"" DE IERI ȘI DE AZI

Recomandări:

Povestea "Femeii în roșu"

Unul dintre cei mai celebri jefuitori de bănci din perioadei interbelică - faimosul John Herbert Dillinger – a fost ucis de către agenții federali americani în urma colaborării cu o curtezană originară din România.  
 
Ana Cumpănaș

Citește mai mult... »

Busuiocul şi farmecele de dragoste

Planta cea mai iubită poate, dar şi cea mai folosită de poporul român în ritualurile magice de aducere a dragostei, este fără îndoială busuiocul – planta aromată și sfântă despre care se spune ca ar fi crescut în locul în care Sfinții Împărați Constantin și Elena ar fi descoperit Sfânta Cruce. Nenumărate sunt superstițiile și credințele legate de busuioc. Iată doar câteva dintre acestea:


Citește mai mult... »

Teatrul în epoca marilor clasici: cronicile unei stagiuni interbelice

Perioada interbelică a reprezintat cu siguranță o perioadă de definire a identității noastre ca neam, de “schimbare la față a României”, îndeosebi prin mijloacele creației culturale, dar nu numai. Lumea interbelică a teatrului nu a fost nici ea străină de această extraordinară efervescență culturală. Am încercat de mai multe ori să aduc în paginile blogului instantanee din lumea teatrului românesc – încercând să recompun chipuri și destine ale unor actori din acea perioadă – unii dintre ei aproape uitați astăzi. 
 

Pentru a vă face o imagine mai de ansamblu a vieții teatrale românești interbelice am "adunat" pentru voi câteva cronici - nu toate elogioase - publicate în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” în prima jumătate a anului 1935 - cronici semnate “Monsieur de la Palisse”. Numele oamenilor de teatru – dramaturgi, regizori, actori, scenariști - care se regăsesc în aceste cronici teatrale spun aproape tot ce este de spus despre această epocă a teatrului românesc. Mai bine decât aș putea să o spun eu:

Citește mai mult... »

Domnul Nae, dumneai Sița și clondirul cu rom


Vă invit să facem împreună o vizită pe la periferiile Bucureștiului. Ca de o obicei ne vom întoarce în timp (în anul 1934) și - tot ca de obicei – nu vom pleca singuri în periplul nostru, ci însoțiți de un reporter din perioada interbelică, ascuns în spatele inițialelor I. T.” (Ion Tic?). Gazda noastră va fi patronul cofetăriei din colț” căruia – o să vă convingeți și voi - nu degeaba vecinii îi spuneau ureche de aur". 
 
 
Ne vom așeza nevăzuți la masa încărcată cu savarine și pe care tronează clondirul cu rom, alături de prietenul nostru, domnul Nae, de coana Sița și de “cei trei copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși care au ocupat două mese, așezate cap la cap”. Dar să nu lungim vorba: vă promit o petrecere pe cinste!
 

    

Citește mai mult... »

Bucureștiul interbelic văzut prin ochii unui reporter străin

În toamna anului 1937, în redacția revistei “Realitatea Ilustrată” se prezenta un tânăr berlinez “de vreo 35 de ani, înalt, bine legat, cu o frunte largă și abia bolborosind câteva cuvinte românești”. Nu era altul decât “dl. Rudolf Birnbach, un renumit reporter fotograf din Berlin”. În timpul întâlnirii avute cu secretarul de redacție, reporterul german și-a exprimat surprinderea pe care a avut-o descoperind “frumusețea și eleganța Bucureștilor”, “pe care – din auzite – îl credea cu totul altfel”. Discuția din redacția revistei interbelice nu a rămas – din fericire pentru noi – doar una amicală. În numărul din 29 septembrie 1937, revista “Realitatea Ilustrată” publica un amplu fotoreportaj cu titlul “Surprizele pe care le încearcă un străin pe străzile Bucureștiului”. Vă invit să privim împreună fotografiile “luate” de reporterul Rudolf Birnbach pe străzile Capitalei, fotografii însoțite de comentariile de rigoare:


Citește mai mult... »

Oameni din porturi

Reportajul e un gen minor, un roman mic, abia schițat. De-abia ai prins să-l scrii, să lămurești ceva, că trebuie să lași ca fotografiile: priveliști și chipuri, să vorbească, în joc de alb și negru și să închei. Un film cu vorbe și imagini.” – spunea N. Papatanasiu (prozator, critic literar și publicist român) în debutul reportajului său Oameni din porturi” – publicat în numărul din 13 ianuarie 1937 al revistei Realitatea Ilustrată”. Cu toate acestea, articolul publicat este o dovadă că reportajul literar nu este în nici un caz un gen minor”. Nicolae Papatanasiu a reușit cu ajutorul cuvintelor să imortalizeze imaginea unei lumi cu adevărat aparte. Vă invit să redescoperim împreună lumea pierdută a “oamenilor din porturi” de altădată:
 
 
Dacă încerci să îmbrățișezi într'o privire Brăila, ápo to Yatziti, cum spun Grecii din port, adică dinspre Ghecet, ea nu se desvăluie decât în parte: docurile, șantierul și pescăriile, magaziile de cereale - și tocmai sus, pe dâmb: grădina publică, cu turnul de apă, durat în ciment; ciudat mausoleu. Portul, cu danele lui, cu pontoanele, cu șiragurile de șlepuri goale, cu cele două-trei vase uriașe - de mare, negre sau roșii, adevărați titani pe lângă remorcherele minuscule - acest port cu palatul alb al agenției N.F.R.- ului, în fața căruia vine să acosteze “Gălățeanul”, vaporul “Principele Mircea” - alb ca o lebădă, portul cu clădirile fumurii, cu fabricile inactive, cu tramwayul, același ca’n cărțile poștale de-acum cincisprezece ani - gonind spre docuri, de unde se'ntoarce gol – pentru că n'are pe cine aduce în oraș - portul Brăilei îl ai în față, coborând de pe pontonul “pasagerului”. 
 
Vedere din portul Brăilei
 
Se deapănă aici un film, cu încetinitorul, obositor și enervant. Viața portului s’a risipit, s'a stins. Elevatoarele, aceste ciudate animale mișcătoare care mi-au uimit copilăria cu huruitul și forma lor, cu jocul brațelor și-al roților, (ceea ce le dădea un aspect de automat, dintr'o baracă de panair) au încremenit acum, lângă șlepurile cu hambarele goale, lângă remorcherele cu cazanele stinse. Apele fluviului își scriu cu poleială firul, în mijloc. Acolo, cursul e mai repede, mai năvalnic. La chei, undele molipsite parcă de atmosfera întregului port, sunt mai molcome, undelemnii, lâncezind între trupurile negre - ca de balene titanice, ale șlepurilor.


Doar vapoarele de pasageri, dinspre Silistra sau Turnu-Severin mai răzvrătesc, cu sbaturile, măruntaiele apelor. Atunci undele clocotesc ca de o mânie surdă și adâncă, se sbat cu puteri nebănuite, ca și cum ar voi să asvârle pe uscat somonii de smoală care par a fi șlepurile sau svârlugele remorcherele. Nu izbutesc însă decât să le clatine, să le lovească unul de altul trupurile lor de tablă, să clatine lanțul ancorelor, să întindă parâmele de sârmă – legate tocmai la țărm de stâlpi de fier - să trezească din visare pe căpitanul care fumează din pipă, pe-un colț din hambar. Ochii lui fug o clipă după năluca vaporului, care trece spre ponton, la debarcader. Toată minunea unei călătorii e perindarea aceasta cinematografică, pe lângă bord, a țărmurilor, a vaselor! Șlepul lui e prins alături de alte cinci, înțepenite în legături. Ancorele lăsate în clisa apelor, s’au afundat în adâncuri. Au trecut luni de zile de când n'au mai încărcat hamalii prăfuiți nici un bob de ovăz, în hambarele ERNESTINEI. Cu o lună și ceva în urmă, au ieșit din iernat, de pe canalul Ghecetului. Odată cu ghețurile topite, ERNESTINA a fost adusă aici. Alături se află S.R.D. 326, apoi: CLITEMNESTRA; ARIADNl, IFIGENIA și KRITI.

Citește mai mult... »

La ghicitoare

Orașele noastre de azi adăpostesc, asemeni celor de ieri, un număr mare de ghicitoare în cărți, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de cristal, în horoscoape, în stele sau în… ochi de bufniță. Nici în acest “domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate că doar mijloacele de publicitate utilizate azi (mediul virtual dar nu numai el fiind supraaglomerat de astfel de oferte), aspectul și mărimea caselor "ghicitoarelor de top”. 
 

În zilele de azi, ca și acum un veac, ghicitoarele și clarvăzătoarele sunt la mare căutare și “mii de suflete își alină durerile, își împletesc nădejdile sau își fac capul calendar…” în lumea magiei. Vom pleca așadar împreună în căutarea unei “cărturărese” (așa erau numite ghicitoarele în cărți pe la începutul veacului trecut), însoțind pe de mai vechiul nostru prieten Ion Tik - reporter al “Ilustrațiunii Române” prin anul 1929 - și de fotoreporterul Ignat:


Citește mai mult... »