Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910), unul dintre cei mai
importanţi romancieri ai lumii, autorul capodoperelor Război și Pace, Anna Karenina sau Sonata Kreutzer, a avut în tinerețea sa și o perioadă pe care a petrecut-o în România, în
calitate de soldat al armatei ruse.
Lev Nicolaevici Tolstoi (1828-1910) s-a născut într-o
veche familie boierească, care a avut un rol însemnat în viața publică
rusească. Oct. C. Tăslăuanu menționa în articolul “Tolstoi”,
publicat în numărul din 15 decembrie 1908 al Revistei ilustrate pentru
literatură și artă “Luceafărul”:
“Tolstoi e vlăstarul unei vechi familii boierești, care a
avut un rol însemnat în viața publică rusească. În castelul din Iasnaia Poliana
se pot vedea portretele celor 20 de generații de străbuni ai lui. Unul dintre ei
a fost șeful camerei secrete și omul cel mai de încredere al lui Petru cel Mare.
Acest strămoș a primit titlul de conte, cu prilejul încoronării împărătesei Catarina,
la 7 Maiu 1724. Străbunii, după mamă, au fost din familia princiară Volkonsky,
căreia a aparținut moșia din Iasnaia Poliana. Tatăl lui Tolstoi, contele
Nicolai Ilici Tolstoi, în tinerețe a servit în armată, a luat parte la
războaie, în cari s'a distins ca om îndrăzneț.
Ieșind din armată, moșia
părintească fiind încărcată de datoriile făcute de tatăl său încetat din viată
și având să îngrijască de o mamă și de-o soră învățate cu viața luxoasă, scapă
din încurcătură căsătorindu-se cu bogata principesă Volkonsky, singura fată la
părinți. După ce vinde moșiile părintești, se mută cu întreaga familie.
Mama lui Tolstoi era o fire artistică, o minunată povestitoare, vorbea mai
multe limbi străine. Era mult superioară soțului ei atât ca suflet cât și ca inteligență.
Își iubea bărbatul, fiindcă îi era soț și fiindcă era tatăl copiilor ei, dar
n'a fost niciodată îndrăgostită de el. Și-a petrecut viața îngrijind de copii și
de casă, cetind soacrei sale romane și îndeletnicindu-se, în ceasurile libere,
cu studiul cărților serioase, ca Emile al lui Rousseau. Părinții lui Tolstoi
duceau viața boierilor ruși de la țară. Cu treizeci de argați în curte și cu o
moșie întinsă, puteau gusta toate plăcerile unei vieți patriarhale.”
Același articol
rezumă povestea copilăriei scriitorului: “Leo s'a născut la 28 august/9 septembrie 1828. Orfan de mamă
la vârsta de un an și jumătate, a crescut sub îngrijirea unei rude îndepărtate,
Tatiana Alexandrovna Ergolskaia, ce locuia la dânșii. În tinerețe existase o
legătură sufletească între Tatiana și tatăl lui Tolstoi. Ei au renunțat însă la
visele lor, ca acesta să-și poată mântui familia, căsătorindu-se cu bogata
principesă Volkonsky. (...) Cel mai însemnat moment din copilăria lui a fost
moartea de apoplexie a tatălui său (la 1837). În mintea copilului de 9 ani
pentru întâiași dată se ivi problema vieții și a morții. Neputând îndura
pierderea fiului ei, după nouă luni muri și bunică-sa, într'o zi de sărbătoare,
în care un coleg de școală spusese fraților Tolstoi că nu există Dumnezeu.
(...) Firea micului Tolstoi ne-o caracterizează poate mai
bine excentricitățile lui. Într'o zi sări din etajul al doilea, ca să atragă
asupra lui atenția tuturora, altă dată își rase sprâncenele, ca să nu fie la
fel cu ceilalți băieți, iar o dată, când făcea o călătorie cu familia, se dete
jos din trăsură și se luă la'ntrecere cu caii, până căzu de oboseală. Cum vedem,
de pe-atunci voia să fie original, de pe atunci era chinuit de vanitatea de a
fi mai mult decât îl socoteau cei dimprejurul lui. (...) Când
era mai mărișor, începu să se manifeste și puterea originală a vieții lui
sufletești, își închipuia că un om care nu e învățat cu suferința nu poate fi
fericit în viață. Ca să se obișnuiască cu această virtute creștină, adeseori ținea, cu mâinile întinse, dicționarele grele ale mătușă-sii câte cinci minute,
ceea ce i se părea, pesemne, un canon cumplit; alteori se încuia într'o odaie și își biciuia umerii goi cu o funie, până îi dădeau lacrimile.”
După câțiva ani petrecuți la Universitatea din Kazan, începută
la 16 ani dar pe care nu o termină, în primăvara anului 1851, în vârstă de 23
de ani, Tolstoi a plecat în Caucaz însoțindu-l pe fratele său Nicolai, care
era ofițer. S-a înrolat ca voluntar în armată și a luat parte la lupte. În acea
perioadă Lev Tolstoi trăia, asemeni
camarazilor săi, jucând cărți, participând la vânători și trăind aventuri romantice.
În 1854 a trecut examenul de ofițer și “a părăsit viața romantică a
Caucazului, ca să-și cerceteze rudele în Iasnaia Poliana. Aici primește porunca
să plece la oștirea de la Dunăre. La 14 Martie 1854 sosește în București, de
unde se duce la o baterie din Oltenița, apoi la Silistra.”
Articolul “Din vremea când marele Tolstoi a fost în București”,
publicat în numărul din 1-14 august 1945 al
revistei “Realitatea Ilustrată”, menționează câteva informații interesante despre perioada
petrecută în România de ofițerul Lev Nicolaevici Tolstoi:
“Tolstoi a trecut prin România cu prilejul răsboiului
ruso-turc de la 1853. La acea epocă, contele Lev Nicolaevici Tolstoi se afla ca
ofițer în armata rusească care a intrat în Moldova și apoi în Muntenia și în
Dobrogea. Repartizat în grupa care avea să facă frontul spre Dunăre, ofițerul
Tolstoi, ajuns la București, trimite mătușii sale Tatiana, următoarea
scrisoare:
Postări
