“Au
fost odată un Rege și o Regină care se iubeau. D-zeu le dăruise copii cuminți și frumoși. Au fost fericiți până în ziua când drăgălașul cap al reginei s'a
zdrobit de un copac. Atunci regele îngenunchie lângă ea, în mijlocul drumului,
în noroi. O luă în brațele sale și dânsa își dete sufletul. Iar regele se
întoarse singur, cu nenorocirea lui cumplită, în palatul rămas de-acum
pustiu...”.
Nu
ați citit începutul unei povești. Este o relatare publicată în presa din România interbelică a teribilului accident de mașină în care frumoasa Regină Astrid a Belgiei și-a
pierdut viața. Cumplita veste a cutremurat Europa la sfârșitul lunii august a
anului 1935. Durerea colectivă a fost imensă. Nu numai a belgienilor ci și a
întregii lumi. Comparabilă poate - dacă tristețea ar putea avea grad de comparație - doar cu emoția copleșitoare resimțită o jumătate de secol mai târziu,
la moartea Dianei - prințesa de Wales. Vă mai spun doar că articole pe
acest subiect au fost pubșicate săptămâni întregi în presa românească.
Astrid – Prințesa Zăpezilor
Prințesa
Astrid a Suediei s-a născut în 17 noiembrie 1905 la Stockholm. A copilărit la
palatul din Parudden – printre pasiunile ei numărându-se sporturile de iarnă și
automobilismul. Se spune că “nu disprețuia munca de casă și dragostea ei față
de copii ajunsese proverbială. De aceea familia o încuraja în această
înclinare, îngăduindu-i să urmeze, ca toate fetele din Suedia, cursuri practice
de gospodărie. De o simplitate înduioșătoare, înzestrată cu un tact rar și o
voioșie neclintită, se apleca drăgăstoasă peste somnul păpușilor, pregătindu-se
pentru augusta menire a maternității. Cu toate acestea, situația ei de
principesă îi impunea și datorii. Astfel, învăță la perfecție germana, engleza și, cu mai puțină ușurință, franceza. În 1921, tânăra principesă apare
pentru întâia oară în toaletă de gală, la o serbare prezidată de ea însăși în
beneficiul Crucii Roșii.”
“Câțiva
ani mai târziu începea romanul de dragoste care trebuia s’o ducă pe principesa
din basme în țara Belgiei. Acolo, se știe că regele Albert și regina Elisabeta
se străduiseră să păstreze cu supușii lor raporturi din cele mai strânse și
iubitoare. Ziariștii
cari se aflau în Bruxelles, în Octombrie 1926. n'au uitat recepția din palatul
regal când regele și regina, fără să dea prea multă atenție etichetei Curții,
anunțară știrea logodnei Principesei Astrid cu Principele moștenitor
Leopold.
- Regina și eu - spune regele Albert - am ținut să anunțăm personal presei logodna
prințului Leopold cu prințesa Astrid a Suediei, fiica principelui Carol-Oscar,
nepoata regelui Suediei dinspre tată și nepoata regelui Norvegiei și al
Danemarcei dinspre mamă. Prințesa Astrid e o fată simplă dar cu obiceiuri alese și a fost crescută într'o țară liberă ca și a noastră.
- Aș
fi fericită să aduceți la cunoștința publicului că e vorba de o căsătorie din
dragoste și că nici o considerație politică n'a avut vreun rol în hotărârea ce
vi s’a anunțat.
În
ziua aceea, prințul Leopold avea 25 ani, iar prințesa Astrid 20. Doi principi
care, în floarea tinereții și amândoi frumoși se uneau din dragoste.”
Regina Astrid
Căsătoria
religioasă a Prințesei Astrid a Suediei cu Printul moștenitor Leopold al
Belgiei a avut loc la Bruxelles în 10 noiembrie 1926. Noua regină a fost iubită
încă de la început de către belgieni datorită simplității, frumuseții și
farmecului personal.
Foarte curând, cei doi tineri soți au avut copii: în 1927
s-a născut prințesa Josephine-Charlotte. iar în 1930 prințul Baudouin – viitor
rege al Belgiei. Leopold și Astrid au devenit regele și regina Belgiei în anul 1934 – după moartea Regelui Albert,
într-un accident de alpinism. În anul 1935 s-a născut și cel de al treilea copil al
cuplului regal, viitorul Rege Albert (numit astfel în memoria bunicului său). De
ce a fost iubită prințesa devenită mai apoi regină de către noul său popor?
Aflăm răspunsul tot cu ajutorul gazetarului revistei “Realitate Ilustrată”:
Frumoasa Regină Astrid |
“Regina dobândise popularitate chiar din clipa când pe puntea vaporului suedez
care-o adusese la Anvers, în ajunul căsătoriei, se repezise într'o pornire
neașteptată de dragoste spre prințul Leopold, logodnicul, sărutându-l îndelung și nu tocmai protocolar în fața mulțimii, o clipă împietrită de groază și
cucerită. Deși regină, era la urma urmei o ființă omenească și o femeie,
iar poporului i-a plăcut să fie așa, să nu fie decât așa. Se vorbește
astăzi de salutul reginei, acest salut care se proiectează în toate sălile de
cinema, acest salut al brațului ridicat, cu mâna ce se agită drăgălaș,
așa cum fac păpușile. Se
vorbeşte de asemenea de opera Reginei, aceea a copiilor orfani şi ajutarea
şomerilor, opere bazate pe principiile clasice ale organizaţiilor de binefacere.
La
începutul căsătoriei, Astrid se exprima cu oarecare greutate în franțuzește și,
după spusele deputatului Pierard, chiar cu regele vorbea numai nemțește.
Faptul acesta avu darul să ridice critici discrete în anturajul
ei. (…) Era întâlnită pe stradă împingând căruciorul copilului sau
amestecându-se prin mulțime ca să-l vadă pe prințul Leopold, trecând în fruntea
regimentului său. Ori toate acestea nu prea erau pe placul reginei
Elisabeta și Astrid, ființa atât de simplă, atât de burgheză, femeie în toată
făptura ei şș nepoata lui Bernadotte, - se zice că a fost pusă la arest. Regina
mamă vedea în felul său că tânăra prințesă nu se sinchisea, ba chiar disprețuia
demnitățile rolului de viitoare suverană. Însă popularitatea Astridei spori de
pe urma unor asemenea lovituri de pumnal aduse protocolului și această
popularitate, din ce în ce crescândă, eclipsa întrucâtva pe a Elisabetei.”
Accidentul
La
sfârșitul lunii august 1935, Regele Leopold al III-lea și Regina Astrid a
Belgiei își petreceau vacanța în Elveția. După câteva zile ploioase, în 29
august 1935 – o zi însorită. Regele și regina au vrut să profite din plin de
ultima zi de vacanță și au plănuit să escaladeze un munte din apropiere. Au
plecat împreună cu automobilul: Leopold la volan iar Astrid în dreapta,
urmărind harta. La un moment dat regele și-a aruncat ochii pe hartă și a
pierdut controlul volanului:
Automobilul regal scufundat în lac în urma accidentului |
“Era
noapte. Plouase. Și mașina gonea cu 80 km. pe oră. La volan, Regele. Un moment
de neatenție și automobilul a derapat, izbindu-se cu putere de un
copac. Regele Leopold, după ce își pierduse conștiinţa câteva clipe, s'a
ridicat și încă complet amețit a început să strige pe Regină. Când a zărit-o
căzută la pământ s’a apropiat de ea și luând-o în brațe a început să o
cheme pe nume. După câteva minute Regina și-a dat sufletul în brațele soțului
ei. (…)
Corpul neînsuflețit al Reginei Astrid a fost acoperit cu un pled de călărie.
Regele rătăcea amețit pe câmpia pe care îi murise soția. În momentul în care a
sosit doctorul, Regele se găsea în cea mai completă prostație abia mai putând
să vorbească. Întrebat fiind asupra identității sale a răspuns că pașapoartele
se găsesc în automobile, în lac. Acolo au fost găsite acte pe numele contelui
de Rethy din Bruxelles. Grefierul s'a interesat de adevăratul nume al contelui și a aflat astfel că vorbește cu Regele Belgiei. Tânărul rege plânge. Își
plânge soția, a cărei ultimă suflare o simțise în brațele sale. Și
împreună cu el plânge întreaga Belgie. Plânge întreaga lume...”
Belgia în doliu
Durerea
unei națiuni nu poate fi transmisă. Dar ea poate fi bănuită citind reportajul
reporterului anonim - M. J. V. – martor al funeraliilor reginei:
“În
dimineața aceasta întregul oraș s'a trezit din toropeala așteptării. E cu
neputință să răzbești până la catedrala Sainte-Gudule, iar ca să ajungi la
locurile rezervate presei, trebuie să faci ocoluri mari. Ferestrele,
închiriate cu prețuri fantastice, gem de siluete negre, tăcute... În vitrina
bazarului unei societăți de binefacere s'au instalat câteva bănci și femeile
tricotează, așteptând „ora". Dar iată că se ivesc primele trăsuri ale
invitaților: Curtea de apel în cupeuri învechite trase de câte doi cai,
judecătorii și întreaga magistratură în automobile. Apoi urmează
trăsurile Curții în care, țepene ca niște statui, se întrevăd siluete în mare
doliu.
1935 - Cortegiul funerar al Reginei Astrid |
- Regina
Elisabeta !
Zdrobită,
coboară o făptură mică, plăpândă, sprijinită de doi aghiotanți regali; în
spatele ei, principesa de Piemont, principesa Luiza, principesa Axel a
Danemarcei și multe altele. Pătrund în catedrală cu mult înainte de
sosirea cortegiului. lată gărzile și muzica tăcută a regimentului coloniilor,
foștii combatanți belgieni și aliați, unități din toate regimentele, ofițeri...
Vin
apoi copiii din cor, cu mâinile împreunate și capul plecat în jos, preoți
îmbrăcați în stihare albe, cardinalul episcop de Malines cu mitra pe cap, în
fruntea tuturor preoților din Bruxelles. Regina...
Carul mortuar, căci nu un dric, ci un car îmbrăcat în crep negru și hermină,
este același care a transportat rămășițele pământești ale lui Leopold II și ale Reginei Marie-Henriette.
Regele...
-
Ce tânăr e!... - se aude din mijlocul mulțimii o voce de femeie.
-
Sărmanul de el!
Regele Leopold în timpul funeraliilor, cu mâna fracturată în urma accidentului |
Suferința
pare să-i fi redat expresia copilăroasă. Pășește cam șchiopătând, cu brațul
bandajat și un pansament pe obrazul drept. În fața noastră se oprește așteptând
coborârea corpului. Ochii îi sunt roșii de plâns. Și în clipa când apare
sicriul de mahon cu ornamentații grele de argint, îndreptându-se pe picioare ca
să nu se prăbușească, vedem cum pleoapele i se agită și, pe furiș, își șterge
lacrima ce-i alunecă pe obraz. Îți face milă... Acum încremenește peste sicriul
care duce ceea ce avea mai scump pe lume și o suferință sfâșietoare i se
citește pe chipul atât de pustiit. Omul acesta să fie un Rege? Nu, un
sărman, un prea sărman tânăr biciuit de desnădejde care nu încetează -
pare-se - să repete către sine:
-
Am omorât-o, am omorât-o, am omorât-o!
În
spate, prințul Charles, fratele lui și prințul de Piemont, pentru paza căruia
poliția judiciară e în păr. Nu s'a uitat atentatul căruia i-a căzut victimă
acum câțiva
ani. Silueta înaltă a tatălui reginei moarte, un cap frumos, alb, care domină
cu grandoarea-i regală această mulțime abătută. Marii demnitari, din nou
câteva Altețe regale, ambasadori, academiile, întregul cortegiu care însoțește
suveranii când pleacă spre lăcașul de veci... Dar nimeni n'are ochi pentru
altcineva decât pentru Rege. O clipă e văzut îndreptându-se și dispărând apoi
între draperiile negre de la Sainte-Gudule, unde trompetul sună onorul iar
corurile își înalță vocile tremurătoare repetate de toate aparatele de radio
din casele vecine.
Acolo
am văzut sute de femei plângând și chiar bărbați ștergându-și câte o lacrimă. În
strada Montagne-aux-Herbes-Potageres, un magazin cu aparate de T. F. F. a
deschis ușile și o mulțime enormă asculta serviciul divin de la catedrală.
Deodată, un bătrân se desprinde din gloată, cade în genunchi, se închină și-l
podidește plânsul.
Un
automobil prevăzut cu radio e oprit cu sila în loc până la sfârșitul
ceremoniei. Se aud clopotele sunând... Arhiepiscopul dă deslegarea de
păcate, apoi aceea care a fost până ieri regina Belgienilor e dusă de un grup de
ofițeri în cutia-I de mahon. Pe piața din fața catedralei înaintează un fel de
caretă, trasă de șase cai conduși de lachei în costume de paradă...
E
sfârșitul unei povești, o poveste crudă și dureroasă. Regina face acum
ultimul drum spre Laeker unde va dormi de veci într’o criptă, alături de
Regele-soldat pe care Belgia uită să-l mai plângă astăzi ca să verse pentru
acestă scumpă suverană lacrimi de adevărată mâhnire…”
Regina
Astrid este și astăzi - în memoria poporului său adoptiv – considerată un model
al reginei, mamei și al soției perfecte.
Sursa: articole publicate în “Realitatea Ilustrată” –
numerele din 4 septembrie 1935, 11 septembrie 1935 și 25 septembrie 1935.
Frumoasă prezentare!
RăspundețiȘtergereO poveste pe cât de interesantă, pe atât de (puțin spus) tristă... și nu știu de ce, poate din cauza zăpezii :) povestea asta îmi duce gândul la o altă poveste (tot) de iarnă "Winter's Tale" (https://www.youtube.com/watch?v=9buu5Yti1Ug) - Akiva Goldsman (după cartea "Winter's Tale" - Mark Helprin).
:) Weekend plăcut!
Intr-adevar, o poveste frumoasa, trista si din pacate... adevarata.
RăspundețiȘtergereMultumesc pentru aprecieri-te mai astept oe blog!
:) Pentru puţin!
RăspundețiȘtergereVoi reveni cu mare drag!
M-aLASAT FARA CUVINTE ACEASTA TRAGEDIE.
RăspundețiȘtergereTragediile fac parte din viata si din...istorie. Te mai astept pe blog, Simion !
RăspundețiȘtergereSi dupa catva timp, se nascu in Romania o fetita frumoasa si sensibila pe care mama ei a chemat-o Astrid in amintirea acestei regine. Fu profesoara mea de literatura romana careia ii datorez cultivarea sufletului meu la poezie. Ma intrebam atunci de ce aceasta tanara profesoara purta un nume atat de cosmic, intr-o lume care devenea din ce in ce mai arida si mai putin visatoare. Am indraznit s-o intreb si mi-a povestit despre aceasta regina. Era cam prin anii 63-64 si noi nu stiam mai nimic din istoria monarhiilor trecute....
RăspundețiȘtergereMultumesc mult Anca pentru povestea nascuta din povestea de aici pe care ne-ai spus-o...
RăspundețiȘtergereMinunata poveste. Felicitari!
RăspundețiȘtergereO fumoasa poveste... adevarata. Te mai astept pe blog, Clara!
RăspundețiȘtergerem-a impresionat profund!..multumesc pentru frumosul articol!
RăspundețiȘtergereCu multa placere, Crina. Te mai astept pe blog!
ȘtergereDin nou iti multumesc pentru articolul tau atat de documentat. O poveste atat de trista, mai ales pentru ca e adevarata..... eu nu o stiam si ma bucur, intr-un fel, ca am descoperit-o. In rest, iata morala povestii, dupa mine: fie ca sunt din basme sau din realitate, regii si reginele reprezinta modele de viata, modele cu care ar trebui sa ne mandrim si pe care ar trebui sa incercam sa le urmam!
RăspundețiȘtergereRegii sunt si ei oameni. Si fiecare om are destinul sau, mai mult sau mai putin fericit, mai mult sau mai putin tragic. De cele mai multe ori o alternanta intre acestea. Te mai astept pe blog, Denissa!
ȘtergereDumnezeu este adevăratul rege suprem, regi sunt oameni ca şi noi.
RăspundețiȘtergereOameni supuși vrerii destinului, uneori...
ȘtergereMulțumesc pentru acest articol minunat!
RăspundețiȘtergereDesi trist l-am citit cu sufletul la gură și pentru o clipă m-am gandit la Prințesa Diana!
Nu stiu de ce , dar oamenii cu suflet curat sfârșesc atat de tragic!
Păcat!
Adevărat. Nu întotdeauna destinul prințeselor este unul ca în povești. Te mai aștept pe blog, Doinița!
RăspundețiȘtergereUn destin destul de tragic...cand vad atatia arabi in bruxelles....ma intreb oare???c3 stiu ei de istoria belgiei...care stau ca tratorii si multi altii...interesanta istorie !
RăspundețiȘtergere