1907: În paşi de vals printre poeţi

 

Ce poate fi mai relevant pentru a afla câte ceva despre preferinţele oamenilor dintr-o anumită epocă decât un… sondaj de opinie. Despre un astfel de ”sondaje”, realizate în anul 1907, o să vă vorbesc astăzi. Nu este bineînţeles vorba despre un sondaj de opinie realizat pe un “eşantion reprezentativ” şi cu o “marjă de eroare” strict determinată. Sunt doar răspunsuri ale cititorilor revistei “Moda nouă ilustrată” la întrebările puse de redactori despre dansurile preferate sau despre poeţii citiţi cu plăcere. Opiniile, preferinţele, limbajul şi… pseudonimele cititorilor o să va intereseze şi o cred că o să vă amuze:

“Care din dansuri vă este preferabil? 

 Şi de ce?“

Blondina cu ochi verzi din Vaslui “numeşte dansul ei preferat: valsul regele dansurilor şi ne mărturiseşte că nimic nu e mai plăcut decât atunci când se simte legănată de acordurile unui vals.”

Brunetele cu ochi de foc, loco: “Fiind nişte pasionate valsatoare, găsim că cel mai preferabil dintre toate dansurile e valsul, căci nu eşti mai fericită decât când, cu un bun valsator, te legeni în plăcuta melodie a valsului răpitor. Noi credem că o perfectă dansatoare sau dansator nu poate prefera alt dans decât valsul, valsul şi iar valsul.”

Dolman din Medgidia: “drăguţa horă, fiindcă este un adevărat dans românesc, apoi sentimentul naţional se simte de la primul pas si acord al instrumentului. Mai este şi liniştit, neobositor şi un bun prieten al sănătăţei. Nu te simţi în urma acestui dans nici cu junghiuri, nici cu ameţeli, bătăi de inimă şi apoi nu te încălzeşte aşa rău ca după serie o obositoare de vals. A dansa nu înseamnă, după mine, decât pur şi simplu ruina sănătăţii, însă o persoană pasionată după dans nu simte răul făcut precum nici pasionatul fumător nu simte otrava ce în mari cantităţi o introduce în corpul său.”

Doi ochi căprii, Caracal  “se pronunţă pentru vals, căci “numai el prilejuieşte ocazia de a fi mai aproape de persoana iubită, care să te facă să simţi o senzaţie nespus de plăcută.”

Două surioare brune, Mizil adoră valsul căci:

“Ce frumos este valsul, valsul răpitor !

El ne urcă pân’la ceruri, pe scări de amor.”

Marchizul Chamery, loco: se declară şi d-sa partizan al valsului. “Cea mai mare plăcere ce o simt în viaţa mea este când cu o perfectă dansatoare mă simt legănat de fermecătoarea armonie a unui vals sublim ! Nimic nu e mai dulce decât valsul, valsul şi iar valsul Cu valsul pe buze vom muri.”

 “Pe care dintre poeţii români 

îl citiţi mai cu plăcere ?”

Gig. Heruvim, Brăila: “Pe Alecsandri, căci el a ştiut să zugrăvească calitaţile românului, a contribuit la împuţinarea defectelor. Pe el, căci numai el a înţeles murmurul pârâiaşelor, cântecul păsărelelor, frumuseţea naturei. Pe Eminescu, căci el a cântat mai frumos pe coardele iubirei, el a înţeles tainele ei.”

D-şoara Mygnona, Focşani: Aduce omagii lui Eminescu pe care îl numeşte  << stea divină ce aruncă’n ţara lui lumină >>.

D. Craumois d’Aurenzio, Galaţi îşi exprimă părerea în versuri:

Lui Vlahuţă

“Cu o măiestrie ne’ntrecută,

Frânturi de vorbe tu închegi

Şi cânţi în versuri cristaline

Poema visurilor pribegi. (…)”

Două Romaşcance: “Oricine simte româneşte poate aprecia în timpul generaţiei noastre pe mult adoratul şi gingaşul poet transilvănean Octavian Goga care a fost apreciat acum de curând până şi de Academia Română, dându-i cel mai mare premiu pentru versurile lui.”

D-şoara Vanilia de la Putna: “…fiecare poezie îşi are farmecul ei şi fiecare poet meritul lui. În prima linie citesc cu drag poeziile şi tot ce scrie scumpa noastra poetă Carmen Sylva, căci tot ceea ce a scris a scris cu multă simţire şi de un lirism înduioşător.

Al doilea citesc cu aceiaşi plăcere pe Vlahuţă, ale cărui poezii Din prag, Dormi în pace şi altele, având subiecte luate din viaţa zilnică, grăiesc cu putere sufletului nostru; de asemenea mă mişcă poeziile lui Eminescu şi Alecsandri. Pe a doua linie vin tinerii noştrii poeţi ale căror poezii au farmecul lor.

Concluzia e: Orişice poet îşi are meritul şi talentul său, orişice poezie farmecul ei!”

Claudius din Călăraşi se declară pentru Eminescu, fiindcă:”…el a suspinat toate tânguielile sufletului, el a rourat cu lacrimile sale visurile de dragoste ale tinereţii noastre; el a dat glas blestemului întregului neam românesc în contra neadevărului civilizaţiunii noastre. Peste aceste credinţe ale noastre, el a întins << straiele de purpură şi aur >> ale poeziei sale, el a învăluit şoaptele inimei generaţiunei noastre cu splendoarea unei forme întinerite de dansul, în care a turnat << limba veche şi înţeleaptă a cronicarilor >>”

Floare albastră, Tg. Lespezi stă în cumpănă între Eminescu, Alecsandri și Vlahuță: “Eminescu sublim… Alecsandri admirabil… Vlahuță blând, dulce… frumos. Ori de câteori citesc ceva de el, mă face să rămâi într’o reverie blândă, nesfârșit de dulce… și pare c’aș vrea ca bucata ce citesc să nu se mai sfârșească. Deci cui dau preferință? Când toți trei îmi sunt dragi și numai momentele predispoziției sufletești decid atracția către unul sau altul?”

D-șoara N.L. însă citește cu o nesfârșită plăcere pe Alexandru Macedonski,

 << marele poet al Nopților>>.

Mocăncuța, Medgidia gustă mai cu drag operele lui Coșbuc, iar acum citește cu pasiune poeziile lui Octavian Goga.

D-șoara Laura Popilian, Drăgușeni: “Sunt sigură că multe din drăgălașele cititoare ale revistei d-v. preferă a citi mai mult versurile nemuritorilor poeți Eminescu, Alecsandri, Coșbuc, Vlahuță etc. prea puține însă își vor reaminti de poeții Neculai Beldiceanu și Traian Demetrescu. Cu toate aceste, versurile lor sunt sublime, plânsul lor pentru proletari ne înalță sufletul la o melancolie divină, iar stilul lor dulce și limpede ca lacrima ne face a le îndrăgi versurile, citindu-le cât de mult, în tocmai ca melodia unui preafrumos cântec, pe care, oricât de mult am asculta-o, tot nu ne săturăm de ea niciodată. Iată de ce prefer a citi mai mult duioasele poezii ale acestor doi poeți.”

Sursa: articolele apărute în rubrica “Anchetele revistei Moda noua ilustrată” apărute în perioada ianuarie – martie 1907 – răsfoite în Biblioteca Digitală a Bucureștilor.

Citește mai mult... »

Secretele cosmetice ale femeilor aztece

Preocuparea femeii de a-şi pune în valoarea frumuseţea şi farmecul nu e proprie societăţii moderne. Se ştie că produse cosmetice se foloseau în Egiptul antic încă de acum 3 - 4000 de ani. Dacă mai crede cineva ca în zilele noastre se pot descoperii tratamente cosmetic naturiste noi – pot să vă spun cu certitudine că se înşală. Uleiul de măsline, ceara epilatoare, nisipul fin folosit pentru exfoliere, mierea de albine sau extractele din plante – ca să enumar doar câteva dintre ingrediente - sunt folosite de milenii de către femei pentru a-şi “retuşa” frumuseţea.

Despre tratamentele cosmetice utilizate de  femeile din Roma, Atena sau din Egiptul antic s-au scris multe. Mai puţine probabil despre metodele prin care “doamnele aztece”  ştiau să-şi accentueze farmecele. Tocmai de aceea mi-a atras atenţia articolul “Reţete pentru îngrijirea frumuseţii la femeile aztece de acum 700 de ani” apărut în numărul din 26 iunie 1935 al “Realităţii illustrate”. L-am citit şi pentru că mi s-a părut interesant o să vi-l ofer şi vouă:

Femeie fardată dupa
moda aztecă cu figura
 vopsită în două culori

“ Studii  recente făcute asupra vechilor picturi aztece găsite in Mexic, ne aduc interesante revelaţii asupra modului în care doamnele aztece, înţelegeau să-şi accentueze farmecele.

Se ştie că femeilie acestei vechi civilizaţii, care cu trei sute de ani inainte de descoperirea Americii de către Columb , se aflau într'o stare de culminantă înflorire , întrebuinţau pudra , rouge-ul, creionul de buze, vopselele de păr şi alte cosmetice.

Interesant în special de notat este faptul că frumuseţile aztece îşi vopseau adesea feţele în două culori aplicând spre exemplu, roşu pe toată partea superioară a obrazului şi negru pe cea inferioară , sau roşu sus şi galben jos. Vopseaua era întrebuinţată în genere pe tot trupul dar faţa  avea parte de o atenţie specială. Culoarea favorită era o cremă galbenă numită „axin" la care se mai adăogau şi alte substanţe spre a-i varia nuanţa. Iar pudra pe care obicinuiau (să o folosească) mai mult era de un ocre şi roşcat.

Vopsirea feţei implica o adevărată artă deoarece culoarea de bază era accentuată cu sublinieri de vermilion, cu albastru sau cu verde. Aztecele ultraelegante îşi vopseau dinţii în roşu şi buzele în albastru. La unele partea superioară a feţei era vopsită în galben, partea de jos în albastru iar gura era înroşită cu carmin. Fardarea fetei nu putea fi făcută decât de către experţi.

Patru sclavi îmbracă
o doamnă aztecă

Într'una din stampele noastre vedeţi o doamnă aztecă pregătindu-se pentru o recepţie . E de observant că cei cari o ajută să se îmbrace nu sunt femei. Odată îmbăiată şi masată cu uleiuri parfumate de către sclavele sale, doamna se întindea pe o sofa şi în vreme ce femeile îi cântau acompaniindu-se cu nişte mici tamburine, veneau servii cu veşmintele şi o îmbrăcau.

Fardul era aplicat cu atâta îngrijire încât se inventase pentru această operaţie un vocabular special în care un singur cuvânt servea la indicarea unui complicat  procedeu.Îngrijirea frumuseţei femeieşti era de domeniul practicilor religioase şi zeiţa Xochiquetzal, patroana dragostei şi a frumuseţei primea confesiunile amorurilor nefericite şi făgăduia succese viitoare.

Elementul de capitală importanţă în îngrijirea frumuseţei era oglinda pe care aztecii o făceau dintr'o pirită lustruită, şi era perfectă .

Femeile vechilor Mexicani făceau băi de aburi şi masseuse pricepute le frecau corpul cu ierburi ce aveau darul să le invioreze pielea.

Femeile aztece par a fi fost nudiste şi invitau adesea pe tinerii care le plăceau, să se scalde cu ele în bazinuri mari în care intrau complet nude. Nu e exclus să fi existat şi pe atunci predicatori care criticau aceste excese ale tinerei generaţii.

Aztecele par a fi cunoscut binefacerile săpunului. Unul dintre secretele frumuseţei lor era întrebuinţare a unei buruieni numită „etzapanxiutl" care avea o sămânţă amară şi dădea o admirabilă loţiune emolientă. Făceau deasemeni uz de parfumuri a căror preparare pare a fi atins culmea perfecţiei. Frumoasele aztece îşi întreţineau dinţii mestecand „tzictli" baza „chewing-gum-ului" de astăzi.

Zeiţă aztecă
îmbracată ...la modă

Părul, nu rămanea niciodată la culoarea lui naturală. O vopsea extrasă dintr'un rar mineral transforma părul negru într'un strălucitor albastru-închis, iar celui castaniu îi dau un luciu cald. Pieptănăturile lor arborau bucle, ondulaţiuni şi chiar cârlionţii pe care i-am văzut pe vremea Directoratului. Multe dintre femeile aztece purtau părul scurt tăiat dar mai multe erau acelea care-şi  lăsau cosiţele să le ajungă până la talie.

Cu toate ciudăţeniile mai sus descrise, femeile aztece par a fi fost fermecătoare, aşa reiese cel puţin din scrierile spaniolilor. Însuşi marele cuceritor Hernan Cortez s'a îndrăgostit nebuneşte de fecioară aztecă Malinche. Trebuie să observăm însă că atunci când a văzut-o, faţa nu-i era vopsită nici în galben şi nici în albastru şi nu purta decât un vesmânt extrem de simplu, de sclavă. Ea cunoştea totuşi vechile secrete aztece pentru înviorarea şi înfrumuseţarea epidermei cu ajutorul săpunurilor şi a ierburilor parfumate. “

Sursa: articolul “Reţete pentru îngrijirea frumuseţii la femeile aztece de acum 700 de ani” apărut în numărul din 26 iunie 1935 al “Realităţii illustrate” citite în Biblioteca Centrală Universitară “Lucian Blaga” - Cluj Napoca

Citește mai mult... »

“Junii Braşovului” – arc peste timp

Serbarea "Junilor" - 1929

Începând de vineri, 21 aprilie, Braşovul îmbracă din nou straie de sărbătoare: Festivalul oraşului, “Zilele Braşovului”, ajunge la ediţia a XIV-a. Duminică 23 aprilie – în Duminica Tomii – este programată coborârea “Junilor” în cetate. Obiceiul Junilor braşoveni a interesat de-a lungul timpului nu numai pe români. Saşii brașoveni s-au procupat de această datină atât de originală si de pitorească. Unul dintre primele documente care descrie acest obicei este un manuscris al lui Wilhelm Kamner (d.1901), fost profesor de desen la Liceul “Johannes Honterus” din Braşov. Conţinutul acestui manuscris este redat de Luiza Netoliczka în articolul “Contribuţiuni la obiceiul Junilor braşoveni: o veche descriere săsească”, publicat de revista “Ţara Bârsei” (numărul din martie-aprilie 1935) şi ne descrie amănunţit acest obicei, aşa cum se desfăşura în secolul XIX:

"Taraful Junilor" -  1929

"Deja cu câteva săptămâni înainte de Paşti, invită conducătorul flăcăilor (Altkneht) pe flăcăi cu scopul de a se înţelege cum să-şi aranjeze festivalul cu ocaziunea sărbătorilor de Paşti. Sărbătorile încep de sâmbătă având loc atât după masă cât şi seara anumite solemnităţi bisericeşti (Învierea Domnului), care durează până la miezul nopţii. În Dumineca Paştilor dimineaţa se ţine înc'o dată o mare slujbă bisericească.  După masă - iarăşi după un serviciu divin mai scurt - preotul botează pe feciori (pe Juni), după aceea aceştia părăsesc curtea bisericii cântând din gură şi se duc până la crucea din Prund. Acolo, prinzându-se de mâini, fac un cerc şi încep hora, acompaniaţi de muzicanţi ţigani. După ce feciorii au jucat câtva timp, conducătorul părăseşte şirul şi intrând în mijlocul horei aruncă în sus buzduganul adus cu sine, cât se poate de drept, cu scopul să-l prindă când cade jos. Aceasta o mai repetă de două ori şi dacă a reuşit să-l prindă de fiecare dată, se întoarce în şirul dansatorilor fără să plătească amenda şi predă buzduganul vecinului său. Acesta aruncă şi el buzduganul de trei ori ca primul June şi apoi îl predă vecinului. Acest lucru se repetă de atâtea ori până când fiecare şi-a făcut rândul. Atât hora cât şi muzica şi aruncarea buzduganului par cam monotone. Singura întrerupere a acestei monotonii se întâmplă atunci când unul, din neîndemânare, nu arunca drept buzduganul, ci oblic. În cazuri de acestea publicul fuge exclamând şi ferindu-se dinaintea greutăţii buzduganului. După ce şi-au terminat jocul, flăcăii înşiraţi frumos se duc împreună cu muzicanţii la localul lor de adunare unde apoi se despart. Seara are loc un chef aranjat din banii celor amendaţi.

Un june din 1929
în costum tradițional

În a treia zi se ţine mai întâi slujba bisericească. După masă Junii se duc pe Coasta Prundului (Kreutzberg) unde iarăşi petrec cu jocuri, cu aruncarea buzduganului, cu mâncări, băuturi şi cu împuşcături, până se înserează. Seara se duc din nou la crucea din Prund, unde continuă jocul şi aruncarea buzduganului. Pe urmă se duc la vătaf, unde petrec cu vin cumpărat din suma adunată din amenzi. În ziua de Miercuri după Paşti atât tinerii cât şi bătrânii se duc fie călare fie cu căruţa între Pietrele lui Solomon (Salamonsfelsen). Acolo împodobesc brazii cu cruci şi cu foiţe aurite pentru cortegiu; şi în acest timp se joacă hora şi se aruncă buzduganul. După masa încep pregătirile pentru reîntoarcerea în oraş într-un cortegiu frumos. Înaintea cortegiului pornesc cimpoierul (surlaşul) şi muzicantii, călări. Apoi urmează brazii împodobiţi, care sunt duşi de feciori călări, apoi toţi Junii vin călări. În urmă se înşiră căruţele cu neamurile Junilor. Cortegiul îşi ia drumul pe Strada Ecaterinei până la crucea Moskaliu. Brazii se împărţesc în modul următor: câte doi la fiecare cruce pe unde trece cortegiul, dar la crucea din Prund se lasă patru; ceilalţi brazi se pun la casa vătafului, armaşului şi la casele membrilor din comitetul bisericesc (Kirchenvater). Joia dupa masă, Junii merg la Grader (sub Tâmpa), unde iarăşi petrec cu mâncare şi băuturi. Vineri şi sâmbătă se întrerupe această serbare, iar Dumineca se mai duc odată sub Tâmpa. Inaintea casei lui Muller joacă hora şi apoi se duc la vătaf, unde fac socotelile. Cu aceasta se termină serbarea.”

Cortegiul Junilor în drum
spre Brașov - 1929

În timp, acest obicei a suferit modificări. O descriere a serbării şi câteva fotografii am găsit în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” – numărul din 30 aprilie 1929: “A doua zi de Paşti se ţine obicinuitul serviciu divin. După masă, Junii merg împreună cu părinţii, cu neamurile şi cu alţi tovarăşi în grădina lui Zeimen, unde se așează în diferite grupuri, ospătându-se cu fripturi, prăjituri şi vinuri aduse cu ei, petrecând în discuţii vesele, muzică şi împuşcături. Către seară Junii pleacă din grădină şi se duc în Prund, jucând hora şi aruncând buzduganul la fiecare cruce, atât la ducere cât şi la întoarcere. La crucea din Prund se repetă jocul şi aruncarea buzduganului".

Cortegiul Junilor - 1937

“(…)Și anul acesta, cu tot timpul nefavorabil, au avut loc de Paşti la Brașov cunoscutele serbări ale „Junilor", la care au luat parte pe lângă un numeros public braşovean, d-nii miniştri I. Mihalache, Mihai Popovici, Voicu Niţescu şi I. Lugoşanu. Serbările „Junilor" la Paşti sunt unele din cele mai frumoase obiceiuri româneşti, caracteristice numai feciorilor din mahalaua Scheiul Braşovului. Ele ţineau altădată opt zile, începând din prima zi de Paşti şi pană’n Dumineca Tomii. Se compun din jocuri şi excursiuni, la care ia parte toată populaţia Braşovului, fără deosebire de naţionalitate. Există obiceiul ca feciorii braşoveni, “Junii”, să se ducă înainte de Paşti în zilele de Buna Vestire şi Florii, împreună cu Surlaşul, pe Coasta Prundului, anunţând începutul serbărilor prin Surlă (un fel de fluier). Surlaşul e un fel de trubadur al junilor, care ia parte la toate serbările, rămânând neschimbat în această funcţie toată viaţa. Cu surla nu se cântă însă decât la Buna Vestire, la Florii şi de Paşti când încep adevăratele serbări ale junilor.

Vrei, nu vrei... (1929)

Începutul serbărilor se face după un anumit protocol, totdeauna acelaşi. În celelalte zile se fac excursiuni la Scheiu şi în jurul lui, cea mai de seamă fiind cea de Miercuri (a 4-a zi de Paşti). Locul de petrecere în această zi e în capătul de sus al Scheiului - la „Între Pietre" - de unde se desfăşoară o minunată privelişte spre Braşov. Junii merg toţi călări, având în frunte vătaful şi armaşii, urmaţi de publicul din Braşov care vrea să ia parte la escursiune. La „Între Pietre" se întinde o horă mare, cu cântece de lăutari şi focuri de pistoale şi se petrece până’n spre seară. Atunci junii se întorc spre oraş trecând prin Groaveri în sunetul muzicilor, pe lângă porţile cetăţii şi oprindu-se apoi la Crucea Moşicoiului, sub poala Tâmpei, unde petrecerea se încheie, cântându-se în cor “Hristos a înviat!” 

Alaiul Junilor în anul 1935

Evenimentele care au trecut peste oraşul Braşov şi peste România în ultimul secol au adăugat şi alte elemente acestei frumoase sărbători. Iată cum s-a desfăşurat ea acum câțiva ani – conform relatării făcute de www.brasov.ro: “În dimineaţa sărbătorii junii coboară călare în cetate, trec pe la vătaf, armaşul mare şi armaşul mic (serje), după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piaţa Prundului (azi Unirii) din faţa bisericii Sf. Nicolae. Aici înconjoară Statuia eroului necunoscut, nu înainte ca preotul paroh să le sfinţească steagurile printr-o scurtă slujbă. Urmează încolonarea grupurilor după o ordine bine stabilită şi devenită tradiţională: mai întâi Junii Tineri, urmaţi de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armaşi. Vătaful poartă banderola roşie pe piept, iar armaşii mare şi mic, albastră şi galbenă, formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis. Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt, unde cântă "Hristos a înviat!", fiecare grup în parte. Apoi coboară pe strada Mureşenilor până la Bulevardul Revoluţiei, după care urcă, ocolind pe str. Nicolae Bălcescu, trec de "Poarta Schei", în sus pe str. Căpitan Ilie, str. Tocile spre "Capul Satului" pe str. Podul Creţului şi de aici la Pietrele lui Solomon.

Un grup de juni cântând

 ,,Christos a înviat" - 1935

Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt întâmpinaţi de locuitorii Braşovului cu urale şi aplauze, cărora junii le răspund prin a-i invita să-i însoţească "la Pietri" ca să petreacă în natură alături de ei. Odată ajunsi la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii serăspândesc pe cele două platouri, la locurile amenajate din moşi strămoşi, la mesele lor. Petrecerea începe prin ieşirea la horă şi aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca "Hora junilor".  Urmează şi alte jocuri: sârba, brâul, breaza, bătuta s.a., fiind invitate la joc şi fetele. După o zi de petrecere cu jocuri, cântece şi veselie, grupurile se încolonează aşteptând să coboare de pe platoul ce domină amfiteatrul. Junii Tineri îşi ocupă locul de frunte, ca adevăraţi iniţiaţi şi păstrători fideli ai obiceiului. Alaiul părăseşte locul plin de legendă de la Pietrele lui Solomon, reluându-şi traseul de la urcare. Junii ajunşi în Piaţa Prundului nu se mai opresc la Poarta Schei (ca altadătă), ci pătrund în Cetate, fiind primiţi cu "porţile deschise", ocolesc Casa Sfatului (azi Muzeul Judeţean) şi se îndreaptă spre cimitirul bisericii "Sf. Paraschiva", în Groavei, unde se află mormântul marelui poet Andrei Mureşianu (ale carui oseminte sunt aduse de Pe Tocile în anul 1925) şi în faţa mormântului cântă "Hristos a înviat!" şi un pasaj din imnul "Deşteaptă-te Române".

Hora mare de pe tăpșan
jucată de Juni în anul 1935

Aplaudaţi de mulţime, grupurile de juni se despart, îndreptându-se fiecare pe străzi diferite, nu înainte ca mulţimea să le adreseze vătafilor urarea "Să ne traiești, vătafe!". Documentele atestă că în anul 1931 existau şapte organizaţii ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor Tineri. Ultimul grup înfiintat este cel din 1924 grupul Junilor Braşovecheni, format numai din bărbaţi căsătoriţi.”

Aşadar, trei relatări din trei epoci diferite ale acestei tradiţii frumoase păstrate de braşoveni. Sper că peste decenii cineva să povestească contemporanilor săi despre serbarea “Juniilor Braşovului”, aşa cum era ea prin anul… 2018.

Surse:

- articolul “Contribuţiuni la obiceiul Junilor braşoveni: o veche descriere săsească” semnat Luiza Netoliczka – publicat în revista “Ţara Bârsei” – numărul martie-aprilie 1935

- articolul “Serbarea junilor la Braşov” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 20 aprilie 1929

- articolul “Junii” de pe site-ul: www.brasov.ro 

Citește mai mult... »

O poveste de dragoste cu final tragic (Vasile Alecsandri si Elena Negri)

Articolul rescris şi completat îl găsiţi aici (clik pe titlu pentru a-l vizualiza) :

Elena Negri - steluţa pierdută a poetului Vasile Alecsandri 

Citește mai mult... »

Femeia perfecta de ieri si de azi

 Sa ne si amuzam...

Idealul femeii perfecte a evoluat de-a lungul vremii.Astfel, ea, femeia perfecta a Clujului interbelic, avea ochii caprui, ca Mary Pickford, inaltimea de 1,63 m, ca Pola Negri, pieptul ca Greta Garbo (82,5 cm), talia ca Bebe Daniels (65 cm) si soldurile Gildei Gray (90 cm).

Sursa: Foaia transilvana

In 2009 femeia perfecta trebuia sa aiba picioarele Eve Longoria sau cel putin ale Nadinei Coyle, de la Girls Aloud, acestea trebuind sa fie "infipte" in apetisantul posterior al cantaretei Kylie Minogue. Parul trebuia sa arate ca cel al lui Cheryl Cole, iar abdomenul perfect al lui Britney Spears se potrivea perfect. Kelly Brook avea sani superbi, iar chipul Angelinei Jolie ii facea pe englezi sa-si ridice palariile.Englezii apreciau ca femeia perfecta ar trebui sa aiba brate ferme, ca ale Primei Doamne americane, Michelle Obama, care are si gingii perfecte.

Sursa: The Sun

 Dar care ar fi idealul in 2014?  Ma ajutati voi?

Sursa: www.topx.ro

Citește mai mult... »

Despre bugetul Romaniei din toate timpurile

Bugetul Romaniei - vaca de muls pentru politicienii de ieri si de azi :

ROMANIA - Flamand mai e maica! De-l mai tinea nitel in opozitie, murea bietul copil de foame!

Furnica - ianuarie 1911

Anul 1912 - Saracu tata! Acum inteleg eu de ce era asa cocosat cand a murit!

Furnica - ianuarie 1911

ASTA NU-I AMOR ADEVARAT!

Cocotake - Sunt eu cu asta in luna de miere, dar mie'mi lasa gura apa dupa mierea aluia!

Furnica - ianuarie 1911

- Reusi-vor sau nu sa'l scoata din sanul bugetar al Puterei ?

Furmica - decembrie 1911

Si pentru ca se apropie, ca si atunci, Revelionul:

Don Juanescu - Ma chere, iesti singura civilacare mi-a rezistat atat de mult: am inceput sa'ti fac curte in anul 1911 la ora 12 fara 5, si abia, in fine, mi;am vazut visul cu ochii in anul 1912 la 12 si 5 !

Furnica - ianuarie 1911

Citește mai mult... »

Colinde vechi

Am gasit pentru voi doua colinde publicate in numerele de Craciun ale Foii populare din anii 1898 si 1899. Primul dintre ele - Cantec de stea - se canta in vremea domitorului A.I.Cuza - cel putin asa spune articolul:

CANTEC DE STEA

Frunza verde de trei flori

Mi-a venit niste fiori

Din talpi pana’subsuori!

Ce amar si ce durere

O! Plangere neincetata

Cu lacrami amestecata!

Iaca moartea ma desparte

Si me duce’ntr’alta parte...

Sa va rugati la tot omul

Pentru mine catre Domnul

Sa ma duca la ai drepti

Unde se duc si’ntelepti!

Sa va rugati la tot omul

Pentru mine catre Domnul

Sa ma duca intr’o lumina

Unde-i  inima deplina!

Vino, taica, fratiori !

Vino, maica, suriori!

Veniti si voi copilasi

Iubitii mei ingerasi!

Veniti  veri, veniti nepoti

Si veniti vecini cu toti...

Veniti rude, doritori

Ce me vedeti c’acu mor

Si me’mpodobiti cu flori.

Auzita de la Gr. Militaru-Gorju

si cantat in zilele Craciunului

in timpul lui Cuza Voda

( Foaia populara -27 decembrie 1898 )

COLINDA (CORINDA)

Colo 'n sus spre rasarit

Stea galbina s'a ivit

Dar aceia nu e stea

Ci’i o dalba monastire.

In monastire cine-si canta?

Noua Popi, noua Dieci

Si pe atatia Patrierhi.

Slajba sfinta cine-o asculta ?..

Asculta-o maica sfanta.

Maica sfanta cu fiu sfant

Fiul plange nu mai tace

Maica nu stie ce sa face:

-          Taci fiule, taci dragule

Ca maica tie ti-a da

Doua mere , doua pere

Doua tate albe ale mele

Si ti-i juca'n san cu ele.

Fiul plange nu mai tace

Maica nu stie ce sa face:

-          Taci fiule, taci dragule

Ca maica tie ti-a da

Scaun jadetului.1)

Macaul  botezului

Din scaun ai judeca

Cu macau 2) ai boteza.

( De la Filip Orofreiu din Orastie jud. Huneidorei.

 Transilvania. Etate : 59 ani.

St.. ST. TUTESCU

 1)      Jadet – judecatorul sufletelor;

2)    Macau- buchetul de busuioc cu care boteaza Popa

Citește mai mult... »

Optimism de Craciun

Intrebare pentru voi:

 In ce an a fost scris textul urmator ?

DISTRUGEREA  DATINELOR NOASTRE

„ Din an in an datinele, obiceurile credintele noastre, lasate din batrani, isi pierd tot mai mult din consistenta lor, asa ca, cel mult peste doua generatii nici nu se va mai pomeni de serbarile, cunoscute – sub numele de Colinzile Craciunulul si ale Anului  nou daca tot astfel vor merge lucrurile.

  Astazi chiar, in ajunul acestor doua sarbatori, doar prin mahalale si prin sate se mai pastreaza obiceiul strabun de  umbla cu colinda.

In orase, si mai cu seama prin strazile principale,, nici nu se mai stie de acest obicei. Bogatasii inchid portile si nu lasa,copiii, cari vin cu colinda. Cat despre Irozi,Nunta taraneasca, Steaua, nici  nu se pomeneste ca sa se mai arate prin strazile din centru  (...).

E dureros de tot, ca aceste obiceiuri sa dispara si inca intr-un mod atat de trist.

Si aceasta pierdere  a conzistentei datinelor noastre, se datoreaza fara indoiala distrugerii credintei

Mai  inainte vreme. atit orasanul cat si taranul, erau tot atat de credincios.i Amandoi pazeau sarbatorile, amandoi se duceau duminica si sarbatoarea la biserica, amandoi se inchinau cu aceiasi religiozitate.Dar de cand romanul a inceput a se adapa la scoalele strainatatii, de cand a inceput sa-si imbuibeze capul cu toate nazdravaniile panglicarilor apusului,de cand isi  sacrifica tineretele pe altarul neurasteniei, de atunci si datinele stramosesti au inceput sa se instraineze, asa ca azi feciorii bogatasilor de alta data nici nu mai stiu de acele datine sfinte (...).”

  

Articolul din Foaia populara – numarul de Craciun – 26 decembrie 1898 ( si stfel v-am dat si raspunsul la intrebare ) este semnat  Un batran moldovean . Mi-a atras atentia titlul – apoi continutul care – poate fi scris aproape cu aceleasi cuvinte si astazi. Citindu-l am fost cuprins de un optimism nebun. Colinzile si obiceiurile de Craciun nu au disparut inca – desi a trecut un secol si ceva de la aparitia articolului, un secol cu doua razboaie mondiale si 50 de ani de comunism care au trecut peste noi. Ele s-au transformat, s-au laicizat, s-au comercializat ( poate erau si atunci deja usor comerciale ? ) – dar nu au disparut. Si nu a disparut nici farmecul lor, mereu proaspat. Asa se face ca un articol pesimist  m-a incarcat de  optimism : obiceiurile si datinile de Craciun nu vor disparea din sufletului neamului nostru. Gresesc?

Citește mai mult... »

Felicitări de Crăciun și de Anul Nou

Pentru că tot suntem în febra sărbătorilor - și pentru că e perioada în care primim și transmitem felicitări cunoscutilor, apropiatilor sau colaboratorilor, mă rog, cam tuturor celor pe care îi cunoaștem (din pacate - în marea majoritatea a cazurilor - în format electronic) - m-am decis să caut felicitări din vremuri trecute. Fără sa neg farmecul celor de azi - nu pot să nu spun că regret timpul în care, înainte de Crăciun, primeam multe plicuri cu felicitări "pe hârtie" cu urări frumos caligrafiate, scrise de mână. Am găsit câteva felicitări din perioada interbelică în arhiva digitală a Bibliotecii Naționale. Vi le arăt și vouă:

          

Și o felicitare mai specială, trimisă credincioșilor de Patriarhul Nicodim al României în anul 1940:

Citește mai mult... »

Gheorghe Ionescu-Gion

GHEORGHE IONESCU-GION
(n. 1909, Bucuresti – d. 1999, New York )

Artist celebru din perioada interbelică, Gheorghe Ionescu cunoscut sub pseudonimul Gion, a fost un renumit interpret de tango și de foxtrot. Deși și-a început studiile la Facultatea de medicină – studii la care a renunțat după ce a leșinat în timpul primei autopsii – fără știrea părinților - s-a îndreptat înspre cariera muzicală. Într-o seară în care cânta la barul de noapte „Răcarul”, mama sa, adusă de prieteni să-și descopere copilul pe scenă, a leșinat atunci când l-a văzut.

Talentul l-a făcut însă repede celebru.O celebră reclamă interbelică de pe tramvaiele bucurestene suna așa: „Cel mai bun diseur Gion, cele mai bune plăci Odeon”. De-a lungul timpului, Gheorghe Ionescu-Gion a înregistrat numeroase șlagăre la case de discuri din Germania şi din Suedia. A colaborat cu orchestra de jazz „Ghinda” și cu orchestra compozitorului Elly Roman. 

Cazinoul de la Sinaia, Carmen Silva în Eforie, Terasa Oteteleșanu din București și multe alte cafenele și bodegi cunoscute ale vremi erau locurile unde Gion delecta publicul cu vocea lui caldă, distinsă și naturală. Dintre șlagărele interpretate de Gion, cu siguranță că ați ascultat "Adio Doamna”, „Inima-i un telefon”, „Tu ești totul pentru mine”, „Vreau să-mi cânti din vioară”, „Iartă-mă”, „Vei minți și tu”, „Nu cred”, „Gândește-te la mine” sau „Dă-mi iarași gura ta”.

Dupa război, datorită legaturilor cu casa regală, Gion a fost arestat. Între anii 1949 și 1955 a fost internat în lagăre de muncă de la canal și din Făgăraș. Viața în închisoare la îmbolnăvit grav – a ieșit din detenție mutilat la față și având doar 45 kg. A continuat totuși să cânte prin restaurantele din București și de pe litoral (la „Zori de Zi”, „Pescăruș”, „Bordei”, „Feroviar”, „Cinci Lei”, „Unirea”) și a jucat în câteva filme (amintesc doar câteva: "Ofiţerul recrutor" - 1969, "Răpirea fecioarelor" - 1968, "Cerul incepe la etajul III" - 1967).

În 1979 Gion a emigrat în Statele Unite ale Americii, unde de altfel a și murit în anul 1999.

Citește mai mult... »

Oferte speciale de Craciun - 1906

Va dau cateva idei pentru darurile pe care urmeaza sa le faceti de Craciun celor dragi.

Doamnele si domnisoarele inteligente se vor bucura sigur daca le cumparati vestita crema de fata produsa de farmacistul Foldes Kelemen din Arad : MARGIT-CREME. Cu efect rapid si sigur de eliminare a alunitelor, pistrilor de ficat, zgrabuntelor, bubitelor,bubelor de fierbinteli si pentru alte multe necuratiri ale pielii obrazului.

Daca va grabiti, poate o mai gasiti. In decembrie 1906 cel putin sigur mai era in stoc!!!!

Sau daca doriti, doar pana la Anul Nou (1907) puteti cumpara produse ale magazinului Heinke&Brod din Viena: materiale diverse, flanel, zefir, barchend, batiste, naframi. Daca doriti sa faceti comenzi direct - nu va sfiiti.Magazinul vienez poarta corespondenta si in limba romana.

Sursa: Ravasul (aparut la Cluj) in 15.12.1906

Citește mai mult... »

Curtezane celebere (2): Zaraza – legenda fara chip

Despre Zaraza se banuieste ca a fost o curtezana de lux a Bucurestiului antebelic. Ea "avea fata aspra, buzele ca de barbat senzual si parul atat de negru si de lucios, incat de buna seama ca fusese dat cu pumni intregi de ulei de nuca. Purta o rochie verde praz, cercei baroc de strassuri si pantofi de asemenea cu strassuri sclipitoare pe catarame". Era o apariţie care tăia răsuflarea bărbaţilor şi stârnea invidia femeilor.

Bucurestiul interbelic

Se stie ca a fost marea iubire a lui Cristian Vasile – cel care canta seara de seara la localul „Vulpea Roşie“, de pe Selari - strada cunoscută pentru bordelurile sale, fiind unul dintre cele mai cunoscute și căutate locuri pentru plăcerile trupesti:

Cristian Vasile

Din seara în care s-au văzut pentru întâia oară, Zaraza şi Cristian Vasile şi-au trăit iubirea pătimaş, deşi ea nu obişnuia să se îndrăgostească atât de uşor. Sensibilitatea lui, trădată şi prin felul în care îşi cânta melodiile, a determinat-o pe Zaraza să cedeze şi să devină, spre mirarea tuturor, femeia unui singur bărbat – Cristian Vasile. Cuprins de gelozie, Zavaidoc a ameninţat că o să-l omoare pe rivalul lui. Cu toate astea, a renunţat la planul de a-l ucide pe Cristian Vasile, de teama de a nu fi descoperit. Sfârşitul tragic al poveştii nu a putut fi însă prevenit. În locul lui Vasile, a fost ucisă Zaraza. Autorul crimei a fost Borilă, un ţigan gelos din anturajul lui Zavaidoc, plătit să omoare. Trupul ei, însângerat, a fost găsit chiar a doua zi după crimă. Tragedia se întâmpla undeva în luna octombrie a anului 1946.

Cristian Vasile in anul 1932

Legenda spune că, la aflarea veştii, Cristian Vasile şi-a pierdut minţile de durere:: mai întâi, a furat din crematoriu urna cu cenuşa marii lui iubiri, după care a mâncat-o linguriţă cu linguriţă, iar apoi a încercat să se sinucidă cu terebentină, un lichid incolor, cu miros pătrunzător, extras din răşină de conifer. Din fericire, tentativa cântăreţului a eşuat, însă din acel moment nu a mai reuşit să cânte, din cauză că substanţa pe care a băut-o i-a distrus corzile vocale. Cei care au auzit legenda s-au împărţit în două tabere: cei care spun că Zaraza este doar ficţiune şi cei care cred că a existat intr-adevar o femeie care a inspirat această legendă, una dintre cele mai frumoase ale vechiului Bucuresti. Nimeni nu poate sti daca Zaraza a existat cu adevarat, dar asta nu ne impiedica sa ne inchipuim povestea de dragoste dintre frumoasa curtezana si cantaretul Cristian Vasile:

Disc Odeon cu Zaraza

A mai ramas in memoria noastra doar tangoul celebru si legenda:

Cand apari senorita, in parc pe-nserat
Curg in juru-ti petale de crin.
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat,
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis, care tulburi si minti,
Dar ai zambetul de heruvin.

Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu!

Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit ?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit ?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor sï eu!


Pe aceiaşi temă:

Ana Cumpănaş sau "Femeia în roşu"

MSR Miţa Biciclista şi lumea politică

Citește mai mult... »