Postări
“Ehei, pe vremea noastră era altfel!” - spun bătrânii oftând. Nimic nu le mai place azi: “orașul e murdar și neîngrijit, tinerii nu studiază, lumea-i neserioasă, femeile-s frivole, funcționarii nu-s cinstiți, poliția ocrotește prostituția și jocurile de noroc, negustorii dau marfă proastă, bancherii nenorocesc lumea cu falimentele lor, oamenii politici nu-s patrioți și umblă numai după căpătuială, ziariștii spun minciuni...” Dacă ar fi să asculți pe un bătrân, toate aceste rele nu existau “pe vremea veche", iar acum ar constitui un dezastru. Totuși unii bătrâni de azi, care au memorie mai bună, mărturisesc cu sinceritate că se minunează de multe progrese ce s'au făcut. Ei își mai amintesc că în tinerețea lor se auzeau aceleași regrete, la adresa trecutului. Perspectiva depărtării înnobilează și poetizează toate. Din vârful unui munte, valea cea mai banală apare feerică. Iar creasta Ceahlăului cu stâncile greoaie, bolovănite, pleșuve și lipsite de orice vegetație, apare plutașului, alunecând pe valea repede a Bistriței, ca o dantelă fină și delicată de fildeș, străbătută de razele soarelui, ce apune.”
Acesta este primul paragraf al articolului “Generațiile vechi și noi – De când există lupta între cele două generații” – publicat de Alex F. Mihail în numărul din 25 martie 1934 al revistei “Realitatea Ilustrată”. Concluziile reporterului interbelic sunt încă actuale, la mai bine de opt decenii de la publicarea acestora.
Un alt articol – semnat “B. Madeleine” - publicat în același număr al revistei “Realitatea Ilustrată” dedicat luptei între generații - analiza astfel acest aspect:
“Omenirea evoluează și e probabil că tendințele și mentalitatea generației de azi să fie alta decât a generației de ieri. Nimeni dintre cei câți sunt în viață nu poate judeca dacă această mentalitate înseamnă sau nu un progres. Singură posteritatea va putea hotărî. Bătrânii sunt prin definiție conservatori. Ei au tendința să creadă că epoca tinereții lor a fost cea mai strălucită și o dată cu părerile de rău după o vitalitate în scădere, ei sunt plecați să arunce umbra regretului și asupra stărilor actuale. Bătrânii văd vremurile prezente cu ochelari cenușii, în vreme ce trecutul le apare în culorile roze ale amintirii. De la omul cavernelor până'n vremurile noastre, numai experiența celor bătrâni, împreună cu avântul celor tineri, au putut aduce progresul. Omenirea lipsită de avânt și de îndrăsneală, uneori necugetată, n'ar fi putut face nici un pas înainte. Precauțiunea care temperează faptele necugetate - tot așa cum pământul poros domolește forța dăunătoare a nitroglicerinei formând în amestec cu dinamita folositoare - își are, bineînțeles, importanța ei. Dar, fără îndrăzneală, Lindberg n'ar fi trecut oceanul în sbor; cu precauțiuni prea multe și fără mica doză de necugetare n'ar mai exista nici una din invențiile actuale. Prea multă cumpănire taie aripile. Viața a creat în omenire o simbioză fericită între experiența celor bătrâni și nesocotința avântată a celor tineri, ori de câte ori e vorba să se întreprindă ceva nou și să se înfăptuiască o lucrare mare.”
În continuarea articolului “Generațiile vechi și noi – De când există lupta între cele două generații”, ziaristul Alex F. Mihail încearcă să facă o analiză a modului în care au evoluat relațiile dintre generațiile succesive care au alcătuit societatea românească de-a lungul timpului:
