Dramele din viaţa unui împărat

     S-a născut la 18 august 1830 într-unul din cele mai frumoase palate ale Europei – la Schönbrunn din Viena. A fost încoronat la 18 ani, în 2 decembrie 1848, ca împărat al Austriei. În 24 aprilie 1854 – la 24 de ani - s-a căsătorit cu o frumoasă prințesă bavareză. A trăit 86 de ani și avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria Europei: 68 de ani. S-ar putea spune privind doar acesta scurtă biografie că împăratul Austriei Franz Iosif – căci despre el este vorba - a avut o soartă privilegiată. Nu a fost deloc așa. Viața lui a fost presărată de numeroase drame. Ziarul “Epoca” – numărul din 2 septembrie 1898 – sintetiza povestea dramelor din viața longevivului împărat:

Arhiducele Franz Iosif

  

Citește mai mult... »

O scurtă istorie a batistei

Lupta oamenilor cu guturaiul se duce de la începutul veacurilor. Cu toate acestea, istoria batistei – acest aliat prețios al omului – începe “puțin” mai recent. Articolul “Guturaiul, batista și strănutul de-a lungul secolelor” publicat de revista ”Realitatea Ilustrată” în numărul din 29 septembrie 1937 ne dă câteva informații interesante pe această temă:

 

Cavalerii de pe mormântul lui  Filip Îndrăznețul din Dijon:
 unul își suflă  nasul în mantie  iar celălalt cu degetele

Citește mai mult... »

Curiozități din lumea teatrului de altădată

Obiceiurile existente într-o societate la un moment dat pot să devină în timp curiozități pentru generațiile următoare. Lumea teatrului românesc nu a fost nici ea scutită de asemenea moravuri pe care astăzi le-am putea considera ca fiind ciudate. Cu ajutorul omului de teatru Ioan Massoff și a articolului “Curiozități din lumea teatrului” - publicat de în numărul din 15 august 1939 al revistei “Realitatea Ilustrată” - vom descoperi câteva dintre aceste obiceiuri și întâmplări amuzante:

Citește mai mult... »

Începutul cinematografiei în România

Primele proiecții de film – primele studiouri

Spectacole dedicate proiecțiilor de film au fost organizate în România începând din anul 1896, primul eveniment de acest fel fiind cel care a avut loc în saloanele din redacția revistei "L'Independence Roumaine" din București, în 27 mai 1896. S-au proiectat atunci, cu mult succes la public, diverse „vederi, fotografii vii și fotografii animate”: Un dineu, Lecția de biciclete, Grădina Botanică, Dejun pe iarbă, Piața Operei din Paris, Pe lac, Serbarea rusească, Intrarea țarului în Kremlin, Ieșirea lucrătorilor din uzina Lumière, Tâmplarul la lucru, Plecarea în trăsură, O gondolă în Veneția, La băi la mare, Un bufet și celebrul Sosirea unui tren în gara Ciotat (un program foarte apropiat de cel prezentat la Paris, în decembrie 1895, de frații Auguste și Louis Lumière). 

 

Leon Popescu - finanțatorul primului film românesc (stânga)

Paul Menu - autorul primelor filmări din România (dreapta)

 

Începând din anul următor au început să fie produse și primele pelicule documentare românești. Autorul primelor filmări din România a fost fotograful și operatorul de origine franceză Paul Menu. Acesta a filmat în perioada 10 mai - 20 iunie 1987 pelicule precum Inundațiile de la Galați, Bâlciul Moșilor, Terasa cafenelei Capșa, Defilarea ș.a.

 

 

Primul film românesc

Până la turnarea primului film vor mai trece însă 15 ani. Primul film artistic românesc, "Independența României", a fost turnat în 1911 și 1912, iar premiera acestuia a avut loc, "într-o atmosferă vibrantă", la Cinematograful Eforie (Bulevard) din București, în 1 septembrie 1912. Filmul a fost finanțat de Leon Popescu și realizat de Grigore Brezeanu, după un scenariu scris de  actorul Petre Liciu. Distribuția filmului a inclus pe mulți dintre marii maeștrii a scenei românești din acea perioadă: Constantin Nottara, Elvira Popescu, Maria Filotti, Aristide Demetriade, Iancu Brezeanu, George Ciprian ș.a.

 

Cadre din filmul "Independența României" (1912)

Prima "uzină de filme românești"

 

Doi ani mai târziu avea să se inaugureze unul dintre primele studiouri de film din România, eveniment menționat într-un articol publicat de revista “Viața cinematografică”, în numărul din 15 martie 1914:

"D-1 Ludovig Ressel, proprietarul cunoscutului magasin de mașini și automobile din Bucurelti a înființat de la 1914 o fabrică Românească pentru fabricarea de filmuri cinematografice, instalată după toate cerințele technicei moderne, să execute tot soiul de filmuri: după natură, industriale, tot ce se atinge de arta cinematografică. Uzina, înființata cu mari sacrificii de d. Ressel e prevăzută cu toate aparatele cele mai complicate și e în stare să fabrice 2000 metri pe zi. “Filmul Național Român”, așa se intitulează noua întreprindere a d-lui Ressel și sub această firmă a fost înregistrată la Tribunal. Personalul technic administrativ al uzinei se compune din specialiști cari și-au făcut practica și studiul în uzinele mari din Franța, Germania, Italia, Danemarca."

Această știre este importantă pentru că precizează anul înființării unui studio care a produs câteva filme artistice importante pentru începuturile cinematografiei din România, dintre care amintesc producțiile “Din viața lui Păcala” (1915) și “Ecaterina Teodoroiu” (film realizat în aprilie 1921, la Brașov, de către realizatorul Nicolae Barbelian, care a realizat un montaj cu scene filmate de el și cu secvențe de actualități cinematografice realizate de Serviciul Cinematografic al Armatei Române). Din păcate ambele pelicule s-au pierdut.

Citește mai mult... »

Despre nudism şi naturism în anii '30

Modificarea moralei societății românești de la începutul secolului al XX-lea a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public erau considerate ca fiind niște extravaganțe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generațiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale și mai lipsite de prejudecăți. În acești ani dezbaterile privind “problema sexualității” erau din ce în ce mai prezente în spațiul public. Ca urmare, un articol despre nudism și despre naturism era considerat unul cu totul inofensiv. Ce m-a surprins în acest articol? Descrierea unei experiențe pariziene precum și ale unor precepte pe care le consideram proprii mișcării hippie de mai târziu. O să le regăsiți și - cu siguranță - o să vă surprindă și pe voi:

 

“S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou și totul e perimat. S'au format grupuri pro și contra nudismului și ca și orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii și pe alții. Foarte puțini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.

În Germania a fost luată în serios și am văzut realizări admirabile în această direcție. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În Franța am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei și acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reușit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belșug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic și cald, care bronzează trupurile și întărește organismul; care înveselește și luminează fețele cele mai întunecate.

 

 

Citește mai mult... »

File din cartea vrăjilor

Practicarea diferitelor forme de magie nu este, așa cum am putea fi tentați să credem, proprie societăților înapoiate din punct de vedere educațional, de ieri. Toate “ingredientele” necesare pentru dobândirea “cunoștințelor” sau pentru practicarea diferitelor forme de magie sunt disponibile în mai toate librăriile și “magazinele specializate” de azi din întreaga lume. Tendința oamenilor de a îmbrățișa practicile magiei era proprie și societății interbelice și despre o “carte de specialitate” care circula în acea epocă o să vă vorbesc astăzi. După cum v-am obișnuit însă, o să o fac prin intermediul unui articol apărut în luna iulie a anului 1935 în săptămânalul “Realitatea Ilustrată”. 

 

File din “Cartea magică”

 

Articolul “Cartea magică” transcrie “câteva din ciudatele remedii, pe care le prescrie "Biblia Vrăjilor" – o carte publicată de un anume George Hohman în anul 1820 și care se bazează pe scrierile călugărului Albertus Magnus, renumit  vrăjitor din Evul Mediu. Precizez că reproduc descrierea acestor practici doar pentru a vă satisface curiozitatea. Nu vă recomand însă să încercați puterea acestor vrăji. În primul rând pentru că vă va fi greu să faceți rost de “ingredientele” necesare: pui de catâr, inimă de șoarece de câmp sau ochiul drept al unui lup. Dar nu numai din această cauză…

 

FARMECE, RITURI MAGICE, DESCÂNTECE ȘI TALISMANE PENTRU ÎNDEPĂRTAREA TUTUROR RELELOR

Pentru înălbirea unui cal negru:

“Apa în care a fost fiert un pui de catâr înălbește calul negru, dacă este frecat sau spălat cu ea.”

Pentru durerea de dinți:

“Scoateți o mică brazdă de iarbă, dimineața, înainte de răsăritul soarelui, mai înainte de-a vă fi spălat, suflați asupra ei de trei ori și puneți-o la loc, întocmai cum a fost mai înainte.”

Pentru a ținti bine:

“Luați inima unui șoarece de câmp și puneți o bucățică din ea între glonte și praful de pușcă; fiecare împușcătură va merge apoi în plin. În vreme ce încărcați pușca, trebuie pomenită Sfânta Treime și veți avea grijă să nu isprăviți cu pronunțarea cuvintelor, mai înainte de-a fi încărcat.”

 

Pentru câștigarea unui proces:

“Spuneți: M'am dus înaintea casei judecătorului, și la fereastra lui au apărut trei morţi: unul n'avea limbă, altul n'avea plămâni, iar al treilea era mut și orb. Dacă vă duceți după aceste cuvinte înaintea judecătorului, acesta nu va mai avea nici o putere împotriva dvs.”

Pentru a face un câine să rămână pe lângă casă:

“Scurgeți câteva picături de sânge dintr'un deget, dați-l câinelui să-l mănânce în ceva și puteți fi siguri că va rămânea. Sau zgâriați cele patru colțuri ale mesei la suprafață. Mâncați întotdeauna cu cuțitul cu care ați făcut zgârieturile și dați apoi câinelui rămășițele.”

O vrajă împotriva câinilor răi:

“Acela care poartă o inimă de câine în partea stângă, nu va fi lătrat de niciunul din aceste animale; toți sunt muți față de el.”

Pentru îndepărtarea unei dureri:

“Luați fâșia de pânză cu care a fost pansată o rană și puneți-o în apa ce pare a avea o pojghiță de cocleală; dar aveți grijă să nu împrăștiați cocleala, decât atunci când nu vă mai temeți de durere.”

Pentru confecționarea unei vergele de rabdomant:

“În prima noapte de Crăciun, între ora 11 și 12, să rupeți o cracă tânără, numai de un an, către soare-răsare, în numele sfintei treimi. Când întrebuințați nuiaua la căutarea aurului, a ferului sau a apei, veți proceda în modul următor: luați nuiaua care trebuie să fie bifurcată ținând în câte o mână fiecare din cele două ramificații, în așa fel încât partea groasă să stea în sus; dacă această ultimă parte se lasă spre pământ, puteți fi siguri că acolo se găsește ceea ce căutați. În tot acest timp trebuie să spuneți următoarele : Arhanghele Gavril, te rog în numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, să-mi arăți dacă este apă aici sau nu! Procedeul acesta se repetă de trei ori.”

Pentru îndepărtarea durerilor și pentru vindecarea rănilor cu trei nuiele:

“Cu aceste nuiele și cu sângele lui Christ îndepărtez durerea și puroiul. Trebuie să tăiați o bucățică dintr'o ramură tânără, către răsăritul soarelui, rupând-o apoi în trei; frecați cu ele rana, începând cu aceea care v'a căzut mai întâi în mâna dreaptă și repetați cuvintele de mai sus, de trei ori; apoi înfășurați bețișoarele într'o bucată de hârtie albă și puneți-le la un loc cald.”

Un bun remediu pentru ulcere, excrescențe și alte boale:

“Rădăcina de gherghină pusă pe gât, vindecă ulcerele apărute aici; este bună pentru vătămăturile creierului, vindecă negii, dacă sucul ei este fiert cu miere și apă de băut; împrospătează și vindecă plămânii, dând o respirație parfumată. Dacă e sădită într'o vie, într'o grădină sau într'un câmp, crește abundentă. Rădăcina este bună pentru acei cari vor să planteze viță, sau să cultive pomi. Copiii mici cari o poartă la gât sunt blânzi, iubesc frumosul și devin veseli.”

Pentru a ne pune la adăpost de neșansă:

“Dacă vă coaseți în mâneca dreaptă, ochiul drept al unui lup, totul vă va merge din plin.”

Diferite remedii:

“Pierderile la cărți pot fi prevenite legându-vă o inimă de liliac de brațul drept, cu o ață roșie. Pomii legați cu fire de ață roșie iau asupra lor răceala unui bolnav. O mână de mort trecută peste un semn din naștere, îl face să dispară. Un ou fiert în apă de ploaie, adunată înainte de răsăritul soarelui și lăsat apoi să fie mâncat de furnici, va împiedeca pe o persoană bolnavă de-a se prăpădi.”

Pentru amuțirea bârfelilor:

“Planta heliotrop sau floarea soarelui au proprietăți minunate dacă se culeg în Zodia Leului, în luna lui August și sunt înfășurate într'o frunză de dafin. Dacă o persoană o poartă apoi asupra sa, nu va mai auzi decât lucruri plăcute ; iar dacă s'a comis vreun furt prin preajma sa și se culcă cu planta sub cap, va vedea peste noapte chipul celui care l-a făptuit. Dacă e pusă într'un loc unde se adună multe femei, într'o biserică de pildă și dacă una dintre ele și-a pierdut cinstea, vinovata nu se mai poate mișca de pe locul acela, decât trasă de cineva. Minunea aceasta a fost dovedită.”

Pentru tuberculoză:

“Îți ordon să ieși din os în carne, din carne în piele și din piele în lumea largă (repetați aceasta de trei ori).”

Pentru îndepărtarea tusei măgărești:

“Tăiați trei bucle din părul unui copil care nu și-a văzut niciodată tatăl și atârnați-le de gâtul copilului care suferă de tuse măgărească, înfășurate într'o bucată de pânză neînălbită. Ața cu care este legat părul trebuie să fie de asemeni neînălbită.”

Un paragraf miraculos din cartea lui Albertus Magnus:

“Unde ni se spune că dacă prefaceți o broască mare în cenușă și puneți cenușa în apă, părul cade de pe orice parte a corpului, unsă cu acest amestec, și nu va mai crește.” 

 

Pentru îndepărtarea frigurilor:

„Scrieți pe un petec de hârtie cuvintele de mai jos  și înfășurați apoi biletul într'o frunză lată de platan, apoi legați-l de buricul celui care suferă de febră repetând:

Potmat Sineat

Potmat Sineat

Potmat Sineat”

Pentru vindecarea căldurilor rele:

“Scrieți succesiunea de litere de mai jos, coaseți hârtia într'un petec de pânză și țineți-o la gât, până când vă trece febra:

Abaxa Catabax

Abaxa Catabax

Abaxa Cataba

Abaxa Catab

Abaxa Cata

Abaxa Cat

Abaxa Ca

Abaxa C

Abaxa

Abax

Aba

Ab

A ”

Pentru îndepărtarea negilor:

 

“Frigeți picioare de pui și frecați negii cu ele; apoi îngropați-le sub uluci.”

 

Sursa: articolul “Cartea magică” - publicat în revista  “Realitatea Ilustrată” - numărul din 10 iulie 1935

 

Citește mai mult... »

Istorioare cu tâlc

Uneori istoria se amuză consemnând povestea unor întâmplări vesele și uneori cu tâlc. Am cules câteva dintre acestea din “Vatra: Foaie ilustrată pentru familie”, revistă publicată pe la sfârșitul secolului al XIX-lea ”sub direcțiunea d-lor I. Slavici, I.L. Caragiale și G. Coșbuc”:

Citește mai mult... »

Un interviu din 1931 (cu un bunic al zilelor noastre)

Credeţi probabil că mă joc cu cuvintele în titlu pentru a vă face curioşi. Aveţi şi nu aveţi dreptate. Aveţi, pentru că este vorba într’adevăr de un joc de cuvinte și al imaginației. Nu aveţi întru totul dreptate însă, şi asta pentru că nu e vorba de un joc de-al meu, ci de un interviu interesant publicat în perioada interbelică de un reporter al revistei „Realitatea Ilustrată”. Iată cum vedea un reporter din anul 1931 Bucureştiul începutului de secolului XXI: o lume a zgârie norilor, a metroului şi a avioanelor particulare, a televiziunii şi a telefoanelor mobile, o lume a... Dar nu o să vă dezvălui eu tot ce îşi imagina ziaristul interbelic despre lumea noastră, a celor de azi. Îl las pe el să o facă:

"În Broadway-ul bucureştean, acolo unde acum o jumătate de secol se întindea băltoaca Herăstrău, care a fost secată şi asanată în anul 1954, şi unde am ajuns cu metropolitanul subteran ce leagă diferitele cartiere ale Capitalei, locuiește, în palatul sgârie-nori ce-i aparţine, Ion Iancovescu. E un om în vârstă de peste 100 de ani şi ziarele radiofonice, cinematografice şi de televiziune, au celebrat acum câţiva ani, cu ocazia aniversării centenarului său, vigoarea lui fizică, acuitatea vederii, tinereţea inteligenţii sale, memoria lui proaspătă şi mai ales buna dispoziţie, ce nu l-a părăsit niciodată. Amintirile lui sunt clare ca nişte fotografii, pe care timpul nu le-a alterat. Pe acest tânăr moşneag, l-am rugat să ne povestească câteva din amintirile sale, din preajma anului 1930; după ce suspină plictisit, căci ziariştii l-au importunat toată viaţa, d. Iancovescu ne-a spus:

- Veţi avea o dezamăgire, dacă aţi venit, ca atâţi alţi colegi ai dv., să-mi puneţi întrebări indiscrete, asupra secretului longevităţii mele, asupra iubirilor mele din trecut şi din prezent, sau asupra crizei financiare despre care am amintiri personale, din Europa anului 1930...

În acel moment, o fată de-o frumuseţe răpitoare, intră val-vârtej, spunând:

- Bunicule, Ionel a luat avionul din garaj şi aveam nevoie de el ca să mă duc la Cluj, la campionatul de nataţie, care începe peste un sfert de oră.

- În ce direcţie a pornit şi cu ce viteză? - o întrebă venerabilul artist.

- Spre sud, cu 500 km. pe oră.

- Bine...

Şi ducând la gura un mic receptor de telefon fără fir, intră în legătură cu nepotul său şi fratele delicioasei făpturi care ne întrerupsese. Dl. lancovescu porunci sburătorului să se întoarcă îndată, căci altfel ia un avion şi se duce să-i rupă urechile.

- Îmi amintesc, mi se adresă acest bătrân veşnic verde, că în 1932, cei care posedau în România un avion personal, se puteau număra pe degete. În ce priveşte comunicaţiunile orale, telefonia fără fir era la începutul ei şi, pentru ca să putem vorbi cu cineva de la distanţă ne serveam de un aparat legat prin sârme cu o centrală deservită de domnişoare care ne înfuriau la culme, până când binevoiau să ne dea numărul pe care-l ceream. Telefonului cu fir şi acestor domnişoare, li s'au datorat numeroasele boli nervoase şi mintale, care au bântuit omenirea pe la 1932. Dintre toate, numai azilele de nebuni au făcut avere, celelalte întreprinderi comerciale au dat faliment, din cauza crizei.

- Care criză?

- O criză economică provocată de scăderea preţului la cereale.

- „Cereale"? ce sunt alea? - am întrebat uimit.

- Cerealele erau nişte plante comestibile, ce se cultivau în ţările aşa zis agricole, cum era şi România. La muzeul naţional puteţi găsi mostre de grâu, porumb, orz... Scăderea preţului lor a dus la înlocuirea acestei producţiuni naţionale cu alte fabricate; de altfel, acum, când alimentaţia se serveşte în buline, ele nu şi-ar mai avea rostul...

- Nu vrei să iei un bulin de friptură de curcan şi un bulin de vin ? - mă întrebă simpaticul centenar, întinzându-mi o cutiuţă.

- Şi ce mijloace de transport aveaţi?

- Foarte comice: în interiorul marilor oraşe, circulau un fel de lăzi enorme, electrice, pe şine, lăzi numite tramvaie, în care se înghesuiau, claie peste

Grămadă, oameni de două ori mai mulţi decât încăpeau!...

- Ce barbarie !...

Broadway-ul
bucureştean
al anului 2000

- Accidentele de tramvai şi de automobil se ţineau lanţ. Mai erau deasemeni autobuze..

- Autobuze?... Mi se pare că autobuzele erau nişte animale sfrijite?...

- Nu... Confunzi cu caii de birje, care au dispărut de mult, mă lămuri venerabilul Iancovescu.

- Dar instrucţiunea publică ?

- A fost o halima!... Elevii învăţau în saboţi.

- În saboţi ? De ce? Se asimilează mai uşor lecţiile în saboţi?

- Nu, ci fiindcă erau pe atunci şi copii, care n'aveau ghete!... În fine, în 1965, a fost inmormăntat ultimul român analfabet.

-  A rămas încă în amintirea omenirei - am spus acestui bătrân atât de savant - că aţi avut o strălucită carieră teatrală...

- Da, atunci când existau teatre cu scenă, cu rampă... Când însă spectacolul prin  televiziune la domiciliu a înlocuit teatrele, am fost nevoit să-mi schimb profesiunea, devenind directorul Casei de economii şi consemnaţiuni...

* * *

Venerabilul centenar, căruia îi uram o viaţă şi mai lungă, fu nevoit să întrerupă aici interview-ul, deoarece pe ecranul aparatului de televiziune apăruse sala de consiliu al Casei de economii, unde d. Iancovescu era chemat de urgenţă. El îşi luă rămas bun de la noi, oftând şi rostind aceste enigmatie cuvinte:

- Ei, tinere, d-ta nu şti ce e aia „un pol"... Acum s'a desfiinţat moneda; dar câte amintiri duioase din tinereţe, îmi evocă mie acest cuvânt dispărut!...”

Un interviu – de această dată unul adevărat – cu Ion Iancovescu, puteți să citiți aici:

Sursa: articolul „Un interview cu un centenar în anul 2000” – semnat „O.KAY.” – publicat în revista „Realitatea Ilustrată” - numărul din 31 decembrie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” Cluj Napoca

Citește mai mult... »

Invitație la lectură pentru cei mici

Pentru că se apropie cu pași repezi ziua de 1 Iunie – vă propun câteva lecturi pline de farmec pentru copiii noștri:

Misterul ceasului din perete

John Bellairs

Lewis Barnavelt, un băiat de vreo zece ani, orfan, merge să locuiască în orășelul New Zebedee, la unchiul său Jonathan Barnavelt, într-o casă din ai cărei pereți se aude un ticăit ciudat. Unchiul și prietena sa cea mai bună, Florence Zimmermann, se poartă minunat cu Lewis, făcând, cu ajutorul magiei, un periplu prin istoria marilor bătălii navale de care Lewis e peste măsura de pasionat. Un singur lucru îi interzice Jonathan lui Lewis, și anume să dea iama în rafturile pe care își ține tratatele de magie, dar, pentru a-și impresiona un prieten, băiatul ignoră această rugaminte și învață o vrajă prin care îi poate învia pe cei morți. Pe negândite, Lewis dezlănțuie furia unei perechi de vrăjitori malefici care doresc să aducă sfârșitul lumii.

Această tulburătoare poveste gotică, creata de maestrul misterelor John Bellairs, este acum transpusă pe marile ecrane într-un proiect cinematografic de proporții, avându-i în distribuție pe Jack Black și Cate Blanchett!

Volumul se poate comanda aici:

Locul magic

Chris Wormell

Ați visat vreodată la un loc minunat, plin de bucurie și de culoare? Deschideți cartea și începeți să citiți! Veți ajunge acolo într-o clipită...

Din cămăruța ei întunecoasă și rece, Clementine visează la un loc magic, cu flori purpurii și un pârâu argintiu. Mai întâi însă, trebuie să scape de unchiul Rufus și de mătușa Vermilia, care o țin prizo­nieră și o obligă să gătească și să facă curățenie. Într-o bună zi, după o serie de peripeții care întorc casa pe dos, Clementine reușește să fugă împreună cu motanul Gilbert, priete­nul ei cel mai bun. O ferestruică uitată deschisă în pod e începu­tul unei aventuri incredibile care o duce spre locul visat, cel mai frumos loc dintre toate: acasă! Visase acest loc de multe ori. Și, chiar dacă îl vedea doar în vis, era sigură că exista cu adevărat. Cum ajunsese să-l viseze, mă întreb? Probabil îi venise în minte de undeva. Poate că era o amintire de demult… Clementine numea locul din vis Locul Magic.

Volumul se poate comanda aici:

Cheița de aur sau Aventurile lui Buratino

Alexei Tolstoi

O minunată adaptare a cărţii scrise de Alexei Tolstoi, despre care el însuși mărturisea că a fost inspirată de nenumăratele povești cu aventurile lui Pinocchio pe care le-a spus adeseori copiilor.

Volumul se poate comanda aici:

Merlin. Cele șapte cânturi

T.A. Barron

Ieșind triumfător din prima lui înfruntare cu înspăimântătorul Rhita Gwar, tânărul Merlin aduce speranța în sufletele locuitorilor din Fincayra, încântătoarea insulă așezată între cer și pământ. Cu toate acestea, Fincayra continuă să se afle sub amenințarea unui mare pericol, iar prima victimă e chiar mama lui. Ca s-o salveze, Merlin trebuie să urmeze cărarea plină de pericole a Celor Șapte Cânturi ale Vrăjitoriei, care i-a costat viața până și pe cei mai mari vrăjitori…

Volumul se poate comanda aici:

Arta. Enciclopedie pentru copii

DK

Înțesată de imagini uimitoare și comentarii pertinente, Arta: enciclopedie pentru copii este un ghid esențial pentru artele vizuale. Urmărește evoluția în pictură de la peșterile preistorice la Pop Art. Familiarizează-te cu sculptura antică și modernă. Descoperă cum fotografia reflectă – sau distorsionează – lumea reală.

Volumul se poate comanda aici:

Omul de smoală sau hoțul timpului

Linda Buckley-Archer

Ce se întâmplă când un răufăcător din secolul al optsprezecelea pune mâna pe o tehnologie din secolul douăzeci și unu? Având ca fundal când Londra contemporană, când Franța revoluționară în plin secol al optsprezecelea, Omul de Smoală este continuarea romanului de succes Gideon, hoț de buzunare. Dintr-o eroare, mașina antigravitațională îi catapultează pe Peter Schock și pe Kate Dyer înapoi în timp, în anul 1763. Dar încercarea de a-l salva pe Peter - rămas prizonier în secolul al optsprezecelea - nu merge deloc bine, și un răufăcător redutabil, Omul de Smoală, luându-i locul lui Peter în mașina antigravitațională, ajunge în Londra secolului douăzeci și unu. Îngrijorați de posibilul efect catastrofal al călătoriei în timp, oamenii de știință de la NASA, implicați în această descoperire, se întreaba dacă este corect ca Peter să fie salvat. Kate hotărăște să actioneze pe cont propriu, însă lucrurile nu merg conform planului. Curând, efectele fizice ale călătoriei în timp încep să aibă și asupra ei un impact tulburător. Între timp, în secolul nostru, Omul de Smoală provoacă haos într-un oraș în care forțele polițienești nu reușesc să-l oprească...

Volumul se poate comanda aici:

Citește mai mult... »

INVITAȚIE LA LECTURĂ

#StaiAcasă #stayathome

Lectura, o posibilă soluție alternativă pentru petrecerea timpului: 

Ultima romantică - Hannah Pakula

Ultima romantică este povestea unei vieți fără asemănare, cu regi, regine, prinți și prințese. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi principesă născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un neajuns decât un privilegiu. Rațiunile de stat au obligat-o și pe Maria de Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale politicienilor s-au dovedit cu totul greșite. Ajunsă la București, Maria a descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să o iubească pătimaș. Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie implicându-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale, care a răsfățat-o cu superlative. Ca personaj istoric, a învins uitarea, chiar și în timpurile în care în patria sa nu mai era îngăduit să se vorbească despre marile simboluri și despre marile personalități. A fost, cu adevărat, ultima romantică a unei epoci irepetabile.

Puteți comanda volumul aici:

Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români – Broșteanu Monica, Băltăceanu Francisca

Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizati?

Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevarată de semeni. Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolica, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temniței pentru credință». (Gabriel Liiceanu)

Puteți comanda volumul aici:

Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei (Ed. de buzunar) - Ciprian Ene

Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieței Tiananmen din Beijing, Ciprian afla de la ghidul său că temutul lider comunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste, aceasta era calea pentru a obține nemurirea. Ulterior, autorul realizează că aproape toți oamenii puternici au încercat să-și găsească propria piatră filosofală făcând amor cu cât mai multe partenere. Hotărât să-și învingă demonii personali și frica de ireversibilitatea timpului, Enea pornește într-o călătorie prin 100 de țări, care durează șase ani. În fiecare dintre ele se familiarizează cu farmecele localnicelor, dar și cu peisajele, edificiile, gastronomia și tradițiile specifice. O carte savuroasă, despre lucrurile la care fiecare dintre noi visează, dar pe care puțini îndrăznesc să le pună în practică!

Puteți comanda volumul aici:

  

Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee - Tatiana Niculescu

Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii. Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiti și defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în ciuda tuturor. Ce se afla însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor, această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din istoria interbelică a României.

Puteți comanda volumul aici:

  

Între acte - Radu Beligan

Cu o carieră de 75 de ani și o notorietate indiscutabilă în lumea teatrală internațională, Radu Beligan poate fi considerat, fără îndoială, un caz unic în istoria teatrului. Însă originalitatea sa nu e dată doar de aceste recorduri, ci mai degrabă de viziunea pătrunzătoare (care îi permite să emită judecăți esențiale privitoare la fenomenul teatral) și de o calitate care pentru mulți s-ar putea să fie o reală surpriză: aceea de intelectual și om de cultura, capabil să emită un discurs foarte valoros privitor la întregul peisaj cultural european. Între acte este o culegere de însemnări, cugetări, rememorări și comemorări care constituie tot atâtea documente ale istoriei și filosofiei teatrului. Fie că istorisește o anecdotă, fie că povestește o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că alcătuiește tablouri succinte și grăitoare ale monștrilor sacri ai scenei românești, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan rămâne inconfundabil. Și poate că nu există o confirmare mai bună a acestui verdict (chiar dacă în acest volum veți găsi astfel de confirmări din partea unor personalități ale culturii universale) decât candida interpelare pe care ne-o dezvăluie autorul: „Un țigănuș de vreo zece ani se apropie de mine în targ la Bolintin: «Nu ești dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?»

Puteți comanda volumul aici:

  

Mătuși fabuloase și alte istorioare bucureștene - Silvia Colfescu

De multă vreme aveam de gând să scriu lucrurile pe care mi le mai amintesc despre câteva mătuși fabuloase. Mătușile mele adevărate, câteva mătuși adoptate și chiar mătuși ale prietenilor mei, femei care, la prima vedere, erau (unele mai sunt) foarte deosebite unele de altele, dar care se asemănau într-o anume privință: erau cu toatele niște supraviețuitoare, femei cu suflete de oțel – e drept, cele mai multe ascunse în invelișuri moi de catifea. A, să nu uit: bucureștence, desigur – măcar în unele perioade importante ale vieții lor – altfel de ce-aș scrie despre ele „istorioare bucureștene”? Voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă amănuntele pline de farmec – sau de haz – ale vieților lor, amestecate de-a valma în fluviul destinelor ultimului veac. Am tot amânat, prinsă în plasa unor ocupații care mi se păreau mai importante. Până într-o zi, când o observație a unui prieten m-a făcut să-mi dau seama că e mai important să scriu despre ele, trecătoarele. Înainte de a deveni eu însămi, pentru cine știe cine, o mătușă fabuloasă. (Silvia Colfescu)

Puteți comanda volumul aici:

  

Sursa prezentărilor: libris.ro

Citește mai mult... »