De ce să te înscrii la facultate?

Lumea studențească din perioada interbelică era o copie la o scară redusă a societății acelor vremuri. Ascundea un conglomerat de vise și de aspirații, de excelență și de mediocritate, de bunăstare și de sărăcie. O anchetă realizată de revista “Realitatea Ilustrată”, în anul 1933, în rândul studenților, ne dezvăluie - în parte - această lume. Și parcă ne invită să răspundem la întrebarea: Cât de mult s-a schimbat societatea românească în ultimii aproape 100 de ani? 

 

Nu o să vă ascund că numele autoarei articolului “Pentru ce ne înscriem la universitate – O anchetă printre studenți și studente” – Liliana Delescu Stanimir – a fost o surpriză pentru mine. Nu era altcineva decât Miss România 1932. Vă invit să descoperiți personalitatea acestei frumoase românce citind articolul: Despre Severin, Miss România și… Monumentul Eroilor. Dar să nu ne lungim cu vorba:

Citește mai mult... »

Inaugurarea Cazinoului din Sinaia

Românii și cazinourile

Cazinoul din Constanța - ridicat începând din anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910 – a fost de la început o afacere de succes. Istoria acestuia a fost însă - încă de la început - umbrită de numeroase scandaluri financiare și de dramele jucătorilor ghinioniști. 

 

Cazinoul din Sinaia
(azi un modern Centru internațional de conferințe)

 

Tocmai de aceea, publicarea în presă a unor articole care dezvăluiau intenția de a fi construit un stabiliment destinat “jocurilor de hazard” în Sinaia – localitate care găzduia reședința de vară a Regelui Carol I – era considerată ca fiind o dezinformare pe care azi am încadra-o în categoria "fake news".

 

“Gazeta Transilvaniei” dezmințea știrea “răspândită de opoziție” în numărul publicat în 18/31 mai 1911: “Casino-ul din Sinaia: Opoziția a răspândit versiunea, că la Sinaia se va instala un cazino pentru jocuri de hazard. Nici nu e nevoie să mai spunem că știrea aceasta e neadevărată. Euforia spitalelor și guvernul acesta țin prea mult la reputația Sinaiei pentru ca să tolereze așa ceva. Și apoi Regele Carol ar fi putut și să aprobe instalarea unui astfel de cazino la reședința sa de vară?”

Cu toate acestea, construcția clădirii impunătoare care urma să găzduiască cazinoul a început în anul 1911, lucrările fiind finalizate într-un timp record. Cazinoul l-a avut ca prim acționar pe baronul Edgar de Marçay (acționar al cazinoului din Monte Carlo). Alți acționari au fost Eforia Spitalelor Civile, Primăria Sinaia, baronii francezi Iv De Marcay, Edmond De Marcay și Edgar De Marcay (acționari la cazinourile din Nisa și Monte Carlo), politicienii români Gheorghe Grigore Cantacuzino (zis Nababul), Nicolae Lahovary ș.a.

Relatarea evenimentele care au marcat inaugurarea din 9 iulie 1912 a stabilimentului destinat “jocurilor de hazard” este consemnată în articolul “Din România - Inaugurarea Cazinoului din Sinaia”, publicat în Gazeta Transilvaniei, numărul din 11/27 iulie 1912. Este de menționat că articolul cuprinde și mențiuni dintr-un interesant “interview acordat de d-nul Rozetti Bălănescu, unul dintre membrii societății ‹‹Sinaia››, care a ridicat această clădire”: 

Citește mai mult... »

Bacalaureatul de altădată

Nu se putea să nu caut în presa interbelică și informații despre bacalaureatul de altă dată. Eram convins că voi găsi diferențe majore între modul în care se organiza examenul în perioada interbelică și procedura din România de azi.  

 

Pe vremea bunicilor „se făcea carte"

 

Pe vremea bunicilor „se făcea cu adevărat carte”, nu-i așa? Primul articol citit mi-a adus și prima deziluzie: „«Uf, bine că am scăpat!» auzi mai în toate părțile și un oftat de ușurare iese din pieptul celui care îți vorbește de examen." «A fost greu, nespus de greu, nespus de greu mai ales că avea necaz pe mine» și începe să-ți povestească de ce stă rău cu profesorul, care mai în toate cazurile, cu mici excepții, apare în mintea elevilor săi prea sever la examene, prea rău și le poartă necaz din cursul anului.”

De la început se creionează o cu totul altă imagine decât cea la care ma așteptam. Citesc mai departe. Poate că prima impresie a fost una greșită. Dar: „Peste 2 zile încep examenele de bacalaureat în toată țara. Aici e hopul cel mare. Dacă scapă aici, e bun scăpat. Și de aceea alergări, intervenții, rugăminți, promisiuni la profesori și la oamenii zilei. Părintele trebuie să-și treacă feciorul, politicianul trebuie să-și servească alegătorii, iar profesorii strânși între amenințări și promisiuni trebuie să facă așa cum e bine. Nu-i groază mai mare ca de acest examen. Și nici intervenții mai mari nu se fac la alt examen ca la bacalaureat. Un nou rând de bacalaureați (între 4 și 6 mii) vor lua diplomele în sesiunea aceasta. Câți din aceștia pot să spună că au luat bacalaureatul prin munca lor cinstită, prin ei înșiși, fără să aibă nevoie de cartea de vizită a d-lui deputat, senator sau prefect cutare, sau de protecția unui domn' profesor din comisie, intervenționistul. Nu se face nimic în țară la noi până nu te ploconești, nu te rogi, nu dai bacșiș, nu promiți și nu alergi. Și e trist că intervenționismul acesta a intrat și în școală, acolo unde nu trebuia. De aceea avem atâtea sute de mii de absolvenți, de aceea avem câte 10 candidați pentru un loc vacant. Ce ne vom face mai târziu ‹‹Dumnezeu știe!››”.

Bacalaureat cu și fără mască
(stânga 2020, dreapta 1937)

Cu coada ochiului caut data publicării gazetei din care citesc. O găsesc: 29 iunie 1930. Mă întreb, ca de atâtea ori: „Ce s-a schimbat cu adevărat în România în ultimii 100 de ani?”. Mă mai întreb de asemenea dacă ar fi de schimbat ceva în articol pentru a putea fi publicat azi. Răspunsul e fără echivoc: nu. Textul e atât de actual încât doare. 

 

Citește mai mult... »

Povestea fabricii de ciocolată "Zamfirescu”

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în România, ciocolata era considerată un produs de lux, fiind de cele mai multe ori importată din Europa de Vest. Delicatesele nelipsite de pe mesele românilor cu stare erau șerbetul, dulceața și - într-o oarecare măsură - cafeaua. Cacaua se folosea încă destul de rar în cofetării.  

 

Citește mai mult... »

O scurtă istorie a sărutului

 

Sărutul în lumea antică

 

Suntem tentați să credem că sărutul este un gest pe care oamenii îl fac de când e lumea. Cu toate acestea, cele mai vechi informații legate de acest mod de interacțiune umană au fost găsite abia în scrierile vedice din India (din jurul anului 1500 î.e.n.). Tot în India, un mileniu mai târziu, sărutul a fost menționat în “Mahabharata” ca fiind un semn al afecțiunii dintre oameni. Obiceiul de a-ți săruta iubita, membrii familiei sau prietenii a devenit comun probabil abia în antichitate. Grecii foloseau - pentru a numi sărutul - cuvintele “philein” sau “kunein”. Acești termeni nu se refereau însă la sărutul pasional. Philein desemna sărutul oferit de conducătorii militari altor bărbați și erau o formă de recompensă pentru bravura militară. Kunein era considerat un mod de exprimare a respectului. 

Se pare că sărutul a fost definit pentru prima dată ca fiind un gest de dragoste de către romani: “Romanii, totdeauna ordonați, îl clasificau în trei categorii: “basium", schimbat între rude și prieteni; “osculum" prilejuit numai între frați și cunoscuți și, în sfârșit, “suavium", sărutul clasic al îndrăgostiților.” Sărutul putea avea de asemenea în acele vremuri și o valoare ritualică: “multe noroade din antichitate îi sărutau pe morți ca să le aspire sufletul ce-și lua sborul”. Primele interdicții ale sărutului aparțin de asemenea antichității: “în antica Romă, Tiberiu interzicea cu strășnicie “osculum cotidianum” (sărutul zilnic), întrucât de la el se propagau multe infirmități, iar Cato își oprea femeile să se sărute de față cu copiii.”

Brâncuși - "Sărutul"

Sărutul mâinii este un obicei des întâlnit în antichitate: “În Iliada, Priam sărută mâinile lui Achille implorându-l să-i restituie cadavrul lui Hector. De asemenea romanii vechi dădeau inferiorilor să le sărute mâna. Primii creștini “au ocolit sărutul, deoarece prin el trădase luda pe Mântuitor”. Cu toate acestea, în anii de început ai creștinismului, se încetățenește obiceiul ca tinerii căsătoriți să se sărute la sfârșitul oficierii ceremoniei religioase de cununie, întărind în acest fel legământul pe care și-l fac unul altuia în fața lui Dumnezeu.  Ceva mai târziu “apostolul Pavel întemeie uzul sărutului păcii cu care frații călugări se salutau în sihăstriile lor, de-a lungul lumii.”

Citește și despre: Inelul de logodnă

Citește mai mult... »

“Visul lui Tănase”

Constantin Tanăse, regele revistei românești, marele descoperitor și creator de vedete, impresarul impetuos care a adus cel mai  mare star al vremii la București (pe Josephine Baker în anul 1928) a fost și actor de film. A jucat în trei filme: Peripețiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București (1924), Visul lui Tănase (1932) și Răbdare, Tănase (1943). Din păcate, peliculele din anii 1924 și 1943 s-au pierdut. S-au păstrat doar câteva secvențe din coproducția româno-germană din anul 1932 - “Visul lui Tănase”. 

 

Citește mai mult... »

Surprizele (de ieri) de la Wimbledon

Primul campionat de tenis din cadrul grandiosului turneu de la Wimbledon a fost organizat acum aproape un secol și jumătate. Mai exact, prima ediție a fost găzduită de „All England Lawn Tennis and Croquet”, și s-a desfășurat în data de 9 iulie 1877. În perioada interbelică prestigioasa competiție își sărbătorise deja semicentenarul și era una dintre cele mai urmărite competiții sportive ale timpului. 

 

 

Citește mai mult... »