Cosmetică: sfaturile străbunicii

Bulevardele Bucureștiului - locuri de promenadă pentru domnițele și tinerii domni de la începutul secolului al XX-lea – erau locurile de etalare pentru toaletelor la modă. Un amestec de rafinament occidental și de gusturi balcanice cu un farmec aparte. Bucureștiul începea deja să devină "Micul Paris". 

 

 

Revistele dedicate femeilor dădeau tonul modei. "Moda Nouă Ilustrată" a fost una dintre primele reviste românești care se adresau exclusiv femeilor. Găsim în paginile sale tot ce putea să le intereseze pe cucoanele și pe domnițele de ieri: articole despre trendul modei, tipare de rochii pentru doamne, domnișoare și copii, sfaturi de toate felurile (cosmetice, casnice, de bună purtare în societate, morale), rețete de mâncăruri românești sau străine, reclame la produse pentru femei, literatură. Puțin periate de patina vremii, publicațiile de atunci și-ar găsi cu siguranță cititori și în zilele de azi. Câteva dintre sfaturile cosmetice citite în paginile revistei ar putea fi interesante pentru doamnele de azi, așa că le-am adunat într-un articol. Și fiindcă tot vorbeam de reclamele publicate în revista "Moda Nouă Ilustrată" am selectat câteva dintre cele pentru produse care se mai găsesc și azi pe rafturile magazinelor. 

PETELE DE PE OBRAZ

"Anotimpul iernei face de obicei să dispară petele roșcate de pe obraji, pentru că numai aerul călduros şi soarele le aduce pe fețele delicate. Dar dacă aceste pete persistă și iarna, încercați aplicarea, seara la culcare, a unui amestec de glicerină pură și de spirt de vin de bună calitate, în cantități egale."

Reclamă din anul 1903 la pasta de dinți KALODONT 

PENTRU ALBIREA MÂINILOR

"După ce v’ați spălat mâinile, să le frecați cât sunt încă ude cu o bucată de miere mare cât o nucă; zece minute după aceasta clătiți-le cu apă căldicică, ștergețile cu un prosop moale și pudrați-le."

Reclamă de azi la pasta de dinți KALODONT 

REȚETĂ PENTRU A ÎMPIEDICA PĂRUL ALB SĂ ÎNGĂLBENEASCĂ

“Îmi face plăcere să vă indic un mijloc de a împiedica părul alb să îngălbinească, experimentat de una din cele mai frumoase femei din Cairo, care are cel mai minunat păr alb-argintiu ce își poate cineva închipui. Trebuie pur și simplu spălat cu apa în care s’a disolvat scrobeală albastră, o dată pe săptămână.”

Kaloderma în 1903

 

TOALETA MÂINILOR

“Pentru a avea unghii frumoase, o femeie elegantă trebuie mai întâi să evite ca pielea să copleșească baza lor; pentru aceasta, e suficient să introduceți degetul în carnea unei lămâi, sucind-o ușor. Acest procede are avantagiul de a le curăța perfect și de a le întării. Pentru a face unghiile tari și nu aspre, trebuie să le ungem din când în când cu pomada următoare:

                    Sulfat de aluminiu....................2 gr.

                    Colopphan..............................5 gr.

                    Cold cream...........................40 gr.

                    Esenţă de veroline.................10 pic.

Kaloderma azi

 

Pentru a le face strălucitoare și roze, la fiecare două-trei zile fricționaţi-le cu praful acesta:

 

                    Oxid de staniu în praf subțire.....15 gr.

                    Esență de lavandă......................1 gr.

                    Carmin......................................2 gr.

 

Evitați de a tăia unghiile, ci numai radețile zilnic cu pila. Riguros observate aceste procedee vă vor da unghii strălucitoare și roze ca acelea ale ‹‹Aurorei cu degete de roze››.”

     

             Apă de colonie "FARINA" - 1903

 

FRIZARE FĂRĂ FIER 

“Vă puteți freza și avea ondulațiunea naturală, cu ajutorul unei ordinare pipe de 10 bani, nu prea lungă. Încălziți tubul pipei și învârtiți cârlionții de păr în jurul acesteia. Țineți astfel părul 10 – 15 secunde și nu-l pieptănați decât după ce s-a răcit complet.”

Apă de colonie "FARINA" - azi

 

PENTRU FRĂGEZIREA TENULUI

“Iată un excelent cosmetic pentru a întreține frăgezimea feței și a albi pielea: 

Apă de flori de portocale ................1/2 litru
Glicerină pură ...............................20 gr.
Borat de sodium .............................5 gr. 

Spălați fașa și aplicați o pudră de orez.”

Cremă, pudră și săpun "SIMON" în 1903

 

 CONTRA ROȘELEI NASULUI

“Iată și o altă rețetă contra roșelei nasului:

 

                Borat de sodium ..............................12 gr.

                Odicolon .........................................25 gr.

                Apă distilată de trandafiri ……………..….150 gr.

 

Spălați nasul cu acest amestec timp de trei sau patru minute. Pudrați apoi cu pudră de scrobeală.”

Cremă - pudră și săpun "SIMON" azi

Dacă în urma respectării acestor sfaturi veți avea parte de mici accidente cosmetice, răspunderea aparține exclusiv redactorilor revistei “Moda Nouă Ilustrată” - numerele din octombrie - decembrie 1903 (din care am citat cu conștiinciozitate) și bineînțeles... străbunicii. În cazul în care vreți să aplicați sfaturile date la începutul secolului trecut vă recomand să vă adresați mai înainte pentru recomandări specialiștilor de azi.

Citește mai mult... »

Despre flirt, iubire, bani şi căsătorie în anul 1915

Relațiile dintre bărbați și femei au fost și au rămas în esență aceleași de-a lungul timpului. Întrebările despre flirt, iubire, bani și relațiile dintr-un cuplu nu s-au schimbat nici ele. Revista "Moda șic ilustrată" încerca pe la începutul secolului trecut să își îndrume cititoarele pe drumul iubirii. Pentru că sfaturile date cititoarelor în anul 1915 de "Tanti Clara" și de "Sylvie" mi se par de bun simț și actuale chiar și pentru noi, cei de azi, o să vi le spun și vouă:

 

Citește mai mult... »

Femeile fumează!

Vă voi povesti azi despre un alt pas important făcut de reprezentantele sexului frumos în lungul lor drum pentru câștigarea drepturilor egale cu ale bărbaților. De această dată va fi vorba despre un viciu interzis doamnelor până pe la sfârșitul secolului al XIX-lea: fumatul. La începutul secolului al XX-lea femeilor nu le era permis să fumeze în public. În acea epocă doar femeilor “de bar sau de cabaret” le era îngăduit, uneori, să fumeze în public. Chiar și ele o făceau înfruntând dezaprobarea fățișă a “tradiționaliştilor”. Chiar și Regina Maria – despre care se știe că “fuma ca o turcoaică” – își satisfăcea acest viciu doar în camerele sale private. 

Femeile fumează!

Pas cu pas însă, femeile au câștigat și acest drept: de a fuma în public. Și au făcut-o cu eleganța ce le caracterizează: tabacherele, “șpițurile” și port-țigaretele destinate doamnelor au devenit adevărate bijuterii. Moda fumatului, care la început a fost mai mult o formă de snobism, a prins din ce în ce mai mult în lumea femeilor pe măsură ce și ocupațiile lor au cucerit domenii destinate până atunci exclusiv bărbaților.

Femeie fumând (gravură din 1820)

Prin anii ’30 femeile care fumau nu mai erau de mult timp o ciudățenie. Un articol interesant destinat femeilor fumătoare a fost publicat în numărul din 14 octombrie 1931 al revistei “Ilustrațiunea Româna”:

Citește mai mult... »

Cu umor despre rochia-pantalon

Despre reacția bucureștenilor față de lansarea modei rochiei pantalon am vorbit mai demult. Să știți însă că această "profundă inovație vestimentară" a declanșat o dezbatere aprinsă în societatea românească la începutul secolului trecut (nu doar în cea bucureșteană – după cum o să vedeți). În centrul acestei dezbateri nu erau doar vestitele "rochii-pantalon" ci și părerile împărțite cu privire la rolul și la locul femeii în societate. Mă voi rezuma astăzi la câteva articole din presa anului 1911 care au avut ca subiect noua modă. Articolele sunt selectate din săptămânalul umoristic bucureștean “Furnica”, din ziarul arădean “Tribuna” și din “Unirea - Foaia bisericească și politică”:

Citește mai mult... »

Răzmeriță stârnită de instalarea primei băi publice la București

Băile publice au dispărut aproape cu desăvârșire în zilele noastre. Să mergi azi la un asemenea stabiliment este desigur ceva desuet. A fost însă o vreme în care bucureștenii de rând au făcut un adevărat cult pentru igiena corporală și așteptau cu nerăbdare ziua din săptămână în care mergeau să se relaxeze și, de ce nu, să socializeze, în aburii fierbinți dintr-o baie publică. Mai ales că în acele vremuri apa caldă nu era la îndemâna oricui. Era un lux rezervat celor cu dare de mână și celor care locuiau în blocurile construite după 1918. 

Reclamă pentru o baie publică
publicată în ziarul "Epoca" - numărul din 16 ianuarie 1898

Până la apariția primelor băi publice, mai toată lumea făcea baie acasă la ea „fie în căzi speciale de tinichea de zinc sau în hârdaie scunde și largi cu doage de lemn încercuite cu fier, fie în albiile de lemn, de plută sau de plop pe care le scobeau anume și le vindeau țiganii rudari. Vara, mulți se mulțumeau numai cu un duș, instalație proprie, făcuta prin fundul curților sau pe după casă și prin magaziile de scânduri ale gospodăriei. Dușurile acestea erau alcătuite dintr-o îngrăditură strâmtă de rogojini, deasupra căreia se atârna o stropitoare de tinichea plină cu apă, pe care și-o deșertau pe cap trăgând de o sfoară legată de pârghiuța ce ridica un căpăcel de pe fundul ei. De binefacerea unei asemeni instalațiuni ingenioase se  foloseau pe rând toți ai casei, ba uneori chiar unii dintre vecinii, ce nu erau pliroforisiți cu așa... confort". (“Bucureștii vechiului regat” – George Costescu – 1944)

Citește mai mult... »

Cum se cuceresc bărbații

Prima jumătate a secolului al XX-lea – îndeosebi perioada interbelică – au reprezentat epoca în care femeile și-au cucerit - pas cu pas - poziția în societate pe care o ocupă și astăzi. Dreptul câștigat de femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a constituit o etapă importantă în “lupta de emancipare a femeilor”. Această aspirație e femeilor nu era însă doar un moft. În lipsa unei independențe financiare, femeile ar fi rămas dependente de veniturile soților lor. Dar independența financiară nu se putea câștiga decât prin munca proprie. 

În mod neașteptat poate pentru noi, cei de azi, câștigarea independenței de către femei a schimbat într-o oarecare măsură și “înfățișarea” relațiilor dintre bărbați și femei. Redactorul “B. Madeleine” al revistei “Realitatea Ilustrată” nota într-un articol publicat în anul 1932: “Acum, când mentalitățile sunt în evoluție și când prejudecățile dispar pe zi ce trece din calea femeilor ce și-au câștigat un loc în viața independentă, relațiile sociale dintre cei care caută o tovărășie de scurtă sau de lungă durată au căpătat și ele o altă înfățișare”. 

 

Era ceva normal ca idilele să arate altfel atunci când se nășteau în ritmurile nebune ale muzicii de jazz sau foxtrot din “dancigurile” din perioada interbelică: “Altfel se “curtează” o femeie pe nisipul moale în costumul ispititor de baie, altfel se comportă bărbatul față de ea în salonul populat, la ceaiurile-bridge. Un singur fapt rămâne identic, oricare ar fi locul și împrejurarea: femeia vrea sa fie cucerită; cucerită cu răbdare, cu dovezi de abnegație și de prietenie și câștigată la momentul potrivit. Nu există femeie adevărată care să se simtă ofensată când un bărbat o dorește.” Dar să nu lăsăm vorbele să ne îndepărteze de subiect. Voi da acum cuvântul redactorului interbelic:

Citește mai mult... »

Galanterii în vremea lui Caragea

Vodă Caragea sau principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol; d. 1844 la Atena) a fost un domnitor fanariot al Țării Românești (1812-1818). A devenit faimos datorită epidemiei de ciumă izbucnită în anul 1813 în Muntenia (vestita „ciumă a lui Caragea”) dar și datorită incendiului izbucnit în prima noapte pe care a petrecut-o în București. În timpul acestui incendiu a fost mistuită de flăcări reședința domnească din Dealul Spirii (Curtea Nouă). Același Vodă Caragea a fost cel care a emis primul cod de legi din Țara Românească („Legiuirea Caradja”).  

 

Bucureștii în vremea lui Vodă Caragea

 

Citește mai mult... »

Războiul pălăriilor

Moda anului 1897 impunea elegantelor doamne și domnițe purtarea unor coafuri sofisticate și voluminoase. Acoperămintele capetelor erau la fel de opulente: pălării imense, decorate cu pene lungi, exotice, flori și dantelă din belșug. E drept că se renunțase deja la împodobirea pălăriilor cu păsări împăiate – dar creațiile purtate de reprezentantele sexului grațios erau încă niște adevărate grădini suspendate.

 

Ca un semn al decenței și al bunei creșteri, dar și al eleganței și al prosperității – pălăriile erau purtate peste tot. Chiar și la teatru – din păcate. Spun din păcate pentru că elegantele dar și impozantele creații vestimentare limitau accesul neîngrădit al onoratului public la cultură: spectatorii care aveau norocul de a nimeri în sălile de teatru pe locurile din spatele unor doamne care purtau pălării la moda asistau la o reprezentație  care ar putea fi asemuită azi cu “teatrul radiofonic”: ei nu puteau să vadă sub nici o formă scena.

Citește mai mult... »

POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (2 - Interviuri)

Citiți AICI prima parte a articolului

Am selectat câteva dintre interviurile deosebit de interesante acordate de frumoasele participante la primul concurs "Miss România", organizat în anul 1929. Aceste interviuri - privite în integralitatea lor -  radiografiază societatea românească din perioada interbelică:

Citește mai mult... »

Grădinile de vară pe la 1900

O seară în Bucureștiul sfârșitului de secol al XIX-lea, așa cum o vedea Eduard Marbeau, redactor în anul 1881 al ziarului „Correspondent” din Paris:

 

Terasa Oteteleșanu

 

„Seara orașul se însuflețește din nou, mulțimea se adună prin cafenelele sau grădinile cu muzică unde se aud cântate mai toate ariile operetelor sau canțonetelor ce fac vâlvă la Paris... În mulțimea aceia pot fi văzuți tinerii ofițeri ai armatei românești cu piepturile împodobite cu decorații și medalii, ca ale unor veterani.” 

 

În Bucureștiul de la sfârșitul secolului al XIX-lea reprezentațiile Teatrului Național sau ale Teatrului Muzical - Opera de mai târziu - erau destinate îndeosebi unei lumi alese. Pentru majoritatea locuitorilor capitalei aceste spectacole nu erau încă accesibile. De aceea, au început să fie amenajate în timpul verii scene mai mici prin grădinile răcoroase ale orașului. Aici, cheltuind foarte puține parale, bucureștenii se puteau destinde în serile călduroase de vară.

Cele mai populare teatre de vară, așa numitele "grădini", erau: Grădina Racșa (în spatele Universității de azi), Stavri, Casinoul Austro-Ungar (pe locul în care mai târziu s-a construit Palatul Ministerului Afacerilor Interne), Orfeu (pe strada Câmpineanu), vestitul Union (făcut celebru de marele Caragiale) sau grădina teatrului Jignița (din strada Negru Vodă). Lumea bucureșteană se delecta cu acest gen de spectacole stând la masă cu o halbă de bere și cu un pumn de alune prăjite în față, fiindcă... ”era mai comod și lăsa loc de petrecere în aer liber.” Tot pentru muzică și pentru petrecere se duceau bucureștenii în grădinile fabricilor de bere Luther și Oppler. Ascultau acolo muzica la modă consumând „bere proaspătă, cu kremwurști, cu șuncă, cu unt și ridichi”. (1) 

Citește mai mult... »

Despre căsătorie şi despre avere (ieri și azi)

Redactorii revistei “Moda nouă ilustrată” adresau - prin anul 1910 - o întrebare delicată și ușor indiscretă cititoarelor și cititorilor revistei:

 

“Ce credeți: e mai fericită căsnicia între o fată săracă și un bărbat bogat, ori între un bărbat sărac și o fată bogată. Sau când ambii soți sunt ori bogați, ori săraci?”  

 

 

O să  transcriu pentru voi câteva dintre răspunsurile date de doamnele, domnișoarele și de domnii curajoși din anul 1910 la această întrebare, păreri exprimate în cadrul rubricii “Tribuna cititorilor”, publicată de revista “Moda Nouă Ilustrată” (numerele din 10 martie, 25 martie și 25 aprilie 1910). Și o să “adaug” câteva dintre răspunsurile și comentariile voastre. Pentru culoare, am presărat prin articol câteva fotografii din aceiași epocă ale unor cititoare ale revistei “Moda Nouă Ilustrată”:

D-ra Aurelia Mărăşescu -  Craiova

„Îmi închipui că cea mai fericită căsnicie e cea în care bunul D-zeu împreunează o fată săracă cu un bărbat sărac, căci amândoi știind ce-i sărăcia vor căuta să lupte pentru a o înlătura.” (Contele Romeo Ralmondi, Loco.)

„Fericirea în căsnicie, după mine nu constă în avere. Ea e mulțumirea sufletească ce îmbălsămează inimile ambilor soți. Atunci când gusturile lor corespund, când se consideră egali și nu caută nici unul să planeze asupra voinței celuilalt. Acolo e fericirea! Unde e dreptate, unire și iubire.” (Eugenia – Câmpina)

D-şoara Lucreţia Davidescu
Bălceşti - Vâlcea

„În căsnicie, cred eu, bogăția și sărăcia n’au nici un rol. Căsnicia înseamnă iubire și numai atât. În iubire nu poate fi vorba nici de bogăție nici de sărăcie, nici de clasă, nici de rang, ci numai de sentiment. Dar sentimentul nu-i durabil și nici în același mediu n’are aceiași durabilitate. Dacă fericirea casnică stă numai în sentiment, atunci totul se reduce în a găsi condițiile durabilității lui. Ele însă nu pot fi de natură externă ci numai de natură internă (...).” (Natalia Veritas, Iași)

„Unei fete bogate, de-i va place un băiat sărac, dar cu un caracter nobil și demn de ea, iubindu-l mult, poate că căsnicia lor ar fi fericită. Tot asemenea și cu un bărbat bogat și o fată săracă, dar de multe ori iubirea aceasta este de scurtă durată și își află sfârșitul și atunci cel bogat își asuprește soțul sărac; e mai bine deci ca soții să fie de aceiași stare socială.” (Ștrengărița din Teleorman)

„

D-ra Adela Teodorescu - Brăila

 

"Fericită, găsesc eu, căsnicia în care ambii soți sunt bogați, căci atunci se vor înțelege de minune în orice neînțelegere.” (Aureliu Zamfirescu, Loco)

„E mai bine ca bogatul să-și ia femeie săracă și atunci poate fi un trai fericit (mă rog, eu nu mă ocup decât de bărbat!...) căci de va fi el sărac și ea bogată, va fi el femeie în casă...; dar mai bună e o căsătorie între soți de aceiași condiție socială.” (C.B. Haisse, Constanța)

D-ra Elisa Demetrescu
 Bucureşti

“Numai când o iubire sinceră ideală se naște în mod desinteresat între două persoane de sex diferit, când caracterele se potrivesc și când starea material și socială sunt de o potrivă, numai în acest caz, căsnicia poate fi cu adevărat fericită. Când soțul va fi mai bogat atunci fără voie el va atinge succebilitatea ei și de aici se ivesc diferite discuțiuni apoi fericirea e tocmai ca cerul plin de nori.” (Azalia – Focşani)

“Întrebarea e foarte vicleană, căci atinge în mod esențial ce preocupă azi pe ambele părți bazate pe căsătoriile bazate pe avere. Deci: o femeie ori un bărbat bine educat și instruit își va da seama întotdeauna de drepturile sale și nu va constitui un nemerit lipsa material a tovarășei sale (sau vice-versa). Pe câtă vreme o femeie bogată și lipsită de educație și de instrucție îl va judeca pe bărbatul ei sărac întotdeauna inferior, va fi lipsită de tactica analizei sufletești și întotdeauna nu vor înceta cu certurile. Același lucru se va întâmpla când bărbatul va fi bogat dar needucat și neinstruit. El va căuta cu cel mai mic prilej a-i asvârli în față că << ce ai fost tu față de mine: puteam să iau fată bogată, nu una ca tine! >>. De aici resultă că nici averea, nici sărăcia nu formează casa, ci baza adevărată a fericirei casnice se formează numai în buna înțelegere a caracterelor lor.” (Minodora Caşolţeanu – Cernavodă)

D-şoara Virginia Gheorghiu - Fălticeni

URMEAZĂ RĂSPUNSURILE VOASTRE, ALE DOAMNELOR, DOMNIȚELOR ȘI ALE ALE DOMNILOR DE AZI:

Annie Ann
București

Pot fi fericiți indiferent de averea materială dacă o posedă pe cea spirituală. Cert este că un studiu realizat pe baza unor statistici care s-au făcut pe o perioadă lungă de timp (câteva sute de ani) a relevat faptul că numai 2 din 10 căsătorii sunt reușite! 

Simona Tripon
Oradea

- E mai fericită căsnicia atunci când el o iubește necondiționat, iar ea îl respectă necondiționat. Indiferent cine are sau nu avere. ;-)

Cazimir Cip
Timișoara

Dilema? Se vorbește de dragoste și de avere. Scurt - idealism sau materialism! Punct?

Clara Iubire
București

Îmi place ideea aceasta, de a face o paralela între ieri și azi: cum gândeau oamenii la începutul secolului trecut și cum gândesc acum... Și, ca să adaug și eu un răspuns la problema ridicată: cred că nu este în regulă să fie o prăpastie mare între starea materială a celor doi soți, întrucât educația, felul de a se purta al fiecăruia, modul de gândire, absolut toate depind până la urmă de felul în care fiecare a fost educat și crescut. Dar cea mai urâtă căsnicie cred că ar fi aceea între un bărbat sărac și o fată bogată.

Tatiana Cătălin

Niciodată dacă nu se iubesc!

Ecaterina Barbu
Iași

Nu este prea simplu să răspund la o astfel de întrebare. Sunt foarte multe situații. Mulți spun că dacă există iubire nu contează bogăția. Eu nu sunt de acord. După părerea mea iubirea nu durează o viață. Banii au și ei importanța lor. Este bine ca ambii parteneri să aibă resursele lor și să nu depindă financiar unul de celălalt. Însă cel mai important lucru într-o căsnicie, după părerea mea, este ca partenerii să facă parte din aceiași clasă socială.

Iza Popescu
București

"Să vă iubiți și să vă potriviți!" - asta e rețeta de succes pentru o căsnicie, pe care o primim cei mai mulți dintre noi de la cei care se vor (și sunt de multe ori) mai experimentați în ale mariajului decât noi. Partea cu iubirea e clară! În ceea ce privește potrivirea, însă, nu prea se intră în detalii... Bogăția și sărăcia, în opinia mea, din punct de vedere material, sunt relevante direct proporțional cu măsura în care creează partenerilor complexe - fie ele de superioritate sau inferioritate. Bogăția și sărăcia sunt deosebit de relevante, însă, din punct de vedere sufletesc! Marile drame în cuplu pornesc de la diferențele din acest punct de vedere. Așa căsnicia tinde să devină "căznicie"... Vă salut cu drag!

Dan Ciprian

O anumită perioadă de timp sunt ambii fericiți, în toate variantele, dar după aceea cel sărac o să fie mai trist și suferind. Nici în căsnicia bogaților nu este o fericire tot timpul. Cred că ar fi mai de lungă durata între bogat și sărac. Pentru că săracul ar suporta toate capriciile bogatului, pe când cei bogați la cea mai mica neînțelegere își spun la revedere.

Simion-Ionel
Olariu - București

Nu se poate face o paralelă între bogații de astăzi cu cei din 1910. Bogații de la începutul secolului trecut aveau o altă cultură privind modul cum au ajuns să dispună de o anumită avere. Bogații zilelor noastre - se vede foarte limpede - sau îmbogățit prin furt și fraudă. Dovada cea mai bună o constituie faptul că tot mai mulți înfundă pușcăriile. Acești așa ziși "BOGAȚI " nu au nici un Dumnezeu. Ei provin din cei mai parșivi și șarlatani oameni din timpul comunismului. Aceștia nu au muncit nici atunci și nici acum. În timpul comunismului îi lua de pe stradă și-i trimitea la muncă. Dacă nu vroiau să muncească, îi băga în pușcărie. După revoluție pentru ei a coborât raiul pe pământ. Au furat tot ce s-a putut sub acoperământul legilor făcute chiar de ei. Halal democrație!

Violeta Porumboiu
București

Hm, nu ne-am schimbat prea mult în atâta amar de timp. E adevărat, banii au un rol important în viață, dar căsătoria nu ar trebui să depindă de ei. O femeie cu avere poate ridica un bărbat sărac la rangul de rege, iubirea lor e cea mai mare comoară, un bărbat cu avere face dintr-o femeie săracă de asemeni o regină, iubirea aduce respect cu sine, doi săraci se vor lupta să supraviețuiască și să spere în mai bine, sărăcia e de multe ori un stâlp de susținere pentru ambii, când există iubire, există speranță, când au avere amândoi..... eeeee..... rareori e frumoasă căsătoria lor, ce-și mai poate dori cineva care are totul!? Banii te fac sclavul lor și rareori se întâmplă să-și abandoneze locul sentimentelor. Mulțumesc pentru articol, o zi minunată.

Lavinia

Eu zic, ceva bani să fie! Dar ai lui, căci altfel el va suferi că nu-i bărbat. Dacă nu au, dar compensează prin lupta dea face împreună un cămin, tot bine. Dacă au îndeajuns ambii, rolurile fiecăruia sunt incerte. Cel mai probabil unul trage "hăis" și unul "cea", cum ziceau bătrânii.

Maria Masha

După părerea mea, o căsătorie se bazează pe iubire nu pe bogății. Când doi oameni se iubesc și formează un cuplu iubindu-se reciproc, sunt destul de bogați. Nu spun că bogăția (banii) nu are importanța ei, dar unde nu este iubire pot fi toate bogățiile din lume, că tot nu ești fericit. Cât despre sărăcie... dacă este iubire, nimic nu ți se pare greu și treci cu ușurință peste necazuri.

Mihaela Mosneanu

Indiferent de situația financiară și de statutul social pe care îl au o femeie și-un bărbat, atunci când decid să se căsătorească, sunt ferm convinsă că trebuie să se iubească, să se adore unul pe celălalt. Dar abia după ce își unesc destinele prin cele două semnături la primărie și prin sfânta cununie în biserică, abia atunci iasă la iveală problema duratei unei căsnicii. Ea începe cu iubire și cu cele două pe care le-am menționat eu mai sus, dar după o perioadă, ea trebuie să continue cu înțelegere și sprijin din partea fiecărui partener, ca să reziste până la final, până când Dumnezeu vrea. Și nu cred că iubirea se diminuează cu timpul, datorită problemelor pe care le întâmpină orice cuplu, doar că își schimbă înfățișarea în timp. Iubirea nu înseamnă numai un început de relație sau căsnicie, ci mai înseamnă respect și devotament față de partenerul tău.

Arcidalia Ghenof
         Arad

Când oamenii vor învăța că ingredientele unei relații de succes sunt iubirea, respectul reciproc, comunicarea și toleranța, vor vedea că problema banilor nu este atât de acută. Rangul social nu ți-l asiguri prin naștere (cel puțin nu acum), ci prin educație și cultură. Iar când "pleci", oricâtă avere vei avea, pleci tot cu aceleași 4 scânduri. Important e ca pe lângă cele enumerate să existe sănătate.

Doinița Dragoman
Offenbach

Nimic nu garantează o căsnicie fericită. Sunt atât de mulți factori care o fac să deraieze încât e riscant să te hazardezi în pronosticuri... Dar observ că aceleași dileme erau și atunci ca și acum.

Citește și:

Cei mai frumoși ani…

Resemnare sau luptă pentru dragoste

E bun divorțul, ba e rău...

Citește mai mult... »