Povestea primei femei primar din România

Luiza Zavloschi s-a născut în 1883 în Osești, județul Vaslui, și a fost aleasă în anul 1930 primar al localității Buda, din același județ (conform distribuirii teritoriale din perioada interbelică), la vârsta de 47 de ani. A fost una dintre primele trei femei primar alese vreodată în România (la același scrutin au fost alese și d-le Marilena Bocu - primar al orașului Lipova și Elena (Maria) Eisenberg - primar al comunei Cobia).  

Această victorie nu au fost însă obținută cu ușurință. În satul Buda, din comuna Cobia, trebuiau învinse și depășite vechile mentalități patriarhale, puternic înrădăcinate acolo ca și în mai toate satele românești (de ieri și de azi!?), care considerau femeia ca fiind inferioară bărbatului și incapabilă să se preocupe cu succes de “treburile publice” (“Să ne ducă pe noi de nas o muiere?”).

”În satul care a ales o femee primar” – semnat H. Soreanu
publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 3 martie 1930
(accesibil online în Digiteca Arcanum)

“O revoluție pașnică - cum sunt, de altminteri, toate revoluțiile românești - s’a înfăptuit zilele acestea: în satul Buda-Rafaila, din județul Vaslui, a fost aleasă ca primar d-na Luiza Zavloscki. Un moment istoric în războiul - cum zic femenistele - de emancipare al femeei române. Iată: fără vărsări de sânge, fără răsturnări sociale, fără pălălaia conacurilor incendiate și irupția războiului civil, femeia română devine egală cu bărbatul. Depinde acum numai de ea să se mențină în situațiile cucerite sau dăruite, să dovedească că merită locul ce-l ocupă. (…) În aparență nu e lucru mare faptul că o femeie a ajuns primar de țară. E însă mai semnificativ pentru inteligența românească avidă de noutate și schimbări, decât dacă s’ar fi ales un primar femeie la București. Este semnificativ pentru că țărănimea și-a dat în vileag spiritul ei revoluționar. Dar vor ști femeile să se înalțe acolo unde o simplă lege și circumstanță fericită le-a îngăduit ascensiunea?” (articolul „O femeie primar” – semnat I. Haiot – publicat în ziarul “Cuvântul” – numărul din 28 februarie 1930)

Citește aici: Primele trei femei-primar din România

Ca să vă conving că alegerea unei femei în funcția de primar nu a fost ușor de făcut, o să vă invit să facem împreună o vizită în în “satul Buda-Rafaila, din județul Vaslui”, acolo unde în primăvara anului 1930, “fără vărsări de sânge, fără răsturnări sociale, fără pălălaia conacurilor incendiate și irupția războiului civil”, a fost aleasă și investită în funcția de primar d-na Luiza Zavloschi. Vom fi însoțiți în escapada noastră interbelică de reporterul H. Soreanu al ziarului “Dimineața” și de prefectul județului Vaslui din anul 1930, “dl. Vasile Pavlov, un tânăr inimos și vrednic, mai vesel decât oricine că în județul oblăduit de dânsul se întâmplase minunea asta, așteptată cu bătăi de inimă, de sufragetele din lumea toată”:

 

În satul în care a fost aleasă o femeie primar

“Mașina noastră dansează peste podețele surpate, cu pneumaticele sfredelite de cuie, răsuflă greu la fiecare hurducătură, și luptă, luptă eroic, să poată trece printre șănțulețele amenințătoare. Și aici, în ținutul ăsta așa de vitregit, un sat de oameni simpli, izolați de frământările care macină zilnic baloturi grele de hârtie și răgușesc mii de glasuri, au biruit cea mai cumplită prejudecată.

Buda!! Până ieri, un biet sălaș de oameni neștiut de nimeni, nerăsfățat de nici o ocrotire... De azi, un post de avangardă, o dată, preludiul unei epoci. Se poate, nu e rău se se știe: n’are decât 4000 de suflete și nici trei sute de alegători! Satul e spânzurat pe un deal pleșuv. Uliți întortocheate, urcând în spirale ciudate. Casele mici, primitive, poartă toate pălării grele de stuf, ca în niște fotografii demodate. Garduri putrede de nuiele, câteva căpițe de fân și de strujeni. Parcă nu e nici o livadă. Și de ce o fi lătrând atâția câini întărâtați la fiecare poartă? (...)

“FENOMENUL ORIGINAR“

„Pe drum, prefectul mi-a explicat resortul intim al evenimentului. Buda era un sat care-i dădea de furcă. Pusese la primărie un partizan politic și omul ajuns să ducă destinele satului se cam încurcase în socoteli. Oamenii erau nemulțumiți, dar ce puteai face cu primarul care a stat zece ani la cot cu tine, în vremuri crâncene de opoziție? Alegerea comunală devenea greu de deslegat. Deoparte satul, de cealaltă șeful organizației.

S’a înjghebat o listă național-țărănistă. În fruntea ei primarul Dumitru Ion Chelaru și în jurul lui o mână de oameni. S’a mai pus și o listă liberală. Și în sat era frământare și svon vrăjmaș. Oamenii nu păreau de loc împăcați. Pe Chelaru nu vroiau să-l menție, pe liberali nu puteau să-i aleagă. Și după ce s’a frământat și s’a socotit satul o săptămână încheiată, doi oameni de pe lista guvernului au venit încurcați la prefectură, să ceară o deslegare.

- Dom’le prefect, noi nu mai mergem la cot cu Chelaru! Nu-l vrea satul și pierdem alegerea!
- Și ce vreți să faceți?
- Să alegem pe... doamna!
- Care doamnă, ce doamnă... Sunteți în toate mințile, oameni buni?
- „...pe doamna învățătoare, dom’le prefect... că-i vrednică și-i deșteaptă și legea ne dă permisie!“

Prefectul s’a uitat la cei doi soli și nu-i venea să creadă. S’a gândit, s’a răsucit, a studiat pe toate fețele aspectul evenimentului și a dat încuviințarea.”

CELE DOUĂ TABERE

“Cum au văzut pe prefect oamenii au început să mormăie. Se strânseseră în fața primăriei și din tabăra lui Chelaru și din grupul de avangardă al lui Ion Ivan, protagonistul femenismului la Buda. Dumitru Ion Chelaru e un țăran bine legat, cu privirea șireată, cu gesturi iscusite, pândind parcă clipa când trebuie să se repeadă. Deocamdată păstrează o ținută de prestanță și de autoritate. Deține încă titlul de părinte al satului. De aceea nu vrea să arate că-i svâcnește trupul de patimă și de necaz. Se trudește să fie măsurat. A dat însă delegație vicepreședintelui său să facă toată zarva. Acest Ion Răclaru, un omuleț iute și limbut a năvălit asupra prefectului și acuma ține un spech lung, lung...

- Apăi, la batjocura asta nu ne așteptam, domnule prefect. Îi mare rușine pe țara românească! Să ne ducă pe noi de nas o muiere! O fost ea în tranșee, a suferit ea cu noi în război?... Poate duce cu capul ei gospodăria noastră? Să știți că noi nu ne ținem... Facem contistație!

Și apoi ca un argument suprem:

- Nici majestatea sa n’a intrat în regență (notă: referire la Regina Maria), după ce-a murit Ferdinand! Și dumneaei e deșteaptă și învățată și-a fost soață de rege!
- Sunteți cei dintâi în țară, încercă să-l potolească prefectul.
- Suntem noi mai deștepți ca toată lumea! - mormăi celălalt cu dispreț.
- Eu plec din sat... dacă o femee poate să dicteze un cap de bărbat.
- Liniștește-te omule!
- Mă rog, aș vrea să știu dacă nevasta d-tale poate fi prefectoriță?”

 

ARGUMENTELE LUI ION IVAN

“De cealaltă parte, se auzeau vorbe întețite de protest. Erau oamenii care susținuseră candidatura d-nei Zavloschi. În capul lor, Ion Ivan, un român liniștit, cu fața luminoasă, cu privire dreaptă și hotărâtă.

- Știm bine că dumnealor nu le prea vine la socoteală treaba asta. Eu am fost cel dintâi cu ideea. Și oamenii au gândit l-a fel cu mine. Și nu-s doară nebuni toți oamenii din sat!
- Ce v-a făcut să vă opriți la o femeie?
- Ca să scăpăm de hoți și de tâlhari.

Și uitându-se spre Chelaru:

- Nimeni nu’i în stare să ia primăria pe seamă. După atâtea potlogării cine să se poată descurca în condici. Și am stat noi și ne-am socotit... Ne trebuia cineva înțelept, cu carte, vrednic și... popolar! Și ne-am gândit la doamna... Că ne știe pe toți de atâta amar de ani și o știm și noi pe dânsa. Avem cunoștință ce poate dumneaei.
- Dar e femeie, țipă adversarul din ălălalt capăt.
- E mai vrednică și mai deșteaptă ca voi toți la un loc, strigă și mai tare Ion Ivan. Și ne-am dus la doamna învățătoare și am rugat-o să primească să ne fie primar. Era și dumnealui, învățătorul, bărbatul doamnei. Dumnealui făcea politică... O fost și diputat... I-am zis:
- Să nu-ți fie cu supărare matale... dar nu ți-i rândul acuma! Că doamna cunoaște tot satul de la copchil până la moșneag... Că de douăzeci și trei de ani la nevoie, la boală și la pricini, aleargă omul la școală. Și doamna are pentru fieștecare o vorbă bună, o mângâiere și un sprijin. De douăzeci și trei de ani dânsa e primarul nostru... De ce n’am fl făcut-o acuma cu adevărat, dacă ne dă voie legea? Și doamna a primit cu dragă inimă să fie în fruntea noastră. Și oamenii s’au bucurat tare... și au ales-o. Tragem nădejde că de acum încolo s’or schimba toate în bine în satul nostru - încheie Ion Ivan, zâmbind mulțumit.”

PĂRERI...

„Toată pricina se desbătuse în drum, în pleen-ul satului adunat. Câteva murmure izolate. Încolo numele învățătoarei era înconjurat de o tăcere, de o respectuoasă sfiiciune. O femeie tânără, cu un copil în brațe, se desprinse de lângă un gard, să mă dumirească:
- Noi femeile, tare suntem bucuroase... că doamna are inimă tare bună... Dumnezeu s’o ție sănătoasă. Doamna m’o învățat carte, dânsa ne sfătuiește la nevoie!... Bărbații stau mai mult la cârciumă... doamna o să șadă la școală și la primărie!”

MOȘ MARCU

„Moș Ion Costache Marcu e cel mai bătrân om din sat, deși n’are decât șaptezeci și... a pierdut și moșneagul șirul anilor! E înalt, desghețat, cu fața zâmbitoare, prietenoasă, cu drag de vorbă.
- Moș Marcule, cum de-ați ales o primăriță?
Moș Marcu râde de i se scutură pletele, se uită la mine, mă măsoară din cap până’n picioare și spune șiret:
- Mă rog, îi fi dumneata tânăr, da, atâta lucru îi ști...
Și apoi cu hotărâre:
- Tot femeile poartă rostul nostru, domnule. Și-i bine ce s’o făcut la noi. Decât să mă țese femeia pe furiș, mai bine s’o pun în capul gospodăriei, că acolo îi rostul ei. Iaca, eu votez de pe 83... Am văzut tot felul de primari... Nici unul nu merita, ca doamna. Îi deșteaptă și știe toate mai dehai ca un bărbat. Dar noi ne-am temut că n’o vroi dânsa, nu că n’or alege-o oamenii... Suntem sătui de hoția bărbaților. Dacă am văzut că ține la popor și de vrednică, tare-i vrednică domnule, ne-am gândit că-i de noi... Că primarul nostru multe boclucuri o făcut... Doamna o să puie fieștecare lucru la rostul lui!”

PRIMĂRIȚA

„Dintr’o ulicioară venea o femeie grăbită, cu mersul sprinten, cu fața îmbujorată de vânt. Era d-na Luiza Zavloski, primărița, care venea să-și ceară iertare pentru întârziere. Oamenii au spus în cor, ca la școală:
- Sărut mâna!
Și s’au dat în lături, sfioși, plini de cuviință. Nu s’a mai auzit nici un glas, nici un murmur. Chiar și adversarul ei vorbăreț și-a scos respectuos căciula. Cucoana Luiza ne-a spus câteva vorbe de bun sosit, cu farmecul acela neasemuit al femeilor moldovence, inimoase și primitoare. Și avea o față zâmbitoare și bună ca o mamă duioasă. 

Luiza Zavloschi - prima femeie primar
în "România Ilustrată" - numărul din martie 1930
(accesibil online în Biblioteaca Digitală B.C.U. Cluj)

Cucoana Luiza e o femee de 42 de ani, cu înfățișare de gospodină grijulie, cu zâmbetul totdeauna pe buze, cu inima bună și deschisă. Îți dai imediat seama de ce a reușit să cucerească un sat întreg de oameni, care s’au hotărât să treacă peste o prejudecată înrădăcinată pentru a-i acorda încrederea, pe care o refuzau bărbaților. Și doamna Zavloschi e o femeie încercată și harnică, care are de purtat grija gospodăriei, a celor șapte copii cu care a dăruit-o Dumnezeu, a școlii și de acum încolo și a primăriei.”

DESPRE POLITICĂ ȘI DESPRE DATORIILE FEMEII

„Ne-a vorbit cu însuflețire, cu plăcere. E o femeie căreia îi pare bine că are griji și nevoi și treburi. Vrea parcă să arate că se poate descurca singură, că poate doborî toate adversitățile.
- După ce-am terminat școala normală, m'am înapoiat în satul meu. Nu năzuiam la lucruri mari... o viață liniștită și senină. Și am avut-o. Douăzeci și trei de ani m’am străduit să fiu de folos oamenilor. Am mulțumirea să spun că am reușit, în parte. Ca orice femeie cu carte socoteam că femeia trebuie să fie pusă în aceleași drepturi cu bărbatul. Feminism propriu zis n’am făcut niciodată. Nu sunt și n’am fost înscrisă în nici o organizație, n’am fost la congrese, n’am ținut discursuri. De altfel, nici n’aveam timp. De două zile primesc telegrame din toată țara. Se laudă sufragistele cu mine!
Și doamna Zavloschi râse amuzată!
- Eu nu mă simt vinovată cu nimic! S’au pus oameni de capul meu și n’am avut ce face.”

 

PROGRAMUL D-NEI PRIMĂRESE

 

„- N’aș spune drept, dacă m’aş tângui. Mi-a făcut plăcere. Voi lucra bucuroasă. Vreți să știți ce vom face? Eu nu vreau să fac, domnule, planuri mari. Voi face tot ce-i bine. Mai întâi rânduială. E nevoie de asta. Pe urmă, voi căuta să câștig boerii să-mi dea ce-mi trebuie ca să scot satul meu din sălbătăcie. Sunt atâtea de făcut! Am ambiția ca experiența ce se face cu mine să fie de bun augur. Apropos, domnule prefect, să-mi pui telefon la Primărie. Fără telefon, mai mare rușinea... Nu putem rămâne izolați la marginea asta de lume...
Și cucoana Luiza, tot așa de ageră și de surâzătoare, ne-a poftit acasă, să ne arate gospodăria, școala, cărțile și dulcețurile ei. D. Zavloski, soțul, ne-a primit cu aceeași căldură ospitalieră:
- Mă rog, când nu reușim noi în politică, mai avem o rezervă... femeile!!
Nu știu de ce lucrurile mi s’au părut mai frumoase și mai senine, satul mai lipsit de sălbăticie, zarea plumburie, mai limpede... Amurgul purpuriu ne-a trimis o ploaie de săgeți. Strălucea departe o lucire de ape.”

Citește și:

Sursa:

- articolul ”În satul care a ales o femee primar – Lupta dintre cele două tabere” – semnat H. Soreanu – publicat în ziarul “Dimineața” – numărul din 3 martie 1930 – disponibil online în Digiteca Arcanum