Cartierul Floreasca - de ieri și de azi

Cartierul Floreasca este azi una dintre cele mai moderne și mai prospere zone ale Bucureștiului. Până în perioada interbelică însă, acesta această zonă era considerată groapa de gunoi a Capitalei, cunoscută sub numele de Groapa Floreasca, iar artera principală a “cartierului” se numea Drumul Plăcintei.

Cartierul Floreasca - ieri și azi

GROAPA FLOREASCA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

“Cartierul mai are și o excelentă poziție strategică. Într’o parte e mărginit de un lac întins și adânc, iar în cealaltă de un deal brusc și înalt de de 20 metri. Casele ce se întind la poalele sale par de sus niște colibe. Nici văzute de jos nu sunt mult mai mari. De altfel, în tot cartierul nu se află decât o singură casă cu etaj. O antenă de radio în vârful ei, domină cartierul amintirii de civilizație... O văgăuna locuită de oameni nevoiași. Mizeria e suverana cartierului. Nu există canalizare, nici lumină. Apa se scoate cu pompe de mână. În schimb pe unele garduri au mai rămas intacte manifeste electorale cu promisiuni... Aproape pe fiecare casă este câte un bilet de închiriat. Multe familii se restrâng și cedează o parte din imobil. Te miri ce se mai poate oferi...” (sursa: ziarul “Dimineața” – numărul din 4 decembrie 1931)

Case din Groapa Floreasca în iarna anului 1931
("Dimineața" - 4 decembrie 1931

 

“Groapa Floreasca are și ea un istoric al ei. Ea a fost o cariera de nisip, pe care încetul cu încetul țiganii din jurul Bucureștiului au luat-o în afecțiune și au început să se așeze în preajma ei. Acum vreo 6 - 7 ani, cine se ducea în groapa Floreasca putea să învețe numaidecât care sunt mărcile de automobil cele mai utilizate în București. Acești țigani cumpărau toate lăzile în care veneau, pe vremea aceea, automobilele. În toată groapa se putea citi: Ford, Chevrolet, Oldsmobile și alte nume. Acestea erau locuințele. (...) Aici țiganii, după ce își strâng prin toate gunoaiele - petece, bucăți de stofă, hârtie, mai găsesc și obiecte pe care, cu o plăcere deosebită de colecționari, cred că pot să fie utile și le iau cu ei: o oală spartă, un ceainic găurit, și așa mai departe. După câtăva vreme, constatând că nu are ce face cu ele, le asvârle pe această baltă.” (sursa: articolul “Asanarea lacului Floreasca” – publicat în ziarul “Neamul Românesc” – numărul din 9 mai 1937)

 

FLOREASCA DE IERI – ÎMPĂRĂȚIA COPIILOR 

“O armată zgomotoasă de copii, murdari, rupți, veseli și zglobii. Sunt peste tot. Pe garduri, pe grămezi de gunoi, pe strada și pe trotuarul improvizat se agită lumea asta măruntă, fericită în mizeria crasă în care trăiește. Într’o fundătură, în care s’au înghesuit câteva căsuțe scunde, murdare și crăpate, stă afară o țigancă veselă, spălând la covată albiturile compromise ale dănciucilor. În jurul ei sunt adunați aproape douăzeci de copii, care de care mai murdar, mai slab și mai zdrențuit. 

Groapa Floreasca - împărăția copiilor

Câțiva, mai curagiosi, se apropie de noi. Unul dintre ei, cu o praștie mare în mână, cu o cămașă mai curată și niște pantaloni ceva mai întregi, devine, dezinteresat, Ciceronele nostru. E un băiețaș de vreo 11 ani, îl cheamă Nelu și e fiul unui tipograf în șomaj. A făcut 5 clase primare și-apoi l-au dat la o tipografie, dar nu l-au primit, că e prea mic. Abia la 14 ani îl primește și are deci timp trei ani ca să se facă o perfectă mică haimana pe maidanele din Floreasca. Un altul, de o murdărie înspăimântătoare, cu un început de haine cari au fost albe, ce nu-i acoperă trupul în întregime pe el, mănâncă pepene, râzând fericit.

- Îl chiama Titi Mutul, ne lămurește micul nostru Cicerone.
- E chiar mut?
- Nu. Are „carne în nas” și nu vorbește.
- Da’ în ce clasă e?
- A fost într’a doua, dar acum nu se mai duce. Nu poate să-i cumpere taică-său cărți. Mai sunt unsprezece acasă.
Titi, mutul, râde fericit. Tată-său e șchiop și nu face nimic. Trăiesc prin miracol, cu ce apucă, deși sunt acasă treisprezece guri flămânde.

Lângă el, o țigăncușă cu niște ochi superbi, cu dinți de diamante, cu obrazul tuciuriu, ține în brațe un frățior mai mic, un țigănuș bălai ca mătasea porumbului. Ea are șapte ani și frățiorul ei trei. Amândoi sunt din numeroasa progenitură a șchiopului, frați cu Titi. Deocamdată se hrănesc cu pepene. Mai târziu, cu cine știe ce... acum însă sunt murdari și veseli!

Pe marginea lacului, femeile robotesc la frământatul lutului pentru case. Bărbații stau comod pe piatră și privesc. Ei nu fac nimic. Mănâncă, se îmbată și toarnă la copii, cu nemiluita. Tot greul îl duc femeile, care prin cine știe ce minuni de echilibristică bugetară întrețin trântorul cel mare și liota de copii.

„Groapa Floreasca“, groapa unor adânci suferințe, rămâne pentru fericiții care au în fiecare zi ce mânca, un loc îndepărtat și pitoresc, cu țigani, cu copii murdari și căsuțe de lut. Aici însă, mai presus de pitorescul locului și vioiciunea culorilor, e o adâncă mizerie omenească. Dacă vreți, o mizerie pitorească. Dar rămâne totuși mizerie, cu foame, murdărie și promiscuitate.”

(sursa: articolul “Groapa Floreasca – împărăția copiilor” – semnat  „Rex” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 4 septembrie 1934)

Un cartier precum Groapa Floreasca nu putea să nu adăpostească și locuitori aprigi la beție și iuți la mână, mulți dintre aceștia certați cu legea. Articole precum cel ce urmează era mereu prezente pe prima pagină a ziarelor publicate în perioada interbelică:  

                                               

LUPTE CU BANDIȚI ÎN CARTIERUL FLOREASCA

“Locuitorii cartierului Floreasca, situat în partea de nord a orașului, au fost Duminecă seara martorii oculari ai unei lupte crâncene ce s’a dat între polițiști și o bandă de apași. Numeroasele focuri de armă repetate la infinit din rândurile celor două tabere adverse au produs o panică indescriptibilă. Cetățenii întregului cartier și-au părăsit casele, îndreptându-se „cu mic cu mare” spre locul de unde răzbăteau strident bubuiturile puștilor si revolverelor (…)”

(sursa: ziarul “Dimineața” – numărul din 7 ianuarie 1925)

MODERNIZARE ÎN GROAPA FLOREASCA

Două momente importante din istoria acestui cartier bucureștean au fost construcția Spitalului Floreasca - inaugurat în anul 1934 și finalizarea Atelierelor Ford din România - în anul 1935. Începând din 1936 a fost amenajat Lacul Floreasca, întins pe o suprafață de 70 de hectare, iar în 1937 a fost inaugurat “Ștrandul cel nou clădit de U.C.B.”. Lucrările de modernizare nu au fost însă primite cu prea mult entuziasm de locuitorii Gropii:

“De unde înainte regiunea acestor lacuri era una din cele mai oropsite ale Capitalei, astăzi, pe lângă apele asanate, alimentate din râul Ialomița, se ridică vertiginos - ca sub bagheta magică a unui vrăjitor - cartiere elegante, se fac bulevarde noi, apare  un oraș sistematizat, modern. Aici, la marginea renumitului lac Floreasca, unde în lintița verde se ascundeau milioane de țânțari, răspândind malaria cu trompele lor infecte, se pitulau prin câmpurile arse de gunoaie casele pitice clădite - ca în Deltă - din lutul adunat pe fundul lacului și frământat cu picioarele de femei. Copii goi, femei uscate de mizerie, oameni scuturați de frigurile malariei, populau lacurile blestemate de aici. Astăzi, populația nefericită de aici se află în fața miracolului unor valuri limpezi, a unui lac fără miasme, înconjurat de maluri înverzite, de peluze, cu cărări pietruite, cu ecluze, peluze, cu cărări pietruite, cu ecluze care aduc mereu ape proaspete. Acolo unde altădată pluteau umflate de putreziciune hoiturile câinilor înecați, alunecă lin pe ape bărcile cu pânze, ca în film. Localnicii, intimidați de atâta eleganță și frumusețe nu mai îndrăznesc nici măcar să scuipe în apă.

Localnicii, depelzați, privesc de câteva săptămâni o clădire modernă și elegantă de linie și confort a amenajării de baie. E ștrandul cel nou clădit de U.C.B., cu cabine noi, cu restaurant și bar, cu plajă artificială și un debarcader cu bărci pentru plimbarea pe lac. Intenția U.C.B.-ului a fost - recunoaștem - foarte frumoasă. Din nefericire, sărăcimea de aici nu-și poate permite prețul unui bilet de ștrand, care e destul de scump. Și bieții oameni și-au văzut răpit locul de baie, de răcoreală în zilele de mari călduri. Unica lor bucurie, Duminica la lacul Floreasca, le-a fost răpită, dându-li-se în schimb un ștrand elegant cu care n’au ce face. 

Ștrandul și lacul Floreasca în 1937

E drept că din punct de vedere igienic și estetic e mai bine așa. Localul ștrandului cel nou din Floreasca reprezintă - în mic bineînțeles - eleganța de linie și confort a amenajărilor marilor plaje. Oamenii din Floreasca dau târcoale cu neîncredere zidurilor noului ștrand, privesc cu jale apa Ialomiței adusă de ingineri la ei în cartier. Au fost trădați! Li s’a făcut binele cu sila.

Cu deosebită delicateță - oamenii de acolo sunt irascibili - am intrat în vorba cu un localnic, care privea trist evoluția elegantă a unei bărci pe lac.
- Acum trebuie să fiți mulțumiți - i-am spus. Aveți un ștrand elegant și lacul e asanat. În Floreasca e mai frumos decât pe bulevard!
Omul m’a privit pe sub sprâncene, tăios. Printre dinți a strivit o înjurătură și mi-a răspuns furios:
- Ne-au stricat ăștia bunătatea de lac! Atât aveam și noi aici și în loc să ne lase în pace, au făcut ștrand! Înainte lacul era al nostru. Ne spălam noi, clăteam rufele, răceam vinațul și pepenii pe gratis. Astăzi totu-i cu plată. Ne-au furat lacul, dom’le!...
Omul revoltat mă părăsi ca pe un dușman. Bieții cetățeni dim Floreasca și-au pierdut lacul bălăcelilor estivale și privesc cu tristețe și dușmănie edificiul modern, care le-a răpit „dreptul milenar” de a se scălda.

Într’adevăr ștrandul cel nou e pustiu. Localnicii se abțin, dintr’un soi de „mândrie”, și amatorii din oraș nu se deplasează așa de departe. Clădirea nouă își irosește eleganța pentru câțiva înotători, plictisiți de a fi atât de singuri. (…) Astăzi, orașul tentacular s’a întins până aici, a aliniat, a curățat, a distrus focarele de mizerie. Foarte frumos, foarte civilizat... Dar ce facem cu romantismul dom nule primar?”

(sursa: articolul “Ștrandul U.C.B. Floreasca” – semnat  „R.” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 1 septembrie 1937)

CARTIERUL FLOREASCA DE AZI

Sistematizarea Cartierului Floreasca a fost continuată în perioada anilor ’60, dar adevărata renaștere a zonei s-a produs după căderea regimului comunist. Începând din anii ’90 au început să fie construite aici primele clădiri moderne de birouri, sedii ale unor companii importante, malluri restaurante și cluburi. Astăzi, străbătând străzile mărginite de construcții cochete și de spații verzi, nimic nu te-ar trimite cu gândul la istoria acestui cartier bucureștean.