Povești, locuri, întâmplări pline de farmec din România de ieri
Caută pe blog:
Postări populare
-
“Din vrerea nestrămutată a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de part...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Obiceiul tăiatului moțului și al ruperii turt ei este un ritual adânc înrădăcinat în tradiția poporului nostru. Practică precreștină, ca...
-
Un furnicar de negustori mărunți își ofereau mărfurile înghesuite în coșurile purtate pe umeri pe străzile târgurilor românești de la înc...
-
Cocoșii și găinile în tradițiile românilor Paragrafe: Cocoșii - ceasornicele de altădată Cocoșii năzdrăvani Cocoșii - dușmani ai spir...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi " credem în semne ” care ne influențează viața ...
-
Câinele pământului, Grivanul sau Țâncul pământului Paragrafe: Cățelul pământului - legende De ce trăiește ascuns Cățelul pământului -...
-
Una dintre marile tragedii ale României interbelice a fost fără îndoială incendiul bisericii din Costești (Argeș) din anul 1930 . Au mu...
-
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești...
-
Ștrandul Kiselef f – cel care a primit mai târziu numele de “ Ștrandul tineretului ” - a fost cel mai mare bazin public și de asemenea...
Pagini:
Contact:
Recomandări:
-
Voi încerca să creionez profilul unei " Miss România " din perioada interbelică. Un cu totul alt tip de profil decât cel cu care s...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi " credem în semne ” care ne influențează viața ...
Busuiocul şi farmecele de dragoste
Planta cea mai iubită poate, dar şi cea mai folosită de poporul român în ritualurile magice de aducere a dragostei, este fără îndoială busuiocul – planta aromată și sfântă despre care se spune ca ar fi crescut în locul în care Sfinții Împărați Constantin și Elena ar fi descoperit Sfânta Cruce. Nenumărate sunt superstițiile și credințele legate de busuioc. Iată doar câteva dintre acestea:
Teatrul în epoca marilor clasici: cronicile unei stagiuni interbelice
Perioada
interbelică a reprezintat cu siguranță o perioadă de definire a identității
noastre ca neam, de “schimbare la față a României”, îndeosebi prin mijloacele
creației culturale, dar nu numai. Lumea interbelică a teatrului nu a fost nici ea
străină de această extraordinară efervescență culturală. Am încercat de mai
multe ori să aduc în paginile blogului instantanee din lumea teatrului
românesc – încercând să recompun chipuri și destine ale unor actori din acea
perioadă – unii dintre ei aproape
uitați astăzi.
Pentru a vă face o imagine mai de ansamblu a vieții
teatrale românești interbelice am "adunat" pentru voi câteva cronici - nu toate elogioase - publicate în
săptămânalul “Realitatea Ilustrată” în prima jumătate a anului 1935 - cronici
semnate “Monsieur de la Palisse”. Numele oamenilor de teatru – dramaturgi,
regizori, actori, scenariști - care se regăsesc în aceste cronici
teatrale spun aproape tot ce este de spus despre această epocă a teatrului
românesc. Mai bine decât aș putea să o spun eu:
Domnul Nae, dumneai Sița și clondirul cu rom
Vă invit să facem împreună o vizită pe la periferiile
Bucureștiului. Ca de o obicei ne vom întoarce în timp (în anul 1934) și - tot ca
de obicei – nu vom pleca singuri în periplul nostru, ci însoțiți de un reporter
din perioada interbelică, ascuns în spatele inițialelor “I.
T.” (Ion Tic?). Gazda noastră va fi patronul “cofetăriei din colț” căruia – o să vă convingeți și voi - nu degeaba vecinii îi spuneau “ureche
de aur".
Ne vom așeza nevăzuți la masa încărcată cu savarine și pe care tronează clondirul cu rom,
alături de prietenul nostru, domnul Nae, de coana Sița și de “cei
trei copii, cumnata, verișoara și cele două mătuși care au ocupat două mese, așezate cap la cap”. Dar să nu lungim
vorba: vă promit o petrecere pe cinste!
Bucureștiul interbelic văzut prin ochii unui reporter străin
În
toamna anului 1937, în redacția revistei “Realitatea Ilustrată” se prezenta un
tânăr berlinez “de vreo 35 de ani, înalt,
bine legat, cu o frunte largă și abia bolborosind câteva cuvinte românești”.
Nu era altul decât “dl. Rudolf Birnbach, un
renumit reporter fotograf din Berlin”. În timpul întâlnirii avute cu secretarul
de redacție, reporterul german și-a exprimat surprinderea pe care a avut-o descoperind
“frumusețea și eleganța Bucureștilor”,
“pe care – din auzite – îl credea
cu totul altfel”.
Discuția din redacția revistei interbelice nu a rămas – din fericire pentru noi
– doar una amicală. În numărul din 29 septembrie 1937, revista “Realitatea
Ilustrată” publica un amplu fotoreportaj cu titlul “Surprizele pe care le încearcă un străin pe străzile Bucureștiului”.
Vă invit să privim împreună fotografiile “luate” de reporterul Rudolf Birnbach
pe străzile Capitalei, fotografii însoțite de comentariile de rigoare:
Oameni din porturi
“Reportajul
e un gen minor, un roman mic, abia schițat. De-abia ai prins să-l scrii, să
lămurești ceva, că trebuie să lași ca fotografiile: priveliști și chipuri, să
vorbească, în joc de alb și negru și să închei. Un film cu vorbe și imagini.” –
spunea N. Papatanasiu (prozator, critic literar și publicist român) în debutul reportajului său “Oameni din porturi” – publicat în numărul din 13 ianuarie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată”. Cu
toate acestea, articolul publicat este o dovadă că reportajul literar nu este în nici un caz “un
gen minor”. Nicolae Papatanasiu a reușit cu ajutorul cuvintelor să imortalizeze
imaginea unei lumi cu adevărat aparte. Vă invit să redescoperim împreună lumea
pierdută a “oamenilor din porturi” de altădată:
“Dacă încerci să îmbrățișezi
într'o privire Brăila, ápo to Yatziti, cum spun Grecii din port, adică dinspre
Ghecet, ea nu se desvăluie decât în parte: docurile, șantierul și pescăriile,
magaziile de cereale - și tocmai sus, pe dâmb: grădina publică, cu turnul de apă,
durat în ciment; ciudat mausoleu. Portul, cu danele lui, cu pontoanele, cu șiragurile de șlepuri goale, cu cele două-trei vase uriașe - de mare, negre sau
roșii, adevărați titani pe lângă remorcherele minuscule - acest port cu palatul
alb al agenției N.F.R.- ului, în fața căruia vine să acosteze “Gălățeanul”, vaporul
“Principele Mircea” - alb ca o lebădă, portul cu clădirile fumurii, cu
fabricile inactive, cu tramwayul, același ca’n cărțile poștale de-acum
cincisprezece ani - gonind spre docuri, de unde se'ntoarce gol – pentru că
n'are pe cine aduce în oraș - portul Brăilei îl ai în față,
coborând de pe pontonul “pasagerului”.
Se deapănă aici un film, cu încetinitorul, obositor și enervant. Viața portului s’a
risipit, s'a stins. Elevatoarele, aceste ciudate animale mișcătoare care mi-au
uimit copilăria cu huruitul și forma lor, cu jocul brațelor și-al roților, (ceea
ce le dădea un aspect de automat, dintr'o baracă de panair) au încremenit acum,
lângă șlepurile cu hambarele goale, lângă remorcherele cu cazanele stinse. Apele
fluviului își scriu cu poleială firul, în mijloc. Acolo, cursul e mai repede,
mai năvalnic. La chei, undele molipsite parcă de atmosfera întregului port,
sunt mai molcome, undelemnii, lâncezind între trupurile negre - ca de balene
titanice, ale șlepurilor.
Doar vapoarele de
pasageri, dinspre Silistra sau Turnu-Severin mai răzvrătesc, cu sbaturile,
măruntaiele apelor. Atunci undele clocotesc ca de o mânie surdă și adâncă, se
sbat cu puteri nebănuite, ca și cum ar voi să asvârle pe uscat somonii de
smoală care par a fi șlepurile sau svârlugele remorcherele. Nu izbutesc însă
decât să le clatine, să le lovească unul de altul trupurile lor de tablă, să
clatine lanțul ancorelor, să întindă parâmele de sârmă – legate tocmai la țărm
de stâlpi de fier - să trezească din visare pe căpitanul care fumează din pipă,
pe-un colț din hambar. Ochii lui fug o clipă după năluca vaporului, care trece
spre ponton, la debarcader. Toată minunea unei călătorii e perindarea aceasta
cinematografică, pe lângă bord, a țărmurilor, a vaselor! Șlepul lui e prins
alături de alte cinci, înțepenite în legături. Ancorele lăsate în clisa apelor,
s’au afundat în adâncuri. Au trecut luni de zile de când n'au mai încărcat
hamalii prăfuiți nici un bob de ovăz, în hambarele ERNESTINEI. Cu o lună și
ceva în urmă, au ieșit din iernat, de pe canalul Ghecetului. Odată cu ghețurile
topite, ERNESTINA a fost adusă aici. Alături se află S.R.D. 326, apoi: CLITEMNESTRA;
ARIADNl, IFIGENIA și KRITI.
La ghicitoare
Orașele
noastre de azi adăpostesc, asemeni celor de ieri, un număr mare de ghicitoare
în cărți, în cafea sau în palmă, clarvăzătoare, cititoare în globuri de
cristal, în horoscoape, în stele sau în… ochi de bufniță. Nici în acest
“domeniu” nu s-au schimbat foarte multe lucruri. Poate că doar mijloacele de
publicitate utilizate azi (mediul virtual dar nu numai el fiind supraaglomerat
de astfel de oferte), aspectul și mărimea caselor "ghicitoarelor de top”.
În zilele de azi, ca și acum un veac, ghicitoarele și clarvăzătoarele sunt la mare
căutare și “mii de suflete își alină
durerile, își împletesc nădejdile sau își fac capul calendar…” în lumea
magiei. Vom pleca așadar împreună în căutarea unei “cărturărese” (așa
erau numite ghicitoarele în cărți pe la începutul veacului trecut), însoțind pe de
mai vechiul nostru prieten Ion Tik - reporter al “Ilustrațiunii Române” prin anul 1929 - și de
fotoreporterul Ignat:
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Urmărește pe Facebook:
Urmărește pe Twitter:
Cele mai citite articole:
-
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi " credem în semne ” care ne influențează viața ...
-
Cocoșii și găinile în tradițiile românilor Paragrafe: Cocoșii - ceasornicele de altădată Cocoșii năzdrăvani Cocoșii - dușmani ai spir...
-
Câinele pământului, Grivanul sau Țâncul pământului Paragrafe: Cățelul pământului - legende De ce trăiește ascuns Cățelul pământului -...
-
În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ ne este dat ” de spiritele cele rele. Românii credeau de ase...
-
Usturoiul: superstiții, credințe, obiceiuri, descântece Paragrafe: Superstiții: Usturoiul alungă spiritele necurate Credințe: Ustur...
-
Una dintre marile vedete ale teatrului românesc din perioada interbelică a fost - fără îndoială - actrița Nora Piacentini (n. 1905 – d....
-
Motto: colo-n deal la mandravela a pierdut-o jean pe stela toți s-au dus cum-necum pe jos sau călare cu ulcică-ntre picioare hai noroc și u...
-
Voi încerca să creionez profilul unei " Miss România " din perioada interbelică. Un cu totul alt tip de profil decât cel cu care s...