Mandravela – răspântia blestemată

Motto:

colo-n deal la mandravela
a pierdut-o jean pe stela
toți s-au dus cum-necum
pe jos sau călare
cu ulcică-ntre picioare
hai noroc și un praz verde!

(Nora Iuga)

 

În Bucureștiul de altădată erau câteva “puncte de referință”, cunoscute – cel puțin după nume – de toți locuitorii capitalei. Unul dintre aceste locuri era Mandravela, o mahala de la capătul Bucureștiului (situată undeva pe la intersecția șoselelor Olteniței și Văcărești din zilele noastre). Două cârciumi, o tutungerie și o gheretă la care se vindeau fructe marcau “răspântia blestemată”. 

 

Aici se termina Bucureștiul – mai erau doar câteva maghernițe insalubre răsărite de prin porumbiștea plină de gunoaie. Cu toate astea, Mandravela era o mahala celebră a timpului. Iar Ion Dragomir – reporterul revistei “Ilustrațiunea Română” - a colindat locul și ne-a oferit un instantaneu luat în anul 1935 al acestui loc aparte din Bucureștiul de altădată:

Cârciuma "La Mandravela"

 Mandravela – răspântia blestemată

 

“(…) Mandravela îşi trage renumele de la blestemata încrucișare a două drumuri funeste. Primul, duce spre pușcărie; celălalt, spre casa de nebuni și țintirimul “Trei coceni", al cărui nume a fost schimbat în “Trei trandafiri" de văduvele tinere, neconsolate să știe că răposații făuritori de iluzii matrimoniale zac sub o țărână atât de prosaic botezată. Când am trecut întâia dată pe la Mandravela, era într'o dimineață, doi cetățeni, cu ochii tulburi și părul vâlvoi, chefuiau de zor, în sunetele unei viori hodorogite, chinuită de un țigan gras și răgușit.

-  Zi-i, mă gașpere! - urla unul din cheflii. Că mâine mă'ntorc iară la 411.

Erau doi proaspeți ieșiți din pușcărie, care-și sărbătoreau eliberarea. Două ore mai târziu, retreceam pe la Mandravela în celălalt sens. În fața cârciumei unde petrecuseră cheflii se adunase lume, ca la urs. Am văzut uniforme de poliție și o ambulanță a salvării.

-  Ce s'a întâmplat? 

- Ia, doi proaspeți scăpați de la "411". Au petrecut de ieri dimineață, pe neîntrerupte. Pe urmă, s'au luat la ceartă. Unul din ei a “înțepat" pe celălalt. N'a avut săracul parte de libertate.

Compătimirea mergea către cuțitar, nu către cel cu mațele sfârtecate. Totuși, mi-e drag să, petrec la Mandravela, mai ales Dumineca. Am prilejul să leg cunoștință cu oameni cât se poate de interesanți. Așa, de pildă, aci m'am împrietenit cu Titi Menghină, spaima Văcăreștilor.

La un pas de încăierare la Mandravela

De vorbă cu Titi Menghină

 

Era într'o după amiază. Beam liniștit un păhărel de vin roșu ronțăind alune americane, când un om tânăr, ca de vreo treizeci de ani, lat în spate cât un garderob și ciupit de vărsat veni, însoțit de o femeie destul de frumușică și grozav de împopoțonată, și se instală alături de mine, la o masă. Mă uitam când la bărbat, când la femeie, ca unul care n'are ce face și nu mai știe încotro să-și arunce ochii. Ea, mândră de atenția pe care mi-o stârnise, prinse a zâmbi, privindu-mă șăgalnic cu coada ochiului. Deodată bărbatul care “prinsese mișcarea" se scoală cât era de mare, face un pas spre mine și mă întreabă din vârful buzelor, fără să descleșteze dinții:

- Îți place, șefule?

- Cine să-mi placă? 

- Dumneaei, face el, arătând cu capul spre femeie.

Deţinuţi muncind la construcția
Șoselei Văcărești în anul 1935

Nu știu de ce, îmi amintii atunci că cimitirul “Trei coceni" se află numai la doi pași și cu instinctul prăzii încolțite de fiară, răspunsei tocmai ceea ce bărbatul nu se aștepta să, audă:

- Îmi place! Seamănă leit cu Marlene Dietrich. Să-ți trăiască!...

 

 

El se uită la mine lung, mă uitai și eu la el, dar ceva mai puțin lung. Până ce, isbucni în râs și-mi izbi una peste umăr de mă clătinai pe picioare:

- Bată-te să te bată, sfrijitule!... Îmi place că ești “înfipt"... Vino să-ți prezint pe Ditrichoaia...

Și trăgându-mă spre masa lui, ordonă femeei:

- Zi “bonjur" la domnul... E d'ai noștri.

Am rămas la masa lui Titi Menghină până spre miezul nopții. Când m'am despărțit, m'a sărutat pe amândoi obrajii, jurându-mi ritos:

- Când oi avea vreo socoteală cu careva să mi-l spui. Vreau să bag pe unul în spital, în cinstea ta, sfrijitule!...

Aviz celor cari-mi poartă sâmbetele…“

  

“La «Mandravela», cârciuma vestita din fața închisoarei Văcărești,
o petrecere pe zi foarte caldă.”
  (revista “Oglinda lumii” - numărul din 6 august 1929)

 

Ca să încheiem în aceiași notă, vă propun o poezie amuzantă dedicată celebrei cârciumi din Mandravela, publicată de revista "Veselia" în numărul din 7 martie 1924:

MANDRAVELA

O cârciumă cu un șopron Destul de prăpădit și-ace!a E tot ce vezi când ai sosit La cârciumă, în Mandravela. Dar n'are a face-un biet șopron Sau niște geamuri, că sunt mici Căci dacă vii, aicea vii Fiindcă e locul cu lipici. Și nu să cugeți la igienă Nici să rozi așchii din șopron Ori să consumi fețe de mese Și să bei geamuri cu sifon. Aicea vii când fericirea Îți pare că a fost prea scurtă Ca s'o urmezi te-a dus nevoia La ciorba strașnică de burtă.

Aici când vii îți pare totul Cât mai frumos e cu putință Ai iarbă verde, aer rece Și spațiu pentru elocință. Iar la picioare’n panoramă Se desfășoară cât privești Cu arbori, coșuri și biserici Infect, dar scumpul București. Când s'o pornești sosește vremea, Răspântia-ți dă patru poteci La Văcărești te duce una La Belu pe a doua treci. Spre Balamucul nou e-a treia Și-a patra... dacă asta cauți Te duce peste câmp, stimate, Când câmpii ți-au rămas să-i bați!

 

 

Sursa: articolul “Mandravela – răspântia blestemată” - semnat Ion Dragomir – publicat în revista “Ilustraţiunea Română” - numărul din 30 octombrie 1935 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

 

(articol publicat în octombrie 2014; ultima actualizare iunie 2023)