Grădina Cișmigiu – de două secole în centrul Bucureștilor

Motto:

“Cișmigiu e preumblare unde fără nici o plată

Mii de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată.

Aici rochia de lână și turbanul de tulpan

Se atinge de mătasea de la doamna de Lenfant.”

(“Armonii intime” – Alexandru Z. Sihleanu 1857)

Bucureștiul era supranumit cândva "Orașul grădinilor". În Bucureștii vechi aproape toate casele – nu doar cele boierești – erau înconjurate de grădini. Erau amenajate de asemenea o sumedenie de grădini și de parcuri publice. Din păcate o bună parte dintre aceste oaze de verdeață au pierdut lupta cu noile construcții ridicate în Capitală. 

Grădina Cișmigiu - 1906

Dintre vechile grădini, dispărute azi, amintesc doar câteva: Grădina Eliad – în care se întindea o parte din bâlciul Moșilor; Grădina Zdrafcu – pe bulevardul Elisabeta, în apropierea podului Sf. Elefterie;  Grădina Laptev – pe locul unde s-a construit mai târziu Fabrica de bere Bragadiru; Grădina cu cai – situată de o parte și de alta a străzii cu același nume, care se afla situată între splaiul Kogălniceanu și bulevardul Elisabeta (grădină în care se produceau circul italianului Carol Serie  și vestitul dresor polonez de cai Dunski). Mai erau locurile de petrecere ale protipendadei Bucureștilor: grădinile Opler, Luther, Lăptăria și Vila regală. Între toate aceste grădini, adevărata bijuterie a fost și a rămas încă, “Cișmigiul”. Istoricul grădinii îl povestește George Potra în monografia “Din Bucureștii de altă dată”, volum publicat în anul 1942:

Vedere din Cișmigiu - 1856

“La 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, pentru a avea o bună apă de băut, a dat poruncă să se construiască două cișmele în București. Prima cișmea s’a făcut pe locul unde este astăzi grădina înspre partea ei din str. Știrbei Vodă și în dosul acestei cișmele și-a construit locuința Dumitru Suilgi-Bașa, șeful lucrărilor, numit marele Cișmigiu (cuvânt de origine turcească, mai mare peste cișmele), ce era însărcinat cu supravegherea curgerei și scurgerei apelor.” La începutul secolului al XIX-lea, Cișmigiul, mult mai întins decât cel de astăzi, era cunoscut și sub numele de “Grădina și balta lui Dura neguțătorul”. Era însă atunci încă o zona mocirloasă, inundată de multe ori de revărsările Dâmboviței. Transformarea locului în frumoasa grădina publică de azi a început din dispoziția generalului Kiseleff și a fost continuată pe vremea domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. 

Grădina Cișmigiu - Bufetul Monte Carlo - 1913

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost chemat de la Berlin grădinarul peisagist Wilhelm Mayer care “a întreprins aici o luptă pe viață și pe moarte cu mlaștinile cărora natura le-a hărăzit să producă numai molime și noroiu”. Sub domnia lui Barbu Știrbei parcul a devenit unul cu adevărat occidental – păstrându-se însă și câteva dintre plantațiile vechi, sălbatice “care aduceau o umbră binefăcătoare în zilele călduroase de vară”. În aceste vremuri s-a săpat heleșteul și s-a construit -sub supravegherea personală a domnitorului-  canalul de legătură cu Dâmbovița “destinat pentru împrospătarea apei din lac”. Tot în anul 1852, s-a făcut și prima împrejmuire a parcului, cu uluci. Grădina a devenit un loc de pelerinaj din ce în ce mai iubit de bucureșteni. De aceea, pentru că vizitatorii aveau nevoie de locuri de odihnă, „se hotărăște facerea a o sută de canapele (lavițe) fără rezemătoare și lungi de un stângen. Toate au fost făcute din lemn de stejar, legate solid în șuruburi și piulițe și vopsite de trei ori cu ulei bine fiert”.

Lacul Cișmigiu -  1927

Pentru păstrarea ordinii și curățeniei Cișmigiului, apar și primele dispoziții și reguli. Vă spun doar câteva dintre ele:

“Preumblarea în grădină este slobodă tuturor pe drumurile și locurile destinate pentru aceasta, de la răsăritul soarelui până la 10 ceasuri seara și în nopți cu lună până la 12 ceasuri”.

“Vânzătorii de deosebite lucruri de mâncare și orice alte, vor sta afară din raionul grădinii”.

“Nimeni nu este slobod a călca pe iarbă sau pe oricare altă plantație, precum nici a rupe ceva din grădină oricât de neînsemnat”.

“La preumblarea cu luntrele pe bașin se va păzi ca nimeni să nu îmbarce sau debarce în alte locuri, decât la punturile hotărâte pentru acest sfârșit”.

“Vânarea peștelui din bazin este proprită cu desăvârșire”.

La patinaj pe lacul Cișmigiu  - 1937

Uite așa, Cișmigiul a devenit un loc în care “primăvara, vara și toamna, grădina geme, din zori de zi până noaptea târziu, de plimbători care ascultă sunetele muzicii militare sau ale lăutarilor” și în care “iarna se adună boierimea bucureșteană pe lac ca să învețe arta nobilă a patinajului“. Cișmigiul este și astăzi unul dintre puținele locuri  în care se păstrează ceva din farmecul Bucureștiului de altă dată.

 

Sursa informațiilor și a fotografiilor: “Din Bucureștii de altă dată”  - George Potra - 1942 și colecția de cărți poștale a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor