În anii de după Primul Război Mondial
autoturismele au început să fie o prezență din ce în ce mai obișnuită pe străzile
din România. Între anii 1922 și 1926 importul de autoturisme a cunoscut o
creștere puternică, în fiecare an fiind cumpărate 2.000 de unități noi. În 1926
în țara noastră erau de 11.000 de autoturisme. În următorii cinci ani, numărul total
de autoturisme a ajuns la aproape 26.000, mărcile cele mai prezente pe piața
românească fiind Ford, Chevrolet, Renault, Fiat și General Motors. Motoarele cu care erau dotate
automobilele deveniseră din ce în ce mai puternice (4, 6 sau chiar 8 cilindrii)
și mai fiabile. Tocmai de aceea, stabilirea unor recorduri de viteză devenise
aproape o modă printre proprietarii de autoturisme.
Povești, locuri, întâmplări pline de farmec din România de ieri
Urmărește pe Twitter:
Urmărește pe Facebook:
Pagini:
Citește și:
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ ne este dat ” de spiritele cele rele. Românii credeau de ase...
Contact:
Politica privind datele cu caracter personal:
Recomandări:
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
Se afișează postările cu eticheta Stirile de la ora 5. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stirile de la ora 5. Afișați toate postările
România la primul Campionat Mondial de Fotbal – Montevideo 1930
Pentru că este în desfășurare Campionatului
Mondial de Fotbal, nu puteam să nu caut în presa interbelică informații despre
prezența “echipei de foot-ball”
a României la primul Campionat Mondial de Fotbal, competiție organizată la Montevideo
(Uruguay) în perioada 13 - 30 iulie 1930. Am găsit două articole dedicate
acestui eveniment sportiv, semnate O. Kendler și publicate în numerele din
24 iulie, respectiv din 14 august 1930, ale săptămânalului “Realitatea Ilustrată”.
Nu o să vă plictisesc foarte mult cu "introducerea”. Vreau doar să subliniez faptul că deplasarea la evenimentul organizat în anul 1930 pe continentul sud-american a reprezentat o adevărată problemă: echipa României a făcut mai întâi o lungă deplasare cu trenul ("la clasa a II-a"), călătoria fiind continuată cu vaporul Contaverde până în Uruguay. Traversarea Oceanului Atlantic a durat 14 zile. Cu același vapor, alături de jucătorii din echipa României, au călătorit și jucătorii celorlalte echipe naționale europene participante: Franța, Iugoslavia și Belgia. Este demn de menționat faptul că echipa României de fotbal – considerată outsider - a obținut o victorie nesperată în primul meci jucat în Uruguay, cel cu reprezentativa statului Peru. Ca urmare a acestei performanțe, la întoarcerea în țară, membrii delegației române au fost întâmpinați la gară de o mare de oameni. Dar să citim interesantele relatări “la cald” ale reporterului interbelic O. Kendler:
Drumul spre Montevideo
Nu o să vă plictisesc foarte mult cu "introducerea”. Vreau doar să subliniez faptul că deplasarea la evenimentul organizat în anul 1930 pe continentul sud-american a reprezentat o adevărată problemă: echipa României a făcut mai întâi o lungă deplasare cu trenul ("la clasa a II-a"), călătoria fiind continuată cu vaporul Contaverde până în Uruguay. Traversarea Oceanului Atlantic a durat 14 zile. Cu același vapor, alături de jucătorii din echipa României, au călătorit și jucătorii celorlalte echipe naționale europene participante: Franța, Iugoslavia și Belgia. Este demn de menționat faptul că echipa României de fotbal – considerată outsider - a obținut o victorie nesperată în primul meci jucat în Uruguay, cel cu reprezentativa statului Peru. Ca urmare a acestei performanțe, la întoarcerea în țară, membrii delegației române au fost întâmpinați la gară de o mare de oameni. Dar să citim interesantele relatări “la cald” ale reporterului interbelic O. Kendler:
Reprezentativa României care a obținut primul succes la Montevideo
Notat cu X Steainer căruia i s-a fracturat piciorul în cursul jocului
("Realitatea ilustrată" - numărul din 24 iulie 1930" )
|
“Mai
marii football-ului mondial, întruniți anul trecut la Paris, în congres, s’au
sezizat de platonia în care se sbate soccerul. Imitând competiția de tennis a
Cupei Davis, au înființat primul campionat de football al lumei. Dacă însă
la tennis deplasarea câtorva rachete, adesea pentru feciori de oameni avuți, nu
prezintă greutăți, în foot-ball situația are alt aspect. Pe lângă echipa
de unsprezece jucători, mai merg și rezerve și o legiune interminabilă de
oficiali dornici de o petrecere amuzantă. În plus, competiția de tennis
s’a făcut pe zone, în timp ce concursul de football întrunește laolaltă,
într’un singur oraș, toate națiunile care participă.
Înlăturând
piedicile insurmontabile, România, alături de alte trei țări europene, a primit
să plece la Montevideo, sediul campionatului pe 1930. În lipsă de concurenți,
într’o epocă în care dintre toți europenii numai țara noastră își dăduse
adeziunea, uruguayenii, organizatorii turneului, ne-au propus condiții
seducătoare. Din echipă fac parte jucătorii cari au câștigat cu 8—1, la
București, împotriva Greciei. Este cea mai bună formație pe care poate
alinia România. Noi am făcut, în trecut, tot în acest loc, rezerve în privința
deplasării. Față însă de selecționarea unui unsprezece care nu e bazat pe
alegeri și combinațiuni oculte, ci exponent real al valorii noastre, am făcut
amendă onorabilă. Ajunsă
la Montevideo, echipa românească a fost obiectul unei atențiuni deosebite. Tragerea
la sorți nu ne-a fost favorabilă. România a căzut în seria a III-a, alături de
Peru și Uruguay, campioana olimpică pe 1924 și 1928. Match-urile au fost fixate
pentru Luni 14 și Marți 22 Iulie.
Carol și Elena – Dragoste în exil
În
articolul anterior - ‹‹Carol
și Elena – Idila›› - am citat primele
dezvăluiri ale Elenei Lupescu din intimitatea legăturii ei cu Carol al II-lea – dezvăluiri
date publicității cu ajutorul trustului de presă american „Hearst” în luna
septembrie 1927. Astăzi urmează un al doilea articol din această serie, publicat
pentru publicul din România în aceiași “Ediție specială: "Memoriile complete ale
d-nei Lupescu” din 22 noiembrie 1927:
Știrile de la ora 5
Era
o lume fascinantă societatea românească de la începutul secolului al XX-lea. O
lume în care oamenii trăiau, iubeau, munceau, sufereau accidente,
săvârșeau crime și... citeau presa. Numai în perioada 1900-1916 au apărut în
România peste 2.000 de publicații cotidiene și periodice. Cele mai
importante dintre ele - Dimineața și Universul - ajunseseră
la tiraje record de câte 100.000 exemplare/ediție. Lupta pentru
audiență era acerbă iar una dintre armele folosite pentru cucerirea
cititorilor erau articolele pe care azi le încadrăm în categoria “Știrilor
de la ora 5”: O dramă emoționantă la Câmpu-Lung, Crimă pentru o sărutare,
Zguduitoarea dramă din str. Covaci, Groaznica nenorocire din Rucăr, Crima din
şoseaua Piscului, Groaznic omor prin imprudență:
O dramă emoționantă la Câmpu-Lung
Săptămâna trecută s’a petrecut în frumoasa noastră
stațiune climaterica C-Lung, o dramă nespus de tragică, în împrejurările
următoare: O tânără croitoreasă, Vasilica Georgescu, - care nu se prea
bucura – după cum se spune, de bună reputație, - a atras, sub un pretext
obicinuit pe tânărul asistent de la farmacia d-lui Dimitriu, Nicu Botez, fiul
avocatului Botez din Focșani într’o cameră din dosul farmaciei, și
ajungând acolo, fără nici o explicație – de orice natură – a descărcat asupra
nefericitului asistent, un glonte de revolver, lovindu’l în tâmpla
dreaptă, și rănindu’l mortal. La detunătura armei, alergând
persoanele cari se aflau în farmacie, asasina s’a refugiat într’o casă vecină,
unde a fost arestată însă, după câtva timp. Sărmana victimă – în vârstă
de 24 de ani – a încetat din viață după 2 ceasuri de agonie. Nicu Botez era o
figură simpatică și o fire foarte blajină; absolvise cursurile facultăței
de farmacie și – ca orice tânăr, era plin de visuri de viitor…
Pe prima pagină
Presa
de tip tabloid nu este nici pe departe o găselniţă a zilelor noastre. Ziare cu
un preţ mic care puteau să fie vândute la bucată pe stradă şi nu difuzate doar
pe bază de abonament au apărut în România încă de la sfârşitul secolului al
XIX-lea. Aceste publicaţii continuau să fie în primul rând o cronică a vieţii
politice, dar puneau din ce în ce mai mult accent pe publicarea ştirilor locale
şi pe relatărea unor întâmplări din categoria faptului divers.
Mormântul lui Adolf Hittler din Bucureşti
Revista "Realitatea Ilustrată" a publicat în numărul 28 septembrie 1933 un articol care avea ca subiect ipoteza conform căreia dictatorul german Adolf Hitler ar fi avut o origine semită (în 1933 Adolf Hitler, tocmai preluase puterea absolută în Gemania). Știrea se referă la un anume
Hittler (cu doi “t”) al cărui mormânt se găsea în cimitirul Filantropia din București:
Don Quijote de România (sau: Aventuri pe Marea Neagră) (II)
În
vara anului 1931 o știre făcea senzație în presa din România: patru adolescenți au plecat din Constanța cu o barcă pe Marea Neagră cu destinația...
America. Cei “patru Don Quijoți de România” erau: Nicu Ionescu, “capul expediției”
(17 ani), Jean Stere (15 ani), Ștefan lonescu (17 ani) și Petrică Răiciulescu (10 ani). Cei patru aventurieri sperau să ajungă în
America navigând pe lângă coastele mărilor și oceanelor lumii.
Un
reporter ale revistei “Ilustrațiunea Română” l-a intervievat
pe “conducătorul expediției” Nicu Ionescu și i-a publicat în numărul din 27 august 1931 “jurnalul de bord”.
L-am citit și eu cu sufletul la gură: călătoria celor patru adolescenți a fost
una cu adevărat dramatică. Dar să nu anticipăm:
JURNAL DE
BORD (continuare)
“18 Iulie, ora 4 noaptea: Mi se pare că s'a isprăvit
cu noi. Un cui de la lopata din stânga s'a rupt. Jean și Petrică nu știu nimic.
Mă prefac că vâslesc mereu, ca să nu-i sperii. Într’o vreme îi
zic lui Petrică:
-
Piciule, tu să te culci. Rămâne Ștefan la ghiordel.
El
mi-a răspuns că nu-i e somn și că nu vrea să se culce pe o vreme atât de
afurisită. A trebuit să mă răstesc la el ca să lase ghiordelul. Ăsta o să fie
un marinar adevărat.După ce se culcă, îi spun lui Ștefan ce s'a întâmplat. El a
încercat să lege rama cu o curea de jumătatea cuiului care mai rămăsese, dar
degeaba.
-
Ne ducem la fund, mi-a spus el.
Am
lăsat ramele și ne-am apucat amândoi să scoatem apa din barcă. Toată noaptea așa
am petrecut-o.Dimineața furtuna a căzut. Am mâncat o pâine și-am băut o sticlă
cu apă.
Ora 2: Lui Jean Stere îi e mai bine. Stă pe punte și privește
mereu înainte. E galben și spune că dacă scapă din asta nu mai pune piciorul în
barcă toată viața lui. Piciul râde de el:
-
Mă Jane, pe tine te-a făcut mamă-ta să umbli după oi. Da tu ai avea rău de mare
și dacă te-ar legăna măgarul.
Eu
și cu Ștefan reparăm cuiul. De azi dimineață ne căznim. Ștefan a avut ideea să scoatem
coada de la teslă și să o cioplim. Merge greu pentru că briceagul e mic și nici
nu prea taie.
Ora 5: Mâncăm toți patru o pâine și un pepene. Apă nu bem deloc
ca să avem și mâine, cu toate că e cald și pepenele nu ne-a astâmpărat setea de
tot.
Ora 9: Vântul bate ca și ieri seară, de la uscat. Petrică
presimte furtuna, ieri ne-a spus cu 3-4 ore mai înainte că o să avem vreme rea.
Cuiul e gata.
20 Iulie: Azi noapte am avut furtună. Valuri mici.
Mai multă hulă. Am dormit până la prânz fără să mănânc nimic.
Nu
l-am lăsat decât pe Petrică să mănânce.
Jean
se vaită de picioare. Zice că simte cum îi putrezesc. Cum ajungem la uscat îl
debarcăm.
Seara
am mâncat toți patru o jumătate de pâine și o singură felie de pepene. Mai avem
mâncare încă pentru o zi și o sticlă de apă nedesfundată.
Vânt
dela Sud.
21 Iulie: Suntem cu toții sănătoși. Jean Stere e tot
galben dar nu se mai plânge de foame. Eu mă odihnesc. Ștefan trage singur la
rame. Petrică Răiciulescu stă călare la pupa și cântă, repetând din când în
când: ‹‹Ete, că văd un catarg››. Ce bine ar fi dacă am vedea un catarg! Am
putea să ne aprovizionăm.
22 Iulie: Am isprăvit ultima coajă de pâine. Jean se
uită mereu în zare. Nu se vede nimic nicăieri decât apă. Mie încă nu mi-e prea
foame.
Pe
seară Jean strigă: ‹‹Farul de la Tusla!›› E o lumină mititică, dar nu e farul.
Vâslim într'acolo. După un ceas vedem două lumini, apoi trei. E un vapor care
vine dinspre Nord. Când ajungem ca la două mile de el începem să strigăm. Ștefan
fluieră ca o sirenă din degete. Eu vâslesc mereu. Ne apropiem. Cerul e senin și
e destulă lumină ca să fim văzuți.
Ca
la o milă și jumătate mă opresc din vâslit. Punem o carnage în vârful lopeții
și strigăm toți deodată, de câteva ori. Vaporul oprește. Strigăm mereu și facem
semne cu lopata. Ah, dacă am avea un chibrit. Nu mai vâslim ca să se vadă că avem
nevoie de ajutor. Cincisprezece minute strigăm într'una. Vaporul stă pe loc. Cu
siguranță că ne-a văzut. Ni se fac semnale cu lumini. Noi strigăm și mișcăm mereu
lopata.
Spre
nenorocirea noastră începe vântul de la nord. Trebuie să vâslim. Când suntem numai
la o milă de el, vaporul pornește. Într'o jumătate de oră nu-l mai vedem.
Petrică plânge. Furtuna nu ține decât până la miezul nopții.
24 Iulie: De trei zile nu mai mâncăm nimic. Ștefan a
băut apă de mare.
25 Iulie: A trecut iar un vas din spre
Constantinopole. Avea un coș la urmă și două catarguri în față. Vas petrolier.
Nu ne-a văzut pentru că venea prin partea de sud.
26 Iulie: Bem toți
apă de mare și suferim de stomac.
Cred că e 29 Iulie: Jean zice că suntem în August. Trag singur
la rame, fiindcă așa nu mi-e foame. Dacă stau beau mereu apă de mare și mi-e și
foame.
31 Iulie: Jean nu se mai poate scula de jos. Petrică
singur suferă mai puțin decât noi toți.
August: Suntem, cred eu, în August. Bem toată ziua apă de mare
și ne cufurim. Ștefan nu mai vrea să văslească.
August: Astăzi, ăl mic mi-a spus aproape plângând:
-
Vâslește, Puiule, cât poți. Nu te mai opri. Trage la mal.
August: Nu mai vâslesc decât 2-3 ore pe zi. Nu mai pot. Pe aici
și apa de mare e amară.
August: Dormim aproape tot timpul și nu visăm decât vise de
uscat. Ștefan a visat că treceam printr’un canal în
prejurul unui sat. Primarul i-a dat o țigare. Când s'a deșteptat ne-a întrebat
de ce n'am luat apă dulce din canal. Numai după un ceas a înțeles că a visat.
August: Astă seară ne-am rugat toți lui Dumnezeu. Numai Jean
n'a putut să se ridice în genunchi. S'a rugat cu capul pe coate.
August: Mi se pare că iar a trecut un vapor pe lângă noi.
Vâslesc câteodată ca să nu mai simt foamea. Bine că putem dormi.
|
August: Ștefan și-a sdrelit mâna în ramă. A dat sângele și și l-a
supt câteva minute. Pe urmă nu mai curgea.
Toată
ziua barca a fost înconjurată de stavrizi. Am încercat să pescuim cu o cămașe
de plasă a lui Jean. Am prins doi. Unul l-a mâncat Petrică și unul Ștefan, cu
oase cu tot. Pe urmă i-au vărsat. Ștefan strângea dinții cât putea ca să nu-l
dea afară. Dar n'a avut încotro. A trebuit odată să deschidă gura. Și-a ieșit.
Furtună.
Îi spun ălui mic că dacă ne răsturnăm să nu plece de lingă barcă. Știe să înoate
foarte bine.
Azi
dimineață Jean Stere s'a sculat ca prin minune, și a privit ca în zilele
dintâi, în zare. Toată ziua a stet așa. Parcă avea o presimțire.
După
masă Jean vede un nor care seamănă cu un munte. Pe la patru, două puncte mici
în aceeași direcție. Un punct negru și un punct roșu. Punctele acelea sunt două
caice. Toți patru lucrăm la rame și la ghiordele.
Primul
caic turcesc care se apropie de noi ne primește cu armele întinse. Crede că
suntem ruși.
Jean
strigă într'una și dârdâie ca de ger:
-
Rumanski! Ruznanski!
Când
ajungem pe caic le arătăm pe o hartă a lor că venim din Constanța. Bem câte patru
ceaiuri fiecare. Jean nu mai poate; îl aduc cu targa. Seara eram în portul Sizopole.”
Aceasta
este povestea aventurilor pe care cei patru adolescenți le-au avut în vara anului 1931 în încercarea lor de a ajunge în America
navigând cu o barcă pescărească. Nu am mai găsit nici un fel de informații
despre destinul celor “patru Don Quijoți de România”. Sper totuși că,
în urma publicării articolului în revista “Realitatea ilustrată”,
poate “chiar ministrul armatei”, impresionat de curajul lor - a luat
inițiativa de “ai băga pe toți patru în vre'o școală de marină”.
Sursa:
articolul “Patru Don Quijoți în România” – publicat în numărul din 27
august 1931 al revistei “Realitatea Ilustrată”
Telegraphul și "Ştirile de la ora 5"
Ştirile
de tip tabloid sunt nelipsite azi de pe micile ecrane sau din paginile
gazetelor - fie că ele apar în format clasic sau electronic - și fac deliciul
publicului. De ce? Probabil pentru ele că ne satisfac plăcerea de a bârfi.
De asemenea, știrile din categoria "senzaționalului" sau cele o care
pun în prim-plan fapte care ar putea atenta la siguranţa noastră, au un impact
garantat. Senzaționalul nu e însă o găselniţă a presei actuale. Acest
tip de presă a apărut pe la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu
primele ziare de mare tiraj. Începând din acei ani noi cititorii, fie că recunoaștem, fie că nu, reacționăm la articolele care ne dau informaţii despre crime, violuri,
tâlhării, atentate sau altele de acest gen. Vrem sau nu vrem, le citim și
dicutăm despre ele. Dacă nu am reușit să vă conving, poate că să o facă câteva știri culese de prin gazetele românești ale
anului 1886:
Mare scandal
"Indivizii Nae Chris., Iosif S. și Franț
H. sunt oameni de bucluc. Ieri, neavând pesemne altceva de lucru, se vorbesc
câteşitrei şi dau năvală în prăvălia lui Stan F., din şoseaua Ştefan cel Mare,
sparg lucrurile aflate în prăvălie, sparg geamurile şi încă multe altele. Dl.
Stan F., care din auzite ştie că într-un stat organizat proprietatea este
garantată prin legi şi astfel nimeni nu o poate nimici sau însuşi pe nedrept,
în unire cu alţii a legat cobză pe cei trei năvălitori şi i-a dus la
răcoare".
Călcat de cal
"În ziua de 22 iunie pe la orele 4 p.m.,
locuitorul Nicolae I. N. din comuna Brezoaele, plasa Bolintinului, judeţul
Dâmboviţa, a călcat cu calul pe consăteanul sau Tică Negoiţă, care a şi încetat
din viaţa în acea zi. Inculpatul împreună cu actele de constatare s-au trimis
parchetului."
Înecată
"Femeia Elena lui Gabur, în etate de 70
de ani, de loc din comuna Bârgăoani, judeţul Neamţ, a venit la o soră a sa
Catrina Bordianu în comuna Tupilaţi, din acest judet. În seara zilei de 25
iunie curent, numita a mers apoi la cârciumă împreună cu sora sa si cumnatul
său Gheorghe Bordeianu, unde bând vin, a plecat singură şi voind a trece pârâul
Valea Alba pe o punte, a căzut de pe ea şi s-a înecat. Cadavrul acesteia
scoţându-se s-a înmormântat."
Oameni periculoşi
"Ştefan
D. nu este om de glumit. Când i se aprind paiele în cap, apoi ţine-te pânză să
nu te rupi. Ieri având o mică daraveră cu un domn Petre N., se repezi tam-nisam
cu un cuţit spre acel domn şi voi să-l înjunghie. Planul din fericire nu i-a
reuşit; mai mulţi oameni sărind într-ajutor l-au dezarmat şi l-au dus la locul
cuvenit."
Evenimentele devin din ce în ce mai grave:
Monstru
"Fata Anita, în etate de 19 ani, fiica
locuitorului Ioje G. D. din comuna Răchiteni, judeţul Roman, în ziua de 26
iunie, a născut un monstru mort de sex feminin..." (doar pentru cei
curajoși: continuarea știrii se poate citi în decupajul alăturat).
Mort în apă fiartă
“Toate-s vechi si
nouă toate” – nu-i așa?
“Steaua” de la Folies Bergeres la București
Josephine Baker a
fost primul superstar care a venit în România, cunoscut de publicul bucureștean
doar de pe ecranul sălilor de cinematograf. Se întâmpla în anul 1928. Impresarul: nimeni altul decât
marele Constantin Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una
enormă pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare spectacol. În
spectacolul de revistă "Negru pe alb", pus în scenă de A. de Herz, N.
Kirițescu și N. Vlădoianu, Miss Baker a cântat, a dansat (alături de alte 16
dansatoare) și a entuziasmat publicul bucureștean. Au fost două
reprezentații. Regia vizitei în București a fost una pe măsura faimei celebrei starlete: Josephine Baker a ajuns în Gara de Nord
cu Orient Expresul, a fost preluată de Constantin Tănase și plimbată prin
centrul Bucureștiului într-o trăsura deschisă (pentru a închide gura
cârcotașilor și a celor care nu credeau că aceasta va cânta și va dansa la
Bucureşti).
Citește și: Senzațional interbelic - Perla neagră la București
Dansurile exotice și lascive a Josephinei
Baker au stârnit reacții din cele mai diverse în publicul bucureștean. Cronicile
publicate în presa vremii – elogiative sau nu - la adresa divei sunt interesante
și amuzante. Vă propun să citiți câteva dintre acestea:
Blestemul din Vinerea Mare
Una
dintre marile tragedii ale României interbelice a fost fără îndoială
incendiul bisericii din Costești (Argeș)
din anul 1930. Au murit atunci, în seara de Vinerea Mare, aproape toți copii satului. Săptămâni la rândul evenimentul a ținut prima pagină
a ziarelor. Mărturiile erau cutremurătoare. Imaginile de la fața locului la
fel. Mult prea dure pentru a-și găsi locul în presa de azi. Emoția românilor a fost atât de mare și
pentru că la Costești mai avusese loc cu câtva timp înainte un alt eveniment: fusese furată
salba de aur de la gâtul moaștelor Sfintei Paraschiva. Acest furt nu putea să nu fie pus în legătură cu tragedia care a urmat. Am găsit în revista “Realitatea Ilustrată” mărturia
unui martor al celor două evenimente de la Costești, pe care îl las să vă povestească cele două întâmplări, așa cum
le-a trăit:
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Caută pe blog:
Cele mai citite articole:
-
Un furnicar de negustori mărunți își ofereau mărfurile înghesuite în coșurile purtate pe umeri pe străzile târgurilor românești de la înc...
-
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești...
-
Barbu Lăutaru (pe numele adevărat Vasile Barbu, n.~1780 - d. 18 august 1858) a fost un celebru cântăreț și cobzar din Moldova și star...
-
" Pe când vaporaşul nostru se apropia de dealurile Turtucăii apăru, pe neașteptate întreaga panoramă a oraşului: case şi căsuţe cu ...
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri bucureștene care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decăder...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Un loc aparte în istoria Bucureștiului îl au casele și grădinile de pe Podul Mogoșoaiei – Calea Victoriei de azi - care au aparținut lu...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
Revista “ Realitatea Ilustrat ă ” lansa în numărul său din 15 iunie 1933 o invitație cititorilor săi : aceea de a participa la alcătuirea...