De ieri și de azi: Rezultatele căutării pentru liciu

Recomandări:

Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea liciu. Sortați după dată Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după relevanță pentru interogarea liciu. Sortați după dată Afișați toate postările

Povestea unui genial actor de comedie: Petre Liciu


Am părăsit pentru un timp lumea artiștilor aproape uitați. Am încercat în articolele anterioare să devoalez pentru voi câteva dintre destinele marilor actori de odinioară (Maria CiucurescuSorana ŢopaAgepsina Macri-EftimiuLeny Caler sau Nora Piacentini), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica Florescu, Gheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor de comedie al secolului trecut și al Teatrului Național din București: Petre Liciu.

Teatrului Naţional din Bucureşti

Citește mai mult... »

Au fugit de acasă pentru a se face actori...

În vremurile de azi este, de cele mai multe ori, este o mândrie ca cineva "să se facă actor". Cu cât talentul și faima unui actor este mai mare, cu atât sunt mai încântați sunt părinții de alegerea făcută de copiii lor de a se dedica scenei. Și nu se pune, în nici un caz, problema de a izgoni de acasă vreun copil pentru că a ales să devină actor. În vremurile de ieri însă, pe la începutul secolului trecut, “o seamă de părinți se socoteau în doliu dacă vreun băiat sau fată își arătau dorința de-a fi „râsul lumii". Nu numai boerii nutreau idei atât de proaste pentru meseria de „actor", egală cu aceia de paiață, ci și burghezimea, care în realitate a căutat întotdeauna să țină pasul celor „nobili" - nu avea părere bună despre „soitari" (notă: fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor fanarioți din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc.), adică despre “bufoni”. Nu că actorii nu erau simpatizați de public, dar meseria lor era legată, pe vremea aceia, de multe suferinți, pricina a unei proaste stări materiale, îmbunațită mult mai târziu.” (*)

Ștefan Julian
Ștefan Julian - Frosa Sarandi -  Grigore Manolescu

„Proasta părere n'a împiedicat totuși pe atâția tineri, mai puțin tinere, din burghezia de sus și chiar din neam de boeri, să îmbrațișeze meseria, fără să le pese de apriga luptă cu nevoile vieții ce-i aștepta”. Matei Millo, Grigore Manolescu, Ștefan Julian, C. I. Nottara, Vasile Toneanu, Ion (Iancu) Brezeanu, Petre Liciu sau, mai târziu, Nora Piacentini, Silly Vasiliu sau Alexandru Giugaru sunt doar câteva nume din galeria adolescenților care au fugit (sau au fost izgoniți de acasă) de acasă pentru a se dedica scenei. Articolul “Pentru a te face actor înainte vreme trebuia să fugi de acasă” – semnat de teatrologul Ioan Massoff (publicat în revista Realitatea Ilustrată – numărul din 31 ianuarie 1939 – disponibil online în Digiteca Arcanum) ne dezvăluie câteva din aceste povești de viață:

Citește mai mult... »

Maria Filotti - un interviu interbelic

Maria Filotti (n. 9 octombrie 1883 - d. 5 noimebrie 1956) a fost una dintre cele mai apreciate actrițe ale României din perioada interbelică. A jucat în 167 de piese de teatru. A apărut pe scenă în compania selectă a unor mari actori ai teatrului românesc: C.I. Nottara, Aristizza Romanescu, Agatha Bârsescu, Petre Liciu, Aristide Demetriade, Nicolae Soreanu, Tony Bulandra. A fost de asemenea una dintre cele mai apreciate profesoare ale Conservatorului de Artă Dramatică din București, societară de onoare a Teatrului Național din București și reprezentantă a României în Comitetul Internațional al Societății Universale de Teatru. Cred că sunt suficiente informații biografice pentru a vă stârni curiozitatea și să citiți un interviu acordat în anul 1932 de Maria Filotti săptămânalului “Ilustrațiunea Română”:



Citește mai mult... »

Începutul cinematografiei în România

Primele proiecții de film – primele studiouri


Spectacole dedicate proiecțiilor de film au fost organizate în România începând din anul 1896, primul eveniment de acest fel fiind cel care a avut loc în saloanele din redacția revistei "L'Independence Roumaine" din București, în 27 mai 1896. S-au proiectat atunci, cu mult succes la public, diverse „vederi, fotografii vii și fotografii animate: Un dineu, Lecția de biciclete, Grădina Botanică, Dejun pe iarbă, Piața Operei din Paris, Pe lac, Serbarea rusească, Intrarea țarului în Kremlin, Ieșirea lucrătorilor din uzina Lumière, Tâmplarul la lucru, Plecarea în trăsură, O gondolă în Veneția, La băi la mare, Un bufet și celebrul Sosirea unui tren în gara Ciotat (un program foarte apropiat de cel prezentat la Paris, în decembrie 1895, de frații Auguste și Louis Lumière). 
 
Leon Popescu - cinematografie
Leon Popescu - finanțatorul primului film românesc (stânga)
Paul Menu - autorul primelor filmări din România (dreapta)
 
Începând din anul următor au început să fie produse și primele pelicule documentare românești. Autorul primelor filmări din România a fost fotograful și operatorul de origine franceză Paul Menu. Acesta a filmat în perioada 10 mai - 20 iunie 1987 pelicule precum Inundațiile de la Galați, Bâlciul Moșilor, Terasa cafenelei Capșa, Defilarea ș.a.
 

 
Primul film românesc

Până la turnarea primului film vor mai trece însă 15 ani. Primul film artistic românesc, "Independența României", a fost turnat în 1911 și 1912, iar premiera acestuia a avut loc, "într-o atmosferă vibrantă", la Cinematograful Eforie (Bulevard) din București, în 1 septembrie 1912. Filmul a fost finanțat de Leon Popescu și realizat de Grigore Brezeanu, după un scenariu scris de  actorul Petre Liciu. Distribuția filmului a inclus pe mulți dintre marii maeștrii a scenei românești din acea perioadă: Constantin Nottara, Elvira Popescu, Maria Filotti, Aristide Demetriade, Iancu Brezeanu, George Ciprian ș.a.
 
Primul film românesc
Cadre din filmul "Independența României" (1912)



Prima "uzină de filme românești"
 
Doi ani mai târziu avea să se inaugureze unul dintre primele studiouri de film din România, eveniment menționat într-un articol publicat de revista “Viața cinematografică”, în numărul din 15 martie 1914:

"D-1 Ludovig Ressel, proprietarul cunoscutului magasin de mașini și automobile din Bucurelti a înființat de la 1914 o fabrică Românească pentru fabricarea de filmuri cinematografice, instalată după toate cerințele technicei moderne, să execute tot soiul de filmuri: după natură, industriale, tot ce se atinge de arta cinematografică. Uzina, înființata cu mari sacrificii de d. Ressel e prevăzută cu toate aparatele cele mai complicate și e în stare să fabrice 2000 metri pe zi. “Filmul Național Român”, așa se intitulează noua întreprindere a d-lui Ressel și sub această firmă a fost înregistrată la Tribunal. Personalul technic administrativ al uzinei se compune din specialiști cari și-au făcut practica și studiul în uzinele mari din Franța, Germania, Italia, Danemarca."


Cinematograf

Această știre este importantă pentru că precizează anul înființării unui studio care a produs câteva filme artistice importante pentru începuturile cinematografiei din România, dintre care amintesc producțiile “Din viața lui Păcala” (1915) și “Ecaterina Teodoroiu” (film realizat în aprilie 1921, la Brașov, de către realizatorul Nicolae Barbelian, care a realizat un montaj cu scene filmate de el și cu secvențe de actualități cinematografice realizate de Serviciul Cinematografic al Armatei Române). Din păcate ambele pelicule s-au pierdut.





Citește mai mult... »

Ion Iancovescu – regele de altă dată al comediei

Ion Iancovescu (n. 1889 – d. 1966) a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai străluciți actori ai scenei românești din prima jumătate a secolului trecut. De-a lungul unei cariere artistice care s-a desfășurat pe parcursul a cinci decenii, Ion Iancovescu a strâns mai mult de 18.000 de apariții pe scenă. Iată cum îl caracteriza F. O. Fosian pe marele actor în volumul de memorialistică 87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”: “Nesecat isvor de vervă și fantezie, trăiește intens fiecare rol creat – personagiu real în lumina rampei, actor în viața cea de toate zilele”.


Stânga: articol din "Le Figaro" - 6 februarie 1937
Dreapta: Ion Iancovescu în "Realitatea Ilustrată"- 1931
 

Citește mai mult... »

Povești despre cafea și cafegii

Nimic nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată, în intimitatea propriului cămin. Dar cafea nu se bea dintotdeauna. Dacă aveți puțin timp și o cafea bună la îndemână, o să vă spun acum câteva dintre poveștile cafelei:


Citește mai mult... »

Amintiri vesele și triste cu Marioara Voiculescu

Marioara Voiculescu a fost, fără îndoială, una dintre actrițele care au dominat scena românească de teatru în prima jumătate a secolului trecut. F. O. Fosian o caracteriza astfel: 
 
Maeștrii teatrului românesc
 
Iată actrița de ilustră personalitate artistică a primei noastre scene, - talentul de covârșitoare putere de creație, - tragediana de mare amploare, - temperamentul vulcanic care erupe în fiecare replică, în fiecare gest. Eroina legendară, femeia îndrăgostită, amanta pasionată, ființa pierdută sau răsvrătită, - în oricare din roluri – de la “Judith” la “Lulu”, de la “Salomeea” la eroina dramei moderne, de la “Peer Gynt” la “Actrița”, d-na Marioara Voiculescu a creat și a redat cu măiestrie complexul sufletesc al personagiilor. Spectatorul din sală este țintuit de vraja jocului tumultuos care constituie arta d-nei Marioara Voiculescu.” (1)
 
Citește mai mult... »