O noapte la “Simplon”

Acum câtva timp am petrecut împreună câteva nopți prin prin tavernele ale Bucureștiului interbelic. Am fost aruncat o privire în “Café New York” și în “Clubul ambulanților”, am aplaudat un spectacol de “varieteu familiar” în localul lui Nea Nae Florian. Bucureștiul interbelic era însă înțesat de o puzderie de localuri în care cei cu mai multă sau cu mai puțină dare de mâna puteau să petreacă:

Intzy, Didi si Nona,  la o masă, 
cu consumatori ai Simplonului

Citește mai mult... »

Arhiducele Franz Ferdinand - o poveste de dragoste la Sinaia

Nu v-am mai răsfățat de mult timp cu o poveste de dragoste. Poate că a venit timpul:

În anul 1909, arhiducele Franz (Francisc) Ferdinand, moștenitorul coroanei habsburgice, a făcut o vizită la Sinaia, la invitația familiei regale a României. Arhiducele a rămas profund impresionat de frumusețea locului și de viața austeră impusă curții regale române de către Regele Carol I. Nu a rămas insensibil nici la frumusețea și inteligența unei tinere ardelence: Melania Ionescu. 

În medalioane: arhiducele Franz Ferdinand și Melania Ionescu

Citește mai mult... »

Regi şi stafii la Castelul din Ciutelec

Frunzărind presa interbelică mi se întâmplă uneori să găsesc informații interesante și povești uitate despre locuri din România de ieri. Unul dintre aceste locuri e un castel pierdut în inima Transilvaniei: Castelul Wertheimstein din Ciutelec. 

Satul Ciutelec, parte a comunei Tăuteu, este situat în partea de nord-est a județului Bihor. În acest loc, între anii 1890 şi 1911, pe o moșie de peste 1000 de hectare a baronului Wertheimstein, s-a construit un castel. Astăzi în această frumoasă clădire funcționează Căminul de bătrâni Ciutelec, așezământ care are în grijă persoane vârstnice. Puțină lume mai știe astăzi poveștile castelului din Ciutelec și a stafiei baronesei van Path care se pare că îl bântuia.

DUCELE ȘI DUCESA DE WINDSOR ÎN VIZITĂ LA CIUTELEC

O știre de senzație, publicată în vara anului 1937 pe prima prima pagină a celor mai importante ziare din România, aducea castelul din Ciutelec în atenția publicului. Titlurile anunțau iminenta vizită la castel a Ducelui de Windsor și a soției acestuia. Pentru a vă putea face o imagine asupra fierberii create de anunțul acestei vizite, voi face precizarea importantul oaspete nu era altul decât de fostul Rege Eduard al VIII-lea al Regatului Unit, care abdicase de curând (în 10 decembrie 1936) și care, cu doar câteva săptămâni în urmă,  se căsătorise cu d-na Wallis Simpson (în 3 iunie 1937):

Articole publicate în ziarul "Adeverul"
(numere din 13 și 15 iulie 1937 - disponibile online în Digiteca Arcanum)

Ziarul “Adeverul” consemna în numărul din 13 iulie 1937: „ORADEA, 12. - Lumea din zona de frontieră are un subiect preferat înaintea tuturor celorlalte întâmplări. Vine Ducele de Windsor la castelul din Ciutelec. Știrea aceasta, care a parvenit de câteva zile la Oradea, declanșează în jurul ei toată gama curiozității. Nobilimea e ahtiată să obțină măcar un zâmbet din partea Ducelui. Oamenii de afaceri întrevăd o lovitură de sezon, fie cu lansarea unei mode, sau măcar cu fotografii și cărți poștale. Cartierele sunt dornice să zărească în goana automobilului pe monarhul care a luat sub protecția sa pe minerii englezi. Iar cucoanele întrețin fără oboseală reportajul vorbitor și idealul de a vedea un mit al cavalerismului.” (ziarul “Adeverul” – numărul din 13 iulie 1937 - disponibil online în Digiteca Arcanum)

Cotidianul “Dimineața” nu rata nici el știrea: „Autoritățile din Oradea sunt în mare fierbere. Pe cale particulară s’a aflat că Ducele de Windsor și soția sa intenționează să viziteze România și că această vizită e foarte apropiată. Oficial nu se știe nimic nici la prefectură, nici la chestura poliției, nici la autoritățile de frontieră. (...) Cu toate că Ducele vrea să călătorească incognito, scăpând de asaltul curioșilor, sosirea sa în România pare a fi totuși hotărâtă și în detalii cunoscută de către o familie de bancheri din Oradea.” (ziarul “Dimineața” – numărul din 13 iulie 1937 - disponibil online în Digiteca Arcanum)

Vizita, etichetată ca fiind una privată, nu era însă confirmată în mod oficial. Tocmai de aceea reporterii încercau să confirme aceste informații:

“Azi am reușit să avem o convorbire cu d-ra Liberty, una din fiicele d-lui Carol și a d-nei Rosalia Rotschild, care se află la mătușa sa din Oradea. Dimineața, cu câteva minute înainte de plecarea sa la Budapesta, la rugămintea noastră, d-ra Liberty ne-a declarat următoarele în legătură cu vizita ducelui de Windsor și a soției sale în România:

- Sunteți primul căruia îi răspund în această chestiune. Aflați că fostul rege al Angliei și soția sa vor veni în România. Zilele trecute am primit două scrisori de la perechea ducală prin care mă asigură că, după vizitele de la Viena și Budapesta, au în programul lor vizita în această țară. Și, cu acest prilej, vor fi oaspeții noștri din castelul din Ciutelec.

Rugând-o, nu din neîncredere ci dintr’o firească curiozitate, să ne arate cele două scrisori, d-ra Liberty, după ce a ezitat puțin, ne-a părăsit pentru a reveni după câteva clipe cu cele două scrisori redactate în limba engleză și al căror conținut nu-l cunoaștem dar despre care ne asigură că cuprind anunțarea vizitei. Ele sunt scrise caligrafic și nu conțin mai mult de câte 10 rânduri. În ele ducele arată că va veni cu soția sa în România la 15 August și va poposi în primul rând în Bihor la castelul din Ciutelec.” (ziarul “Adeverul” – numărul din 20 iulie 1937 - disponibil online în Digiteca Arcanum)

Citește mai mult... »

Sevastița Georoceanu – confesiunile primei femei taximetrist din București

În primăvara anului 1932 o știre de senzație era publicată pe prima pagină a jurnalelor bucureștene. Titlurile erau grăitoare: “Prima femeie-șofer, în capitală – O doamnă craioveană la volanul unui taxi” sau “Povestea primei șofeuze” în “Dimineața”, “Și la volan…” în revista “Realitatea Ilustrată” sau  “Muncă demonstrativă” în “Cuvântul”. Articolele consemnau o altă victorie în lupta dusă de femeile timpului a putea ocupa în societate locul pe care îl meritau cu prisosință. 

Sevastița Georoceanu - prima femeie taximetrist din București
("Realitatea Ilustrată - numărul din 12 mai 1932)

Dreptul câștigat de femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a constituit o etapă importantă în “lupta de emancipare a femeilor”. Această aspirație a femeilor nu era doar un moft. În lipsa unei adevărate independențe financiare, femeile ar fi rămas tributare veniturilor câștigate de soții lor. Autonomia financiară nu se putea câștiga însă decât prin munca proprie.

Vă propun să citiți în continuare povestea primei femei taximetrist din București:

Citește mai mult... »

Bobârnace şi farafasticuri de la 1878

Vă propun azi câteva glume și caricaturi drăguțe culese din numerele apărute în anul 1878 ale foii satirice și umoristice “Bobârnacul” – răsfoite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor:

"Un bărbat în ceasul morții, văzându-și femeia plângând, i-a zis:

- Nevastă, eu mor. Paul, tovarășul meu, îmi va ține locul; el va face lucrurile pe care le făceam eu, până când ți se va regula starea.

- Trebuie să mă gândesc, pentru că am vorbit deja cu altcineva să-ți țină locul…”

Anglia adresându-se Rusiei:

- Ursule încă un pas, și-ți pun botnița pe nas!

“Un țăran, venind pentru prima oară la București și ajungând pe podul Mogoșoaiei, rămase uimit văzând mulțimea prăvăliilor, împodobite cu fel de fel de table și inscripții. El dori să vadă ce marfă cuprinde fiecare din aceste prăvălii. Intră, la întâmplare tocmai într’o zarafarie (notă: cămătărie, loc unde se schimbau banii) și nevăzând nici o marfă expusă la vedere, întrebă pe un om ce se afla înauntru ce marfă vinde. Zaraful, vrând sa râdă de dânsul, îi răspunse:

-   Capete de măgar…

- Pe legea mea, urmă țăranul, trebuie să aibă mare căutare marfa dumneavoastră, căci nu mai văd decât unul în toată prăvălia…”

***

“- Ioane - a spus un boier către servitorul său. Am să plec mâine dimineață la cinci ceasuri, așa că nu uita să vii să mă scoli pe la 4.

- Prea bine domnule, a răspuns Ion, dar pentru ca să nu uit să aveți bunătatea să sunați din clopoțel pe la trei și jumătate…”

Europa: Ce zici ursule, e destul?

Ursul: Încă puțin. După ce se va rupe craca

 o voi putea înhăța mai bine!

“Domnul X… făcu o masă la care, pe lângă alți invitați, a chemat și pe preotul mahalalei. După ce se isprăvi masa, ieșiră cu toții în grădina prin care păștea măgarul gazdei. Îndată ce a văzut pe preot, măgarul s-a apropiat de dânsul. 

Unul dintre invitați, voind să facă spirit, întrebă:

- De ce s-a apropiat măgarul de sfinția ta?

- Asta nu știu, răspunse preotul, dar întrebarea ta e atât de spirituală încât de aici înainte, ori de câte ori voi vedea un măgar, îmi voi aduce aminte de dumneata.”

***

“Convorbire între o pețitoare și un flăcău de însurat:

- Zestrea e destul de bună, dar toată în pământuri; viitoarea soacră nu are bani în numerar.

- Eu aș vrea contrariu…

- Adică cum ?

- Soacra să fie în pământ și zestrea în numerar…”

***

“Un chirurg făcea o operație unui nefericit june.

- Mi-am pierdut ochiul ? – îl întreabă tânărul pe medic.

- Nu, uite-l în mâna mea! – răspunse medicul.”

                 

***     

   

“Unui om turtit de beat, i-a căzut pălăria pe jos, în noroi. El se uita la ea, fără să puie mâna să o ridice:

- Dacă te-aș ridica aș cădea eu, căci nu mă mai țin picioarele; dar dacă aș cădea, tu nu m-ai putea ridica, așa că… te las!

Și bețivul plecă înainte cu capul gol…”

Congresul de pace de la Berlin: Încă o partidă de cărți!

Nu știm cine va pierde din marii jucători.

Poate la sfârșit vor plăti... cei ce nu joacă!

“Un ginere se întorcea de la înmormântarea soacrei sale.

- Tii, m’a apucat o durere grozavă de cap, spuse el către soția sa.

- Biata mama, nici eu nu o să o uit mult timp - răspunse femeia.

- Pe mine nu m-a apucat capul de asta. Nimic nu poate fi mai supărător decât să mergi atât de încet când îți conduci soacra la groapă...”

***

“- Te rog, du-te! Dacă vine bărbatul meu? Ar trebui să fii mai prudent…

- Dar doamnă, și dânsul ar trebui să fie prudent și să nu apară tocmai acum…”

***

“- Pe lumea cealaltă sunt trei opriri, spuse un evlavios, infernul, purgatoriul și paradisul.

- Pe lumea asta numai una, i s-a răspuns: Femeia. Ea e paradisul ochilor, infernul sufletului și purgatoriul portmoneului…”

***

“Un june copist amenința pe șeful său că dacă îl va scoate din slujbă, va omorî oameni ca să se poată hrăni.

- Te vei face bandit ? – îl întrebă acesta.

- Nu domnule, îi răspunse copistul, voi învăța medicina!”

***

“La un birt, un bețiv se ciorovăia cu birtașul pentru că acesta nu avea vin vechi.

- Ce vină am eu – zise birtașul – dacă nu-l lăsați voi să se învechească…”

***

“Pe bulevard, un june care mergea în spatele unei doamne o întreabă:

- Nu vă e urât singură, doamnă?

- Nu domnule, sunt cu lacheul după mine…”

***

“Un june chipeș vine în orașul I… Aici se întâlnește cu un domn ale cărui trăsături semănau perfect cu ale lui.

- Mare asemănare între noi – spuse domnul. Negreșit mama ta a trecut prin orașul nostru…

- Nicidecum. În schimb bunicul venea adesea…”

***

“La un bal, soția unui bancher purta o rochie foarte decoltată.

- Domnule – i-a spus un june bărbatului acesteia – dumneata, ca bancher, trebuia să îi fi spus soției tale cum trebuiesc închise tezaurele…”

 

 

Citește mai multe glume aici: Bunicii au umor, Mofturi, Zâmbete interbelice, Bunicii se amuză, Străbunica zâmbește, Realitatea zâmbește

 

 

Citește mai mult... »

Cântece și descântece de dragoste

Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme. Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolului al XX-lea – și persistă în lumea de azi. Se rosteau și atunci, ca și acum  “incantații” speciale pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele. Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Dar descântecele se fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru… aducerea înapoi a bărbatului. Practic pentru orice situație ivită în viața există o soluție în lumea farmecelor și a descântecelor. (din articolul “Iubirea în farmece, cântece și…  descântece”).

Mă sculai,  mă spălai...

    Voi completa articolul menționat cu descrierea câtorva vrăji și descântece de dragoste. Nu a fost atât de simplu pe cât s-ar putea crede (o simplă căutare cu ajutorul d-lui Google vă va lămuri). O explicație am găsit într-o importantă culegere de folclor – “Materiale folkloristice” - apăruta în anul 1900 prin îngijirea lui Gr. G. Tocilescu – membru al Academiei Române:

 

    “Culegerea acestui gen de literatură poporană e cea mai anevoioasă, din cauza numărului restrâns al celor ce sunt depositarii descântecelor și a vrăjilor. De obicei puține femei bătrâne mai știu a descânta și a vrăji; apoi ele au superstiția de a nu comunica cuiva vr’un descântec, de teamă ca nu cumva descântecul, o dată comunicat, să nu mai aibă tărie, și astfel meșterițele descântătoare sau doftoroaiele satelor să-și piardă meseria lucrativă.” 

 

    Asta era în anul 1900 și a mai trecut un veac de atunci… Din aceiași culegere de folclor am “cules” pentru voi descrierea câtorva descântece și vrăji. Doar pentru lectură…

Cu apă neîncepută...

     

Citește mai mult... »

Grădina Cișmigiu – de două secole în centrul Bucureștilor

Motto:

“Cișmigiu e preumblare unde fără nici o plată

Mii de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată.

Aici rochia de lână și turbanul de tulpan

Se atinge de mătasea de la doamna de Lenfant.”

(“Armonii intime” – Alexandru Z. Sihleanu 1857)

Bucureștiul era supranumit cândva "Orașul grădinilor". În Bucureștii vechi aproape toate casele – nu doar cele boierești – erau înconjurate de grădini. Erau amenajate de asemenea o sumedenie de grădini și de parcuri publice. Din păcate o bună parte dintre aceste oaze de verdeață au pierdut lupta cu noile construcții ridicate în Capitală. 

Grădina Cișmigiu - 1906

Dintre vechile grădini, dispărute azi, amintesc doar câteva: Grădina Eliad – în care se întindea o parte din bâlciul Moșilor; Grădina Zdrafcu – pe bulevardul Elisabeta, în apropierea podului Sf. Elefterie;  Grădina Laptev – pe locul unde s-a construit mai târziu Fabrica de bere Bragadiru; Grădina cu cai – situată de o parte și de alta a străzii cu același nume, care se afla situată între splaiul Kogălniceanu și bulevardul Elisabeta (grădină în care se produceau circul italianului Carol Serie  și vestitul dresor polonez de cai Dunski). Mai erau locurile de petrecere ale protipendadei Bucureștilor: grădinile Opler, Luther, Lăptăria și Vila regală. Între toate aceste grădini, adevărata bijuterie a fost și a rămas încă, “Cișmigiul”. Istoricul grădinii îl povestește George Potra în monografia “Din Bucureștii de altă dată”, volum publicat în anul 1942:

Vedere din Cișmigiu - 1856

“La 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, pentru a avea o bună apă de băut, a dat poruncă să se construiască două cișmele în București. Prima cișmea s’a făcut pe locul unde este astăzi grădina înspre partea ei din str. Știrbei Vodă și în dosul acestei cișmele și-a construit locuința Dumitru Suilgi-Bașa, șeful lucrărilor, numit marele Cișmigiu (cuvânt de origine turcească, mai mare peste cișmele), ce era însărcinat cu supravegherea curgerei și scurgerei apelor.” La începutul secolului al XIX-lea, Cișmigiul, mult mai întins decât cel de astăzi, era cunoscut și sub numele de “Grădina și balta lui Dura neguțătorul”. Era însă atunci încă o zona mocirloasă, inundată de multe ori de revărsările Dâmboviței. Transformarea locului în frumoasa grădina publică de azi a început din dispoziția generalului Kiseleff și a fost continuată pe vremea domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei. 

Grădina Cișmigiu - Bufetul Monte Carlo - 1913

În timpul domniei lui Gheorghe Bibescu a fost chemat de la Berlin grădinarul peisagist Wilhelm Mayer care “a întreprins aici o luptă pe viață și pe moarte cu mlaștinile cărora natura le-a hărăzit să producă numai molime și noroiu”. Sub domnia lui Barbu Știrbei parcul a devenit unul cu adevărat occidental – păstrându-se însă și câteva dintre plantațiile vechi, sălbatice “care aduceau o umbră binefăcătoare în zilele călduroase de vară”. În aceste vremuri s-a săpat heleșteul și s-a construit -sub supravegherea personală a domnitorului-  canalul de legătură cu Dâmbovița “destinat pentru împrospătarea apei din lac”. Tot în anul 1852, s-a făcut și prima împrejmuire a parcului, cu uluci. Grădina a devenit un loc de pelerinaj din ce în ce mai iubit de bucureșteni. De aceea, pentru că vizitatorii aveau nevoie de locuri de odihnă, „se hotărăște facerea a o sută de canapele (lavițe) fără rezemătoare și lungi de un stângen. Toate au fost făcute din lemn de stejar, legate solid în șuruburi și piulițe și vopsite de trei ori cu ulei bine fiert”.

Lacul Cișmigiu -  1927

Pentru păstrarea ordinii și curățeniei Cișmigiului, apar și primele dispoziții și reguli. Vă spun doar câteva dintre ele:

“Preumblarea în grădină este slobodă tuturor pe drumurile și locurile destinate pentru aceasta, de la răsăritul soarelui până la 10 ceasuri seara și în nopți cu lună până la 12 ceasuri”.

“Vânzătorii de deosebite lucruri de mâncare și orice alte, vor sta afară din raionul grădinii”.

“Nimeni nu este slobod a călca pe iarbă sau pe oricare altă plantație, precum nici a rupe ceva din grădină oricât de neînsemnat”.

“La preumblarea cu luntrele pe bașin se va păzi ca nimeni să nu îmbarce sau debarce în alte locuri, decât la punturile hotărâte pentru acest sfârșit”.

“Vânarea peștelui din bazin este proprită cu desăvârșire”.

La patinaj pe lacul Cișmigiu  - 1937

Uite așa, Cișmigiul a devenit un loc în care “primăvara, vara și toamna, grădina geme, din zori de zi până noaptea târziu, de plimbători care ascultă sunetele muzicii militare sau ale lăutarilor” și în care “iarna se adună boierimea bucureșteană pe lac ca să învețe arta nobilă a patinajului“. Cișmigiul este și astăzi unul dintre puținele locuri  în care se păstrează ceva din farmecul Bucureștiului de altă dată.

 

Sursa informațiilor și a fotografiilor: “Din Bucureștii de altă dată”  - George Potra - 1942 și colecția de cărți poștale a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

 

Citește mai mult... »