesta va fi cu siguranță mai bun decât anul trecut… Anul acesta, nu se poate să nu reușesc!”. Omul trăiește cu această speranță până la prima deziluzie puternică, apoi așteaptă cu nerădare următoarea zi de 1 Ianuarie, „zi dătătoare de infinite speranțe”.

 
Cu această convingere, reporterul revistei „Realitatea Ilustrată” pornea, în ajunul anului 1929, să afle răspunsul la o întrebare simplă, dar provocatoare: „Ce impresie vă face venirea unui an nou?”.

 

 

 

Iată cum au răspuns titanii literaturii noastre, dezvăluindu-și latura umană, ironică sau pragmatică.

---

---

Liviu Rebreanu: Între iluzii și revizuirea „sfărâmăturilor”

 

La acea vreme director al Teatrului Național din București, Liviu Rebreanu era prins între petiții și telefoane. Răspunsul său reflectă rigoarea și dorința de creație a romancierului:

“Domnul Liviu Rebreanu, fiind director general al Teatrului Național, e extrem de ocupat. Între semnarea a două petiții, lămuririle pe care le dădea unei actrițe și o convorbire telefonică, ne-a spus:

- Fiecare an nou e un prilej de iluzii, precum fiecare sfârșit de an înseamnă o risipire de speranțe și o revizuire a sfărâmăturilor. 1930 poate să aducă toate surprizele. Pentru mine, ar fi cel mai simpatic dacă mi-ar aduce o carte nouă - firește de-a mea.”

Tudor Arghezi: Ironie tăioasă și o „amenințare” amicală

 

Vizita la Arghezi nu a fost lipsită de peripeții. După ce i-a râs în nas reporterului, scriitorul a trimis un răspuns sub formă de scrisoare, exasperat de numărul mare de „anchete” literare:

“Când m'am dus la domnul T. Arghezi, rugându-l să-mi răspundă la întrebarea pusă, domnia-sa mi-a râs în nas. Eram complet dezarmat. Tot domnul Arghezi m'a scos din încurcătură, dându-mi următorul răspuns, sub formă de scrisoare:

Stimate Domnule,

După “anchetă" s'a născut “întrebarea". În zece zile, mi s'au pus deja două întrebări: “Ce cred despre doamna Hortensia Papadat-Bengescu?" și “Ce influență au avut femeile asupra încercărilor mele literare?". În primul caz am scăpat - să mă ierte distinsa scriitoare - afirmând că nu știu să citesc. Anchetatorul mi-a și trimis volumele doamnei Bengescu… În al doilea caz, am afirmat - să mă ierte cititorii – că sunt virgin.

La întrebarea dv.- a treia – “Cum privesc venirea unui an nou", lăsați-mă să reflectez, până la 25 lulie 1930.

Dați-mi voie să mă folosesc de ospitalitatea dv. ca să previn, pe al patrulea întrebător eventual, că dacă nu mă, lasă'n pace, îi trag o bătaie.

Cu camaraderie,

T. ARGHEZI”

Camil Petrescu: Melancolia eternului elev

 

Găsit în redacția „Omului Liber”, autorul „Sufletelor tari” a privit întrebarea prin prisma amintirilor din adolescență, unde începutul era mereu marcat de promisiuni încălcate:

“Pe domnul Camil Petrescu, autorul “Sufletelor Tari", l-am găsit în redacția “Omului Liber", înconjurat de un vraf de hârtii și de prieteni.

- Ce impresie vă face venirea unui an nou?

- Aceeași impresie pe care mi-o face întâi septembrie. Când eram în liceu îmi ziceam: anul acesta voi avea numai note bune. Și era totdeauna ca în trecut. Asta, până am terminat liceul. Voi privi la fel fiecare început de an, până când voi termina iar…”

Victor Eftimiu: Anul Nou ca „foaie moartă de calendar”

Pentru Eftimiu, convenția calendaristică nu avea nicio valoare în fața naturii și a disciplinei interioare. Pentru el, adevăratul an nou nu începe la 1 ianuarie:

“Domnul Victor Eftimiu, autorul atâtor piese de teatru care au obținut succese răsunătoare pe prima noastră scenă, ne-a spus:

- N'am avut niciodată impresia că intru într’un an nou, căci disciplina milenară n'a putut învinge, în mine, sentimentul de independență. An nou? De ce? Toate zilele sunt noi. E an nou, când încep o muncă nouă. Firea însăși nu se supune legilor noastre, căci 1 lanuarie nu înseamnă un început, nici pe pământ, nici sub pământ, nici în ape, nici în văzduhuri. Când desghiață gârlele, când se vestește prima barză și toate cele de subt pământ, - afară de frații noștri îngropați - ies la lumină. Iată Anul Nou. Cellalt? O foaie moartă de calendar."

Ion Minulescu: Între mărire și... onorarii neplătite

 

După o urmărire prin mai multe ministere, reporterul l-a găsit în sfârșit pe Minulescu. Poetul a oferit un răspuns savuros, oscilând între vanitate și autoironie:

“Cu domnul Ion Minulescu am avut de dus lupta cea mai aprigă. Am fost la domnia-sa acasă.

- Sunt de la “Realitatea". Am întreprins o anchetă printre scriitorii noștri, pentru numărul special de “Anul Nou". Solicit amabilitatea unui răspuns de la dumneavoastră.

- Care e întrebarea?

- Cum priviți, ce impresie vă face venirea unui an nou?

- Asta știe Dumnezeu!

Al doilea răspuns care mă dezarmează. Insist.

- Totuși aș vrea să știu, cum priviți venirea unui an nou…

- Bine, vino mâine la minister. Îți voi da răspunsul.

A doua zi l’am căutat pe dl. Minulescu la Ministerul sănătății, al muncii, al instrucțiunii publice. Nicăieri nu l-am găsit. Era instalat, tot în biroul d-sale din Ministerul cultelor și artelor, care întârziase cu mutatul. Domnul Minulescu era înconjurat de o actriță, un profesor de conservator, un director de teatru și alții... Îi vorbesc.

- Mi-ați promis răspunsul pentru azi.

- A! Da! Da! Șezi, te rog, puțin.

Și domnul Minulescu mi-a scris răspunsul:

Sosirea unui an nou o privesc la început cu bucurie, fiindcă de obicei de fiecare an nou, mi se cer tot felul de interview-uri, atenție care face să mă cred om mare. Și pe urmă, cu tristețe fiindcă interviewurile, de obicei, nu mi se plătesc, ceea ce-mi dovedește că sunt tot un om mic.”  

Lecții de optimism (sau scepticism) interbelic

 

Recitind aceste rânduri după aproape un secol descoperim cu uimire că, deși lumea s-a schimbat radical, „imboldul optimist” despre care scria reporterul în 1929 a rămas neschimbat.

 
Fie că ne regăsim în pragmatismul lui Rebreanu, în melancolia lui Camil Petrescu sau în spiritul liber al lui Victor Eftimiu, răspunsurile lor ne reamintesc că Anul Nou nu este doar o dată în calendar, ci o oglindă a sufletului nostru. Ironia lui Arghezi și sinceritatea debordantă a lui Minulescu ne arată că marii scriitori nu erau doar statui de bronz, ci oameni care simțeau, la fel ca noi, presiunea începuturilor și gustul dulce-amărui al speranțelor reînnoite.

 
În final, rămânem cu imaginea unei epoci de aur a literaturii române, unde chiar și o simplă întrebare de gazetă devenea prilej de reflecție profundă. Poate că, în loc de rezoluții complicate, am putea împrumuta de la acești maeștri puțin din umorul și autenticitatea lor pentru anul care vine.

 

Descoperă și alte pagini din universul literar de altădată

 

Dacă v-a plăcut incursiunea lumea scriitorilor interbelici, vă invit să răsfoiți și alte portrete și interviuri de colecție din arhiva De ieri și de azi:

 

• Cu Ionel Teodoreanu despre „La Medeleni” – O discuție fascinantă despre nostalgia copilăriei și geneza celebrului roman.
• De vorbă cu doamna Elena Gib Mihăescu – O mărturie prețioasă despre viața și universul scriitorului Gib Mihăescu.
• Povestea vieții lui Emil Gârleanu – Dincolo de „Din lumea celor care nu cuvântă”, descoperiți destinul omului din spatele paginilor.
• Artur Enășescu - povestea tristă a unui poet – O privire emoționantă asupra vieții zbuciumate și a talentului unui poet marcat de suferință.

Sursa:

• articolul “Scriitorii și anul nou” – publicat în numărul din 28 decembrie 1929 al revistei “Realitatea Ilustrată”

 

---

---