DE IERI ȘI DE AZI

Iubirea în farmece, cântece și descântece

Poate că vă amuză credința românilor în puterea farmecelor și a blestemelor. Ea era însă încă prezentă în conștiința populară în perioada interbelică – tot așa cum ea mai persistă și astăzi. Se rosteau atunci - ca și acum - “incantații” speciale pentru îndepărtarea vrăjilor sau pentru alungarea spiritelor rele.Folclorul românesc conține multe descântece de deochi, acesta fiind considerat în popor o boală indusă prin magie de o simplă uitătură invidioasă. Descântecele se mai fac și pentru aducerea dragostei, pentru sănătate, pentru aducerea înapoi a bărbatului. Practic, românii credeau că pentru aproape orice situație ivită în viața există și o soluție în lumea farmecelor sau a descântecelor.

Un articol deosebit de interesant pe aceasta temă a fost publicat de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”, în numărul din 14 aprilie 1937: articolul cu titlul “Hai, mamă, la țața…” a fost scris de Lory Panaitescu-Zătreni. O să redau în cele ce urmează câteva pasaje interesante:

Descântec la fântână

Citește mai mult... »

Cum se cuceresc bărbații

Prima jumătate a secolului al XX-lea – îndeosebi perioada interbelică – au reprezentat epoca în care femeile și-au cucerit - pas cu pas - poziția în societate pe care o ocupă și astăzi. Dreptul câștigat de femei de a profesa meserii rezervate până atunci exclusiv bărbaților a constituit o etapă importantă în “lupta de emancipare a femeilor”. Această aspirație e femeilor nu era însă doar un moft. În lipsa unei independențe financiare, femeile ar fi rămas dependente de veniturile soților lor. Dar independența financiară nu se putea câștiga decât prin munca proprie.

În mod neașteptat poate pentru noi, cei de azi, câștigarea independenței de către femei a schimbat într-o oarecare măsură și “înfățișarea” relațiilor dintre bărbați și femei. Redactorul “B. Madeleine” al revistei “Realitatea Ilustrată” nota într-un articol publicat în anul 1932: “Acum, când mentalitățile sunt în evoluție și când prejudecățile dispar pe zi ce trece din calea femeilor ce și-au câștigat un loc în viața independentă, relațiile sociale dintre cei care caută o tovărășie de scurtă sau de lungă durată au căpătat și ele o altă înfățișare”.

Era ceva normal ca idilele să arate altfel atunci când se nășteau în ritmurile nebune ale muzicii de jazz sau foxtrot din “dancigurile” din perioada interbelică: “Altfel se “curtează” o femeie pe nisipul moale în costumul ispititor de baie, altfel se comportă bărbatul față de ea în salonul populat, la ceaiurile-bridge. Un singur fapt rămâne identic, oricare ar fi locul și împrejurarea: femeia vrea sa fie cucerită; cucerită cu răbdare, cu dovezi de abnegație și de prietenie și câștigată la momentul potrivit. Nu există femeie adevărată care să se simtă ofensată când un bărbat o dorește.” Dar să nu lăsăm vorbele să ne îndepărteze de subiect. Voi da acum cuvântul redactorului interbelic:

Citește mai mult... »

Luptă mare'ntre partide

Aleșii noștri s-au pus din nou pe treabă, plini de elan, în scopul “propășirii țării”. Asemeni parlamentarilor din anul 1894. Moravurile senatorilor și ale deputaților români nu s-au schimbat însă prea mult în ultima sută de ani. Vă vor convinge cred versurile scrise de ziaristul Dumitru Marinescu-Marion și publicate sub pseudonimul Nicodem în revista “Universul Literar” - numărul din 14(26) noiembrie 1894:

Citește mai mult... »

La pas prin dulcele târg al Ieșilor

Am străbătut până acum la pas și am cules impresii din câteva dintre marile târguri bucureștene de altădată. Articolele reporterilor interbelici au surprins “fotograme” în furnicarul Pieței Bibescu Vodă (citește articolul “Prin Piața mare”), în Târgul Vitan (citește articolul “Prin Târgul Vitan de altădată”) sau prin celebrul Târg al Moșilor (citește articolul “Piticul din Târgul Moșilor”).

Vă invit acum să ne desprindem din agitația Capitalei și să vizităm un mare târg organizat într-un “oraș de provincie”. Și ce destinație mai potrivită am fi putut să găsim decât “dulcele târg al Ieșilor”. Vom pătrunde așadar, însoțiți de reporterul “C. L.” al revistei “Ilustrațiunea Română” (probabil e vorba despre C. Luca Iași – cel care a semnat și alte articole publicate în rubrica “Anchete Ieșene”), în lumea “vestitului Halm-boccegiul”, veteran al Halelor Mari ale Iașului prin anul 1936:

Citește mai mult... »

Galanterii în vremea lui Caragea

Vodă Caragea sau principele Ioan Gheorghe Caradja (n. 1754 la Constantinopol; d. 1844 la Atena) a fost un domnitor fanariot al Țării Românești (1812-1818). A devenit faimos datorită epidemiei de ciumă izbucnită în anul 1813 în Muntenia (vestita „ciumă a lui Caragea”) dar și datorită incendiului izbucnit în prima noapte pe care a petrecut-o în București. În timpul acestui incendiu a fost mistuită de flăcări reședința domnească din Dealul Spirii (Curtea Nouă). Același Vodă Caragea a fost cel care a emis primul cod de legi din Țara Românească („Legiuirea Caradja”).

Bucureștii în vremea lui Vodă Caragea

Citește mai mult... »

Dramele din viaţa unui împărat

S-a născut la 18 august 1830 într-unul din cele mai frumoase palate ale Europei – la Schönbrunn din Viena. A fost încoronat la 18 ani, în 2 decembrie 1848, ca împărat al Austriei. În 24 aprilie 1854 – la 24 de ani - s-a căsătorit cu o frumoasă prințesă bavareză. A trăit 86 de ani și avut una dintre cele mai lungi domnii din istoria Europei: 68 de ani. S-ar putea spune privind doar acesta scurtă biografie că împăratul Austriei Franz Iosif – căci despre el este vorba - a avut o soartă privilegiată. Nu a fost deloc așa. Viața lui a fost presărată de numeroase drame. Ziarul “Epoca” – numărul din 2 septembrie 1898 – sintetiza povestea dramelor din viața longevivului împărat: