Primiți cu sorcova ?

A început un alt an. E timpul urărilor pentru anul ce vine și vremea sorcovei. Lumea de azi e cu totul alta decât cea de acum un secol. Oare? Să vedem dacă urările scrise acum aproape un secol mai sunt actuale și astăzi:

INTRODUCERE: După cum e obiceiul, Anul Nou, când bate'n prag, Cititorii, abonații, Sorcovim și noi cu drag: Fericire dă-le Doamne, Prinde-i cu-al iubirii foc ! Anul care azi începe, Să le-aducă mult noroc ! STUDENȚILOR: Baluri, vin, manifestații Și bastoane mai… masive, Ca să-și treacă doctoratul, După merite… sportive. ȘCOLARILOR: Știm noi bine ce le place, Și o spunem fără ură, Să se schimbe în vacanță Timpul lor de’nvățătură. SĂTENILOR: Le dorim dări micșorate. Vite scumpe, nutreț bun. Să nu uite stăpânirea Nici de țuică sau tutun. BOGAȚILOR ȘI SĂRACILOR: Cerșetorii toți s'ajungă Proprietari de comori, Iar bogații să se schimbe Pentru-o clipă’n cerșetori. COMERCIANȚILOR: Când sunt prețuri maximale, Toți se plâng: comerțu-i mort ! Le dorim deci anu-aceasta: Libertate la import. CELOR DE LA C.F.R. Le dorim trenuri mai bune, Căci încep a rugini. Deraieri pot fi mai multe, Dar nu-atâtea pungășii. BANCHERILOR: Le dorim multe'mprumuturi De la Stat. Ei țara-ajută: Când primesc cu 8 procente Dânșii iau optzeci la sută.

POLITICIENILOR: Toți câți vor și se agită, Urcă-i, Doamne, la putere, Și din fagurele țării, Stoarcă toți mai multă miere. Le urăm azi și-acelor Ce nici când nu au visat: Să ajungă prim-miniștri Ori sub-secretari de Stat. CONSILIERILOR MUNICIPALI: Ei sunt mucenicii vremii, Sărăcia îi înghite: Să le dăm fonduri… secrete Și bugetele sporite ! FUNCȚIONARILOR : Carne ieftină și pâine Și să fie transformate, Le urăm, bacsișurile, În salarii regulate. MUNCITORILOR: Fie-le și lor pe voie: Celor cu nădejdi pierdute. Să își vadă realizată Ziua cea de… opt minute. INDUSTRIAȘILOR: Le dorim urcarea vămii, Tocmai precum se închină: La hotare zid puternic, Pentru marfa cea străină. MILITARILOR: Au și dânșii-o rugăminte Falnicii eroi ai țării: Cu-Anul Nou să eșueze Conferința dezarmării. RĂSPUNSUL ANULUI NOU: Arlequin, ce cânți în rime, Croncănind ca și un corb, Roata lumii nu se'ntoarce, Nu uita: Norocu-i orb. Îi atrage pe-unii noaptea, Pe-alții poate aurora: Ce e scris în cartea sorții Voi aduce tuturora. (“Realitatea Ilustrată” – 31 decembrie 1927)

Citește mai mult... »

De Crăciun în lumea interbelică: Uniunea Sovietică

În Rusia Crăciunul este sărbătorit în mod oficial începănd de la sfârșitul secolului al X-lea, o dată cu celebrarea botezului prințului Vladimir. Nașterea Domnului este sărbătorită și azi în 7 ianuarie și este considerată una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe Ruse. În ajunul Crăciunului familiile ruse asistă la Sfânta Liturghie, după care se întorc acasă pentru pentru tradiționala "Sfânta Cină" din Ajunul Crăciunului. Aici se servesc în mod tradițional 12 feluri de mâncare, câte una în onoarea fiecăruia dintre cei Doisprezece Apostoli. Cele mai gătite feluri de mâncare sunt gâsca sau rața cu mere și purcelul umplut. Peștele, ciorba de sfeclă și varza cu mei sunt de asemenea nelipsite de pe masa de Crăciun. Se pregătesc și numeroase dulciuri: biscuiți în formă de fulgi de nea, colaci, chifle, plăcinte sau torturi ornate în formă de ceas care arată miezul nopții. Familiile de credincioși revin apoi la biserică pentru “Privegherea de toată noaptea”.

Ded Moroz și Snegurochka

Perioada interbelică a însemnat însă un răstimp în care nu a fost permisă sărbătorirea Crăciunului în statele care compuneau Uniunea Sovietică. Celebrarea sărbătorilor religioase au fost oprite încă din anul 1920 de către guvernul comunist condus de V.I. Lenin. Sărbătorirea Crăciunului  și chiar posibilitatea de a îmbodobi un brad în perioada sărbătorilor de iarnă a fost interzisă mai apoi și printr-o Ordonanță a  Consiliului Comisarilor Poporului din 24 septembrie 1929. Cu toate acestea Crăciunului a continuat să fie sărbătorit în famiilile ruse, pe ascuns. Ținând cont de această realitate, Stalin a revenit în anul 1935 la decizia inițială încercând, și reușind în mare măsură, să de-a o semnificație laică acestei sărbători. S-a “legalizat” împodobirea unui copac sau brad (împodobit în vârf cu o stea sovietică cu cinci colțuri nu cu șapte colțuri ca cea tradițională de la Betleem) și posibilitatea de a organiza reuniuni de familie de… Anul Nou. Cadourile erau însă oferite de către "Ded Moroz" (Moș Gerilă) și de nepoata sa "Snegurocika" ("Zâna zăpezii").

Citește și: De Crăciun în lumea interbelică - Statele Unite ale Americii

Nu au fost însă uitate cu totul vechile tradiții slave. La țară se păstra obiceiul de a se acoperi podeaua caselor cu fân iar pe masă să se pună paie și numai deasupra lor faţa de masă, în amintirea faptului că Mântuitorul s-a născut într-o iesle. S-a păstrat și obiceiul ca în zilele de Crăciun să se împărtă mâncare săracilor, să se trimită daruri la azilurile de bătrâni, la casele văduvelor și ale orfanilor și la spitale, astfel încât nimeni să nu se simtă singur în aceste zile de sărbătoare.

Citește și: De Crăciun în lumea interbelică: Anglia

În țările slave noaptea Crăciunului este considerată ca fiind magică. Tocmai de aceea în această noapte se practicau și multe obiceiuri de origine păgână. O parte dintre acestea ne sunt dezvăluite într-un articol publicat de revista “Realitatea ilustrată” în 21 decembrie 1929:

Cocoșul prezicător

“Cel mai cunoscut e obiceiul fetelor tinere de căuta în aceste zile norocul sub chipul viitorului soț. Procedeele variază: se toarnă ceara într'un vas cu apă care clocotește și se observă apoi formele și arabescurile desemnate de ceara care s'a prins în apă. Altădată, fata rămâne ore întregi, în timpul nopții, singură, nemișcată, cu privirea fixă, privind un pahar cu apă pe fundul căruia se găsește o monedă nouă de argint și așteaptă cu teamă apariția logodnicului predestinat, bălai sau oacheș, după cum l-a visat, dar întotdeauna frumos și impunător. Nemișcarea atât de îndelungată, singurătatea, încordarea peste măsură a nervilor, produc de obicei efectul voit. Spre marea bucurie a tinerei fete, dar și spre teama ei, bărbatul visat se oglindește în suprafața sclipitoare a argintului. Dar vai de aceea care se îndoiește de realitatea apariției!

(…) Există și un alt chip de a prevedea viitorul: după chipul cum umblă prin curte păsările, mai ales cocoșii și găinile. Chaldeenii, grecii, romanii, care obișnuiau și ei acest mod de prezicere, creaseră chiar o instituție și desigur că aceasta a fost adusă în Rusia, prin Bizanț. Un arhiepiscop al Nowgorod-ului, Ghenadie, care a trăit prin secolul al XV-lea, menționează acest obicei ca devenit tradițional în ținutul său.

Citește și: Primul Crăciun în Republica Populară Română

În Ucraina, prevederea logodnicului are mult pitoresc. Fetele tinere se adună în cea mai spațioasă “khata" (colibă), făcând cerc în jurul unei grămezi de grâu pe care se află un inel. Un cocoș, introdus în colibă, mănâncă din gramada de grâu, până ce găsește inelul, pe care, bineînțeles, îl dă deoparte. Inelul se rostogolește și cade la picioarele uneia dintre fete: aceea se va mărita în cursul anului care vine.”

Surse:

- articolul “Crăciunul la diferite popoare – Crăciunul în Rusia” – semnat  E. Halperine - Kaminsky – publicat în “Realitatea ilustrată” din 21 decembrie 1929

- articolul “Datinile de Crăciun în diferite țări” – “Realitatea ilustrată” din 20 decembrie 1938

Citește mai mult... »

Iubirile Reginei Maria a României (4)

Găsiți AICI începutul poveștii

Marea iubire a viitoarei Regine a României s-a aprins în anul 1907. Această iubire a fost prinţul Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei: un brunet cu ochi căprui, un tânăr de o eleganţă aristocratică, un bărbat  care cu mintea lui ascuţită a cucerit-o definitiv (sau aproape definitiv…) pe Maria. Despre Barbu Știrbei (sau Știrbey - cum apare în unele surse) se spune că ar fi fost un mare cuceritor. Dar cea mai mare cucerire a fost cu siguranță Principesa Maria. Zvonurile care circulau în acea vreme – confirmate din ce in ce mai des de istorici de astăzi -  susțineau că Barbu Știrbei ar fi fost tatăl ultimilor doi copii ai Mariei: Ileana și Mircea, care semănau izbitor cu prințul (toți ceilalți copii ai cuplului regal avea ochii albaștri ca cei ai Mariei și ai lui Ferdinand).

Principesa și prințul Barbu Știrbei aveau o mare nevoie unul de celălalt, pe fondul unor interese reciproce, iar iubirea lor nu s-a stins niciodată. Maria frecventa adesea Palatul Buftea în care locuia Barbu Știrbei. Aici cei doi tineri petreceau mult timp împreună, călărind prin împrejurimi. 

Prințul Barbu Știrbei

Deși zvonul despre relația celor doi devenise public, în mod inexplicabil, în anul 1913, Carol I l-a numit pe Barbu Știrbei administrator al domeniilor coroanei, ceea ce l-a apropiat și mai mult de palat, în această calitate prințul și viitoarea regină având nenumărate focazii de a se întâlni. Mai mult, prințul Barbu Știrbei a devenit, după moartea Regelui Carol I, șeful Curţii Regelui Ferdinand şi principalul consilier al acestuia. Iată descrierea Prințului Știrbei făcuta de Hannah Pakula în volumul "Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României":

„Barbu Ştirbey făcea parte dintr-una din marile familii domnitoare din România. Bunicul lui, un Prinţ din clanul Bibescu, domnise în Ţara Românească înainte de familia Hohenzollern. Născut cu doi ani înaintea Principesei Măria, Barbu Ştirbey fusese educat, ca majoritatea aristocraţilor români, la Paris, unde studiase dreptul la Sorbona. Ştirbey era înalt şi suplu. Avea o ţinută autoritară, deşi firea lui era decepţionant de ştearsă. Misterios, evaziv, despre el se spunea că este inaccesibil flirturilor. Totuşi, doamnele din Bucureşti vorbeau despre farmecul lui şi despre „strania calitate hipnotică" a ochilor săi întunecaţi. Ar fi putut avea oricâte femei, dar preferase să se căsătorească la douăzeci şi doi de ani cu verişoara lui, nu deosebit de frumoasă, Nadejda Bibescu. La moartea tatălui său, care a survenit la scurt timp, Prinţul Ştirbey a moştenit domeniul familiei de la Buftea, aflat la o distanţă de o oră de Bucureşti. Cinci ani mai târziu a câştigat un loc în Parlament, dar interesul faţă de reforma agrară nu era pe placul colegilor săi conservatori şi el s-a retras din viaţa politică activă. Apoi s-a devotat construirii unui imperiu financiar.

Ştirbey şi-a transformat gigantica fermă într-un conglomerat agricol aducător de profituri - cultiva, prelucra şi transporta produsele livezilor şi câmpurilor sale pe o cale ferată particulară spre magazinele sale din oraş, unde se puneau în vânzare. Numele lui devenise sinonim cu calitatea desăvârşită; cel mai bun vin românesc era cunoscut pur şi simplu ca „Ştirbey". Canalizându-şi profiturile spre capital pentru speculaţii şi capital bancar, Prinţul Ştirbey devenise unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din această parte a lumii”

Regina Maria - pe lac la Scroviștea - 1926

Barbu Ştirbei a adorat-o pe Missy peste treizeci de ani, și chiar dacă aceasta nu i-a întors întotdeauna dragostea cu aceeaşi pasiune, alianţa lor a susţinut-o de la vârsta de treizeci şi unu de ani până la moarte. Un contemporan îi descria pe cei doi, așa cum i-a văzut la un concert organizat  la Palatul Cotroceni, într-o seară de la începutul anilor 1920: „Ea era într-o rochie lungă cu trenă de catifea neagră şi cu toate perlele ei extraordinare. Stătea într-un colţ al camerei tronului, cu Barbu Ştirbey alături, şi discutau. Nu se uitau unul la celălalt, se uitau la mulţime. Era o imagine extraordinară. Formau o pereche absolut magnifică. Ea era atât de frumoasă şi el atât de distins. Aveau un aer extraordinar de seducător, grandoare şi distincţie... Cea mai bună dovadă este că după mai mult de cincizeci de ani încă îi văd în minte ca şi cum lucrurile s-ar fi petrecut seara trecută...". Și ce altă dovadă de iubire aș mai putea adăuga decât rândurile pe care și le-au adresat cei doi în ultimele două scrisori  - de adio  - schimbate înainte de moartea Reginei Maria (grav bolanavă în anul 1938 și exilată de fiul ei Carol al  II-lea):

Regina Maria în scrisoarea adresată Prințului Știrbei: „atât de multe nespuse, care mi-ar lumina atât de mult sufletul să le spun: tot dorul meu, toată tristeţea mea, toate amintirile dragi care îmi inundă din nou sufletul... Pădurile de şofran galben, mirosul stejarilor când călătoream prin aceleaşi păduri la începutul verii şi oh! atât de multe, multe lucruri care s-au dus... Să te binecuvînteze Dumnezeu şi să te aibă în pază.”

Barbu Știrbei în scrisoarea adresată Reginei Maria: „Sînt de neconsolat că mă aflu atât de departe şi nu pot să vă fiu de vreun ajutor, trăind în amintirea trecutului fără nici o speranţă pentru viitor... Amintiţi-vă de dorul meu, de nostalgia mea, de rugăciunile pe care le fac mereu pentru sănătatea dumneavoastră şi să nu vă îndoiţi niciodată de devotamentul meu nemărginit. Ilymmily (Te iubesc, Măria mea, te iubesc!)."

În toți acești peste 30 de ani  – doar un bărbat a stat între cei doi. Acesta a fost irezistibilul Joe (Joseph Whiteside) Boyle, un colonel canadian (fost marinar, boxer profesionist şi organizator de meciuri de box înainte de a participa la goana după aur din Klondike, în anii 1890). Despre acesta Maria nota că era „un om care nu are teama de nimic și care prin forța sa extraordinară reușește în toate domeniile”. Joe Boyle a lucrat la dezvoltarea industriei petrolifere românești și a însoțit ajutoarele canadiene în România, iar eforturile sale l-au apropiat mult de Regină, devenind prietenul și confidentul acesteia. Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a avut loc în perioada de sfârsit al primului război mondial. Regina Maria nota în jurnal, referindu-se la Joe Boyle: „un om ciudat de fascinant, care nu se teme de nimic... un adevărat Jack London". Și tot în jurnalul Reginei Maria stă scris: „Am încercat să iau ceva din energia inepuizabilă a acestui bărbat, am încercat să absorb ceva din forţa mută pe care o emană, în orele în care am stat împreună i-am destăinuit tot ce aveam pe suflet. Nu-mi amintesc tot ce i-am spus, memoria îmi este înceţoşată, dar i-am mărturisit toată durerea mea şi când a plecat şi i-am spus că toţi m-au abandonat, el a răspuns foarte calm: «Dar eu nu», şi mi-a strâns mâna cu o forţă de oţel.”

Colonelul Joe Boyle

Relația dintre Regina Maria și Joe Boyle a durat până prin 1919, an în care acesta din urmă a plecat din România pentru a lucra pentru Royal Shell; s-a mai întors în România doar o dată, în 1921. Maria şi Boyle au continuat însă să corespondeze. Ea îi scria despre copii dorind ca „dragul ei prieten" să fie lângă ea ca să împărtăşească cu ea bucuriile. El îi scria că are inima zdrobită și că „devenise imposibil pentru tine să-ţi păstrezi vechiul prieten şi pe mine”. Asta pentru că cel care rămăsese în inima Reginei a fost prințul Barbu Stirbei.

Prințul Barbu Stirbei

Aceasta este, pe scurt, povestea iubirilor Reginei Maria. Pentru cei care vor sa afle mai multe, recomand cu căldură cartea scrisă de  Hannah Pakula: Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României. O să închei transcriind un citat din aceiași autoare: „Dacă cei trei bărbaţi din viaţa ei - Barbu Ştirbey, Waldorf Astor şi Joseph Boyle - aveau ceva în comun, acesta era faptul că şi ei erau nişte romantici incurabili, bărbaţi care ştiau cum să ridice femeia din viaţa lor pe un piedestal de marmură albă, acoperit cu viţă de vie şi situat într-o poziţie impresionantă.”

Comandă aici volumul:

Surse:

Ultima romantica regina Maria a României - Hannah Pakula 

Povestea vietii mele - Memoriile  Reginei Maria a României - Hannah Pakula

Citește mai mult... »

Iubirile Reginei Maria a României (3)

Click aici pentru inceputul poveștii

Marele Duce Boris nu a fost singurul bănuit (probabil că aceasta a fost singura bârfa neadevărată  legată de copiii viitoarei Regine Maria) că ar putea fi tatăl micuței Principese Maria, cunoscută sub numele de Mărioara sau de Mignon. În perioada următoare relaţia dintre Ferdinand și Maria s-a deteriorat în mod iremediabil. În primul rând datorită felului de a fi al lui Ferdinand (Nando – cum îi spuneau cei apropiaţi): „lenea, indolenţa, antipatia pentru orice fel de muncă, pentru orice întreprindere serioasă şi... mai rău decât toate, pasiunea lui senzuală pentru Missy, care au ajuns... s-o îndepărteze. Nando singur a recunoscut - îi scria mama Principesei Maria Regelui Carol I -  că şi-a tratat nevasta ca pe o metresă, fără să-l preocupe prea mult starea ei afectivă, ca să-şi satisfacă în permanenţă nevoile fizice". Aventurile extraconjugale ale Principelui Moştenitor Ferdinand erau şi ele binecunoscute în epocă.

Principesa Maria a României

La începutul anului 1897, un tânărul ofiţer din regimentul de roşiori, Gheorghe (Zizi) Cantacuzino, un bărbat “nu prea înalt, subţire, brunet, amuzant şi elegant”, în vârstă de 27 de ani, începea să aibă întâlniri din ce în ce mai numeroase cu Principesa Maria. Povestea a continuat în primăvara anului 1898, atunci când tânărul Zizi Cantacuzino a fost adus la palat ca profesor de gimnastică pentru prinţul Carol. Idila a continuat ulterior în Germania, unde Maria a plecat la tratament, și mai apoi la Constanţa, la bordul unui vas ancorat în larg (drept paravan era folosită verișoara lui Zizi Cantacuzino, o adolescentă). „Apariţiile Mariei  la Constanţa, însoţită în permanenţă de Zizi şi de verişoara acestuia, provocau scandal. Se spunea că Principesa Moştenitoare bătea oraşul cu locotenentul român, însoţită doar de tânăra de treisprezece ani. Instruiţi de Rege să fie informat în legătură cu ceea ce făcea Principesa Moştenitoare, membrii din suita Mariei au relatat că erau împreună de dimineaţa până seara şi că el stătea ore întregi în cabina ei. Au mai spus că Principesa Moştenitoare ofensase oficialităţile locale şi pe membrii corpului consular,  luîndu-şi  oficial rămas - bun de la oraş cu tânărul locotenent lângă ea. Regina Elisabeta şi Mm. Winter au acuzat-o pe Maria de a fi invitat o fată orfană de mamă să petreacă vara cu ea ca să-i servească drept paravan pentru idila ei cu Zizi.” (Hannah Pakula - "Ultima romantica – Viaţa Reginei Maria a României").

Principii Ferdinand si Maria
 în  ziarul Epoca din 18 septembrie 1896

În înalta societate a vremii a început să se vorbească tot mai mult despre iminentul divorţ al cuplului moştenitor. Cert este că micuţa prinţesă Maria – Mignon -  s-a născut la Castelul Friedenstein din Gotha la 8 ianuarie 1900. Problema paternității sale a iscat furtună în sânul familiei regale, soarta succesiunii fiind în impas. Principesa Moștenitoare a României a ameninţat cu divorțul și cu plecarea sa împreună cu fiul ei Carol din România şi de asemenea cu renunțarea în numele acestuia la succesiune. Intrigile țesute la Curte de intriganta guvernatoare Miss Winter în defavoarea Principesei Maria a României nu au avut o finalitate. Principele Moștenitor Ferdinand însuşi, însoţit de câțiva miniștri, a plecat la Gotha și a recunoscut ca fiică a sa pe Mignon. De-a lungul timpului Ferdinand a arătat un atașament profund față de Mignon (viitoarea Regină a Iugoslaviei), aceasta fiind fiica sa favorită. La întoarcerea sa din Germania, Principesa Maria a găsit în suita sa doamne de companie ivite din senin (printre care: Nadejda Știrbei, Maruka Cantacuzino sau Martha Bibescu) care aveau  scopul de a o împiedica să mai intre într-o relaţie care să îi pericliteze statutul.

Principesa Maria În ziarul Epoca
 din 24 mai 1897

Idila cu Zizi Cantacuzino a încetat – dar nu şi bârfele. Missy mărturisea mamei sale: „La  început, crezi că dacă nu găseşti fericirea în căminul conjugal o poţi găsi pe căi ocolite, dar mi-a fost dat să aflu că acest lucru nu este posibil şi că este aspru pedepsit". Măsurile “de protecţie” luate de Regele Carol I nu aveau să oprească însă setea de dragoste a Principesei  Maria. În vara anului 1902 Maria şi Ferdinand au plecat la Londra pentru a asista la încoronarea lui Edward al Vll-lea. Maria a rămas în Anglia pe perioada verii şi în această perioadă l-a cunoscut pe tânărul Waldorf Astor care avea atunci puţin peste 20 de ani. Maria s-a îndrăgostit instantaneu şi a avut se pare cu acesta o idilă pătimaşă. Viitoarea Regină a României avea să mmenționeze câțiva ani mai târziu referindu-se la această perioadă: “Săptămânile acelea în frumosul Cliveden sunt printre amintirile cele mai frumoase din viaţa mea. Au fost fericire pură. Lipsită de lucrurile pentru care fusesem născută, am găsit la Cliveden o viaţă sănătoasă şi plină de libertate în nişte împrejurimi superbe, cu tovarăşi tineri, apropiaţi ca spirit ".

Wiliam Waldorf Astor

După încoronarea Regelui Edward, Maria şi Ferdinand s-au reîntors în România. Missy l-a invitat pe noul său prieten, însoţit de sora acestuia Pauline, să petreacă luna octombrie la Sinaia. Relaţia dintre Missy si Waldorf a continuat până în anul 1906, an în care tânărul englez s-a căsătorit cu Nancy Shaw. Deşi Principesa spera ca relaţia ei cu tânărul Waldorf să continue într-o formă oarecare, acesta s-a retras din viaţa tinerei prinţese românce (cei doi soţi – Waldorf si Nancy - au refuzat invitaţia de a-şi petrece luna de miere în România). “Îl iubeam sincer şi natural, cu tot ce firea mea avea mai bun de dăruit…”, îi scria Principesa Maria Paulinei Waldorf. “El era suflarea, aerul şi spiritul vieţii mele şi el o ştia. Şi totuşi, în momentul în care s-a căsătorit, a renunţat total la mine, de fapt fără milă… Şi el ştia ce înseamnă să trăiesc dintr-o dată fără el”.

Prințul Barbu Știrbei

Adevărata mare iubire a viitoarei Regine a României urma să se nască abia în anul următor, 1907. Această iubire a fost prinţul Barbu Ştirbei, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei, un brunet cu ochi căprui, un tânăr de o eleganţă aristocratică, un bărbat care cu mintea lui ascuţită a cucerit-o definitiv (sau aproape definitiv…) pe Maria.

Povestea continuă aici...

Surse:

Ultima romantica regina Maria a României - Hannah Pakula 

Povestea vietii mele - Memoriile  Reginei Maria a României - Hannah Pakula

Citește mai mult... »

Iubirile Reginei Maria a României (2)

Click aici pentru prima parte

Nunta prinţesei Maria de Edinburgh cu Principele moştenitor Ferdinand al României a avut loc în 10 ianuarie 1893 la castelul medieval al familiei de Hohenzollern de la Sigmaringen. Au fost oficiate trei ceremonii, una civilă și două religioase (catolică și protestantă). Hannah Pakula consemnează în cartea sa "Ultima romantică – Viaţa Reginei Maria a României": “În dimineaţa de 10 ianuarie 1893, Missy s-a trezit în dangătul clopotelor de cununie. Era o zi rece de iarnă. Ceremonia a fost celebrată de trei ori - civilă, catolică şi protestantă. Ceremonia catolică a fost cea mai impresionantă, fiindcă Ferdinand era devotat credinţei sale. Slujba a fost interminabil de lungă, dar mireasa a găsit o oarecare alinare în culturile latineşti monotone: "M-au învăluit într-un soi de transă protectoare, care mi-a potolit teama şi a lăsat speranţa să se strecoare în inima mea care bătea înspăimântător de tare." Ceremonia anglicană s-a desfăşurat într-un mic antreu al Sălii Strămoşilor din castelul Sigmaringen, oficiată de un preot din marina britanică. Missy a traversat ceremoniile şi banchetul de nuntă „ca şi cum ar fi fost un vis, un vis îndepărtat, în care jucam un rol de vis".

Principele Ferdinand după căsătoria 
cu Maria de Edinburgh - 1893

Vraja s-a destrămat însă foarte repede. Luna de miere a fost petrecută la castelul de vânătoare din Krauchenwies – în apropiere de Sigmaringen - și a fost un eşec. Regina Maria nota: „Era iarnă, noi eram timizi şi încă străini unul faţă de celălalt şi nu era absolut nimic de făcut. Nando (Ferdinand) nu era un bărbat spiritual şi nici unul plin de imaginaţie, aşa încât nu prea ştia ce să facă s-o întreţină pe tânăra şi atât de copilăroasa lui soţie." De asemenea, mărturisea Regina Maria: „M-am căsătorit atât de tânără... nimic nu se trezise în mine... căsătoria a fost pentru mine un şoc neplăcut şi numai cu foarte mare greutate am izbutit să-mi obişnuiesc mintea... s-o accepte".

Principesa Maria a României

Lucrurile nu au stat mai bine nici după venirea în România. Viaţa la curtea Regelui Carol I era foarte austeră. Tânăra prinţesă de 17 ani trebuia să îşi îndeplinească multele îndatoriri impuse de severul ei socru. Într-o scrisoare adresată mamei sale, Missy se destăinuia: „Sunt o atracţie atât de mare pentru toată lumea, încât toţi vor să mă vadă. La ultimul bal m-am simţit ca un soi de animal expus la vedere, dar dacă, privindu-mă, au o satisfacţie oarecare, lucrul acesta nu mă deranjează câtuşi de putin." Din păcate, relaţia cu Prinţul Ferdinand (care încă suspina după vechea lui dragoste – Elena Văcărescu) era și ea una din ce în ce mai rece. În aceste luni de neadaptare la noul statut, într-o ţară cu obiceiuri complet străine, Principesa Maria – care avea doar 17 ani – se pregătea să nască primul ei copil. “Durerile naşterii au început sâmbătă, la vremea cinei, iar a doua zi, duminică 15 octombrie 1893, la ora 1, Missy a adus pe lume, în marele dormitor oficial din Castelul Peleş, un băiat. Nou-născutul a primit numele de Carol, după numele unchiului tatălui său.” (Hannah Pakula - "Ultima romantica – Viaţa Reginei Maria a României").

Principesa Maria a României 
și marea ei pasiune -  călăria

Trei luni mai târziu, Principesa Maria a rămas din nou însărcinată. Și sarcinile nu au fost uşoare pentru viitoarea Regină: „Nu ştiu dacă toate femeile suferă la fel de mult ca mine când trec prin aşa ceva. Poate nu se cuvine să mă simt astfel, dar nu-mi pot reprima acest sentiment." Ca şi la prima naştere, doctorul român care a asistat-o a refuzat să îi administreze vreun anestezic (conform moralei ortodoxe a vremii, "femeile trebuie să plătească prin suferinţă păcatul Evei"). Această experiență a fost una traumatizantă pe prinţesă. A născut la 12 octombrie 1894 o fetiţă căreia i s-a pus numele Elisabeta, după numele Reginei, pe cea care avea să fie mai târziu Regina Greciei.

Marele Duce Boris Vladimirovici

În toată această perioadă relaţia dintre Maria şi Ferdinand s-a răcit constant. Ca urmare, în anii care au urmat, au început să apară şi primele zvonuri despre iubirile din afara căsătoriei ale prinţesei. În anul 1896 Maria şi Ferdinand au fost invitaţi la Moscova pentru a participa la încoronarea verilor ei Nicolae al II-lea şi Alexandra. Aici tânăra principesă Maria a avut un succes răsunator. Şi din acest moment destinul prinţesei a început să se schimbe. „A cucerit pe dată o întreagă trupă de admiratori înfocaţi, „cei mai mulţi dintre ei... ofiţeri sclipitori, eleganţi, sentimentali, îndrăzneţi, plini de ardoare ruseasca împletită cu acea melancolie aproape insuportabilă atît de caracteristică slavilor, o melancolie ce-ţi frânge coardele inimii şi-ți tulbură liniştea". Cel mai înfocat a fost vărul ei, Marele Duce Boris, cu zâmbetul său larg şi vocea puternică. Missy nu a fost intimidată de reputaţia lui de Cassanova. „Ruşii se aprind uşor, spunea ea, iar vorbele slavilor sunt dulci." Gurile rele spuneau că în acea vizită Missy s-a îndrăgostit de Marele Duce Boris Vladimirovici.

Printesa Maria cu Principele Carol,
Principesele Elisabeta si Maria

Zvonurile despre o presupusă iubire dintre cei doi au fost alimentate și de o lungă vizită la Sinaia a Marelui Duce. „Boris era plin de energie. Boris, spune ea, „nu este leneş ca Nando, care stă şi cască". Şederea îndelungată a vărului ei şi evidenta lui adoraţie faţă de Maria au stârnit însă comentarii în cercurile re­gale şi i-au atras reproşuri din partea mamei. Ce-i trecea prin minte lui Missy? Îl prefera oare pe Boris soţului ei? “ – conform memorialistei Hannah Pakula. Cârcotașii răspândeau informația că Boris ar fi fost tatăl celui de-al treilea copil al Principesei, o fetiţă, Maria, căreia i se spunea Mignon care s-a născut în 6 ianuarie 1900. Deşi cu strângere de inimă, Ferdinand a fost nevoit să accepte copilul ca fiind al său. Au început însă să circule și primele bârfe care prevesteau un eventual divorţ al cuplului princiar.

Citește continuarea poveștii aici...

Volumul poate fi comandat aici:

Surse:

Ultima romantica regina Maria a României - Hannah Pakula 

Povestea vietii mele - Memoriile  Reginei Maria a României - Hannah Pakula

Citește mai mult... »