DE IERI ȘI DE AZI

Recomandări:

Sfaturi pentru îngrijirea frumuseţii (dar nu numai atât)

Întotdeauna am citit cu plăcere rubricile de “Poșta redacției”. De aceea, în timp ce frunzăresc periodicele interbelice, nu ocolesc nici acest gen de  articole. Așa am descoperit notele publicate în “Colțul Celinei”, rubrică publicată în săptămânalul “Ilustrațiunea Română”, “Sfaturi pentru îngrijirea frumuseții” și “De vorbă cu cititorii“ din “Realitatea Ilustrată” sau “Poșta redacției” din revista “Moda Nouă Ilustrată”. Pentru acest articol am selectat pentru voi, doamnelor, domnițelor și - de ce nu - domnilor, câteva sfaturi cosmetice și de viață date - cu mult umor - de Laura cititorilor revistei "Realitatea Ilustrată" prin anul 1930. Cine era Laura? Ne-o spune chiar ea, într-un răspuns dat unei cititoare:


Laura - realizatoarea rubricii "Sfaturi pentru îngrijirea frumuseții"
"Realitatea Ilustrată" - 1930
Citește mai mult... »

“Ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!" (divorțul prin anul 1806)

“Ceea ce a unit D-zeu, omul să nu despartă!" – acesta era în vechime principiul canonic care reglementa nu numai încheierea căsătoriilor ci și posibilitățile de desfacere ale acesteia. Canoanele bisericești prevedeau însă puține cazuri în care se putea cere despărțenia. “Cărțile de despărțenie” puteau să fie date doar de Mitropolit sau de Episcopii eparhioți - după o temeinică judecată a cauzelor - și trebuiau întărite printr-un pitac domnesc.



Citește mai mult... »

Vremuri grele (de ieri? de azi?)


VREMURI GRELE


M'am oprit la casa scundă
De la margine de sat,
Palizi și cu ochi’n lacrimi
Doi copii stăteau la sfat:

- Grea-i viața! - zise unul
Grea și plină de păcate,
Tata a murit în luptă,
Și murim de foame, frate!
Cel mai mic cuprins de spaimă,
Trist începe să îngâne:
- Mama noastră e bolnavă
Și în casă nu e pâine!
 
 
Noaptea, când venea pe dealuri,
M'am oprit lâng'un isvor,
Povestea încet pe iarbă
Un țăran c'un cerșetor:

- Grele vremuri - spuse bietul
Cerșetor - și-s răi stăpânii!
Ori și unde voi să intru
Mă amenință cu câinii!
- S'a mărit fârtate, birul,
Vai de noi - șopti țăranul -
Ne sugrumă sărăcia
Și cu greu se face banul!”

Și-n anu-acesta demnitarii 
Ce sufăr foame și tânjesc,
Primi-vor iar bacșișuri grase,
Căci e-obiceiul pământesc!
 
Luat-am bățul pribegiei
Și-am pornit înspre oraș,
Două umbre se'ntâlniră -
Erau doi sărmani slujbași:

- N'am un ban pentru chirie -
Zise unul alb ca varul,
De trei ani aștept zadarnic,
Nici un spor, și-i mic salariul.
Celălalt zâmbi ironic
Greu lovit de-al sorții val:
- Boala-mi roade'n piept, păgână.
Voi muri într'un spital!...

M'am oprit apoi la ușa
Bietului poet sărac,
Unde gândurile'n aur
Și’n smaralde se prefac.



Și dacă băncile și-acuma
În falimente-au să sporească
Atunci directorii de bancă
Ajunge-vor ca să cerșească!
 
- Stau cu muza mea de vorbă
Și tăcerea e de piatră.
Sunt flămând - cânta poetul -
Și nici foc nu am în vatră.
Laurii i-ași vinde-acuma
Pentr-un pol, sărman poet, -
Bate iarna la fereastră,
Blana mi-e la amanet."

(Justin Ilieșiu – “Realitatea Ilustrată” - 8 ianuarie 1928)

Citește mai mult... »

Moda în vremuri de război


Suntem în luna septembrie a anului 1940. România, încă neutră, se pregătea de intrarea în război și românii erau conectați la evenimentele care dădeau peste cap întreg mapamondul. Lumea era în război iar preocupările legate de modă au trecut pe un plan secundar. Cu toate acestea, moda nu a fost un subiect neglijat, nici de doamnele acelor timpuri și nici de autorități. Și tocmai pentru că nevoile frontului erau cele care dictau, raționalizarea consumului de materiale a devenit o prioritate națională în țările implicate în conflict. Articolul “Războiul și moda” – publicat în numărul 24 – 30 septembrie 1940 al revistei “Realitatea Ilustrată” făcea un succint și interesant sumar al măsurilor luate în întreaga lume pentru raționalizarea consumurilor de materiale:

Reducând lărgimea bluzelor cu 60 de cm.
se poate realiza, de la un milion de femei,
o economie de 600 de mii de metri de material

Citește mai mult... »

Începutul cinematografiei în România

Primele proiecții de film – primele studiouri


Spectacole dedicate proiecțiilor de film au fost organizate în România începând din anul 1896, primul eveniment de acest fel fiind cel care a avut loc în saloanele din redacția revistei "L'Independence Roumaine" din București, în 27 mai 1896. S-au proiectat atunci, cu mult succes la public, diverse „vederi, fotografii vii și fotografii animate: Un dineu, Lecția de biciclete, Grădina Botanică, Dejun pe iarbă, Piața Operei din Paris, Pe lac, Serbarea rusească, Intrarea țarului în Kremlin, Ieșirea lucrătorilor din uzina Lumière, Tâmplarul la lucru, Plecarea în trăsură, O gondolă în Veneția, La băi la mare, Un bufet și celebrul Sosirea unui tren în gara Ciotat (un program foarte apropiat de cel prezentat la Paris, în decembrie 1895, de frații Auguste și Louis Lumière). 
 
Leon Popescu - cinematografie
Leon Popescu - finanțatorul primului film românesc (stânga)
Paul Menu - autorul primelor filmări din România (dreapta)
 
Începând din anul următor au început să fie produse și primele pelicule documentare românești. Autorul primelor filmări din România a fost fotograful și operatorul de origine franceză Paul Menu. Acesta a filmat în perioada 10 mai - 20 iunie 1987 pelicule precum Inundațiile de la Galați, Bâlciul Moșilor, Terasa cafenelei Capșa, Defilarea ș.a.
 

 
Primul film românesc

Până la turnarea primului film vor mai trece însă 15 ani. Primul film artistic românesc, "Independența României", a fost turnat în 1911 și 1912, iar premiera acestuia a avut loc, "într-o atmosferă vibrantă", la Cinematograful Eforie (Bulevard) din București, în 1 septembrie 1912. Filmul a fost finanțat de Leon Popescu și realizat de Grigore Brezeanu, după un scenariu scris de  actorul Petre Liciu. Distribuția filmului a inclus pe mulți dintre marii maeștrii a scenei românești din acea perioadă: Constantin Nottara, Elvira Popescu, Maria Filotti, Aristide Demetriade, Iancu Brezeanu, George Ciprian ș.a.
 
Primul film românesc
Cadre din filmul "Independența României" (1912)



Prima "uzină de filme românești"
 
Doi ani mai târziu avea să se inaugureze unul dintre primele studiouri de film din România, eveniment menționat într-un articol publicat de revista “Viața cinematografică”, în numărul din 15 martie 1914:

"D-1 Ludovig Ressel, proprietarul cunoscutului magasin de mașini și automobile din Bucurelti a înființat de la 1914 o fabrică Românească pentru fabricarea de filmuri cinematografice, instalată după toate cerințele technicei moderne, să execute tot soiul de filmuri: după natură, industriale, tot ce se atinge de arta cinematografică. Uzina, înființata cu mari sacrificii de d. Ressel e prevăzută cu toate aparatele cele mai complicate și e în stare să fabrice 2000 metri pe zi. “Filmul Național Român”, așa se intitulează noua întreprindere a d-lui Ressel și sub această firmă a fost înregistrată la Tribunal. Personalul technic administrativ al uzinei se compune din specialiști cari și-au făcut practica și studiul în uzinele mari din Franța, Germania, Italia, Danemarca."


Cinematograf

Această știre este importantă pentru că precizează anul înființării unui studio care a produs câteva filme artistice importante pentru începuturile cinematografiei din România, dintre care amintesc producțiile “Din viața lui Păcala” (1915) și “Ecaterina Teodoroiu” (film realizat în aprilie 1921, la Brașov, de către realizatorul Nicolae Barbelian, care a realizat un montaj cu scene filmate de el și cu secvențe de actualități cinematografice realizate de Serviciul Cinematografic al Armatei Române). Din păcate ambele pelicule s-au pierdut.





Citește mai mult... »

Anuța și farmecele de dragoste (datini, tradiții, superstiții)

În seara de dinaintea jocului

 
Ajunsă la vârsta la care inimioara îi freamătă de dorul unui flăcău, Anuța începe să aștepte cu tot mai multă nerăbdare Duminica și zilele de sărbătoare. Sunt acele zile în care Anuța are prilejul de a-și astâmpăra întrucâtva pojarul adunat în suflet. Anuța nu stă însă cu mâinile în sân în așteptarea horei din sat. În seara de dinaintea jocului “fata desface în două focul din vatră și între focuri pune o oală cu apă neîncepută, un ban alb și busuioc. Oala rămâne acolo până în dimineața următoare, la utrenie. Atunci o ia de acolo și o așează pe o farfurie curată în fereastră. Când trage întâia oară clopotul la liturghie, rostește de trei ori:



- Bună dimineața,
Râu de rouă,
Râul lui Iordan!
- Mulțumesc Dumitale,
Fată frumoasă,
Cu cosița groasă.
Șezi pe scaun
De matasă!
- Ba! N’am venit
Să șed
Pe scaun de mătasă;
Numai am venit,
Să mă rog
De Sfânta Maică
     Duminică,
De Sfânta Maică
     Maria:
Să mă spele
Pe față,
Pe brață,
De urâciuni,
De făcături,
De trămisături,
De la străini,
De la vecini,
De la verișori,
De la verișoare,
De la neamurile toate.
Că mi-or pus:
Pe cap
Piele de țap,
Pe mânușiță
Piele de mâță,
Pe trup
Piele de lup,
Pe tălpi
Nojâțe de câine.
Când pe drum plecam:
Țapii sbierau,
ții se smiorau,
Lupii urlau,
Câinii lătrau,
Cu smoală mă negreau,
Toți de mine fugeau!
Io plângeam,
Mă văieram,
Nime’n lume
Nu m’auzea,
Numai Sfânta Maică
   Duminica,
Cu Sfânta Maică
   Maria,
Din vâna cerului
De’asupra soarelui.
În toiag d’argint
Se rezema,
Pe mine’n brațe mă lua,
În râul lui Iordan mă arunca,
În lapte dulce mă scălda,
Cu brâu roșu mă’ncingea,
Cu stâlp de busuioc mă freca:
Pe cap,
Pe după cap,
Să cad la toată lumea cu drag,
La oamenii cei bătrâni
Cu cinste și omenie,
Și la juni cu dragoste mare.
Și-mi punea în cap
Un mac,
Pe mânicele
Stele mărunțele,
Să se uite
Toată lumea la ele. (1)

 
Citește mai mult... »

La moartea Regelui Ferdinand I

În vara anului 1927 întreaga Românie a fost cuprinsă  de o emoție puternică, pe care cu greu am putea să o reconstituim astăzi. O să încerc totuși, ajutat de cronicile publicate în presa vremii:
 
Regele Ferdinand I Întregitorul

Citește mai mult... »