Creștini
fiind, românii cred că cerul și podoabele lui au fost create de Dumnezeu,
asemeni tuturor celor care există. Ei cred de asemenea că “cerul, fiind locașul
lui Dumnezeu, al Domnului Hristos, al
Maicii Domnului, al Sfinților și al cetelor îngerești, stelele sunt făcliile ce
se aprind noaptea spre a lumina sfânta lume a celor fără sfârșit.” Alte legende
spun că stelele nu ar fi altceva decât niște candele sau felinare agățate de
torțile cerului “ca să ne arate și noaptea locașul înfricoșatului județ al lui
Dumnezeu.”
Prin
unele locuri din Moldova se spune că la începutul lumii nu erau stele pe cer și
că ele au început să răsară abia după ce primii oameni au început să se nască.
De aici și credința că stelele care împodobesc cerul noaptea nu ar fi altceva
decât “lumânări aprinse ale sufletelor celor care se nasc; fiecare om are în
cer o stea care lucește foarte frumos când omul se silește a face fapte bune și
care nu mai licărește când omul face rău.” Credința
populară înzestrează aștrii cerului cu puteri supranaturale. Tocmai de aceea, către
stele “se îndreaptă unele rostiri de vrajă ale celor care doresc feluritele
lucruri ale acestei lumi”.
Citește mai mult... »