De vorbă cu George Vraca


Teatrologul Ioan Massoff îl prezenta astfel în anul 1937 cititorilor revistei “Realitatea Ilustrată” pe marele actor George Vraca: “La Bursa valorilor teatrale, unde schimbările sunt foarte bruște, George Vraca este astăzi unul dintre cei mai cotați actori. Își menține faima de ani de zile și nu numai că n'a început să se obosească și, mai ales, să obosească, dar aproape în fiecare stagiune face, ceea ce în limbaj “technic” se numește “un bronz”, adică o creație. (…) Ei bine, Vraca, astăzi unul dintre cei mai munciți actori ai noștri, unul dintre cei mai “storși”, face o excepție: continuă să-și mențină cota, ba cu vădite tendințe de urcare, căci, cu fiecare rol - actor de surprize- arată o altă fațetă a talentului său. Până acum vreo câțiva ani nu putea fi conceput decât în frac, june și frumos, așa cum scrie la cartea perfectului amorez de teatru. Se pare că venirea la București a regisorului Barnowsky a constituit o răscruce în cariera acestui actor cu adevărat înzestrat: astăzi, Vraca este unul din cei mai valoroși actori de compoziție al nostru. Și-și mai menține faima printro probitate profesională, din ce în ce mai rară în ultimul timp, ca și printro viață foarte puțin spectaculoasă în afara de scenei. Când oare vor înțelege actorii și actrițele noastre, că pierd grozav de mult, printr’o prea mare circulație în afara “careului fermecat”?



(…) Fostul combatant George Vraca, cel care la o vârstă crudă a dat ochii cu moartea, și-a format o filosofie specială a vieții și de aceea el a isbutit să îndepărteze acel pericol de cădere în ridicol cu care sunt amenințați “amorezii” și tenorii. Bărbatul frumos, cu trăsături distinse, gânditor și cam pierdut în neagra veșnicie, cum îl vedeți pe stradă, este un om care nu crede, ca atâția alții, că fizicul poate constitui o carieră. Nu s'a prezentat niciodată cu rolul neînvățat, n'a tras sfori, n'a băgat niciodată intrigi, n'a căutat să se distingă în afară de scenă, a știut să se cultive. lată calități atât de rare, care-ți dau putința în micul București teatral să te menții, ba chiar să te înalți, după aproape douăzeci de ani de carieră.” (1)

Actori perioada interbelica

George Vraca s'a născut la 25 noiembrie 1896, în București, într-o familie de aromâni cu originile în Pindul Macedoniei. Provenit dintr-o familie de agricultori, George Vraca a urmat cursurile Facultății de Agronomie. După absolvirea acesteia a fost funcționar în Ministerul Agriculturii, până în anul 1916 când a fost încorporat. Este de menționat că în această perioadă George Vraca a fost și jucător al echipei naționale de rugby a României. “Războiul a fost pentru vlăstarul familiei Vraca un nou prilej de a-și ilustra numele. A luptat căzând de mai multe ori rănit și decorat pentru frumoase acte de eroism ca tânăr ofițer în al 2-lea reg. de grăniceri la Oituz, Cașin, Tg. Ocna, etc.” Anii petrecuți pe front aveau să schimbe destinul tânărului George Vraca: în această perioadă i-a întâlnit într-un spital de campanie din Iași pe George Enescu, pe Constantin Nottara și pe Maria Ventura. Această întâlnire a marcat viitorul tânărului subofițer, care s-a hotărât să devină actor după terminarea războiului. A absolvit în 1921 Conservatorul din București în clasa actorului Nicolae Soreanu.

George Vraca în revista "Ilustrațiunea Română"
(numărul din 14 decembrie 1932)

În 1919 debutează în Voievodul Nenoroc din “Cocoșul Negru" a poetului Victor Eftimiu. Critica timpului subliniază apariția lui Vraca. Și iată se împlinesc în acest an, două decenii de rodnică muncă în slujba teatrului românesc (notă: textul a fost scris în anul 1940). Fiindcă George Vraca a muncit foarte mult și cu folos. A jucat peste 150 de piese, în tragedie, dramă și comedie. De la Shakespeare la comedia ușoară George Vraca e același. Talent mlădios, joacă cu aceiași ușurință amorezi - pentru care-l ajută și fizicul lui atât de generos înzestrat de Dumnezeu, ca și rolurile de cea mai grea compozitie. Numai câteva role (notă: roluri): Romeo, Faust, Glauco, Prometeu, Rascolnicov, Oswald, Omul și Masca, Hervey, Enric V., Karamazov, etc. confirmă varietatea genurilor. După 10 ani serviți Teatrului Național din București, pleacă societar și colaborează ca prim interpret în Teatrul Ventura, unde joacă cu marea artistă zeci de piese din repertoriul românesc și străin. După 6 ani revine pentru scurt timp la Teatrul Național, ca în 1936 să treacă la teatrele Soc. S.C.I.T.A. unde pe scenele teatrelor Comedia și Regina Maria, crează noi roluri. Azi, George Vraca este în maturitatea talentului său.” (2)

Mari actori


Un interviu cu actorul George Vraca

În anul 1931 George Vraca – deja o vedetă a scenelor Bucureștene – acorda un interviu revistei “Ilustrațiunea Română”. Redau integral acest interviu pentru că tema centrală a acestuia este încă actuală:

“- Există o criză teatrală?
- Evident. Trăim una din cele mai mari crize teatrale. Motivele? O mie și unu. Primul și cel mai însemnat, e că astăzi teatrul place mult mai puțin ca'n trecut. Acesta e un fapt constatat la cassă. Desigur că din multiplele cauze ce au determinat reducerea publicului teatral, se desprind trei: criza economică, filmul vorbitor și radio.
- Cum credeți că s'ar putea combate criza? 
- Din punct de vedere al crizei economice, au dat alții mai competenți răspunsul. Publicul amator de cinematograf și radio este un public pe carel putem considera pierdut ori... necâștigat pentru teatru. Publicul ce ne-a mai rămas, rămâne în sarcina noastră să-l păstrăm, cultivându-l cu îngrijire. Pentru aceasta, toți oamenii de teatru ca: autori, regisori și actori, să muncească mult și cu înțelegere. În cazul când vrem să ne mărim numărul spectatorilor recrutați din marea massă, e nevoie să facem cu toții concesiuni pentru a intra în gustul lui. Nu este un neadevăr că astăzi, o emoțiune fizică e mai gustată decât o emoțiune artistică. Un nerv flagelat al spectatorului e o rețetă mai bună și mai sigură decât o emoțiune de pură artă. Spectatorul trebuie sguduit, bruscat, brutalizat. E influența literaturii demento-sexuale și detective postbelice: să ne plecăm vremii. Autorii vor trebui să facă concesiuni, renunțând la idealurile lor de artă, scriind cel puțin pe timpul acestei crize, pe care o dorim să fie cât mai scurtă, în spiritul vremii, iar actorii să caute în interpretări să fie cât mai apropiați de eroi ca vârstă, fizic și temperament, căci altfel publicul nu-i crede.
Viitorul teatrului?
- Deși criza și mecanica cinematografului vor să ne gâtuie, iar aura Hollywoodului vrea să înăbușe teatrul adevărat, am credința că, cuvântul înaripat va birui această acută criză și va trăi cu toată vârsta lui de mii de ani. Îmi iau permisiunea să sugerez conducătorilor de teatre puțină mercantilizare a întreprinderilor lor: găsesc necesară o ofensivă a reclamei prin presă. Reclama ce se face astăzi teatrelor este infim de mică față de aceea a cinematografeler. În acest sens, cred că concursul presei va putea avea un mare rod. Așa se explică faptul că autori și actori români sunt aproape necunoscuți de publicul românesc, în timp ce americanii, francezii, germanii s.a. sunt consacrați față de marele public. Reclama i-a impus.
Ce gen de teatru preferați? 
- În primul rând comedia, comedia muzicală, drama polițistă, senzațională, mai puțin drama realistă și aproape de loc tragedia.
- Ce rol preferați?
- Am jucat sute de roluri până astăzi, însă rolul preferat nu l-am jucat și poate că nu-l voi juca niciodată.
Care a fost debutul?
- Rolul voievodului Nenoroc din “Cocoșul Negru” (notă: piesă de teatru scrisă de Victor Eftimiu).” (3)

Actor Teatrul National
George Vraca acordând interviul din anul 1931

Au urmat mulți ani petrecuți pe scenă și multe roluri memorabile: “După 10 ani serviți Teatrului Național din București, pleacă societar și colaborează ca prim interpret în Teatrul Ventura, unde joacă cu marea artistă zeci de piese din repertoriul românesc și străin. După 6 ani revine pentru scurt timp la Teatrul Național, ca în 1936 să treacă la teatrele Soc. S.C.I.T.A. unde pe scenele teatrelor Comedia și Regina Maria, crează noi roluri.” (1) În anul 1940 George Vraca a revenit pe scena Teatrului Național din București, iar în anii de după război a condus Teatrul Victoria și mai apoi Teatrul Armatei (devenit Teatrul Nottara). În lunga lui carieră, marele actor a avut și importante apariții pe marele ecran al cinematografelor: Datorie și sacrificiu (1926), Lia (1927), Televiziune (1931), Se aprind făcliile (1939), Visul unei nopți de iarnă (1946), Viața învinge (1951), Nepoții gornistului (1953), Răsare soarele (1954), Tudor (1961).

Teatrul Ventura
George Vraca pe scenă alături de mari actori:
Sylvia Fulda și Leny Caller (stânga)
Marietta Rareș, George Timică și Leny Caller (dreapta)

George Vraca a slujit scena românească până în anul 1964. Ultimul rol interpretat a fost Richard al III-lea, rol pe care visase să îl joace încă din primii ani petrecuți pe scenă. După premierea piesei – nu a apucat să joace decât în 14 reprezentații - George Vraca spunea: “Ce păcat că mor. Abia acum aş şti să le arăt oamenilor ce înseamnă a muri. Nu cum am jucat eu până acum.”


Surse:

(1) articolul “Oameni și actori - Vraca” – semnat Ioan Massoff – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 20 ianuarie 1937
(2) F. O. Fosian - “87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă” – editura Cultura poporului 1940
(3) articolul “Artiștii noștri – De vorbă cu Vraca” – semnat “T.” – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 2 decembrie 1931

2 comentarii :

  1. Câteva „gânduri” ale marelui actor, găsite în articolul „George-Vraca-Viaţa-actorului-frumos-ca-un-zeu” - Ziarul Metropolis (internet)
    „N-am voit pentru mine decât o scenă pe care să mă pot manifesta; n-am urmărit alte bogăţii decât acelea pe care le poate da visul pe care-l vezi realizându-se…”
    ● „La teatru se învaţă bunul gust, conversaţia frumoasă, raporturile dintre oameni, costumul, găteala, ţinuta şi mişcarea. Atât ar fi de ajuns. Şcoala teatrului e mult mai vastă…”
    ● “Etapa cea mai importantă nu-i debutul meu artistic, nici premiera Hamlet, nici evenimentul împlinirii al o sutălea rol sau al două sutălea… Etapa importantă în biografia mea este una singură: ziua când mi-am dat seama şi totodată am simţit marea bucurie că munca mea nu mai reprezintă o ambiţie personală, fie ea cât de nobilă, ci că această muncă e dăruită oamenilor, şi anume acelor oameni care nu mai fuseseră niciodată la teatru.”
    ● „Odată cu interpretarea lui Faust, lungul monolog al îndoielilor care a însemnat prima confruntare cu publicul mi-a dat sentimentul unei prezenţe străine, masive, puternice care mă supune unei aspre judecăţi. Mi-a părut atunci că numai de comuniunea care se stabileşte între mine şi sală, de intensitatea cu care spectatorii respiră o dată cu mine, depinde reuşita mea.”
    ● „Marile transformări în artă corespund marilor transformări sociale şi politice.”
    ● „Rareori regizorul ştie sau poate să urce la febra creatoare a actorului.”
    ● „Educaţia în artă şi prin artă dă mai mult ca oricând întreaga frumuseţe a adevărului; în acelaşi timp ascute şi mintea.”
    ● „Poţi juca un Oedip, sau un Hamlet, sau un Faust, într-o vreme când fiinţa ta nu vibrează la o înaltă temperatură de dăruire pentru un ideal şi nu înregistrezi o biruinţă. Dar, în condiţiile dăruirii integrale faţă de un ideal înaintat, fie că joci roluri mari sau interpretezi figuri episodice cu mesaje limitate, nu poţi să nu înregistrezi un real succes.”

    RăspundețiȘtergere
  2. Poete e de menționat și faptul că George Vraca și-a pregătit rolul din Hamlet mai mult de un deceniu și că l-a jucat doar atunci când s-a simțit suficient de matur și de pregătit să o facă! Mulțumim, JMC!

    RăspundețiȘtergere