Războiul pălăriilor

Moda anului 1897 impunea elegantelor doamne și domnițe purtarea unor coafuri sofisticate și voluminoase. Acoperămintele capetelor erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori și dantelă din belșug. E drept că se renunțase deja la împodobirea pălăriilor cu păsări împăiate – dar creațiile purtate de reprezentantele sexului grațios erau încă niște adevărate grădini suspendate.

 

Ca un semn al decenței și al bunei creșteri, dar și al eleganței și al prosperității – pălăriile erau purtate peste tot. Chiar și la teatru – din păcate. Spun din păcate pentru că elegantele dar și impozantele creații vestimentare limitau accesul neîngrădit al onoratului public la cultură: spectatorii care aveau norocul de a nimeri în sălile de teatru pe locurile din spatele unor doamne care purtau pălării la moda asistau la o reprezentație  care ar putea fi asemuită azi cu “teatrul radiofonic”: ei nu puteau să vadă sub nici o formă scena.

Citește mai mult... »

Silly Vasiliu - vedeta Alhambrei de altădată

Silly Vasiliu - o răsfățată a publicului de revistă

 

„Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane...

- Bravo Silly !... Bis!...

... este exclamația obișnuită, de proporții delirante, care răsplătește fiecare „șlagăr” al lui Silly Vasiliu, fie că e vorba de o arie națională, pe care o „zice” de foc și de inimă albastră, electrizând sala, fie că e vorba de o romanță sentimentală sau de tangoul insinuant. Pe soclul revuistic, Silly Vasiliu – frumoasa Silly Vasiliu – și-a câștigat un loc de frunte pe care multe l-au disputat dar fără succes.”

 

Acesta este portretul făcut „răsfățatei publicului de revistă” bucureștean de altădată - Silly Vasiliu - de către F. O. Fosian în volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. Aș adăuga doar constatarea că numele acestei iubite artiste din perioada interbelică este și el unul pe nedrept înscris în lista tristă a artiștilor de aproape uitați astăzi.  Asta deși numele ei este legat de cel al unui celebru tenor al Operei Române, Nicolae Leonard – a cărei parteneră de scenă a fost - dar și de numele unei celebre scene românești, Teatrul Alhambra, a cărei vedetă incontestabilă a fost alături de alte nume mari ale revistei românești (amintesc doar câteva dintre aceste nume: Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette Verea, Titi Botez, I. Talianu, H. Nicolaide. Scena Ahambrei a fost împărțită de Silly Vasiliu și cu artista care a „sfințit scândurile scenei de la Alhambra”, inegalabila Maria Tănase.

 

 

Silly Vasiliu pe scena Teatrului Alhambra:
în "Bonsoir Alhambra" -1931 (stânga)
și în "Sinaia petrece" - 1931 (dreapta)

Același nume - Silly Vasiliu – e unul strâns legat de istoria muzicii ușoare românești. Foarte multe dintre melodiile lui Ion Vasilescu – amintesc doar „Suflet candriu de papugiu”, "Te-am înșelat și-mi pare rău" și „Nu-ți pare rău să vezi că plâng” - au fost lansate de Silly Vasiliu. 

 

Silly Vasiliu

 

Numele actriței este legat de asemenea de începutul cinematografiei românești: a jucat în primul film sonor românesc - „Bing-Bang” – produs de marii actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe – film proiectat pentru prima dată la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național în 7 februarie 1935. A jucat, câteva decenii mai târziu - în anul 1957 – într-o altă producție de referință a cinematografiei românești: filmul-spectacol turnat după piesa "Bădăranii" de Carlo Goldoni pusă în scenă la Teatrul Național din București, în regia lui Sică Alexandrescu.

Citește mai mult... »

Zâmbete interbelice

Pentru că trebuie să ne mai și destindem uneori - asemeni bunicilor noștri - vă propun azi câteva glume și caricaturi „culese” din săptămânalul interbelic "Realitatea Ilustrată" (numere din aprilie – iunie 1937) - rubrica "Realitatea zâmbește":

Citește mai mult... »

Actori aproape uitați: Aura Buzescu

Aura Buzescu a fost una dintre cele mai apreciate dintre actrițele care au evoluat pe scenele teatrelor românești. O actriță pe care, din păcate, trebuie să o includ în categoria “artiștilor aproape uitați” astăzi. În cei aproape 80 de ani de carieră Aura Buzescu a interpretat zeci de roluri memorabile dintre care amintesc doar câteva: Serge din „Ana Karenina” de Lev Tolstoi, Mira din „Meșterul Manole” de Lucian Blaga, Hedda Gabler din piesa cu acelaşi nume de Henrik Ibsen sau rolul principal din piesa „Ifigenia în Aulida” scrisă de Mircea Eliade. Aura Buzescu a fost de asemenea un regizor de succes. Dintre piesele regizate de ea amintesc “Citadela sfărâmată” de Horia Lovinescu și “Bălcescu” de Camil Petrescu.

Citește mai mult... »

23 AUGUST 1944 - Istoria nu face daruri nimănui

Înlăturarea Dictaturii

După câștigarea bătăliei de la Stalingrad, armatele sovietice au început să avanseze și, în martie 1944, ajunseseră pe teritoriul României. Din martie până în august 1944, Frontul de Est a fost stabilizat pe linia Chișinău-Iași-Târgu Frumos. În 23 august 1944, Regele Mihai I a decis demiterea și arestarea mareșalului Ion Antonescu - conducătorul statului la acea vreme - a dispus încetarea imediată a colaborării României cu Puterile Axei și începerea tratativelor de armistițiu cu aliații și de colaborare militară cu Uniunea Sovietică.

Revista “Realitatea Ilustrată” consemna astfel momentul: „24 AUGUST 1944: Înlăturarea Dictaturii, a călușului criminal ce zăgăzuia libera manifestare a unui popor, ce plătise din plin trădarea unor slugi cățărate pe grumazul lui. Glasul emoționat și ferm al M. S. Regelui Mihai a răsunat puternic în inima miilor de români adunați în jurul aparatelor de radio. Câteva zeci de minute mai apoi, un chiot uriaș răsbătea din piepturi desrobite, iar în ochii tuturor scânteia lacrima, pe care ți-o dau numai bucuriile mari, ale regăsirii nesperate. Un Rege tânăr, cu dragoste de Țară, urmaș demn al Voevozilor descălicători și al Domnilor întregitori - ajutat de o mână de bărbați de Stat, vigilenți și curajoși - înlăturase primejdia ce ne păștea: pierderea independenței naționale și afundarea României în tagma dușmanilor omenirii și ai civilizației.” (revista "Realitatea Ilustrată - numărul din 16 - 30 septembrie 1944)

Franklin Delano Roosevelt, Iosif Vissarionovici Stalin, Winston Churchill

Citește mai mult... »

POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (2 - Interviuri)

Citiți AICI prima parte a articolului

Am selectat câteva dintre interviurile deosebit de interesante acordate de frumoasele participante la primul concurs "Miss România", organizat în anul 1929. Aceste interviuri - privite în integralitatea lor -  radiografiază societatea românească din perioada interbelică:

Citește mai mult... »

Românii și ceasul cel rău

Motto:

Din bătrâni se spune

Că sunt ceasuri bune

Și că rele sunt.

Vai de-acei ș-acele

Care-n ceasuri rele

Zic vreun cuvânt!

(Vasile Alecsandri 

– “Ceasul rău”)

Atunci când ne gândim la “ceasul rău” suntem tentați să credem că este vorba despre un interval de timp în care suntem predispuși să greșim sau să fim încolțiți de ghinion. Vechile legende populare spun însă că “Ceasurile cele rele” sunt “niște duhuri de noapte care pocesc pe cei ce le ies în cale. Ele umblă prin văzduh. Sborul lor se recunoaște după un soi de țiuit pe care îl fac. Mulți cred că atunci când îți țiuie urechile trece Ceasul rău și caută să te pocească. Dacă prinzi de veste și-ți faci cruce la ureche, atunci nu îți pot face nici o vătămare.” (Tudor Pamfile – “Dușmani și prieteni ai omului” – 1916). Ceasurile rele hoinăresc prin lume începând cu miezul nopții și o fac până la cel de al treilea cântat al cocoşilor.

Citește mai mult... »