Motto:
“Cișmigiu
e preumblare unde fără nici o plată
Mii
de oameni fără treabă merg cu gura tot căscată.
Aici
rochia de lână și turbanul de tulpan
Se
atinge de mătasea de la doamna de Lenfant.”
(“Armonii
intime” – Alexandru Z. Sihleanu 1857)
Bucureștiul era supranumit cândva "Orașul grădinilor". În Bucureștii vechi aproape toate casele – nu doar cele boierești – erau înconjurate de grădini. Erau amenajate de asemenea o sumedenie de grădini și de parcuri publice. Din păcate o bună parte dintre aceste oaze de verdeață au pierdut lupta cu noile construcții ridicate în Capitală.
 |
| Grădina Cișmigiu - 1906 |
Dintre vechile grădini, dispărute azi, amintesc doar
câteva: Grădina Eliad – în care se întindea o parte din bâlciul Moșilor; Grădina
Zdrafcu – pe bulevardul Elisabeta, în apropierea podului Sf. Elefterie; Grădina Laptev – pe locul unde s-a construit
mai târziu Fabrica de bere Bragadiru; Grădina cu cai – situată de o parte și de
alta a străzii cu același nume, care se afla situată între splaiul Kogălniceanu și
bulevardul Elisabeta (grădină în care se produceau circul italianului Carol
Serie și vestitul dresor polonez de cai
Dunski). Mai erau locurile de petrecere ale protipendadei Bucureștilor: grădinile
Opler, Luther, Lăptăria și Vila regală. Între toate aceste grădini,
adevărata bijuterie a fost și a rămas încă, “Cișmigiul”. Istoricul grădinii
îl povestește George Potra în monografia “Din Bucureștii de altă dată”, volum publicat în anul 1942:
 |
| Vedere din Cișmigiu - 1856 |
“La 10 octombrie 1779, Alexandru Ipsilanti, domnul Munteniei, pentru a
avea o bună apă de băut, a dat poruncă să se construiască două cișmele în
București. Prima cișmea s’a făcut pe locul unde este astăzi grădina înspre
partea ei din str. Știrbei Vodă și în dosul acestei cișmele și-a construit
locuința Dumitru Suilgi-Bașa, șeful lucrărilor, numit marele Cișmigiu (cuvânt
de origine turcească, mai mare peste cișmele), ce era însărcinat cu supravegherea
curgerei și scurgerei apelor.” La începutul secolului al
XIX-lea, Cișmigiul, mult mai întins decât cel de astăzi, era cunoscut și sub
numele de “Grădina și balta lui Dura
neguțătorul”. Era însă atunci încă o zona mocirloasă, inundată de multe ori de
revărsările Dâmboviței. Transformarea locului în frumoasa grădina publică de
azi a început din dispoziția generalului Kiseleff și a fost continuată pe vremea
domnitorilor Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbei.
 |
| Grădina Cișmigiu - Bufetul Monte Carlo - 1913 |
În timpul domniei lui Gheorghe
Bibescu a fost chemat de la Berlin grădinarul peisagist Wilhelm Mayer care “a întreprins aici o luptă pe viață și pe
moarte cu mlaștinile cărora natura le-a hărăzit să producă numai molime și
noroiu”. Sub domnia lui Barbu Știrbei parcul a devenit unul cu adevărat
occidental – păstrându-se însă și câteva dintre plantațiile vechi, sălbatice “care aduceau o umbră binefăcătoare în zilele
călduroase de vară”. În aceste vremuri s-a săpat heleșteul și s-a construit -sub
supravegherea personală a domnitorului-
canalul de legătură cu Dâmbovița “destinat
pentru împrospătarea apei din lac”. Tot în anul 1852, s-a făcut și prima împrejmuire a parcului, cu uluci. Grădina a devenit un loc de pelerinaj din ce în ce mai iubit de bucureșteni. De aceea, pentru că vizitatorii aveau
nevoie de locuri de odihnă, „se hotărăște
facerea a o sută de canapele (lavițe) fără rezemătoare și lungi de un stângen. Toate
au fost făcute din lemn de stejar, legate solid în șuruburi și piulițe și
vopsite de trei ori cu ulei bine fiert”.
 |
| Lacul Cișmigiu - 1927 |
Pentru păstrarea
ordinii și curățeniei Cișmigiului, apar și primele dispoziții și reguli. Vă
spun doar câteva dintre ele:
“Preumblarea în grădină este slobodă tuturor pe drumurile și locurile destinate
pentru aceasta, de la răsăritul soarelui până la 10 ceasuri seara și în nopți
cu lună până la 12 ceasuri”.
“Vânzătorii de deosebite lucruri de mâncare și orice
alte, vor sta afară din raionul grădinii”.
“Nimeni nu este slobod a călca pe iarbă sau pe oricare
altă plantație, precum nici a rupe ceva din grădină oricât de neînsemnat”.
“La preumblarea cu luntrele pe bașin se va păzi ca nimeni
să nu îmbarce sau debarce în alte locuri, decât la punturile hotărâte pentru
acest sfârșit”.
“Vânarea peștelui din bazin este proprită cu desăvârșire”.
 |
| La patinaj pe lacul Cișmigiu - 1937 |
Uite așa, Cișmigiul
a devenit un loc în care “primăvara, vara
și toamna, grădina geme, din zori de zi până noaptea târziu, de plimbători care
ascultă sunetele muzicii militare sau ale lăutarilor” și în care “iarna se adună boierimea bucureșteană pe lac
ca să învețe arta nobilă a patinajului“. Cișmigiul este și
astăzi unul dintre puținele locuri în
care se păstrează ceva din farmecul Bucureștiului de altă dată.
Sursa informațiilor și
a fotografiilor: “Din Bucureștii de altă dată” - George Potra - 1942 și colecția de cărți poștale a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor
Postări
