Cum se sting cărbunii (vechi ritualuri magice)

În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ne este dat” de spiritele cele rele. Românii credeau de asemenea că acest rău poate fi îndepărtat cu ajutorul farmecelor și al descântecelor. Oamenii au născocit farmece și descântece despre care credeau că ar putea să îi ajute în aproape orice situație: pentru alungarea bolilor (de brâncă, de bubă, de gălbenare, de gâlci etc.), pentru alungarea spiritelor rele (de iele, de smeoaică, de samcă etc.), pentru aducerea dragostei (de ursită, de scrisă) sau pentru invocarea ajutorului în situații din cele mai diverse (secetă, caniculă, furtună, pentru paza recoltelor sau a animalelor etc.). 

 

“Zilele când la sate baba Anghelușa era cea mai temută au trecut. Acum descântecele, vrăjitoriile, datul cu ghiocul și făcătura de dragoste sau de boala seacă au rămas numai de atât bune ca să le scriem în cărți” - nota în 1907 un redactor al revistei “Țara Noastră”. Cu toate acestea, deși a trecut de la data publicării articolului mai mult de un secol, unele dintre vechile practici magice mai sunt prezente în lumea noastră. Stinsul cărbunilor este unul dintre obiceiurile cele mai întâlnite chiar și în vremurile de azi:

Citește mai mult... »

În glumă despre taxarea celibatarilor

Ezit dacă să public sau nu un articol despre o idee legislativă din România anului 1931. Cine știe, poate că vreunul dintre finanțiștii de azi îl citește și… trece la fapte. Mai ales că și astăzi "foamea" bugetului este mare. O să risc totuși! Nu sunt celibatar și introducerea unei eventuale taxe pe celibat nu mă va afecta. Nu pot totuși să nu menționez faptul că vremea comunismului o astfel de taxă s-a aplicat în România sau că impozite de acest gen sunt sau au fost legalizate, din câte știu, în Germania, Franța și Italia. Noi, românii de azi, am scăpat. Deocamdată!?  

 

Citește mai mult... »

Invitație la un “Bal-Musette” interbelic

Vă invit să petrecem câteva ore într-un "club din alte vremuri”. Vom merge împreună la o sală de dans în care - fără să aibă parte de luxul localurilor “din centru” și nici de refrenele la modă cântate de celebrele jazz-banduri ale vremii – se întâlneau și dansau bucureștenii de rând în perioada interbelică. Pentru aceștia “duminica era ziua feerică a libertății, când își puteau întrebuința timpul numai după fantezia lor”. Vom pleca însoțiți, bineînțeles, de un reporter interbelic pe care îl vom numi și noi “Rex”, pentru că așa își semna articolele publicate în paginile revistei “Ilustrațiunea Română”:

 

Povestea unui bal interbelic

“- Dansați, domnișoară?

- Mersi.

Perechea începe să se învârtească în ritmul deochiat al unei armonici stridente, mânată diavolește de Costică Arapu, cel mai celebru armonist din Capitală. Cântă un fox-trot și perechile dansează un vals romantic amestecat cu o bătută autohtonă. Desigur ca aceasta nu se petrece nici la “Valadolid”, nici la „Bombonieră". 

Cum se fac cunoștințele...

 

Suntem în unul din cele mai renumite localuri populare, la “completul” unde dansează oltenii, găzarii, precupeții, servitoarele și fetele din cartierele învecinate. E o vastă baracă de scânduri, împodobită cu brad și foiță tricoloră. Lămpi electrice voalate de fumul gros al țigărilor luminează o mulțime de indivizi cari se sucesc pe loc, în timp ce, de pe un scaun din mijlocul localului, Costică Arapu nu obosește până dimineața cântând când din armonică, când din gură, când din ghitară. În jurul lui, fiecare dansează ce vrea și ce știe. Dintr'o singură privire, cuprinzi 20 de perechi cari dau din picioare, fiecare după fantezia sau știința ei în ale dansului. Se întâmplă uneori ca domnișoara să danseze într'un fel și cavalerul într'altul. Dar asta nu are nici o importanță în înghesuiala cea mare, unde niciodată nu știe cine te-a călcat pe bătătură.

Ca să intri în sala de dans trebuie să plătești 5 lei la intrare. Altă taxă nu se ia, nici consumații nu există. Când dansatorilor li se usucă gâtul din pricina prafului ridicat din podele, se reped până la cârciuma de peste drum, unde-și ung laringele cu o dușcă zdravănă de rachiu de izmă. Apoi, cu inima căptușită, vin să danseze mai cu foc. Cu cât crește numărul paharelor, cu atât crește și pasiunea dansului. Așa că, la o anumită ora, dansatorii se dedau la cele mai fantastice fantezii: umblă de-a bușilea, sar peste armonist, rămân prostiți în fața zidurilor de scândură sau se încaieră frumos, ca și cum ar dansa. Fără nici un gând rău, proaspeții veniți dansează între ei, bărbați cu bărbați, fete cu fete.

- Numai așa de “boală”, să se vadă cum știm noi să ne folosim picioarele.

După vreo oră, când oboseala picioarelor se ridică la cap ca o căldură binefăcătoare, relațiile dintre dansatori devin prietenești. Se petrece ca într’o  mare familie, în care sunt atât de multe rude, încât nu le poți cunoaște pe toate. Din “domnișoară” raporturile trec imediat la “Ileano”, ca să urmeze apoi un “Fă!” bărbătesc și o ciupitură măiestrită.

 

"Faimosul" Costică Arapu
încinge atmosfera

 

O fată timidă și chioară, deși a plătit intrarea, stă stingheră, rezemată de perete, ca să nu împiedice dansatorii. Ce-i drept, pe lângă că are un ochi cu albeață, mai are și gura strâmbă. Dar sub foița cu care și-a înroșit obrazul și buzele nu se cunoaște cât e de urâtă. Un taxator de la S.T.B. (notă: Societatea de Transport București), la fel de timid și el și fără pereche, o privește cu jind: cel puțin picioarele îi sunt întregi și are un bust cum nu au toate frumoasele de-aici. Cu toată timiditatea, S.T.B.-istul se apropie de fata proastă și chioară:

- Sunteți din București, domnișoară?

În contactul cu lumea din tramvaie, tânărul a învățat să vorbească așa cum se cuvine cu o domnișoară pe care nu o cunoști. De câte ori nu a fost el martor în tramvai la asemenea începuturi de idile, când domnul care a plătit biletul până la Obor coboară împreuna cu partenera întâmplător întâlnită, la Grădina Icoanei. Fata chioară, mândră că un tânăr cu uniforma atât de frumoasă îi adresase cuvântul, răspunse rușinată, privind cu ochiul sănătos spre picioarele ei strânse în pantofi cu șireturi:

- Nu, din Moldova!

- Aa! - se miră bucuros băiatul, deși știe că spune un neadevăr - Eu tot din Moldova sunt!

 

O idilă la bal

Idila se încheagă ușor. După câteva minute, chioara și setebistul dansează strâns, iar fata  își lasă romantic capul pe pieptul lui, pe care strălucește, pe o placă de metal, un număr impresionant. După dans, când rachiul devine un stimulent pentru țopăiala viitoare, perechea se întoarce exuberantă la “bal”, unde și ceilalți dansatori își ridicaseră entuziasmele la același diapazon.

 

În ringul de dans

 

Armonica lui Costică Arapu zicea acum o bătută autentică și năstrușnică, care furnica picioarele. Se ridicase praful ca un nor galben și dansatorii nu mai osteneau. Fiecare cânta ce-i trecea prin cap, de la “o mamă, dulce mamă”, până la “am un lemn și patru bețe". Petrecerea la “balul” din Calea Moșilor e acum în toi. Peste câteva minute va degenera într'un amestec cumplit de dansatori, ca apoi să se transforme într'o învălmășeală cumplită. Femeile vor țipa ca la baie, pumnii se vor repezi în aer ca proiectilele, capetele vor suna lovite ca dovlecii. Pricina bătăii obligatorii de la urmă nimeni nu o cunoaște. Dar e fatală, ca muzica, ca rachiul, ca dansul.

 

În zori, un bătrân filosof mătură sala de dans de praf și de sânge. Clientela abia așteaptă seara, ca să reînceapă balul cotidian.”

Citește și: Carnaval: Excentricitățile Salomeei

Sursa: articolul “Bal-Musette bucureștean" - semnat “Rex” – publicat în  revista “Ilustrațiunea Română” - numărul din 22 ianuarie 1936

Citește mai mult... »

Cu Iancu și Profira Prăjescu prin Europa (povestea unui voiaj european din anul 1864)

Iancu Prăjescu – născut pe la 1792 și coborâtor al uneia dintre cele mai vechi familii boiereşti din Moldova – după ce a divorțat de Agripina Cananău (Prăjescu), “a fost cununat de preoții moșiei Dumisale Stolniceni și fără învoirea Înalt Sfințitului Mitropolit”, în 10 aprilie 1858, cu Profira, fata lui Neculai Negri, văr al doilea cu Constantin Negri. Câțiva ani mai târziu, deoarece “cucoana Profira avea nevoie de o cură la Marienbad, după sfatul doctorului Vârnav, prieten al familiei, care altădată i-a şi însoțit”, familia boierească face în anul 1864 un voiaj mai lung prin Europa.

 

“Din ziua plecării de la Stolniceni, până la întoarcere, după 83 de zile, el a însemnat, zilnic, localitatea unde se afla, chipul în care a călătorit și cheltuielile necesitate cu drumul, cu întreținerea, trecând și toate celelalte sume întrebuințate pentru toate nevoile zilnice.” Prețioasele însemnări ale boierului moldovean, păstrate prin grija d-nei Sultana Dediu, fiica acestuia, au fost deslușite de academicianul Artur Gorovei și publicate în extenso în Revista Fundațiilor Regale – numărul 1 iunie 1935. Voi spicui din aceste note relatări despre momentele cele mai importante ale călătoriei:

Un domn și o doamnă de la jumătatea secolului al XIX-lea

Citește mai mult... »

File din cartea vrăjilor

Practicarea diferitelor forme de magie nu este, așa cum am putea fi tentați să credem, proprie societăților înapoiate din punct de vedere educațional, de ieri. Toate “ingredientele” necesare pentru dobândirea “cunoștințelor” sau pentru practicarea diferitelor forme de magie sunt disponibile în mai toate librăriile și “magazinele specializate” de azi din întreaga lume. Tendința oamenilor de a îmbrățișa practicile magiei era proprie și societății interbelice și despre o “carte de specialitate” care circula în acea epocă o să vă vorbesc astăzi. După cum v-am obișnuit însă, o să o fac prin intermediul unui articol apărut în luna iulie a anului 1935 în săptămânalul “Realitatea Ilustrată”. 

 

File din “Cartea magică”

 

Articolul “Cartea magică” transcrie “câteva din ciudatele remedii, pe care le prescrie "Biblia Vrăjilor" – o carte publicată de un anume George Hohman în anul 1820 și care se bazează pe scrierile călugărului Albertus Magnus, renumit  vrăjitor din Evul Mediu. Precizez că reproduc descrierea acestor practici doar pentru a vă satisface curiozitatea. Nu vă recomand însă să încercați puterea acestor vrăji. În primul rând pentru că vă va fi greu să faceți rost de “ingredientele” necesare: pui de catâr, inimă de șoarece de câmp sau ochiul drept al unui lup. Dar nu numai din această cauză…

 

FARMECE, RITURI MAGICE, DESCÂNTECE ȘI TALISMANE PENTRU ÎNDEPĂRTAREA TUTUROR RELELOR

Pentru înălbirea unui cal negru:

“Apa în care a fost fiert un pui de catâr înălbește calul negru, dacă este frecat sau spălat cu ea.”

Pentru durerea de dinți:

“Scoateți o mică brazdă de iarbă, dimineața, înainte de răsăritul soarelui, mai înainte de-a vă fi spălat, suflați asupra ei de trei ori și puneți-o la loc, întocmai cum a fost mai înainte.”

Pentru a ținti bine:

“Luați inima unui șoarece de câmp și puneți o bucățică din ea între glonte și praful de pușcă; fiecare împușcătură va merge apoi în plin. În vreme ce încărcați pușca, trebuie pomenită Sfânta Treime și veți avea grijă să nu isprăviți cu pronunțarea cuvintelor, mai înainte de-a fi încărcat.”

 

Pentru câștigarea unui proces:

“Spuneți: M'am dus înaintea casei judecătorului, și la fereastra lui au apărut trei morţi: unul n'avea limbă, altul n'avea plămâni, iar al treilea era mut și orb. Dacă vă duceți după aceste cuvinte înaintea judecătorului, acesta nu va mai avea nici o putere împotriva dvs.”

Pentru a face un câine să rămână pe lângă casă:

“Scurgeți câteva picături de sânge dintr'un deget, dați-l câinelui să-l mănânce în ceva și puteți fi siguri că va rămânea. Sau zgâriați cele patru colțuri ale mesei la suprafață. Mâncați întotdeauna cu cuțitul cu care ați făcut zgârieturile și dați apoi câinelui rămășițele.”

O vrajă împotriva câinilor răi:

“Acela care poartă o inimă de câine în partea stângă, nu va fi lătrat de niciunul din aceste animale; toți sunt muți față de el.”

Pentru îndepărtarea unei dureri:

“Luați fâșia de pânză cu care a fost pansată o rană și puneți-o în apa ce pare a avea o pojghiță de cocleală; dar aveți grijă să nu împrăștiați cocleala, decât atunci când nu vă mai temeți de durere.”

Pentru confecționarea unei vergele de rabdomant:

“În prima noapte de Crăciun, între ora 11 și 12, să rupeți o cracă tânără, numai de un an, către soare-răsare, în numele sfintei treimi. Când întrebuințați nuiaua la căutarea aurului, a ferului sau a apei, veți proceda în modul următor: luați nuiaua care trebuie să fie bifurcată ținând în câte o mână fiecare din cele două ramificații, în așa fel încât partea groasă să stea în sus; dacă această ultimă parte se lasă spre pământ, puteți fi siguri că acolo se găsește ceea ce căutați. În tot acest timp trebuie să spuneți următoarele : Arhanghele Gavril, te rog în numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, să-mi arăți dacă este apă aici sau nu! Procedeul acesta se repetă de trei ori.”

Pentru îndepărtarea durerilor și pentru vindecarea rănilor cu trei nuiele:

“Cu aceste nuiele și cu sângele lui Christ îndepărtez durerea și puroiul. Trebuie să tăiați o bucățică dintr'o ramură tânără, către răsăritul soarelui, rupând-o apoi în trei; frecați cu ele rana, începând cu aceea care v'a căzut mai întâi în mâna dreaptă și repetați cuvintele de mai sus, de trei ori; apoi înfășurați bețișoarele într'o bucată de hârtie albă și puneți-le la un loc cald.”

Un bun remediu pentru ulcere, excrescențe și alte boale:

“Rădăcina de gherghină pusă pe gât, vindecă ulcerele apărute aici; este bună pentru vătămăturile creierului, vindecă negii, dacă sucul ei este fiert cu miere și apă de băut; împrospătează și vindecă plămânii, dând o respirație parfumată. Dacă e sădită într'o vie, într'o grădină sau într'un câmp, crește abundentă. Rădăcina este bună pentru acei cari vor să planteze viță, sau să cultive pomi. Copiii mici cari o poartă la gât sunt blânzi, iubesc frumosul și devin veseli.”

Pentru a ne pune la adăpost de neșansă:

“Dacă vă coaseți în mâneca dreaptă, ochiul drept al unui lup, totul vă va merge din plin.”

Diferite remedii:

“Pierderile la cărți pot fi prevenite legându-vă o inimă de liliac de brațul drept, cu o ață roșie. Pomii legați cu fire de ață roșie iau asupra lor răceala unui bolnav. O mână de mort trecută peste un semn din naștere, îl face să dispară. Un ou fiert în apă de ploaie, adunată înainte de răsăritul soarelui și lăsat apoi să fie mâncat de furnici, va împiedeca pe o persoană bolnavă de-a se prăpădi.”

Pentru amuțirea bârfelilor:

“Planta heliotrop sau floarea soarelui au proprietăți minunate dacă se culeg în Zodia Leului, în luna lui August și sunt înfășurate într'o frunză de dafin. Dacă o persoană o poartă apoi asupra sa, nu va mai auzi decât lucruri plăcute ; iar dacă s'a comis vreun furt prin preajma sa și se culcă cu planta sub cap, va vedea peste noapte chipul celui care l-a făptuit. Dacă e pusă într'un loc unde se adună multe femei, într'o biserică de pildă și dacă una dintre ele și-a pierdut cinstea, vinovata nu se mai poate mișca de pe locul acela, decât trasă de cineva. Minunea aceasta a fost dovedită.”

Pentru tuberculoză:

“Îți ordon să ieși din os în carne, din carne în piele și din piele în lumea largă (repetați aceasta de trei ori).”

Pentru îndepărtarea tusei măgărești:

“Tăiați trei bucle din părul unui copil care nu și-a văzut niciodată tatăl și atârnați-le de gâtul copilului care suferă de tuse măgărească, înfășurate într'o bucată de pânză neînălbită. Ața cu care este legat părul trebuie să fie de asemeni neînălbită.”

Un paragraf miraculos din cartea lui Albertus Magnus:

“Unde ni se spune că dacă prefaceți o broască mare în cenușă și puneți cenușa în apă, părul cade de pe orice parte a corpului, unsă cu acest amestec, și nu va mai crește.” 

 

Pentru îndepărtarea frigurilor:

„Scrieți pe un petec de hârtie cuvintele de mai jos  și înfășurați apoi biletul într'o frunză lată de platan, apoi legați-l de buricul celui care suferă de febră repetând:

Potmat Sineat

Potmat Sineat

Potmat Sineat”

Pentru vindecarea căldurilor rele:

“Scrieți succesiunea de litere de mai jos, coaseți hârtia într'un petec de pânză și țineți-o la gât, până când vă trece febra:

Abaxa Catabax

Abaxa Catabax

Abaxa Cataba

Abaxa Catab

Abaxa Cata

Abaxa Cat

Abaxa Ca

Abaxa C

Abaxa

Abax

Aba

Ab

A ”

Pentru îndepărtarea negilor:

 

“Frigeți picioare de pui și frecați negii cu ele; apoi îngropați-le sub uluci.”

 

Sursa: articolul “Cartea magică” - publicat în revista  “Realitatea Ilustrată” - numărul din 10 iulie 1935

 

Citește mai mult... »

Miss România 1933 (interviuri, impresii, spovedanii)

Publicând articol după articol, s-a alcătuit pe blog o mini-istorie a primelor concursurilor de frumusețe din România. A fost mai întâi o relatare despre primul “concurs de frumusețe între doamne și domnișoare” de amploare, organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” în București. A fost un eveniment care a avut un succes teribil și la care au participat peste 10.000 de oameni (citește aici articolul: Frumusețe și ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleșanu). 

 

A urmat un ciclu de articole despre primul concurs Miss România – organizat în București în anul 1929 de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”. Am creionat apoi un cu totul alt tip de profil de Miss România decât cel cu care suntem obișnuiți astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de Miss, frumusețea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă (citește aici articolul: Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931). În dimineața zilei de 17 ianuarie 1932 a fost aleasă o nouă Miss România: d-șoara Liliana Delescu. Câteva amănunte din biografia Lilianei Delescu am aflat citind un interviu acordat de frumoasa olteancă imediat după terminarea concursului de frumusețe. Articolul dezvăluie de asemenea legătura care există între frumoasa divă și Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin (citește aici articolul: Despre Severin, Miss România și Monumentul Eroilor).  

 

 

Articolul de azi vă invită să aruncați o privire în culisele concursului Miss România organizat în 27 aprilie 1933 în sala de festivități a ziarului “Universul”:

Citește mai mult... »

“Second hand-ul” de la Taica Lazăr

Am hoinărit împreună cu voi, însoțiți fiind de reporteri interbelici, prin locuri pline de farmec ale Bucureștiului interbelic. Pașii ne-au purtat pe strada bazar Bazaca – “paradisul bonelor și al slujitoarelor“ și prin Lipscaniul cel vanitos și plin de viață.  Nu am ocolit nici furnicarul din Piața Mare, bătrânul loc de târguială asaltat de “un întreg popor de cucoane, de bucătărese, de servitoare, de gospodari, de restauratori”. Am admirat împreună vitrinele strălucitoare ale celor mai vestite magazine din vechiul București. Nu puteam să ratăm așadar un alt loc cunoscut în acele vremuri de toți locuitorii “Micului Paris”:

Citește mai mult... »