POVESTEA CONCURSULUI "MISS ROMÂNIA" - 1929 (2 - Interviuri)

Citiți AICI prima parte a articolului

Am selectat câteva dintre interviurile deosebit de interesante acordate de frumoasele participante la primul concurs "Miss România", organizat în anul 1929. Aceste interviuri - privite în integralitatea lor -  radiografiază societatea românească din perioada interbelică:

Citește mai mult... »

Despre căsătorie şi despre avere (ieri și azi)

Redactorii revistei “Moda nouă ilustrată” adresau - prin anul 1910 - o întrebare delicată și ușor indiscretă cititoarelor și cititorilor revistei:

 

“Ce credeți: e mai fericită căsnicia între o fată săracă și un bărbat bogat, ori între un bărbat sărac și o fată bogată. Sau când ambii soți sunt ori bogați, ori săraci?”  

 

 

O să  transcriu pentru voi câteva dintre răspunsurile date de doamnele, domnișoarele și de domnii curajoși din anul 1910 la această întrebare, păreri exprimate în cadrul rubricii “Tribuna cititorilor”, publicată de revista “Moda Nouă Ilustrată” (numerele din 10 martie, 25 martie și 25 aprilie 1910). Și o să “adaug” câteva dintre răspunsurile și comentariile voastre. Pentru culoare, am presărat prin articol câteva fotografii din aceiași epocă ale unor cititoare ale revistei “Moda Nouă Ilustrată”:

D-ra Aurelia Mărăşescu -  Craiova

„Îmi închipui că cea mai fericită căsnicie e cea în care bunul D-zeu împreunează o fată săracă cu un bărbat sărac, căci amândoi știind ce-i sărăcia vor căuta să lupte pentru a o înlătura.” (Contele Romeo Ralmondi, Loco.)

„Fericirea în căsnicie, după mine nu constă în avere. Ea e mulțumirea sufletească ce îmbălsămează inimile ambilor soți. Atunci când gusturile lor corespund, când se consideră egali și nu caută nici unul să planeze asupra voinței celuilalt. Acolo e fericirea! Unde e dreptate, unire și iubire.” (Eugenia – Câmpina)

D-şoara Lucreţia Davidescu
Bălceşti - Vâlcea

„În căsnicie, cred eu, bogăția și sărăcia n’au nici un rol. Căsnicia înseamnă iubire și numai atât. În iubire nu poate fi vorba nici de bogăție nici de sărăcie, nici de clasă, nici de rang, ci numai de sentiment. Dar sentimentul nu-i durabil și nici în același mediu n’are aceiași durabilitate. Dacă fericirea casnică stă numai în sentiment, atunci totul se reduce în a găsi condițiile durabilității lui. Ele însă nu pot fi de natură externă ci numai de natură internă (...).” (Natalia Veritas, Iași)

„Unei fete bogate, de-i va place un băiat sărac, dar cu un caracter nobil și demn de ea, iubindu-l mult, poate că căsnicia lor ar fi fericită. Tot asemenea și cu un bărbat bogat și o fată săracă, dar de multe ori iubirea aceasta este de scurtă durată și își află sfârșitul și atunci cel bogat își asuprește soțul sărac; e mai bine deci ca soții să fie de aceiași stare socială.” (Ștrengărița din Teleorman)

„

D-ra Adela Teodorescu - Brăila

 

"Fericită, găsesc eu, căsnicia în care ambii soți sunt bogați, căci atunci se vor înțelege de minune în orice neînțelegere.” (Aureliu Zamfirescu, Loco)

„E mai bine ca bogatul să-și ia femeie săracă și atunci poate fi un trai fericit (mă rog, eu nu mă ocup decât de bărbat!...) căci de va fi el sărac și ea bogată, va fi el femeie în casă...; dar mai bună e o căsătorie între soți de aceiași condiție socială.” (C.B. Haisse, Constanța)

D-ra Elisa Demetrescu
 Bucureşti

“Numai când o iubire sinceră ideală se naște în mod desinteresat între două persoane de sex diferit, când caracterele se potrivesc și când starea material și socială sunt de o potrivă, numai în acest caz, căsnicia poate fi cu adevărat fericită. Când soțul va fi mai bogat atunci fără voie el va atinge succebilitatea ei și de aici se ivesc diferite discuțiuni apoi fericirea e tocmai ca cerul plin de nori.” (Azalia – Focşani)

“Întrebarea e foarte vicleană, căci atinge în mod esențial ce preocupă azi pe ambele părți bazate pe căsătoriile bazate pe avere. Deci: o femeie ori un bărbat bine educat și instruit își va da seama întotdeauna de drepturile sale și nu va constitui un nemerit lipsa material a tovarășei sale (sau vice-versa). Pe câtă vreme o femeie bogată și lipsită de educație și de instrucție îl va judeca pe bărbatul ei sărac întotdeauna inferior, va fi lipsită de tactica analizei sufletești și întotdeauna nu vor înceta cu certurile. Același lucru se va întâmpla când bărbatul va fi bogat dar needucat și neinstruit. El va căuta cu cel mai mic prilej a-i asvârli în față că << ce ai fost tu față de mine: puteam să iau fată bogată, nu una ca tine! >>. De aici resultă că nici averea, nici sărăcia nu formează casa, ci baza adevărată a fericirei casnice se formează numai în buna înțelegere a caracterelor lor.” (Minodora Caşolţeanu – Cernavodă)

D-şoara Virginia Gheorghiu - Fălticeni

URMEAZĂ RĂSPUNSURILE VOASTRE, ALE DOAMNELOR, DOMNIȚELOR ȘI ALE ALE DOMNILOR DE AZI:

Annie Ann
București

Pot fi fericiți indiferent de averea materială dacă o posedă pe cea spirituală. Cert este că un studiu realizat pe baza unor statistici care s-au făcut pe o perioadă lungă de timp (câteva sute de ani) a relevat faptul că numai 2 din 10 căsătorii sunt reușite! 

Simona Tripon
Oradea

- E mai fericită căsnicia atunci când el o iubește necondiționat, iar ea îl respectă necondiționat. Indiferent cine are sau nu avere. ;-)

Cazimir Cip
Timișoara

Dilema? Se vorbește de dragoste și de avere. Scurt - idealism sau materialism! Punct?

Clara Iubire
București

Îmi place ideea aceasta, de a face o paralela între ieri și azi: cum gândeau oamenii la începutul secolului trecut și cum gândesc acum... Și, ca să adaug și eu un răspuns la problema ridicată: cred că nu este în regulă să fie o prăpastie mare între starea materială a celor doi soți, întrucât educația, felul de a se purta al fiecăruia, modul de gândire, absolut toate depind până la urmă de felul în care fiecare a fost educat și crescut. Dar cea mai urâtă căsnicie cred că ar fi aceea între un bărbat sărac și o fată bogată.

Tatiana Cătălin

Niciodată dacă nu se iubesc!

Ecaterina Barbu
Iași

Nu este prea simplu să răspund la o astfel de întrebare. Sunt foarte multe situații. Mulți spun că dacă există iubire nu contează bogăția. Eu nu sunt de acord. După părerea mea iubirea nu durează o viață. Banii au și ei importanța lor. Este bine ca ambii parteneri să aibă resursele lor și să nu depindă financiar unul de celălalt. Însă cel mai important lucru într-o căsnicie, după părerea mea, este ca partenerii să facă parte din aceiași clasă socială.

Iza Popescu
București

"Să vă iubiți și să vă potriviți!" - asta e rețeta de succes pentru o căsnicie, pe care o primim cei mai mulți dintre noi de la cei care se vor (și sunt de multe ori) mai experimentați în ale mariajului decât noi. Partea cu iubirea e clară! În ceea ce privește potrivirea, însă, nu prea se intră în detalii... Bogăția și sărăcia, în opinia mea, din punct de vedere material, sunt relevante direct proporțional cu măsura în care creează partenerilor complexe - fie ele de superioritate sau inferioritate. Bogăția și sărăcia sunt deosebit de relevante, însă, din punct de vedere sufletesc! Marile drame în cuplu pornesc de la diferențele din acest punct de vedere. Așa căsnicia tinde să devină "căznicie"... Vă salut cu drag!

Dan Ciprian

O anumită perioadă de timp sunt ambii fericiți, în toate variantele, dar după aceea cel sărac o să fie mai trist și suferind. Nici în căsnicia bogaților nu este o fericire tot timpul. Cred că ar fi mai de lungă durata între bogat și sărac. Pentru că săracul ar suporta toate capriciile bogatului, pe când cei bogați la cea mai mica neînțelegere își spun la revedere.

Simion-Ionel
Olariu - București

Nu se poate face o paralelă între bogații de astăzi cu cei din 1910. Bogații de la începutul secolului trecut aveau o altă cultură privind modul cum au ajuns să dispună de o anumită avere. Bogații zilelor noastre - se vede foarte limpede - sau îmbogățit prin furt și fraudă. Dovada cea mai bună o constituie faptul că tot mai mulți înfundă pușcăriile. Acești așa ziși "BOGAȚI " nu au nici un Dumnezeu. Ei provin din cei mai parșivi și șarlatani oameni din timpul comunismului. Aceștia nu au muncit nici atunci și nici acum. În timpul comunismului îi lua de pe stradă și-i trimitea la muncă. Dacă nu vroiau să muncească, îi băga în pușcărie. După revoluție pentru ei a coborât raiul pe pământ. Au furat tot ce s-a putut sub acoperământul legilor făcute chiar de ei. Halal democrație!

Violeta Porumboiu
București

Hm, nu ne-am schimbat prea mult în atâta amar de timp. E adevărat, banii au un rol important în viață, dar căsătoria nu ar trebui să depindă de ei. O femeie cu avere poate ridica un bărbat sărac la rangul de rege, iubirea lor e cea mai mare comoară, un bărbat cu avere face dintr-o femeie săracă de asemeni o regină, iubirea aduce respect cu sine, doi săraci se vor lupta să supraviețuiască și să spere în mai bine, sărăcia e de multe ori un stâlp de susținere pentru ambii, când există iubire, există speranță, când au avere amândoi..... eeeee..... rareori e frumoasă căsătoria lor, ce-și mai poate dori cineva care are totul!? Banii te fac sclavul lor și rareori se întâmplă să-și abandoneze locul sentimentelor. Mulțumesc pentru articol, o zi minunată.

Lavinia

Eu zic, ceva bani să fie! Dar ai lui, căci altfel el va suferi că nu-i bărbat. Dacă nu au, dar compensează prin lupta dea face împreună un cămin, tot bine. Dacă au îndeajuns ambii, rolurile fiecăruia sunt incerte. Cel mai probabil unul trage "hăis" și unul "cea", cum ziceau bătrânii.

Maria Masha

După părerea mea, o căsătorie se bazează pe iubire nu pe bogății. Când doi oameni se iubesc și formează un cuplu iubindu-se reciproc, sunt destul de bogați. Nu spun că bogăția (banii) nu are importanța ei, dar unde nu este iubire pot fi toate bogățiile din lume, că tot nu ești fericit. Cât despre sărăcie... dacă este iubire, nimic nu ți se pare greu și treci cu ușurință peste necazuri.

Mihaela Mosneanu

Indiferent de situația financiară și de statutul social pe care îl au o femeie și-un bărbat, atunci când decid să se căsătorească, sunt ferm convinsă că trebuie să se iubească, să se adore unul pe celălalt. Dar abia după ce își unesc destinele prin cele două semnături la primărie și prin sfânta cununie în biserică, abia atunci iasă la iveală problema duratei unei căsnicii. Ea începe cu iubire și cu cele două pe care le-am menționat eu mai sus, dar după o perioadă, ea trebuie să continue cu înțelegere și sprijin din partea fiecărui partener, ca să reziste până la final, până când Dumnezeu vrea. Și nu cred că iubirea se diminuează cu timpul, datorită problemelor pe care le întâmpină orice cuplu, doar că își schimbă înfățișarea în timp. Iubirea nu înseamnă numai un început de relație sau căsnicie, ci mai înseamnă respect și devotament față de partenerul tău.

Arcidalia Ghenof
         Arad

Când oamenii vor învăța că ingredientele unei relații de succes sunt iubirea, respectul reciproc, comunicarea și toleranța, vor vedea că problema banilor nu este atât de acută. Rangul social nu ți-l asiguri prin naștere (cel puțin nu acum), ci prin educație și cultură. Iar când "pleci", oricâtă avere vei avea, pleci tot cu aceleași 4 scânduri. Important e ca pe lângă cele enumerate să existe sănătate.

Doinița Dragoman
Offenbach

Nimic nu garantează o căsnicie fericită. Sunt atât de mulți factori care o fac să deraieze încât e riscant să te hazardezi în pronosticuri... Dar observ că aceleași dileme erau și atunci ca și acum.

Citește și:

Cei mai frumoși ani…

Resemnare sau luptă pentru dragoste

E bun divorțul, ba e rău...

Citește mai mult... »

Despre nudism şi naturism în anii '30

Modificarea moralei societății românești de la începutul secolului al XX-lea a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public erau considerate ca fiind niște extravaganțe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generațiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale și mai lipsite de prejudecăți. În acești ani dezbaterile privind “problema sexualității” erau din ce în ce mai prezente în spațiul public. Ca urmare, un articol despre nudism și despre naturism era considerat unul cu totul inofensiv. Ce m-a surprins în acest articol? Descrierea unei experiențe pariziene precum și ale unor precepte pe care le consideram proprii mișcării hippie de mai târziu. O să le regăsiți și - cu siguranță - o să vă surprindă și pe voi:

 

“S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou și totul e perimat. S'au format grupuri pro și contra nudismului și ca și orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii și pe alții. Foarte puțini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.

În Germania a fost luată în serios și am văzut realizări admirabile în această direcție. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În Franța am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei și acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reușit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belșug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic și cald, care bronzează trupurile și întărește organismul; care înveselește și luminează fețele cele mai întunecate.

 

 

Citește mai mult... »

Din carnețelul străbunicii: Sfaturi cosmetice

Câteva sfaturi cosmetice, "furate" din carnețelul secret al străbunicelor noastre (mai precis din numerele publicate în lunile ianuarie-martie 1904 de revista "Moda nouă ilustrată"):

Fard inofensiv

"Multe ați dori să dați peste un fard roșu (suliman) care să nu fie defel  vătămător. Mai buzele, mai obrăjorii, - nu-i  vorbă, mai bine e dacă le aveți de la natură roșii după poftă.  Dar, în sfârșit, iată cea mai bună  preparație a unui fard inofensiv : Disolvați 80 grame de carmin în puțină apă caldă, tocmai cât să obțineți soluția; amestecați aceasta cu 30 grame osânză topită și cu 10 grame de ceară albă fină; puneți totul în oală, lăsați să se răcească și acoperiți cu hârtie de cositor. Acest fard se întrebuințează mai ales pentru buze."

Citește mai mult... »

Sfaturi copilei mele (I)

Începutul secolului al XX-lea a reprezentat o perioadă de occidentalizare a societăţii româneşti, care pendula încă între modelul francez şi cel german mai cu seamă, dar care prelua şi obiceiuri proprii societățiilor din Anglia sau Italia. Bineînţeles că această perioadă de căutare şi de modernizare a societăţii românesti a avut ca urmare şi schimbarea locului şi a rolului femeii în societate. Un rol important în această “luptă pentru emanciparea femeii” au avut-o şi primele reviste destinate exclusiv femeilor. Într-o astfel de revistă - “Moda Nouă Ilustrată”, care era publicată în anul 1903 - mi-au atras atenţia câteva scrisori cu sfaturi adresate tinerelor domnişoare. Vă recomand să citiţi acum una dintre ele pentru că enumeră câteva dintre “convenienţele sociale” (conservatoare încă, dar totuşi în schimbare) din epocă. Iar unele dintre sfaturi - deşi pare destul de greu de crezut - pot fi la fel de bine transmise și tinerelor din zilele noastre:

Citește mai mult... »

1932: O zi din viața primei femei taximetrist din Bucureşti

Prima jumătate a secolului al XX-lea – îndeosebi perioada interbelică – au reprezentat epoca în care femeile au cucerit, pas cu pas, poziția în societate pe care o ocupă și astăzi. Dreptul câștigat de femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a constituit o etapă importantă în “lupta pentru emanciparea femeilor”. Această aspirație a femeilor nu era însă doar un moft. În lipsa unei adevărate independențe financiare, femeile ar fi rămas tributare veniturilor câștigate de soții lor. Iar autonomia financiară nu se putea câștiga decât prin munca proprie.

Astăzi o să vă povestesc - ajutat ca de obicei de relatările reporterilor interbelici - despre prima femeie taximetrist - "șofeur de piață" cum li se spunea taximetriștilor în acea epocă - din România. Această doamnă, Sevastița Georoceanu pe numele ei, era soția unui medic de plasă, mic proprietar de moșie, și a primit permisiunea de a conduce din partea bărbatului ei după o îndelungată “luptă conjugală”. Ea a profesat meseria de taximetrist doar în București pentru că, nu-i așa, “provincia nu tolera încă excentricități”.

 

Povestea unei zile din viața de taximetrist a "energicei oltence" a fost consemnată de reporterul interbelic Margareta Nicolau și publicată în săptămânalul “Realitatea Ilustrată” - numărul din 12 mai 1932. Să citim așadar:

Sevastița Georoceanu - prima femeie taximetrist din București

Citește mai mult... »

“Steaua” de la Folies Bergeres la București

Josephine Baker a fost primul superstar care a venit în România, cunoscut de publicul bucureștean doar de pe ecranul sălilor de cinematograf. Se întâmpla în anul 1928. Impresarul: nimeni altul decât marele Constantin Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare spectacol. În spectacolul de revistă "Negru pe alb", pus în scenă de A. de Herz, N. Kirițescu și N. Vlădoianu, Miss Baker a cântat, a dansat (alături de alte 16 dansatoare) și a entuziasmat publicul bucureștean. Au fost două reprezentații. Regia vizitei în București a fost una pe măsura faimei celebrei starlete: Josephine Baker a ajuns în Gara de Nord cu Orient Expresul, a fost preluată de Constantin Tănase și plimbată prin centrul Bucureștiului într-o trăsura deschisă (pentru a închide gura cârcotașilor și a celor care nu credeau că aceasta va cânta și va dansa la Bucureşti).

Citește și: Senzațional interbelic - Perla neagră la București

Dansurile exotice și lascive a Josephinei Baker au stârnit reacții din cele mai diverse în publicul bucureștean. Cronicile publicate în presa vremii – elogiative sau nu - la adresa divei sunt interesante și amuzante. Vă propun să citiți câteva dintre acestea:

Citește mai mult... »

La ghicitoare (II)

Citește prima parte a articolului  AICI

În prima parte a articolului l-am însoțit pe reporterul Ion Tik în periplul său prin cartierele periferice ale capitalei în căutarea unei “cărturărese autentice” – fără a avea însă “şansa” de a pătrunde în “cabinetul” vreuneia dintre ele. Ziaristul “pur sânge” nu s-a dat bătut. Astăzi, cu ajutorul lui, vom pătrunde cu adevărat în lumea “magică” a ghicitoarelor din anul 1929:

 

LA ANA MOLDOVANCA

“Pornim spre strada Traian, la adresa renumitei “cărturarese" Ana Moldovanca. Automobilul opreşte în fața unei firme pe care o reproducem în fotografia din acest reportaj şi pe care se vede distinct emblema profesiunei - cele trei carţi de joc. În strada Traian numărul 18 între "două case cu geamurile la stradă”, se face o străduţă îngustă de câteva palme prin care pătrunzi într’o curte încercuită de camere, magazii, magazioare, încăperi sărăcăcioase de oameni nevoiaşi care-şi ţin o parte din lucruri în curte din cauza strâmtoarei. De aceia curtea îţi dă aspectul unei hale de vechituri în care doar gâştele jumulite, fulgii ce se desprind din şorţurile gospodinelor şi mulţimea de câini cât mai schimba decorul.

Presentul. trecutul și viitorul...

În primul apartament "locuieşte”  Ana Moldovanca. Două perechi de cărţi înfipte în uşă reprezintă cea mai sugestivă şi mai lămurită carte de vizită. Un interior curat de om nevoiaş. Intrarea, o marchiză de lemn, serveşte de sală de aşteptare, de bucătărie şi de cămară de provizii. Două cununi de ceapă spânzurate deasupra capetelor noastre primesc ca un adevărat arc de triumf al biruinţei noastre: am găsit o “cărturăreasă” care să ne ghicească! 

Ana Moldovanca - ghicitoarea în cărţi

Interiorul “camerei de consultaţie" modest, dar curat. O femeie bătrână, cu ochii stinşi dar cu privirea totuşi scrutătoare, ne întâmpină cu amabilitate. Se recomandă, Ana Moldovanca, cărturăreasă, fără şiretlicuri şi fără vrăjitorii. Ne roagă să-i spunem ce anume dorim să ne ghicească: de dragoste, de afaceri, de încurcături familiare, de boală şi sănătate, de inimă rea...

Ana Moldovanca îşi ia o mutră gravă, misterioasă, apoi cu vocea aproape supărată ne spune:

- Îmi veţi răspunde adevărul şi numai adevărul. Cine încearcă să mă încurce sau să râdă de meseria mea “îmi taie” cărţile şi poate să-şi aducă nenoroc.

- Înainte de a ghici, ne dai voie să te întrebăm ceva?

- Mă rog, mă rog...

- Câţi ani ai?

- Şaptezecişidoi.

- Şi de câti ani profesezi cărturăria?

- Am uitat de câţi ani. În orice caz de mulţi ani.

- Şi de ce-ţi zice Moldovanca?

- Pentru că sunt din Moldova, din Bot'şeni. Şi la urma urmei de ce mă întrebi atâtea, ce, eşti judecător de instrucţie?

Bătrâna făcu o mutră acră ca şi când ar fi înghiţit o întreagă ladă cu lămâi. În cele din urmă ne împăcarăm şi bătrâna începu să amestece cărţile vechi şi atât de unsuroase încât grăsimea lor ar fi putut stârni invidia oricărui fabricant de lumânări. În timpul amestecului, bătrâna bombăni un întreg descântec pe care nu-l putură auzi decât doar “urechile” cărţilor. Din când în când ochii bătrânei, din care dispăruse acea vioiciune hipnotică pe care cărturăresele o folosesc pentru subjugarea “subiectelor” încercau să ne arunce fulgere scurte, pătrunzătoare urme din vlaga de odinioară a acestei femei pe care valurile vieţei o făcuseră cărturăreasă. Vocabularul binecunoscut al acestor «cărturărese» presărat cu formule cabalistice, cărora bătrâneţea le dă un colorit special începu să-mi gâdile urechea.

Drum de seară - temei - un crai de tobă care'mi iese înainte pe drum de seară, «scârba» pe care o dau la spate, vorbe, bucurie într'o adunare, lacrimi de durere, un drum peste o apă mare şi în sfârşit... dragoste la aşternut.

N'am prea înteles bine ceea ce spunea, pentru că gândul meu sbura spre lumea aceasta de naivi sau de oameni care se lasă cu tot dinadinsul prostiţi de dragul unei vorbe în doi peri, plini de speranţe nedesluşite. Ana Moldovanca mă privea cu neîncredere şi cu aer de dojană pentru că observase cât de puţin convins ascultam profeţiile ei. Dar despre păsul care mă roade nu mi’a spus nimic.

- Mai deunăzi era să'mi tai iubita ca pe un pepene galben, în felii. Aşa mi-a venit într’o zi o bănuială grozavă care...

- Dumneata mă'ncurci cu fantezii; ştiu eu: dumitale nu'ţi este nici de dragoste, nici de cărturărie. Nu eşti şi nu poţi fi clientul meu pentru că dincolo de ochii cu care mă priveşti, ai alte gânduri.

- Asta ai ghicit-o în cărţi?

- Nu. Presupun eu după cum mă întrebi şi după cum mă priveşti.

GHICITUL ÎN PALMĂ ŞI ÎN CAFEA

Deopotrivă de interesante şi de amuzante sunt ghicitoarele «în palmă» sau în cafea. Sunt deaproape înrudite cu cărturăresele; dar una mai bătrână şi mai isteaţă le face pe toate. Liniile palmei sau liniile pe care drojdia cafelei le face atunci când răsturnăm ceşcuţa cu gura în jos sunt baza de “operaţie” a acestor ghicitoare. Mulţimea este dispusă să creadă toate profeţiile brodate pe analiza acestor linii cărora li se spune “drumuri”, cu cât şi oameni de bună condiţie şi chiar intelectualii se ocupă`cu misterele celui de al şaselea simţ. Mi-a ghicit şi mie în cafea o asemenea ghicitoare. În fumul celor trei tigări pe care le-a fumat una după alta şi cu glasul răguşit şi tenebros, mi-a povestit ceea ce povesteşte, desigur tuturor, agravând sau atenuând profeţiile după natura clientului. Mi-a vorbit de căsătoria mea. Când i-am replicat că eram căsătorit de multă vreme mi-a spus că aşa se întâmplă cu toţi acei cari nu cred în profeţiile ceşcuţei cu cafea şi cari, pe deasupra îşi propun să deruteze ghicitul prin indicaţiuni mincinoase... Bătrâna ghicitoare, la gândul că i-aş putea zeflemisi meseria, mi-a povestit cu un aer de legitimă mândrie:

O ghicitoare în palmă

- Eu nu fac şarlatanii, nu dau la gazete notiţe că sunt înrudită cu diavolul sau cu Dumnezeu şi nu abuzez de naivitatea celor ce mă consultă. Slavă Domnului că până acum, în casa mea, nu 'mi-a spus nimeni că fac scamatorii. Eu sunt, Domnule, femeie care am avut cinstea să ghicesc celor mai ilustre persoane, printre care Fuad - Prinţul Egiptului, Ristan - Pașă turc, John Wilborton - celebrul prinzător de lei, Braun - fostul Director al Circului cu acelaşi nume şi câte alte persoane, pe care discreţia profesională mă obligă să le trec sub tăcere. O singură dată în lunga mea carieră am avut un incident regretabil, scandal provocat de o cucoană, care se pretindea atotştiutoare şi care mi-a făcut buclucul. O cucoană între două vârste îmi ceru într'o zi o consultaţie condiţionându-mi să-i ghicesc la ea acasă şi numai în cafeaua pe care şi-ar prepara-o singură. Am primit propunerea mai ales că mi se făgăduia un onorariu destul de rotund. I-am ghicit, după toate reguliie. Dar la un moment dat, când i-am spus că va avea noroc în dragostea pe care o încearca în taină, a sărit străpunsă ca de un stilet. Din câteva lovituri a sfărâmat masa în mii de bucăţi, a spart câteva lucruri şi m'a luat la bătaie. Urla ca o fiară rănită şi din tot urletul n'am descifrat decât cuvântul mincinoasă. Nici până astăzi nu ştiu ce s'a petrecut în capul clientei mele. În urmă a depus o reclamaţie la poliţie contra mea, acuzându-mă de vrăjitorie. Reclamaţia s'a clasat fără multe cercetări pentru că Doamna în chestiune suferea de mania persecuţiei. Precum vezi am avut o singură neplăcere şi aceea  - cum era şi firesc - cu o persoană bolnavă.

O ghicitoare în cafea

CU GHIOCUL

Deopotrivă de interesante sunt tigăncile care ghicesc cu ghiocul. Am stat de vorbă cu o asemenea ghicitoare cu faţa de bronz, cu ochii strălucitori şi cu dinţii de fildeş. Vorbindu-i de taina ghicitului, ţiganca a protestat energic contra tuturor celorlalte sisteme, jurându-se în cele două limbi, româneşte şi ţigăneşte, că singur ghiocul spune adevărul. Când i-am spus că şi ghicitul în ghioc este o şarlatanie, a început să se bocească şi să se bată cu pumnii în piept de ţi se rupea inima. Iar când i-am spus că ghicitul ei poate fi prilej de a'mi şterpeli portofelul, țiganca isbucni într’un atac furios contra părului ei şi contra zdrenţelor cu care era îmbrăcată. Smulgându-şi părul şi hainele, şi scuipând mereu în sân, ţipa cât o lua gura de insulta pe care i-am făcut-o şi de discreditul adus meseriei ei. Ne-am împăcat în cele din urmă astupând gaura ghiocului cu trei poli şi cu făgăduiala de a asculta ceea ce îmi ghiceşte.

Cu ghiocul...

LUMEA CREDE...

După ce colindasem atâtea cărturărese şi văzusem cu ochii mei lumea care aleargă de la un cap la altul al Capitalei numai să găsească o cărturăreasă bună, mă gândeam la rolul acestor femei care întreţin curiozitatea atâtor suflete, risipesc atâtea speranţe şi sădesc atâtea iluzii. Am văzut fete tremurând în faţa ceşcuţei cu cafea, în aşteptarea sentinţei; altele zâmbind, încrezătoare în «steaua» lor care nici în ceaşca de cafea nu le-ar putea părăsi. Am văzut cucoane cutreierând cărturăresele cum cutreieră femeile fără treburi, dimineaţa, prăvăliile. O lume întreagă care crede în puterea ghicitului, în puterea supranaturală a celor ce posedă al şaselea simţ, o lume care crede fără să cerceteze, care se mulţumeşte cu ceea ce produce fantezia cărturăreselor şi care, în definitiv, s'ar simţi stingherită fără acest condiment al sbuciumului şi al mulţumirilor cotidiene”

Mi-a plăcut mult acest articol. Nu numai datorită imaginii pe care a transcris-o în lumea vorbelor ziaristul, ci şi pentru bucăţica uitată de cotidian interbelic pe care o devoalează. O particică din lumea mahalalei bucureştene de altădată. Pentru că de fapt asta încerc eu să fac pe blog: să caut “imagini” din cotidianul României de ieri, să “extrag” mici fragmente din acea lume, piese mici de puzzle din care, cu puterea imaginaţiei, să încercăm să recompunem lumea de atunci. Dacă reusesc sau nu – o să îmi spuneti voi. Să nu uit să precizez că nu aş fi reusit acest "joc" fără ajutorul unor ziarişti adevăraţi din perioada interbelică, cărora trebuie să le mulţumesc pentru articolele scrise. Dacă nu ar fi pus în paginile gazetelor chipuri şi imagini interesante din “lumea lor”, acestea  s-ar fi pierdut. Şi sigur nu ar fi ajuns, în nici un caz, în lumea virtuală de astăzi.

Sursa: articolul “La cărturărese” - semnat Ion Tik - publicat în revista “Ilustraţiunea Română” numărul din 17 octombrie 1929 - citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureştilor.

Citește mai mult... »

Poate iubi o femeie…

Voi continua un joc început mai demult pe paginile blogului. O să încerc vă provoc să vă jucaţi şi voi puţin răspunzând la o întrebare delicată şi uşor indiscretă:

 “Poate iubi o femeie de mai multe ori?”

Ca să vă ajut, o să  vă dezvălui câteva dintre răspunsurile cititoarelor revistei “Moda Nouă Ilustrată” (numerele din 6, 14 şi 21 februarie 1904) la aceasta întrebare, păreri publicate în cadrul rubricii “Anchetele revistei Moda Nouă Ilustrată”. Ca şi până acum, o să completez răspunsurile şi comentariile voastre cu cele date acum mai bine de un veac de străbunicele noastre. Nu vă grăbiţi însă să trageţi concluzii. Doamnele şi domniţele de la începutul secolului trecut nu erau chiar atât de conservatoare  cât am putea fi tentaţi poate să credem. Și pentru că vreau încă de la început să vă zgândăresc puţin orgoliul stimate cititoare, o să încep cu răspunsul unor domni:

Răspunsuri "de ieri":

D.  IONEL, T.- SEVERIN: “Sunt de idee că o femeie poate iubi de două, chiar de trei, de patru, etc. ori. Da ! Căci femeia nu poate iubi serios; ea nu este statornică. Niciodată iubirea unei femei nu va fi lucru serios. Şi, cu toate acestea, câte scene de dragoste pasionată, câte asigurări de iubire, câte cuvine ca să’ţi spuie că te va iubi veşnic. Dar asta numai şi numai ca să te atragă şi mai mult. Dar nu trece mult şi altul e acel fericit.  Ah ! Sunt ingrate femeile ! Ce crude sunt adesea cu acei care îşi jertfesc viaţa pentru ele ! Şi asta numai din cauza acelui farmec căruia nu-I poţi rezista ! Da, o femeie poate iubi de mai multe ori. Nu numai atât, dar poate iubi chiar pe mai mulţi o dată. Da, da, o femeie poate iubi de mai multe ori.”

D.  Z. VOLRAM, Brăila: “O femeie nu poate iubi nici o dată, dar de mai multe ori. O femeie nu ştie ceea ce e amorul. Este adevărat că ele pretind că ştiu şi că simt ce e amorul. Dar nu e adevărat. Amorul adevărat nu poate fi priceput şi simţit decât de sexul bărbătesc. ”

Acum e rândul doamnelor şi domnişoarelor:

D-şoara MIŢA CU OCHI ALBAŞTRI, T. - Măgurele: “Nu poate iubi decât o singură dată, atunci când a iubit cu adevărat; în cazul în care a fost doar o simplă simpatie, atunci se poate repeta de mai multe ori. Sunt unele femei care pretind să fi iubit de mai multe ori. Adevărul însă este că una din aceste pretinse iubiri a fost adevărată iubire, pe când cele-l’alte nişte simpatii, sau poate chiar toate au fost numai simpatii. Repet dar încă o dată: o femeie nu poate iubi adevărat decât o singură dată ! ”.

D-şoara ATHENA S., Giurgiu: “Cum nu? Oare dacă o femeie a iubit odată, aceasta înseamnă că tot focul iubirii s’a stins la acea femeie, că nu va mai putea iubi o altă persoană? Dar aceasta ar fi o nenorocire cum nu poate fi mai mare, un bluestem teribil! Căci dacă un bărbat, ceea ce se întâmplă adeseori, ar părăsi odată pentru o altă femeie pe amanta lui, care l’a iubit şi’l iubeşte la nebunie, ar urma ca aceasta să înebunească de tristeţe văzându-se cu totul părăsită? Nu!  Cred că nici o femeie nu e aşa blestemată încât să nu poată iubi decât o dată şi să despereze pentru că iubitul ei s’a purtat în mod ingrate cu ea.”

O roză din Caracal crede că  „o femeie poate să iubească de mai multe ori, însă nici o iubire nu e mai sinceră şi adevărată ca cea dintâi. Mai târziu iubeşti pe alţii în amintirea celui dintâi şi a celui din urmă.”

D-şoara Jeanetta, Craiova: “Atunci când acela din care ţi-ai făcut un D-zeu îţi nesocoteşte cele mai sfinte sentimente, cred că nu faci nici un rău când cauţi o altă inimă, însă bună şi sinceră, care să te înţeleagă şi căreia să i te devotezi; deci, în acest caz, nu e de condamnat o femeie că a iubit de mai multe ori, ci sunt de dispreţuit aceia care nu ştiu a pune preţ pe-o inimă bună şi sinceră. Bine a zis poeta Elisa Mustea:

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge

Şi mai priveşte’n altă parte,

Când vezi iubitul cum întoarce

De iute filele din carte.”

D-şoara Nathalie cu ochi negri, Loco, ne vorbeşte de iubirea de care d-sa palpită şi, după ce găseşte că nimic nu e mai sfânt şi mai sublim decât a iubi, trage concluzia că: “O femeie nu poate iubi de mai multe ori în viaţa ei. Numai în cazul când a fost un capriciu şi i s-a părut că iubeşte, atunci poate să iubească de mai multe ori.”

D-şoara Verveine: “(…) O! de-ar răspunde bărbaţii la primul amor al unei fecioare, nu s’ar mai plânge ei nici o dată că femeile nu pot iubi ! E de observat însă că mai temeinic iubeşte o femeie urâtă decât una frumoasă; se întâmplă însă că tocmai cele urâte nu sunt prea iubite. Bine ar fi să nu încercaţi întrebarea <<  De câte ori iubeşte un bărbat ?  >> , căci zău, răspunsurile nu cred că ar fi prea măgulitoare pentru domniile lor...”

D-şoara CAROLINA,  Tecuci: “Majoritatea femeilor sunt sincere şi puţine sunt cele care pot iubi de mai multe ori!... Sunt sigură însă că nu ar mai fi nici o femeie care să iubească de mai multe ori dacă bărbaţii ar fi mai sinceri şi mai constanţi!!! O femeie sinceră iubeşte, cu ideea că acel pe care-l iubeşte e sincer şi o va iubi până la infinit, dar în realitate el e schimbător şi o părăseşte, fie că nu o mai poate iubi, fie că o schimbă cu alta! Acelei femei puţin îi va păsa într’un caz sau în altul; dacă într’adevăr a fost sinceră, ea nu va înceta nici un moment de a’l iubi.”

D-şoara MARIOARA ILIESCU, Valea Şcheii: “Luând propriul înţeles al cuvântului  <<  iubire >>, o femeie nu iubeşte decât o singură dată, cele-l’alte iubiri nu trebuiesc numite decât simpatii. Prima şi adevărata iubire e dezinteresată, entuziastă, ideală, e o încredere fără margini, o adevărată părăsire de sine, e un consimţământ natural pornit dintr’o inimă inocentă care n’a fost nici măcar atinsă de meschinăriile vieţii şi care lucrează liberă şi independent de raţiune, pe când cele-l’alte sunt prudente, practice şi bazate numai pe sentimente egoiste şi, oricât de dulce ar părea a doua sau a treia iubire, nu vor avea nici o dată farmecul celei dintâi. Deci, orice s’ar zice, susţin sus şi tare: O singură dată numai se iubeşte dumnezeieşte. Une fleur peut bien être conservẻe belle, dans une verre d’eau, mais elle n’aura jamais le charme que lui donne la rosẻe .”

Răspunsuri "de azi":

D-na ADRIANA RATA, București: Foarte bună întrebarea !!! Fiind căsătorită de 45 de ani, nu mi-am pus niciodată această întrebare!!!! Dar cred că sunt femei şi bărbaţi care pot iubi de 4 - 5 ori, după câte mariaje au...

D-şoara ZABARA SOFIA, București: Nu cred... o femeie poate iubi cu adevărat o singură dată, părerea mea! Mulțumesc, o zi bună vă doresc drag prieten! 

D-na SIMONA, Oradea: Eu sigur am iubit de trei ori:

- când eram foarte tânără, am cunoscut prima mea iubire

- mulți ani mai târziu, am cunoscut marea mea iubire

- acum trăiesc adevărata mea iubire

În toate am fost sinceră. Dar fiecare dintre ele s-a "derulat" conform maturității mele emoționale la care mă aflam.

D-na CRISTIANA MARIA PURDESCU, București: În general, iubirea adevărată, cea necondiționată, cea care nu exclude pe nimeni pentru un motiv oarecare, cea care te ajută să vezi dincolo de aparențe... vine întodeauna prea târziu. Celelalte așa-zise "iubiri" înseamnă comerț, negociere și tocmeală.

MARIA: D-șoara Verveine avea dreptate, ar fi mult mai interesantă provocarea dacă am pune întrebarea în sens invers. Noi am fost sincere și am spus că femeia poate iubi de mai multe ori dar......ce ne puteți spune dumneavoastră, dragi bărbați ? Dumneavoastră care ne faceți sufletul să treacă prin mari suferințe și totodată și prin multe clipe de fericire!

IRINA: O femeie iubește de fiecare dată. Sau cel puțin, e capabilă. Diferă intensitatea, gradul de implicare într-o eventuală relație și gradul de sinceritate față de ea însăși... Aș mai adăuga eu, citând de pe blogul Irinei: " Ce ştiu acum e că dacă mâine ai veni şi m-ai privi, dacă mâine mi-ai spune că mă doreşti, nu aş avea nici o secundă gândul să spun “nu”. Te-aş urma acolo unde m-ai duce să fiu a ta. Asta aş face pentru tine..."  (https://dordedoi.wordpress.com/)

CORINA MATEAS: Hmmm... :) Cu adevărat , iubești doar o singură dată în viață :) dacă după douăzeci de ani găsești aceași privire caldă în ochii celui care-i privești, dacă simți că îi este greu chiar dacă nu-i vorbești, dacă te strigă chiar dacă nu-l auzi ... :) înseamnă că sunt două suflete care se iubesc... sincer, necondiționat, dezinteresat.

CAMELIA C.: Cred că iubirea reală se construiește și se dezvoltă în timp, de aceea cred că real și profund se poate iubi o singură dată, dar cred că iubirea se poate confunda de multe ori cu pasiunea sau dorința. Ca să vezi dacă iubești, cred că trebuie să treci testul timpului.(http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/ )

LUSY YSUL: Eu cred ca iubim diferit in perioade ale vietii diferite...de la adolescenta pana la batranete! Dragostea (iubirea) adevarata o poti trai la orice varsta atata timp cat este neconditionata! Acum ce sa zic femeile se indragostesc, cocheteaza cu vorbele si daca simte, iubeste atunci cand nu are iubire! Important este sa nu "simta" de multe ori ca pierde marea iubire!:) Daca n-ai noroc din prima nu trebuie sa stai doar pentru faptul ca "gura lumii sloboda"! Da, poti iubii frumos de mai multe ori ...depinde de "soarta-destin"! :)

LILIANA BOLDOR: Iubirea e dorinta, e pasiune dar, adevarata, profunda, poate fi o singura data.

IULICA AND: Absolut ! De ce n-ar putea ?! Nu cred intr-o singura poveste de dragoste pe tot parcursul unei vieti, desi sunt fascinata de legenda Isoldei si a lui Tristan, si constienta scot din context, licoarea bauta, tocmai ca sa existe exceptia... da, femeile pot iubi infernal, total si amarnic de mai multe ori in viata ! Ca si barbatii, de altminteri. M-a cucerit sinceritatea doamnei Simona ,din Oradea ...prin similitudine.

GEORGEA SERBANESCU: Sinceritatea... in rest sunt perioade din viața noastră care în principiu, se derulează cam la fel. ... sau altfel. ... se întâmplă, să nu întâlnești marea iubire niciodată.... nu știu dacă te mulțumește răspunsul meu... "FILOZOFIA" vieții, complicat... 

SIMONA DUINU: Offf !!!..Iubirea pura o simti in anii adolescentei, atunci cand nu cunosti adevaratele principii ale statorniciei... Iubirea in anii maturitatii, consider ca este mai profunda, intai te cunosti pe tine si-ti doresti sa te regasesti prin pers. de langa tine... Cam complicat!!! Atunci cand cel de langa tine stie cu o sec. inaintea ta ce-ti doresti, cand aveti aceeleasi intrebari si le rostiti in acelasi timp, atunci stii sigur ca iubesti!! Iubirea in estenta ei, o poti intalni doar o data... restul sunt doar copilarii

Damaschin James Robert Papa: O femeie are tot dreptul şi poate iubi de mai multe ori, la fel ca un bărbat. Dragostea este un sentiment complex. Nu poţi alege pe cine să iubeşti. Nu trebuie să judecăm pe nimeni că iubeşte. Dacă eşti mereu atent cu ea şi îi demonstrezi în fiecare zi cât o iubeşti o femeie nu va renunţa niciodată la tine indiferent cum araţi sau cine eşti atâta vreme cât iubirea ta e sinceră. Oamenii nu înţeleg iubirea, ei cred că au drepturi asupra unei persoane, nimeni nu te poate avea în proprietate atâta timp cât nu îţi doreşti. În momentul în care în loc să te bucuri de faptul că ea te lasă s-o deţii cauţi să forţezi voinţa ei, o îngrădeşti, nu o iubeşti ci o tratezi ca pe un obiect. Dacă începi să o judeci, să o acuzi, să îi vorbeşti urât nu arată decât că nu ai iubit-o niciodată ci că ai incercat să o ţii legată ca pe un obiect de colecţie. Când iubeşti nu poţi să urăşti, să faci rău... asta nu mai e iubire!

Constanța Ferentz: Se poate. Și la fel de bine se poate să nu iubească de loc. Depinde de o multitudine de situații și de momente. Uneori, un banal joc, se transformă în pasiune; chiar dacă nu e ea cea arsă de pasiune. Blazarea unei femei nu vine cu vârsta. Războaiele armate aparțin bărbaților. Ale noastre sunt mai subtile! Nici măcar nu vă veți da seama că ați fost învinși, subjugați... pe când femeia v-a zâmbi cu superioritate, spunând în mintea, pe care o credeți scurtă:-al meu e! Deși mâine vă v-a părăsi, alergând după altă cucerire...

Sursa: revista “Moda Nouă Ilustrată” - numerele din 6, 14 şi 21 februarie 1904 – citite din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »