Silly Vasiliu - vedeta Alhambrei de altădată

Silly Vasiliu - prima interpretă a șlagărului "Suflet candriu de papugiu"

PARAGRAFE:

• Silly Vasiliu - o răsfățată a publicului de revistă
• Fuga de acasă
• La 15 ani pe scenă alături de celebrul Leonard
• Succesul

 

Silly Vasiliu - o răsfățată a publicului de revistă

 

„Superlativele nu sunt deloc exagerate în cazul de față: Silly Vasiliu este pe drept răsfățata publicului de revistă, este și rămâne marea lui vedetă, populară și iubită deopotrivă de spectatorii din primele rânduri de fotolii, ca și de cei din ultimele rânduri de balcoane...

- Bravo Silly !... Bis!...

... este exclamația obișnuită, de proporții delirante, care răsplătește fiecare „șlagăr” al lui Silly Vasiliu, fie că e vorba de o arie națională, pe care o „zice” de foc și de inimă albastră, electrizând sala, fie că e vorba de o romanță sentimentală sau de tangoul insinuant. Pe soclul revuistic, Silly Vasiliu – frumoasa Silly Vasiliu – și-a câștigat un loc de frunte pe care multe l-au disputat dar fără succes.”

 

Acesta este portretul făcut „răsfățatei publicului de revistă” bucureștean de altădată - Silly Vasiliu - de către F. O. Fosian în volumul „87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. Aș adăuga doar constatarea că numele acestei iubite artiste din perioada interbelică este și el unul pe nedrept înscris în lista tristă a artiștilor de aproape uitați astăzi. Asta deși numele ei este legat de cel al unui celebru tenor al Operei Române, Nicolae Leonard – a cărei parteneră de scenă a fost - dar și de numele unei celebre scene românești, Teatrul Alhambra, a cărei vedetă incontestabilă a fost alături de alte nume mari ale revistei românești (amintesc doar câteva dintre aceste nume: Marilena Bodescu, Virginica Popescu, Mia Apostolescu, Lulu Nicolau, Lisette Verea, Titi Botez, I. Talianu, H. Nicolaide. Scena Ahambrei a fost împărțită de Silly Vasiliu și cu artista care a „sfințit scândurile scenei de la Alhambra”, inegalabila Maria Tănase.

 

 

Silly Vasiliu pe scena Teatrului Alhambra:
în "Bonsoir Alhambra" -1931 (stânga)
și în "Sinaia petrece" - 1931 (dreapta)

Același nume - Silly Vasiliu – e unul strâns legat de istoria muzicii ușoare românești. Foarte multe dintre melodiile lui Ion Vasilescu – amintesc doar „Suflet candriu de papugiu”, "Te-am înșelat și-mi pare rău" și „Nu-ți pare rău să vezi că plâng” - au fost lansate de Silly Vasiliu. 

 

Silly Vasiliu

 

Numele actriței este legat de asemenea de începutul cinematografiei românești: a jucat în primul film sonor românesc - „Bing-Bang” – produs de marii actori Vasile Vasilache și Nicolae Stroe – film proiectat pentru prima dată la Cinema Arpa din cadrul Cercului Militar Național în 7 februarie 1935. 

---

---

A jucat, câteva decenii mai târziu - în anul 1957 – într-o altă producție de referință a cinematografiei românești: filmul-spectacol turnat după piesa "Bădăranii" de Carlo Goldoni pusă în scenă la Teatrul Național din București, în regia lui Sică Alexandrescu.

 

Citește mai mult... »

Virginica Popescu - fermecătoarea vedetă a revistei de altădată

Virginica Popescu - vedeta incontestabilă a teatrului de revistă

PARAGRAFE:

• Virginica Popescu – puștoaica care intra în scenă cu un aer de regină
• Virginica Popescu - o fermecătoare vedetă a teatrului de revistă
• Virginica Popescu în culise
• Virginica Popescu despre cariera teatrală

 

Virginica Popescu (n. 19 noiembrie 1915 – d. mai 1984) a fost o vedetă incontestabilă a teatrului de revistă din perioada interbelică. “Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, “Astăzi e ziua ta”, „Ascultă ce-ți șoptește la ureche dragostea”, „Spune-mi unde, când și cum” sau “Ștergeți ochișorii păpușico” sunt doar câteva dintre șlagărele nemuritoare lansate de “fermecătoarea vedetă de revistă” pe scena Teatrului Alhambra.

Citește mai mult... »

Actori de altădată despre primul lor mărțișor

MĂRȚIȘORUL! Ce altceva decât acest minunat simbol al primăverii putea să fie un pretext mai nimerit pentru a lua interviuri unor mari vedete ale scenei interbelice. De ce mărțișorul? Pentru că nu există om în sufletul căruia să nu fie încrustată vreo amintire frumoasă legată de acest talisman aducător de noroc dăruit la început de primăvară. Urmează așadar un articol alcătuit din mini-interviuri luate în anul 1937 și care cuprind amintiri romantice sau amuzante legate de mărțișor. Intervievații, nimeni alții decât Constantin Tănase, Elvira Godeanu, George Vraca, George Calboreanu, Silly Vasiliu, Mya Apostolescu, Tantzi Cocea, Ionel Țăranu. Un adevărat regal nu-i așa?

Citește mai mult... »

Au fugit de acasă pentru a se face actori...

În vremurile de azi este, de cele mai multe ori, este o mândrie ca cineva "să se facă actor". Cu cât talentul și faima unui actor este mai mare, cu atât sunt mai încântați sunt părinții de alegerea făcută de copiii lor de a se dedica scenei. Și nu se pune, în nici un caz, problema de a izgoni de acasă vreun copil pentru că a ales să devină actor. În vremurile de ieri însă, pe la începutul secolului trecut, “o seamă de părinți se socoteau în doliu dacă vreun băiat sau fată își arătau dorința de-a fi „râsul lumii". Nu numai boerii nutreau idei atât de proaste pentru meseria de „actor", egală cu aceia de paiață, ci și burghezimea, care în realitate a căutat întotdeauna să țină pasul celor „nobili" - nu avea părere bună despre „soitari" (notă: fiecare dintre cei patru măscărici ai domnilor fanarioți din Țările Române, care însoțeau pe domn la parade, la petreceri etc.), adică despre “bufoni”. Nu că actorii nu erau simpatizați de public, dar meseria lor era legată, pe vremea aceia, de multe suferinți, pricina a unei proaste stări materiale, îmbunațită mult mai târziu.” (*)

Ștefan Julian - Frosa Sarandi -  Grigore Manolescu

„Proasta părere n'a împiedicat totuși pe atâția tineri, mai puțin tinere, din burghezia de sus și chiar din neam de boeri, să îmbrațișeze meseria, fără să le pese de apriga luptă cu nevoile vieții ce-i aștepta”. Matei Millo, Grigore Manolescu, Ștefan Julian, C. I. Nottara, Vasile Toneanu, Ion (Iancu) Brezeanu, Petre Liciu sau, mai târziu, Nora Piacentini, Silly Vasiliu sau Alexandru Giugaru sunt doar câteva nume din galeria adolescenților care au fugit (sau au fost izgoniți de acasă) de acasă pentru a se dedica scenei. Articolul “Pentru a te face actor înainte vreme trebuia să fugi de acasă” – semnat de teatrologul Ioan Massoff (publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 31 ianuarie 1939 – disponibil online în Digiteca Arcanum) ne dezvăluie câteva din aceste povești de viață:

Citește mai mult... »

Teatrul în epoca marilor clasici: cronicile unei stagiuni interbelice

Perioada interbelică a reprezintat cu siguranță o perioadă de definire a identității noastre ca neam, de “schimbare la față a României”, îndeosebi prin mijloacele creației culturale, dar nu numai. Lumea interbelică a teatrului nu a fost nici ea străină de această extraordinară efervescență culturală. Am încercat de mai multe ori să aduc în paginile blogului instantanee din lumea teatrului românesc – încercând să recompun chipuri și destine ale unor actori din acea perioadă – unii dintre ei aproape uitați astăzi. 

 

Pentru a vă face o imagine mai de ansamblu a vieții teatrale românești interbelice am "adunat" pentru voi câteva cronici - nu toate elogioase - publicate în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” în prima jumătate a anului 1935 - cronici semnate “Monsieur de la Palisse”. Numele oamenilor de teatru – dramaturgi, regizori, actori, scenariști - care se regăsesc în aceste cronici teatrale spun aproape tot ce este de spus despre această epocă a teatrului românesc. Mai bine decât aș putea să o spun eu:

Citește mai mult... »