"" DE IERI ȘI DE AZI: Rezultatele căutării pentru piacentini

Recomandări:

Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea piacentini. Sortați după relevanță Afișați toate postările
Se afișează postările sortate după dată pentru interogarea piacentini. Sortați după relevanță Afișați toate postările

Silly Vasiliu - vedeta Alhambrei de altădată

Silly Vasiliu - prima interpretă a șlagărului "Suflet candriu de papugiu"


PARAGRAFE:



 

Silly Vasiliu - o răsfățată a publicului de revistă

 
„Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane...
- Bravo Silly !... Bis!...
... este exclamația obișnuită, de proporții delirante, care răsplătește fiecare „șlagăr” al lui Silly Vasiliu, fie că e vorba de o arie națională, pe care o „zice” de foc și de inimă albastră, electrizând sala, fie că e vorba de o romanță sentimentală sau de tangoul insinuant. Pe soclul revuistic, Silly Vasiliu – frumoasa Silly Vasiliu – și-a câștigat un loc de frunte pe care multe l-au disputat dar fără succes.”
 
Alhambra


Acesta este portretul făcut „răsfățatei publicului de revistă” bucureștean de altădată - Silly Vasiliu - de către F. O. Fosian în volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. Aș adăuga doar constatarea că numele acestei iubite artiste din perioada interbelică este și el unul pe nedrept înscris în lista tristă a artiștilor de aproape uitați astăzi. Asta deși numele ei este legat de cel al unui celebru tenor al Operei Române, Nicolae Leonard – a cărei parteneră de scenă a fost - dar și de numele unei celebre scene românești, Teatrul Alhambra, a cărei vedetă incontestabilă a fost alături de alte nume mari ale revistei românești (amintesc doar câteva dintre aceste nume: Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette VereaTiti Botez, I. Talianu, H. Nicolaide. Scena Ahambrei a fost împărțită de Silly Vasiliu și cu artista care a „sfințit scândurile scenei de la Alhambra”, inegalabila Maria Tănase.
 
 
Alhambra
Silly Vasiliu pe scena Teatrului Alhambra:
în "Bonsoir Alhambra" -1931 (stânga)
și în "Sinaia petrece" - 1931 (dreapta)

Același nume - Silly Vasiliu – e unul strâns legat de istoria muzicii ușoare românești. Foarte multe dintre melodiile lui Ion Vasilescu – amintesc doar „Suflet candriu de papugiu”, "Te-am înșelat și-mi pare rău" și „Nu-ți pare rău să vezi că plâng” - au fost lansate de Silly Vasiliu. 
 
Suflet candriu de papugiu
Silly Vasiliu
 
Numele actriței este legat de asemenea de începutul cinematografiei românești: a jucat în primul film sonor românesc - „Bing-Bang” – produs de marii actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe – film proiectat pentru prima dată la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național în 7 februarie 1935


A jucat, câteva decenii mai târziu - în anul 1957 – într-o altă producție de referință a cinematografiei românești: filmul-spectacol turnat după piesa "Bădăranii" de Carlo Goldoni pusă în scenă la Teatrul Național din București, în regia lui Sică Alexandrescu.
 

Citește mai mult... »

Virginica Popescu - fermecătoarea vedetă a revistei de altădată

Virginica Popescu - vedeta incontestabilă a teatrului de revistă


PARAGRAFE:



 

Virginica Popescu (n. 19 noiembrie 1915 – d. mai 1984) a fost o vedetă incontestabilă a teatrului de revistă din perioada interbelică. “Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, “Astăzi e ziua ta”, „Ascultă ce-ți șoptește la ureche dragostea”, „Spune-mi unde, când și cum sau “Ștergeți ochișorii păpușico” sunt doar câteva dintre șlagărele nemuritoare lansate de “fermecătoarea vedetă de revistă” pe scena Teatrului Alhambra.

Mari actori

Citește mai mult... »

O mare tragediană - Agepsina Macri-Eftimiu

Actori aproape uitați: Agepsina Macri-Eftimiu


PARAGRAFE:



“Dacă pe regretatul nostru maestru Nottara nu ni-l puteam închipui pe scenă altfel decât cu haina de hermină pe umeri și coroana pe cap – pe d-na Agepsina Macri-Eftimiu, această maestră a tragediei antice, nu ne-o puteam de asemenea închipui altfel decât într’o ținută de o majestuoasă atitudine, eroică, spunând versul cu tragice accente contopite armonios cu gestul, mimica și cu întreg jocul, care dovedește perfecta stăpânire a meșteșugului actoricesc. Priviți-o în “Atrizii”… E Agepsina Macri-Eftimiu?... Nu!... E “Klytemnestra”, eroina piesei… Ochii într-o ațintire fermă, buzele și întreg profilul de clasică noblețe este întruchiparea reală a personajului anticei tragedii.” Ce își poate dori un actor mai mult decât o astfel de cronică precum cea semnată de F. O. Fosian și publicată în volumul “87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. 

Agepsina Macri-Eftimiu
Agepsina Macri-Eftimiu pe coperta 
revistei "Realitatea ilustrată" - 1931 (st.)

Agepsina Macri-Eftimiu în rolul "Voevodului nenoroc"
din piesa "Cocoșul Negru" de Victor Eftimiu (dr.)

Citește mai mult... »

Povestea unui genial actor de comedie: Petre Liciu


Am părăsit pentru un timp lumea artiștilor aproape uitați. Am încercat în articolele anterioare să devoalez pentru voi câteva dintre destinele marilor actori de odinioară (Maria CiucurescuSorana ŢopaAgepsina Macri-EftimiuLeny Caler sau Nora Piacentini), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica Florescu, Gheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor de comedie al secolului trecut și al Teatrului Național din București: Petre Liciu.

Teatrului Naţional din Bucureşti

Citește mai mult... »

Leny Caler: Povestea Corinei din "Jocul de-a vacanța"

Actriţa Leny (sau Leni) Caler (n. 1904, București, d. 2 februarie 1992, Berlin) a fost în perioada anilor '30 o celebră actriță și cântăreață de muzică ușoară și una dintre cele mai cunoscute figuri ale lumii mondene bucureștene.
 
Vă amintiți de misterioasa "doamna T" din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu? Unii contemporani ai scriitorului au afirmat că personajul ar fi avut-o ca model, de fapt, pe fermecătoarea Leny Caler, pentru care Camil Petrescu ar fi făcut o pasiune ascunsă. Camil Petrescu spunea despre Leny Caler că „are ceea ce se numește stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici și contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”.

Teatrul Maria - 1935
Leny Caler (stânga: în "Ilustrațiunea Română";
dreapta: 
în "Tessa" la Teatrul Maria - 1935)

Citește mai mult... »

Destinul tragic al unei actrițe de comedie: Nora Piacentini

Una dintre marile vedete ale teatrului românesc din perioada interbelică a fost - fără îndoială - actrița Nora Piacentini (n. 1905 – d. 1945). Iată cum o caracteriza teatrologul F. O. Fosian în volumul "87 artiști bucureșteni":
 
„… întruchiparea în carne și oase a celebrei vedete a desenului animat Bety Boop… În plus un farmec personal, un haz copios, o actriță care posedă la superlativ arta de a amuza spectatorii. E o apariție de ghiduș svăpăiat, de ștrengăriță, de drac împielițat… De la cocotele pe care le-a interpretat la "Teatrul Vesel" – cocotele de hilariantă realizare - până la profesoara din "Ionescu G. Maria" și de la aceasta la "Kiki" – recenta ei mare creație – Nora Piacentini a parcurs etape grele, pe care le-a învins cu succes…”.
 
Stroe și Vasilache
Nora Piacentinii alături de celebrul cuplu
Stroe și Vasilache (1938)

Citește mai mult... »

Maria Mohor – povestea frumoasei "Mona" din "Steaua fără nume"

Maria Mohor a fost una dintre cele mai frumoase și mai talentate actrițe din perioada interbelică. F. O. Fosian o caractezriza astfel pe Maria Mohor:E o actriță consacrată, o actriță a marilor realizări și a marilor succese. Și aceasta independent de frumusețea ei. Căci Maria Mohor este frumoasă… Prea frumoasă!”. 
 
Teatrul Național din Bunurești
 
Dovadă a frumuseții ei ne-au rămas doar câteva mărturii fotografice. Din păcate rolurile jucate de Maria Mohor n-au rămas decât în amintirea privilegiaților care au văzut-o pe scenă. Prea puțini rămași printre noi. Aș adăuga constatarea că acesta este pariul pierdut de teatru în veșnica sa competiție cu cinematograful: pelicula - de cele mai multe ori - rămâne, în timp ce rolurile jucate pe scenă se pierd în timp. 

Citește mai mult... »

Au fugit de acasă pentru a se face actori...

În vremurile de azi este, de cele mai multe ori, este o mândrie ca cineva "să se facă actor". Cu cât talentul și faima unui actor este mai mare, cu atât sunt mai încântați sunt părinții de alegerea făcută de copiii lor de a se dedica scenei. Și nu se pune, în nici un caz, problema de a izgoni de acasă vreun copil pentru că a ales să devină actor. În vremurile de ieri însă, pe la începutul secolului trecut, “o seamă de părinți se socoteau în doliu dacă vreun băiat sau fată își arătau dorința de-a fi „râsul lumii". Nu numai boerii nutreau idei atât de proaste pentru meseria de „actor", egală cu aceia de paiață, ci și burghezimea, care în realitate a căutat întotdeauna să țină pasul celor „nobili" - nu avea părere bună despre „soitari" (notă: fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor fanarioți din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc.), adică despre “bufoni”. Nu că actorii nu erau simpatizați de public, dar meseria lor era legată, pe vremea aceia, de multe suferinți, pricina a unei proaste stări materiale, îmbunațită mult mai târziu.” (*)

Ștefan Julian
Ștefan Julian - Frosa Sarandi -  Grigore Manolescu

„Proasta părere n'a împiedicat totuși pe atâția tineri, mai puțin tinere, din burghezia de sus și chiar din neam de boeri, să îmbrațișeze meseria, fără să le pese de apriga luptă cu nevoile vieții ce-i aștepta”. Matei Millo, Grigore Manolescu, Ștefan Julian, C. I. Nottara, Vasile Toneanu, Ion (Iancu) Brezeanu, Petre Liciu sau, mai târziu, Nora Piacentini, Silly Vasiliu sau Alexandru Giugaru sunt doar câteva nume din galeria adolescenților care au fugit (sau au fost izgoniți de acasă) de acasă pentru a se dedica scenei. Articolul “Pentru a te face actor înainte vreme trebuia să fugi de acasă” – semnat de teatrologul Ioan Massoff (publicat în revista Realitatea Ilustrată – numărul din 31 ianuarie 1939 – disponibil online în Digiteca Arcanum) ne dezvăluie câteva din aceste povești de viață:

Citește mai mult... »