Arhiducele Franz Iosif |
Povești, locuri, întâmplări pline de farmec din România de ieri
Urmărește pe Twitter:
Urmărește pe Facebook:
Pagini:
Citește și:
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ ne este dat ” de spiritele cele rele. Românii credeau de ase...
Contact:
Politica privind datele cu caracter personal:
Recomandări:
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Diverse. Afișați toate postările
Dramele din viaţa unui împărat
S-a născut la 18 august 1830 într-unul din cele mai frumoase palate ale Europei – la Schönbrunn din Viena. A fost
încoronat la 18 ani, în 2 decembrie 1848, ca împărat al Austriei. În 24 aprilie
1854 – la 24 de ani - s-a căsătorit cu o frumoasă prințesă bavareză. A trăit 86
de ani și avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria Europei: 68 de ani. S-ar putea spune privind doar acesta scurtă biografie că împăratul
Austriei Franz Iosif –
căci despre el este vorba - a avut o soartă privilegiată. Nu a fost deloc așa.
Viața lui a fost presărată de numeroase drame. Ziarul “Epoca” – numărul din 2 septembrie
1898 – sintetiza povestea dramelor din viața longevivului împărat:
O scurtă istorie a batistei
Lupta oamenilor cu guturaiul se duce de la începutul veacurilor.
Cu toate acestea, istoria batistei – acest aliat prețios al omului – începe “puțin”
mai recent. Articolul “Guturaiul, batista și strănutul
de-a lungul secolelor” publicat de revista ”Realitatea Ilustrată”
în numărul din 29 septembrie 1937 ne dă câteva informații interesante pe această temă:
Cavalerii de pe mormântul lui Filip Îndrăznețul din Dijon: unul își suflă nasul în mantie iar celălalt cu degetele |
Curiozități din lumea teatrului de altădată
Obiceiurile
existente într-o societate la un moment dat pot să devină în timp curiozități
pentru generațiile următoare. Lumea teatrului românesc nu a fost nici ea
scutită de asemenea moravuri pe care astăzi le-am putea considera ca fiind
ciudate. Cu ajutorul omului de teatru Ioan Massoff și a articolului “Curiozități din lumea teatrului” - publicat
de în numărul din 15 august 1939 al revistei “Realitatea Ilustrată”
- vom descoperi câteva dintre aceste obiceiuri și întâmplări amuzante:
Începutul cinematografiei în România
Primele proiecții de film – primele studiouri
Spectacole dedicate proiecțiilor de film au fost organizate în România începând din anul 1896, primul eveniment de acest fel fiind cel care a avut loc în saloanele din redacția revistei "L'Independence Roumaine" din București, în 27 mai 1896. S-au proiectat atunci, cu mult succes la public, diverse „vederi, fotografii vii și
fotografii animate”: Un dineu, Lecția
de biciclete, Grădina Botanică, Dejun pe iarbă, Piața Operei din Paris, Pe lac,
Serbarea rusească, Intrarea țarului în Kremlin, Ieșirea lucrătorilor din uzina
Lumière, Tâmplarul la lucru, Plecarea în trăsură, O gondolă în Veneția, La băi
la mare, Un bufet și celebrul Sosirea
unui tren în gara Ciotat (un program foarte apropiat de cel prezentat la Paris, în decembrie 1895, de frații Auguste și Louis Lumière).
Leon Popescu - finanțatorul primului film românesc (stânga) Paul Menu - autorul primelor filmări din România (dreapta) |
Începând din anul următor au început să fie produse și primele pelicule documentare românești. Autorul primelor filmări din România a fost fotograful și operatorul de origine franceză Paul Menu. Acesta a filmat în perioada 10 mai - 20 iunie 1987 pelicule precum Inundațiile de la Galați, Bâlciul Moșilor, Terasa cafenelei Capșa, Defilarea ș.a.
Primul film românesc
Până la turnarea primului film vor mai trece însă 15 ani. Primul film artistic românesc, "Independența României", a fost turnat în 1911 și 1912, iar premiera acestuia a avut loc, "într-o atmosferă vibrantă", la Cinematograful Eforie (Bulevard) din București, în 1 septembrie 1912. Filmul a fost finanțat de Leon Popescu și realizat de Grigore Brezeanu, după un scenariu scris de actorul Petre Liciu. Distribuția filmului a inclus pe mulți dintre marii maeștrii a scenei românești din acea perioadă: Constantin Nottara, Elvira Popescu, Maria Filotti, Aristide Demetriade, Iancu Brezeanu, George Ciprian ș.a.
Prima "uzină de filme românești"
Doi ani mai târziu avea să se inaugureze unul dintre primele studiouri de film din România, eveniment menționat într-un articol publicat de revista “Viața cinematografică”, în numărul din 15 martie 1914:
"D-1 Ludovig Ressel, proprietarul cunoscutului magasin de mașini și automobile din Bucurelti a înființat de la 1914 o fabrică Românească pentru fabricarea de filmuri cinematografice, instalată după toate cerințele technicei moderne, să execute tot soiul de filmuri: după natură, industriale, tot ce se atinge de arta cinematografică. Uzina, înființata cu mari sacrificii de d. Ressel e prevăzută cu toate aparatele cele mai complicate și e în stare să fabrice 2000 metri pe zi. “Filmul Național Român”, așa se intitulează noua întreprindere a d-lui Ressel și sub această firmă a fost înregistrată la Tribunal. Personalul technic administrativ al uzinei se compune din specialiști cari și-au făcut practica și studiul în uzinele mari din Franța, Germania, Italia, Danemarca."
Această știre este importantă pentru că precizează anul înființării unui studio care a produs câteva filme artistice importante pentru începuturile cinematografiei din România, dintre care amintesc producțiile “Din viața lui Păcala” (1915) și “Ecaterina Teodoroiu” (film realizat în aprilie 1921, la Brașov, de către realizatorul Nicolae Barbelian, care a realizat un montaj cu scene filmate de el și cu secvențe de actualități cinematografice realizate de Serviciul Cinematografic al Armatei Române). Din păcate ambele pelicule s-au pierdut.
Despre nudism şi naturism în anii '30
Modificarea
moralei societății românești de la începutul secolului al XX-lea a fost una
spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să
se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze
în public erau considerate ca fiind niște extravaganțe indecente, în anii
’30 societatea românească – în special prin generațiile tinere - adoptase deja
tipare noi de comportament, mult mai liberale și mai lipsite de prejudecăți. În
acești ani dezbaterile privind “problema sexualității” erau din ce în ce mai
prezente în spațiul public. Ca urmare, un articol despre nudism și despre naturism
era considerat unul cu totul inofensiv. Ce m-a surprins în acest articol?
Descrierea unei experiențe pariziene precum și ale unor precepte pe care le
consideram proprii mișcării hippie de mai târziu. O să le regăsiți și - cu siguranță - o să vă surprindă și pe voi:
“S'a
discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou și totul e
perimat. S'au format grupuri pro și contra nudismului și ca și orice
manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii și pe alții. Foarte
puțini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie
aprofundată.
În
Germania a fost luată în serios și am văzut realizări admirabile în această
direcție. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea
unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În
Franța am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în
împrejurimile Nissei și acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea
Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reușit să facă ceva foarte
frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic
omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belșug în ziua aceasta. Se dansează
sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se
ridică un imn Soarelui, darnic și cald, care bronzează trupurile și
întărește organismul; care înveselește și luminează fețele cele mai întunecate.
File din cartea vrăjilor
Practicarea
diferitelor forme de magie nu este, așa cum am putea fi tentați să credem,
proprie societăților înapoiate din punct de vedere educațional, de ieri. Toate “ingredientele” necesare pentru
dobândirea “cunoștințelor” sau pentru
practicarea diferitelor forme de magie sunt disponibile în mai toate librăriile
și “magazinele specializate” de azi din întreaga lume. Tendința oamenilor de a
îmbrățișa practicile magiei era proprie și societății interbelice și despre o
“carte de specialitate” care circula în
acea epocă o să vă vorbesc astăzi. După cum v-am obișnuit însă, o să o fac prin
intermediul unui articol apărut în luna iulie a anului 1935 în săptămânalul
“Realitatea Ilustrată”.
File din “Cartea magică”
Articolul “Cartea magică” transcrie “câteva din ciudatele remedii, pe
care le prescrie "Biblia Vrăjilor"
– o carte publicată de un anume George Hohman în anul 1820 și
care se bazează pe scrierile călugărului Albertus
Magnus, renumit vrăjitor din Evul Mediu. Precizez
că reproduc
descrierea acestor practici doar pentru a vă satisface curiozitatea. Nu vă
recomand însă să încercați puterea acestor vrăji. În primul rând pentru că vă
va fi greu să faceți rost de “ingredientele” necesare: pui de catâr, inimă de șoarece de câmp sau ochiul drept al unui lup. Dar nu numai din această cauză…
FARMECE, RITURI MAGICE, DESCÂNTECE ȘI TALISMANE PENTRU ÎNDEPĂRTAREA TUTUROR RELELOR
Pentru înălbirea unui cal negru:
“Apa în care a fost fiert un pui de catâr înălbește calul negru, dacă este frecat sau spălat cu ea.”
Pentru durerea de dinți:
“Scoateți o mică brazdă de iarbă, dimineața, înainte de răsăritul soarelui, mai înainte de-a vă fi spălat, suflați asupra ei de trei ori și puneți-o la loc, întocmai cum a fost mai înainte.”
Pentru a ținti bine:
“Luați inima unui șoarece de câmp și puneți o bucățică din ea între glonte și praful de pușcă; fiecare împușcătură va merge apoi în plin. În vreme ce încărcați pușca, trebuie pomenită Sfânta Treime și veți avea grijă să nu isprăviți cu pronunțarea cuvintelor, mai înainte de-a fi încărcat.”
Pentru câștigarea unui proces:
“Spuneți: M'am dus înaintea casei judecătorului, și la fereastra lui au apărut trei morţi: unul n'avea limbă, altul n'avea plămâni, iar al treilea era mut și orb. Dacă vă duceți după aceste cuvinte înaintea judecătorului, acesta nu va mai avea nici o putere împotriva dvs.”
Pentru a face un câine să rămână pe lângă casă:
“Scurgeți câteva picături de sânge dintr'un deget, dați-l câinelui să-l mănânce în ceva și puteți fi siguri că va rămânea. Sau zgâriați cele patru colțuri ale mesei la suprafață. Mâncați întotdeauna cu cuțitul cu care ați făcut zgârieturile și dați apoi câinelui rămășițele.”
O vrajă împotriva câinilor răi:
“Acela care poartă o inimă de câine în partea stângă, nu va fi lătrat de niciunul din aceste animale; toți sunt muți față de el.”
Pentru îndepărtarea unei dureri:
“Luați fâșia de pânză cu care a fost pansată o rană și puneți-o în apa ce pare a avea o pojghiță de cocleală; dar aveți grijă să nu împrăștiați cocleala, decât atunci când nu vă mai temeți de durere.”
Pentru confecționarea unei vergele de rabdomant:
“În prima noapte de Crăciun, între ora 11 și 12, să rupeți o cracă tânără, numai de un an, către soare-răsare, în numele sfintei treimi. Când întrebuințați nuiaua la căutarea aurului, a ferului sau a apei, veți proceda în modul următor: luați nuiaua care trebuie să fie bifurcată ținând în câte o mână fiecare din cele două ramificații, în așa fel încât partea groasă să stea în sus; dacă această ultimă parte se lasă spre pământ, puteți fi siguri că acolo se găsește ceea ce căutați. În tot acest timp trebuie să spuneți următoarele : Arhanghele Gavril, te rog în numele lui Dumnezeu cel Atotputernic, să-mi arăți dacă este apă aici sau nu! Procedeul acesta se repetă de trei ori.”
Pentru îndepărtarea durerilor și pentru vindecarea rănilor cu trei nuiele:
“Cu aceste nuiele și cu sângele lui Christ îndepărtez durerea și puroiul. Trebuie să tăiați o bucățică dintr'o ramură tânără, către răsăritul soarelui, rupând-o apoi în trei; frecați cu ele rana, începând cu aceea care v'a căzut mai întâi în mâna dreaptă și repetați cuvintele de mai sus, de trei ori; apoi înfășurați bețișoarele într'o bucată de hârtie albă și puneți-le la un loc cald.”
Un bun remediu pentru ulcere, excrescențe și alte boale:
“Rădăcina de gherghină pusă pe gât, vindecă ulcerele apărute aici; este bună pentru vătămăturile creierului, vindecă negii, dacă sucul ei este fiert cu miere și apă de băut; împrospătează și vindecă plămânii, dând o respirație parfumată. Dacă e sădită într'o vie, într'o grădină sau într'un câmp, crește abundentă. Rădăcina este bună pentru acei cari vor să planteze viță, sau să cultive pomi. Copiii mici cari o poartă la gât sunt blânzi, iubesc frumosul și devin veseli.”
Pentru a ne pune la adăpost de neșansă:
“Dacă vă coaseți în mâneca dreaptă, ochiul drept al unui lup, totul vă va merge din plin.”
Diferite remedii:
“Pierderile la cărți pot fi prevenite legându-vă o inimă de liliac de brațul drept, cu o ață roșie. Pomii legați cu fire de ață roșie iau asupra lor răceala unui bolnav. O mână de mort trecută peste un semn din naștere, îl face să dispară. Un ou fiert în apă de ploaie, adunată înainte de răsăritul soarelui și lăsat apoi să fie mâncat de furnici, va împiedeca pe o persoană bolnavă de-a se prăpădi.”
Pentru amuțirea bârfelilor:
“Planta heliotrop sau floarea soarelui au proprietăți minunate dacă se culeg în Zodia Leului, în luna lui August și sunt înfășurate într'o frunză de dafin. Dacă o persoană o poartă apoi asupra sa, nu va mai auzi decât lucruri plăcute ; iar dacă s'a comis vreun furt prin preajma sa și se culcă cu planta sub cap, va vedea peste noapte chipul celui care l-a făptuit. Dacă e pusă într'un loc unde se adună multe femei, într'o biserică de pildă și dacă una dintre ele și-a pierdut cinstea, vinovata nu se mai poate mișca de pe locul acela, decât trasă de cineva. Minunea aceasta a fost dovedită.”
Pentru tuberculoză:
“Îți ordon să ieși din os în carne, din carne în piele și din piele în lumea largă (repetați aceasta de trei ori).”
Pentru îndepărtarea tusei măgărești:
“Tăiați trei bucle din părul unui copil care nu și-a văzut niciodată tatăl și atârnați-le de gâtul copilului care suferă de tuse măgărească, înfășurate într'o bucată de pânză neînălbită. Ața cu care este legat părul trebuie să fie de asemeni neînălbită.”
Un paragraf miraculos din cartea lui Albertus Magnus:
“Unde ni se spune că dacă prefaceți o broască mare în cenușă și puneți cenușa în apă, părul cade de pe orice parte a corpului, unsă cu acest amestec, și nu va mai crește.”
„Scrieți pe un
petec de hârtie cuvintele de mai jos și înfășurați apoi biletul într'o frunză lată de platan, apoi legați-l de
buricul celui care suferă de febră repetând:
Potmat Sineat
Potmat Sineat
Potmat Sineat”
Pentru vindecarea căldurilor rele:
“Scrieți succesiunea de litere de mai jos,
coaseți hârtia într'un petec de pânză și țineți-o la gât, până când vă trece febra:
Abaxa Catabax
Abaxa Catabax
Abaxa Cataba
Abaxa Catab
Abaxa Cata
Abaxa Cat
Abaxa Ca
Abaxa C
Abaxa
Abax
Aba
Ab
A ”
Pentru îndepărtarea negilor:
“Frigeți picioare de pui și frecați negii
cu ele; apoi îngropați-le sub uluci.”
Sursa: articolul “Cartea magică” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din
10 iulie 1935
Un interviu din 1931 (cu un bunic al zilelor noastre)
Credeţi probabil că mă joc cu cuvintele în titlu pentru a vă face curioşi. Aveţi şi nu
aveţi dreptate. Aveţi, pentru că este vorba într’adevăr de un joc de cuvinte și al imaginației. Nu aveţi întru totul dreptate însă, şi asta pentru că nu e vorba
de un joc de-al meu, ci de un interviu interesant publicat în perioada interbelică de un reporter al
revistei „Realitatea Ilustrată”. Iată cum vedea
un reporter din anul 1931 Bucureştiul începutului de secolului XXI: o lume a
zgârie norilor, a metroului şi a avioanelor particulare, a televiziunii şi a
telefoanelor mobile, o lume a... Dar nu o să vă dezvălui eu tot ce îşi imagina
ziaristul interbelic despre lumea noastră, a celor de azi. Îl las pe el să o
facă:
"În Broadway-ul bucureştean, acolo unde acum o jumătate de secol se întindea băltoaca Herăstrău, care a fost secată şi asanată în anul 1954, şi unde am ajuns cu metropolitanul subteran ce leagă diferitele cartiere ale Capitalei, locuiește, în palatul sgârie-nori ce-i aparţine, Ion Iancovescu. E un om în vârstă de peste 100 de ani şi ziarele radiofonice, cinematografice şi de televiziune, au celebrat acum câţiva ani, cu ocazia aniversării centenarului său, vigoarea lui fizică, acuitatea vederii, tinereţea inteligenţii sale, memoria lui proaspătă şi mai ales buna dispoziţie, ce nu l-a părăsit niciodată. Amintirile lui sunt clare ca nişte fotografii, pe care timpul nu le-a alterat. Pe acest tânăr moşneag, l-am rugat să ne povestească câteva din amintirile sale, din preajma anului 1930; după ce suspină plictisit, căci ziariştii l-au importunat toată viaţa, d. Iancovescu ne-a spus:
-
Veţi avea o dezamăgire, dacă aţi venit, ca atâţi alţi colegi ai dv., să-mi
puneţi întrebări indiscrete, asupra secretului longevităţii mele, asupra
iubirilor mele din trecut şi din prezent, sau asupra crizei financiare despre
care am amintiri personale, din Europa anului 1930...
În
acel moment, o fată de-o frumuseţe răpitoare, intră val-vârtej, spunând:
-
Bunicule, Ionel a luat avionul din garaj şi aveam nevoie de el ca să
mă duc la Cluj, la campionatul de nataţie, care începe peste un sfert de oră.
-
În ce direcţie a pornit şi cu ce viteză? - o întrebă venerabilul
artist.
- Spre
sud, cu 500 km. pe oră.
-
Bine...
Şi
ducând la gura un mic receptor de telefon fără fir, intră în legătură cu
nepotul său şi fratele delicioasei făpturi care ne întrerupsese. Dl. lancovescu
porunci sburătorului să se întoarcă îndată, căci altfel ia un avion şi se
duce să-i rupă urechile.
-
Îmi amintesc, mi se adresă acest bătrân veşnic verde, că în 1932, cei care
posedau în România un avion personal, se puteau număra pe degete. În ce
priveşte comunicaţiunile orale, telefonia fără fir era la începutul ei şi,
pentru ca să putem vorbi cu cineva de la distanţă ne serveam de un aparat legat
prin sârme cu o centrală deservită de domnişoare care ne înfuriau la culme,
până când binevoiau să ne dea numărul pe care-l ceream. Telefonului cu fir şi
acestor domnişoare, li s'au datorat numeroasele boli nervoase şi mintale, care
au bântuit omenirea pe la 1932. Dintre toate, numai azilele de nebuni au făcut
avere, celelalte întreprinderi comerciale au dat faliment, din cauza crizei.
- Care
criză?
- O
criză economică provocată de scăderea preţului la cereale.
-
„Cereale"? ce sunt alea? - am întrebat uimit.
-
Cerealele erau nişte plante comestibile, ce se cultivau în ţările aşa zis
agricole, cum era şi România. La muzeul naţional puteţi găsi mostre de
grâu, porumb, orz... Scăderea preţului lor a dus la înlocuirea acestei
producţiuni naţionale cu alte fabricate; de altfel, acum, când alimentaţia
se serveşte în buline, ele nu şi-ar mai avea rostul...
- Nu
vrei să iei un bulin de friptură de curcan şi un bulin de vin ? - mă
întrebă simpaticul centenar, întinzându-mi o cutiuţă.
-
Şi ce mijloace de transport aveaţi?
- Foarte
comice: în interiorul marilor oraşe, circulau un fel de lăzi enorme, electrice,
pe şine, lăzi numite tramvaie, în care se înghesuiau, claie peste
Grămadă,
oameni de două ori mai mulţi decât încăpeau!...
- Ce
barbarie !...
Broadway-ul bucureştean al anului 2000 |
- Accidentele
de tramvai şi de automobil se ţineau lanţ. Mai erau deasemeni autobuze..
- Autobuze?...
Mi se pare că autobuzele erau nişte animale sfrijite?...
- Nu...
Confunzi cu caii de birje, care au dispărut de mult, mă lămuri venerabilul
Iancovescu.
-
Dar instrucţiunea publică ?
-
A fost o halima!... Elevii învăţau în saboţi.
-
În saboţi ? De ce? Se asimilează mai uşor lecţiile în saboţi?
-
Nu, ci fiindcă erau pe atunci şi copii, care n'aveau ghete!... În fine, în
1965, a fost inmormăntat ultimul român analfabet.
- A
rămas încă în amintirea omenirei - am spus acestui bătrân atât de
savant - că aţi avut o strălucită carieră teatrală...
- Da,
atunci când existau teatre cu scenă, cu rampă... Când însă spectacolul
prin televiziune la domiciliu a înlocuit teatrele, am fost nevoit să-mi
schimb profesiunea, devenind directorul Casei de economii şi consemnaţiuni...
* * *
Venerabilul
centenar, căruia îi uram o viaţă şi mai lungă, fu nevoit să întrerupă aici
interview-ul, deoarece pe ecranul aparatului de televiziune apăruse sala de
consiliu al Casei de economii, unde d. Iancovescu era chemat de urgenţă. El îşi
luă rămas bun de la noi, oftând şi rostind aceste enigmatie cuvinte:
- Ei,
tinere, d-ta nu şti ce e aia „un pol"... Acum s'a desfiinţat moneda;
dar câte amintiri duioase din tinereţe, îmi evocă mie acest cuvânt dispărut!...”
Sursa:
articolul „Un interview cu un centenar în anul 2000” – semnat „O.KAY.” –
publicat în revista „Realitatea
Ilustrată” - numărul din 31 decembrie 1931 – citit din colecţia Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”
Cluj Napoca
Invitație la lectură pentru cei mici
Pentru că se apropie cu pași repezi ziua
de 1 Iunie – vă propun câteva lecturi pline de farmec pentru copiii noștri:
John Bellairs
Lewis Barnavelt, un băiat de vreo zece ani, orfan, merge
să locuiască în orășelul New Zebedee, la unchiul său Jonathan Barnavelt, într-o
casă din ai cărei pereți se aude un ticăit ciudat. Unchiul și prietena sa cea
mai bună, Florence Zimmermann, se poartă minunat cu Lewis, făcând, cu ajutorul
magiei, un periplu prin istoria marilor bătălii navale de care Lewis e peste măsura
de pasionat. Un singur lucru îi interzice Jonathan lui Lewis, și anume să dea
iama în rafturile pe care își ține tratatele de magie, dar, pentru a-și
impresiona un prieten, băiatul ignoră această rugaminte și învață o vrajă prin
care îi poate învia pe cei morți. Pe negândite, Lewis dezlănțuie furia unei
perechi de vrăjitori malefici care doresc să aducă sfârșitul lumii.
Această tulburătoare poveste gotică, creata de maestrul
misterelor John Bellairs, este acum transpusă pe marile ecrane într-un proiect
cinematografic de proporții, avându-i în distribuție pe Jack Black și Cate
Blanchett!
Volumul se poate comanda aici:
Chris Wormell
Ați visat vreodată la un loc minunat, plin de bucurie și de
culoare? Deschideți cartea și începeți să citiți! Veți ajunge acolo într-o
clipită...
Din cămăruța ei întunecoasă și rece, Clementine visează la
un loc magic, cu flori purpurii și un pârâu argintiu. Mai întâi însă, trebuie
să scape de unchiul Rufus și de mătușa Vermilia, care o țin prizonieră și o
obligă să gătească și să facă curățenie. Într-o bună zi, după o serie de
peripeții care întorc casa pe dos, Clementine reușește să fugă împreună cu
motanul Gilbert, prietenul ei cel mai bun. O ferestruică uitată deschisă în
pod e începutul unei aventuri incredibile care o duce spre locul visat, cel
mai frumos loc dintre toate: acasă! Visase acest loc de multe ori. Și, chiar
dacă îl vedea doar în vis, era sigură că exista cu adevărat. Cum ajunsese să-l
viseze, mă întreb? Probabil îi venise în minte de undeva. Poate că era o
amintire de demult… Clementine numea locul din vis Locul Magic.
Volumul se poate comanda aici:
Alexei Tolstoi
O minunată adaptare a cărţii scrise de Alexei Tolstoi,
despre care el însuși mărturisea că a fost inspirată de nenumăratele povești cu
aventurile lui Pinocchio pe care le-a spus adeseori copiilor.
Volumul se poate comanda aici:
T.A. Barron
Ieșind triumfător din prima lui înfruntare cu
înspăimântătorul Rhita Gwar, tânărul Merlin aduce speranța în sufletele
locuitorilor din Fincayra, încântătoarea insulă așezată între cer și pământ. Cu
toate acestea, Fincayra continuă să se afle sub amenințarea unui mare pericol,
iar prima victimă e chiar mama lui. Ca s-o salveze, Merlin trebuie să urmeze
cărarea plină de pericole a Celor Șapte Cânturi ale Vrăjitoriei, care i-a
costat viața până și pe cei mai mari vrăjitori…
Volumul se poate comanda aici:
DK
Înțesată de imagini uimitoare și comentarii pertinente, Arta: enciclopedie pentru copii este un ghid esențial pentru artele vizuale. Urmărește evoluția în pictură de la peșterile preistorice la Pop Art. Familiarizează-te cu sculptura antică și modernă. Descoperă cum fotografia reflectă – sau distorsionează – lumea reală.
Volumul se poate comanda aici:
Linda Buckley-Archer
Ce se întâmplă când un răufăcător din secolul al
optsprezecelea pune mâna pe o tehnologie din secolul douăzeci și unu? Având ca
fundal când Londra contemporană, când Franța revoluționară în plin secol al
optsprezecelea, Omul de Smoală este continuarea romanului de succes Gideon, hoț
de buzunare. Dintr-o eroare, mașina antigravitațională îi catapultează pe Peter
Schock și pe Kate Dyer înapoi în timp, în anul 1763. Dar încercarea de a-l
salva pe Peter - rămas prizonier în secolul al optsprezecelea - nu merge deloc
bine, și un răufăcător redutabil, Omul de Smoală, luându-i locul lui Peter în
mașina antigravitațională, ajunge în Londra secolului douăzeci și unu.
Îngrijorați de posibilul efect catastrofal al călătoriei în timp, oamenii de știință
de la NASA, implicați în această descoperire, se întreaba dacă este corect ca
Peter să fie salvat. Kate hotărăște să actioneze pe cont propriu, însă lucrurile
nu merg conform planului. Curând, efectele fizice ale călătoriei în timp încep
să aibă și asupra ei un impact tulburător. Între timp, în secolul nostru, Omul
de Smoală provoacă haos într-un oraș în care forțele polițienești nu reușesc
să-l oprească...
Volumul se poate comanda aici:
INVITAȚIE LA LECTURĂ
#StaiAcasă #stayathome
Lectura, o posibilă soluție alternativă pentru petrecerea timpului:
Ultima
romantică - Hannah Pakula
Ultima romantică este povestea unei vieți fără asemănare,
cu regi, regine, prinți și prințese. La sfârșitul secolului al XIX-lea, a fi
principesă născută într-o mare casă domnitoare a Europei era mai mult un
neajuns decât un privilegiu. Rațiunile de stat au obligat-o și pe Maria de
Edinburgh, nepoata reginei Victoria și a țarului Alexandru al II-lea, să
accepte căsătoria cu prințul moștenitor al unui regat foarte tânăr de la
porțile Orientului, România. Însă calculele capetelor încoronate și ale
politicienilor s-au dovedit cu totul greșite. Ajunsă la București, Maria a
descoperit că frumusețea, farmecul și inteligența o îndreptățesc să joace un
rol mai important și mai folositor pentru noua sa patrie, pe care a învățat să
o iubească pătimaș. Ca regină, Maria a fost simbolul dătător de speranță al
României în anii grei ai Primului Război Mondial, fie mergând pe front, fie
implicându-se în jocurile aparent subtile ale diplomațiilor occidentale. Ca
femeie, a avut pasiuni și decepții, trebuind să lupte cu prejudecățile epocii
sale. Ca mamă, a fost împlinită și a îndurat și durerea pierderii unui fiu. Ca
scriitoare, a cunoscut succesul în țara ei și în întreaga lume. Ca
personalitate, iradiantă și excentrică, a fost favorita presei internaționale,
care a răsfățat-o cu superlative. Ca personaj istoric, a învins uitarea, chiar
și în timpurile în care în patria sa nu mai era îngăduit să se vorbească despre
marile simboluri și despre marile personalități. A fost, cu adevărat, ultima romantică
a unei epoci irepetabile.
Puteți comanda volumul aici:
Martori
ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți români – Broșteanu Monica, Băltăceanu
Francisca
Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți...
Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au
vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a
lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de
experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt
canonizati?
Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici
povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și
cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau
cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai
înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat
la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și
cu iubire adevarată de semeni. Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu
abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu.
Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolica, al cărei rol a
fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și
în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se
lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au
luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei,
«marea cinste a temniței pentru credință». (Gabriel Liiceanu)
Puteți comanda volumul aici:
Jurnalul
unui călător boem. 1001 de femei (Ed. de buzunar) - Ciprian Ene
Privind mumia lui Mao din mausoleul
omonim aflat în mijlocul pieței Tiananmen din Beijing, Ciprian afla de la
ghidul său că temutul lider comunist s-a iubit cu peste 3500 de femei.
Conform filosofiei taoiste, aceasta era calea pentru a obține nemurirea.
Ulterior, autorul realizează că aproape toți oamenii puternici au încercat
să-și găsească propria piatră filosofală făcând amor cu cât mai multe
partenere. Hotărât să-și învingă demonii personali și frica de ireversibilitatea timpului,
Enea pornește într-o călătorie prin 100 de țări, care durează șase ani. În
fiecare dintre ele se familiarizează cu farmecele localnicelor, dar și cu
peisajele, edificiile, gastronomia și tradițiile specifice. O carte
savuroasă, despre lucrurile la care fiecare dintre noi visează, dar pe
care puțini îndrăznesc să le pună în practică!
Puteți comanda volumul aici:
Regele și Duduia. Carol
II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee - Tatiana Niculescu
Pe fundalul prăbușirii imperiilor și a monarhiilor, între noile granițe ale
României Mari, viața politică e zguduită de o poveste de dragoste. Prințul
moștenitor fuge în lume, în plină epocă antisemită, cu o femeie cu origini
evreiești. Despre ei și povestea lor se va vorbi necontenit timp de decenii.
Legionarii și, pe linia lor, comuniștii îi vor descrie în contururi îngroșate
de ură, invidie și resentiment. Presa internațională va căuta să-i situeze când
în descendența marilor iubiri interzise, când în anticamera unor tenebroase
intrigi și comploturi politice. Vor fi condamnați de toți, bârfiți, hărțuiti și
defăimați în ziare, în manuale și în cărți de istorie. Vor rămâne împreună în
ciuda tuturor. Ce se afla însă dincolo de bârfe și clișee și ce ascund ele sub
masca discursului patriotard, antisemit sau moralizator? Din documente de
arhivă, scrisori inedite, memorii, jurnale și mărturii ale contemporanilor,
această carte reconstruiește culisele celui mai stăruitor scandal politic din
istoria interbelică a României.
Puteți comanda volumul aici:
Între
acte - Radu Beligan
Cu o carieră de 75 de ani și o notorietate indiscutabilă
în lumea teatrală internațională, Radu Beligan poate fi considerat, fără
îndoială, un caz unic în istoria teatrului. Însă originalitatea sa nu e dată
doar de aceste recorduri, ci mai degrabă de viziunea pătrunzătoare (care îi
permite să emită judecăți esențiale privitoare la fenomenul teatral) și de o
calitate care pentru mulți s-ar putea să fie o reală surpriză: aceea de
intelectual și om de cultura, capabil să emită un discurs foarte valoros
privitor la întregul peisaj cultural european. Între acte este o culegere
de însemnări, cugetări, rememorări și comemorări care constituie tot atâtea
documente ale istoriei și filosofiei teatrului. Fie că istorisește o anecdotă,
fie că povestește o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că
alcătuiește tablouri succinte și grăitoare ale monștrilor sacri ai scenei
românești, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral,
Radu Beligan rămâne inconfundabil. Și poate că nu există o confirmare mai bună
a acestui verdict (chiar dacă în acest volum veți găsi astfel de confirmări din
partea unor personalități ale culturii universale) decât candida interpelare pe
care ne-o dezvăluie autorul: „Un țigănuș de vreo zece ani se apropie de mine în
targ la Bolintin: «Nu ești dumneata artistul ăla care a jucat în filmele alea?»
Puteți comanda volumul aici:
Mătuși
fabuloase și alte istorioare bucureștene - Silvia Colfescu
De multă vreme aveam de gând să scriu lucrurile pe care mi
le mai amintesc despre câteva mătuși fabuloase. Mătușile mele adevărate, câteva
mătuși adoptate și chiar mătuși ale prietenilor mei, femei care, la prima
vedere, erau (unele mai sunt) foarte deosebite unele de altele, dar care se
asemănau într-o anume privință: erau cu toatele niște supraviețuitoare, femei
cu suflete de oțel – e drept, cele mai multe ascunse în invelișuri moi de
catifea. A, să nu uit: bucureștence, desigur – măcar în unele perioade
importante ale vieții lor – altfel de ce-aș scrie despre ele „istorioare
bucureștene”? Voiam să scriu pentru că mi se pare nedrept să las să se piardă
amănuntele pline de farmec – sau de haz – ale vieților lor, amestecate de-a
valma în fluviul destinelor ultimului veac. Am tot amânat, prinsă în plasa unor
ocupații care mi se păreau mai importante. Până într-o zi, când o observație a
unui prieten m-a făcut să-mi dau seama că e mai important să scriu despre ele,
trecătoarele. Înainte de a deveni eu însămi, pentru cine știe cine, o mătușă
fabuloasă. (Silvia Colfescu)
Puteți comanda volumul aici:
Sursa prezentărilor: libris.ro
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Caută pe blog:
Cele mai citite articole:
-
Un furnicar de negustori mărunți își ofereau mărfurile înghesuite în coșurile purtate pe umeri pe străzile târgurilor românești de la înc...
-
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești...
-
Barbu Lăutaru (pe numele adevărat Vasile Barbu, n.~1780 - d. 18 august 1858) a fost un celebru cântăreț și cobzar din Moldova și star...
-
" Pe când vaporaşul nostru se apropia de dealurile Turtucăii apăru, pe neașteptate întreaga panoramă a oraşului: case şi căsuţe cu ...
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri bucureștene care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decăder...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Un loc aparte în istoria Bucureștiului îl au casele și grădinile de pe Podul Mogoșoaiei – Calea Victoriei de azi - care au aparținut lu...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
Revista “ Realitatea Ilustrat ă ” lansa în numărul său din 15 iunie 1933 o invitație cititorilor săi : aceea de a participa la alcătuirea...