Morfinomanii Bucureştiului interbelic ( II )

Ne vom continua acum periplul, început în prima parte a articolului, prin lumea consumatorilor de stupefiante din Bucureștiul interbelic. De această dată vom arunca o privire în partea cea mai mizerabilă și mai decăzută a acestei lumi, în zona “spectacolului greu de suportat”. Îl vom “însoți” pe același reporter Ion Tik – mereu în căutarea zonelor întunecate ale societății în care trăia – și pe “amicul lui” Fritz – “o adevărată enciclopedie Larousee” a acestei lumi a decadenței.

FUMĂTOARELE DE OPIU

 “- Îți voi recomanda două “artiste de varieteu" - două fetișcane care mai păstrează încă ceva din frumusețea de odinioară. Sunt fete culte, spirituale, de viță nobilă, două  italience milaneze, cu care poți petrece o noapte cu totul plăcută, cu singura condiție să le oferi țigări, dar să le interzici să fumeze din țigările lor...

- Pentru ce ?

- Pentru că îndată ce fumează țigări din poșetele lor, aceasta se întâmplă întotdeauna într'un târziu, cad într'o toropeală, apoi într'un fel de beție neînțeleasă, pentru că ele consumă foarte puțin alcool. Sunt fumătoare de opiu, “sub forma inofensivă" a țigaretelor nemțești îmbibate cu opiu, în cantități din ce în ce mai mari... Uneori aceste opiomane isbutesc să strecoare asemenea țigări și tovarășilor de petrecere care, neștiutori, trec în brațele unui Morfeu cu mult mai drăgăstos, dar în același timp cu mult mai primejdios...
- Și opiul, ca și toate celelalte stupefiante otrăvește și distruge organismul. Dozele se măresc din ce în ce pentru că organismul se deprinde să absoarbă cantități din ce în ce mai mari, până ce, în cele din urmă, trupul și mintea sunt complet distruse... În străinătate sunt anume fumătorii, bineînțeles secrete, unde acești vicioși își satisfac patima...

Marta S. - o cocainomană din 1931

Am auzit că și în București sunt cluburi secrete unde se întrunesc, la adevărate orgii, consumatorii de stupefiante. N'aș putea să’ți dau detalii la această chestiune. Am auzit și eu că ar fi asemenea “case", un fel de cluburi clandestine cunoscute și frecventate de morfinomani și cocainomanii noștri. Se zice că o asemenea casă ar exista pe strada Batiștei, o alta pe Șoseaua Ștefan cel Mare, a treia la sfârșitul străzii Isvor și în sfârșit una în centrul Capitalei, în dosul unui cunoscut local de noapte... N'am văzut și n'am cunoscut încă nici un asemenea local în București... Totuși, dacă ții să afli cu orice preț, mă pun pe lucru și în câteva zile curiozitatea îți poate fi satisfăcută... Eu pot, în orice caz, pătrunde mai lesne ca oricare altul...”

Citește mai mult... »

Morfinomanii Bucureştiului interbelic ( I )

Societatea bucureșteană interbelică a fost o lume plină de contraste, de lumini și de umbre, de virtute și de viciu. Am încercat să vă prezint în articolele mele de până acum frânturi de povești și de imagini din toate aceste zone. Voi continua cu “instantanee” surprinse, de astă dată, într-o zonă cu adevărat a viciului și a decadenței. Însoțind pe reporterul Ion Tik al revistei “Ilustrațiunea Română” vom pătrunde într-o lume în care drogul era rege. Reporterul Ion Tik nu străbătea singur aceasta lume, ci o făcea însoțit de bunul său amic – pe nume Fritz (să fie un nume real?) – cunoscător al aceste “lumi înzorzonate care moțăie sub lumina becurilor orbitoare”:

Morfinomana și reporterul interbelic

Citește mai mult... »

Prințesa și “voievodul țiganilor” (II)

Citiți aici prima parte a poveștii de dragoste: ‹‹ CLICK AICI ››

În prima parte a articolului ați aflat începutul poveștii de dragoste dintre „voievodul de bronz” basarabean Vasile din Ustea și o frumoasă prințesă evadată din Rusia sovietică. O poveste tulburătoare, aproape neverosimilă dar... adevărată. O poveste a cărei continuare veți afla acum:

Citește mai mult... »

O mișcare antialcoolică în Brașovul interbelic

Răsfoind paginile revistei de cultură “Boabe de grâu”, publicată între anii 1930 și 1935 sub egida ”Direcției educației poporului”, mi-a atras atenția o notă care menționa că în prima duminică a lunii iunie 1931, la Brașov, a fost organizată "ZIUA TEMPERANȚEI" sau, altfel spus, o zi a luptei împotriva consumului de băuturi alcoolice. Scopul acestei manifestări populare a fost acela de a atrage atenția asupra pericolelor consumului de băuturi spirtoase. Citind articolul, am aflat că manifestarea a fost “pusă  la cale deopotrivă de români, sași și unguri”. Fiind vorba de un eveniment pus la cale de brașoveni, manifestarea a fost organizată așa cum se cuvine: evenimentul a inclus o adunare populară, o conferință, o excursie și o serbare. Toate puse în slujba aceluiași scop: acela de a convinge concetățenii asupra daunelor pe care le aduce flagelul consumului de alcool în societate. 

"Ziua temperanței" - Brașov - 1931

Iată cum descrie autorul articolului manifestarea brașovenilor: “Din bastioanele vechi și zidurile ascunse de clădirile noi sau crescute cu iarbă, ieșise o lume de altădată, dornică de alaiuri și de cântece, de bătaie de clopote și de fâlfâire de prapuri de breaslă. A pornit din Piața primăriei, cu turnul ei cu ceasornic înmuiat pe-o singură parte de soare și cu corturile precupețelor deschise. La întâia izbucnire a fanfarei, stoluri de porumbei albi și albaștri s’au desfăcut de pe streșini și din ocnițe și și-au luat cu zgomot de aripi, sborul în toate părțile. Apoi lumea duminicală s’a strâns pe margini și a fost ca niște maluri vii printre care curgeau în trei rânduri de unde puse la cale dinainte într’o ordine germanică, membrii asociațiilor de abstinenți din orașul și din satele Brașovului.”

Organizatorii "Zilei  temperanței" de la Brașov 
și inscripțiile antialcool scrise în cele trei limbi

Manifestarea a fost întregită de conferințele “foarte documentate” ținute atât în sala de teatru a "Astrei" cât și în Parc, acolo “unde cuvintele de îndemn în cele trei limbi ale Ardealului, au răsunat din balconul Prefecturii. (…) Toți au vorbit ca niște abstinenți și pentru îndreptățirea și biruința abținerii depline de la băuturile spirtoase“. Interesant, nu? Dacă cuvintele nu v-au convins, poate că o vor face imaginile cu mulțimile de oameni surprinse în timpul evenimentui sau pancardele antialcool scrise în română, germană și maghiară. Această manifestare interbelică mă face să cred că ceea ce numim azi societatea civilă a apărut cu mult mai devreme decât ne place nouă, celor din România de azi, să credem.

Citește mai mult... »

Ioana Stuparu - Obiceiuri de Paște

Fragment din vol. 1, ”Jurământul văduvei”, al romanului - trilogie OAMENI DE NISIP, autoare Ioana Stuparu:

Obiceiuri de Paște

O dată cu venirea Paştelor, s-a dat dezlegare la toate: la mâncat dulce, la cântat, la joc, la râs… Aveam voie să ne jucăm ca lumea. În Săptămâna Mare, când ne mai găsea râsul, ne lua mama la zor:
- Ce vă nechezaţi, fa, aşa? Ai? Nu e păcat să vă râdeţi, când Iisus Cristos e în patimă?

Drumul era plin de lume. Îi venise şi mamei rândul, să mai zăbovească la taină, cu cineva.
Pe linia-mare, ţiţeicile îşi intraseră în misiune. La noi pe mahala, cel care a instalat-o a fost Marcel. Tot timpul, unul dintre ai lui se află acolo. Pe de o parte, să încaseze plata pentru cei care se dau în ea: un ou roşu de căciulă, – iar pe de altă parte, să aibă grijă să nu se întâmple ceva.
Lumânarea ţiţeicii nici nu se opreşte bine, că începe din nou să se balanseze. Flăcăi şi fete, singuri sau perechi, se dau în ţiţeică. Se dau uneori şi oamenii căsătoriţi, pentru a-şi aduce aminte de vremea tinereţii, când câştigaseră vreo prinsoare.

Sande îi zise Oniţei:
- Ce zici, Oniţo, am coraj să mă dau peste cap, în ţiţeică?
- Cine, tu? Treaba ta!
- Da’ ce zici, sunt în stare?
- Ce mă importă pe mine?, - răspunse Oniţa, strâmbând din nas.
- Hai, vrei să-ncercăm amândoi?
- Ie-te, scârţ! Mă găsâ! De-aia stam eu în drum, acu’!
- Vezi, fa, că n-ai coraj?
- Cine, mă, eu?
- Da’ cine? Tu. Dacă-ai avea coraj, te-ai sui cu mine-n ţiţeică!
- Punem prinsoare, că am coraj? - zise plictisită, Oniţa.
- Aha. Punem.
- Pe ce punem prinsoare?
- Pe ce-oi vrea tu, – zise Sande.
- Pe cinci ouă-ncondeiate. Numai pe cinci ouă, că e zi de Paşti şi-o fi păcat…, dar nici să nu fie pe degeaba!…răspunse Oniţa.
- Hai, eşti gata?, întrebă Sande, dându-se mare.
- Aha. Sunt. Stai numai o ţârişoară!
Oniţa se dădu mai lângă gard şi îşi desfăcu acele de siguranţă, pe care la avea înfipte în bete. Îşi împreună poalele cămăşii, faţa cu spatele şi le prinse bine cu acul de siguranţă. Mai prinse cu încă un ac şi poalele de la fustă, ca să fie sigură că n-o să-i vină în cap, atunci când or fi în toiul datului.
Aşa făceau toate fetele care se dădeau în ţiţeică, fiindcă nici una nu purta chiloţi.
Ce mai pândeam că doar-doar li s-or desface acele la vreuna, ca să avem de cine râde.
Oniţa şi Sande s-au suit în ţiţeică. Talpă lângă talpă, una a Oniţei, una a lui Sande, apoi iarăşi una a Oniţei, alta a lui Sande. Pentru a avea fiecare câte un picior lângă lumânarea ţiţeicii.
Başalderu le-a făcut vânt de câteva ori, după care s-a dat la o parte.
Sande şi Oniţa s-au pus pe treabă, învânând fiecare, atunci când îi venea rândul. Lumânarea ţiţeicii se balansa cu viteză, ridicându-se din ce în ce mai sus. Chiuiturile celor doi, precum şi ale celor de jos, răsunau până dincolo de Gămănei. Mai aveau puţin şi depăşeau înălţimea lemnului care era pus de-a curmezişul, când lui Sande i-a zburat pălăria de pe cap.
Cei de jos au început să chiuie şi să strige, aşa cum strigau şi altora:
- A căzut pălăria, trebuie să cadă şi stăpânul!
Căderea pălăriei l-a derutat pe Sande. Fără să se gândească la consecinţe, a dus mâna să o prindă, dar şi-a retras-o la timp, apucându-se strâns de lumânare, astfel recăpătându-şi echilibrul.
Cei de jos, care habar n-aveau ce s-a petrecut cu Sande, strigau în continuare:
- A căzut pălăria, cade şi stăpânu’!
Sande zise încet, rugător:
- Nu mai învâna, Oniţă!
- S-o crezi tu!
- Dacă-ţi spui!…
Oniţa învână şi mai cu putere, zicând:
- Ce flăcău eşti tu, mă, de nu eşti în stare să te dai cu o fată-n ţiţeică?
- Oniţă, nu te prosti!… Îngenează, ca să mă dau jos! se rugă Sande de ea.
- Mă, Sande, tu vorbeşti serios?
- Dacă-ţi spui!… Fără glumă!… Mi-a luat văzu’ de tot!…
- De când întinsăşi mâna, după pălărie?
- Aha. S-a-nvârtit odată pământu’ cu mine şi nu mai pot să-mi reviu, neam!
- Bine, hai, treacă de la mine!… zise Oniţa, îngenând.
Başalderu se repezi la ţiţeică şi ţinu de ea, ca să coboare cei doi.
Sande, galben ca turta de ceară, se lăsă pe capul podului. Se adunară cu toţii pe lângă el, văzând că nu e lucru de glumă.
Când îşi mai reveni, îi zise Oniţei:
- Ai căştigat, fă! M-ai rămus!… Mă duc acasă, să iau cinci ouă, ca să-mi plătesc prinsoarea!
- Lasă, bă, Sande! Aia e altă socoteală!… Asta n-a mai fost prinsoare! Bine că nu căzuşi din ţiţeică, să mai fi dat de alte alea!…

*

M-am dat şi eu în ţiţeică, să văd dacă am curaj. Am avut curaj. Era bine. Parcă zburai!.. Învânam şi eu, după puterile mele. Din cauza celor mari, nu ne prea venea rândul. De cele mai multe ori, mă lăsam păgubaşă şi mă ducem să mă dau în scârcium, la noi în bătătură.
Aveam scârcium bun, – făcut de tata, pentru a ne da în el, în zilele de Paşte, după datină. În fiecare an, ni-l făcea în dudul din faţa cuniei. Dud cu coroana înaltă, curăţată special, pentru a putea trece pe sub el carul încărcat cu fân. Ramurile îi erau groase şi sănătoase. Oricine se putea da în scârcium, fără să-i fie teamă că se vor rupe ramurile.
Nimeni de pe mahala nu avea scârcium mai înalt ca al nostru. Când îmi luam viteză, mai aveam puţin şi ajungeam la cer!
Toate fetele de pe mahala, tovarăşele mele de joacă, veneau la noi să se dea în scârcium, fiindcă era cel mai înalt.


Citește aici un grupaj de poezii semnate: Ioana Stuparu

Copyright © 2021 Ioana Stuparu
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Citește mai mult... »

Mică şi mare publicitate în anul 1912

Prin anul 1912 nu existau încă site-uri de vânzări, nici pentru oferte de locuri de muncă și nici pentru anunțuri matrimoniale. Existau însă rubricile de "Mica publicitate" publicatele în gazete. Pentru că am ales azi să mă ”plimb” puţin şi prin presa de provincie, am selectat pentru voi câteva anunţuri drăguţe publicate prin anul 1912 la rubrica de "Mică publicitate" a ziarului "Românul" (cotidian care a apărut la Arad între anii 1911 şi 1938):

Sunt tânăr funcţionar

în etate de 30 ani, sănătos şi bine situat cu avere de preste 100000 cor. Doresc a face cunoştinţă, pentru o eventuală căsătorie cu o domnişoară de 18—26 ani, inteligentă, frumoasă şi care să fie totodată econoamă desăvârşită. Zestre de la 20.000 cor. în sus. Eventuale scrisori sau fotografii rog a se trimite ziarului „Românul".

Dinţi artificiali cu plătire în rate și garanță 10 ani

Tânăr inginer

caut o fată inteligentă, bine crescută, poate fi şi fără zestre, afară de limba română să posadă cel puţin încă una străină din patrie. Eu de 2 ani am o prăvălie de modă pentru domni şi dame cu un capital propriu de cor. 40.000 şi sunt în vârstă de 30 de ani. Reflectantele să se adresize direct mie. La caz scrisorile se înapoiază sub cea mai mare discreţie. Sima Micşa comerciant, Titel.

O fată de ţăran

cu avere de 25000 Coroane din care 6400 bani gata, doreşte a se mărita după un absolvent de teologie sau pedagogic. Adresa la „Românul" Arad

Contracepţia în 1912
("Auto vaginal spray")

Farmacie

bine aranjată în comună românească, cu staţiune balneară, cu circa 3500 locuitori, e de vândut. Informaţiuni dă proprietarul IOSEF WAGNER, Sângeorgiul-român (Oláh Szt. György)

Un tânăr comerciant

român doreşte să se căsătorească cu o domnişoară română care dispune de o zestre de 8—10 mii coroane. Reflectantele sunt rugate ca să-şi scrie numele adevărat, asigurîndu-se de o mai mare discreţie. Să se adreseze la administraţia ziarului „Românul" sub deviza „Viitor de aur".

Masini de cusut, geamantane
 și... revolvere

Caut...

o familie cinstită românească, care are un băiat la şcoli şi ar dori ca să înveţe mai uşor limba ungurească dacă s'ar învoi ca în schimb să îmi susţină copilul meu în vrîstă de 12 ani, iar eu pe al lor pe timpul cât ţine cursul pe anul 1912/1913. Doritori să se adreseze la administraţia ziarului.

Primesc...

copil de suflet un băieţel de 3—4 ani. Sânt preferaţi cei de preoţi sau învăţători şi rămaşi orfani. Doritorii să se adreseze la administraţia ziarului sub deviza „Suflet de mamă".

Un băiat...

orfan care pe cl. V. gimnazială a rămas fără nici un sprijin şi ar dori să absolve gimnaziul, caută un suflet nobil care l’ar ajutora, iar după ce ar ajunge la câştig se obligă a restitui toate spesele avute, pe lângă cea mai mare recunoştinţă. Binevoitorii să se adreseze la administraţie sub deviza: „Eminentul"

Econoamă

Caută un preot delà sate văduv fără copii. Oferte să primesc numai delà preotese, soţii de învăţător, de notar, văduve şi fără de copii, sau delà învăţătoare; ovodişte necăsătorite. Să cere ca să ştie şi să-i placă a conduce economia de casă. Altă economie nici nu port. Adresa la administraţia „Românul".

Reclamă la Nestle în anul 1912

Un tânăr român

absolvent al şcoalei de agricultură, caută loc la vre-un domeniu. Se pricepe la toate ramurile agricole precum şi la fabricarea unturilor, caşurilor şi brânzeturi. Doritorii să se adreseze la: Ştefan Calamici. Dombóvár „Vajtermelő közp." (Tolnám).

Baie de aburi pentru dame şi domni

în scalda „Opre" situată pe piaţa Tököly, Lunea şi Vinerea p.m. între orele 3—6 stă baia de aburi la dispoziţia on. (nota:onoratelor) dame. Pentru domni e deschisă baia de aburi zilnic delà 5 dimineaţa până la 1 oră d.a. Membri cluburilor şi a societăţilor, militari, şi poliţia solvesc 70 fileri, Baia de aburi e transformată şi din nou aranjată. Preţul redus la cumpărarea a 10 bilete e de 8 cor.

  

Cununie

Regina Bran din Someş-săplac şi Augustin Podoabă din Topa-deşartă îşi vor celebra cununia religioasă, în 23 maiu n.a.c., la 6 ore p.m., în biserica greco-catolică din Somef-săplac. Felicitări!

"Viagra" anului 1912

Caut...

un candidat sau practicant de notar în cancelaria comunei Pofeldea, cu aplicare stabilă. Aurelia Miilea, notar (Fófeld) u. p.Ilolcmány.

Mi-au sosit...

noutăţile de modă de vară pentru dame, domnişoare şi domni. Rog să-mi cercetaţi prăvălia mea, bino asortată cu cole trebuincioase. 1—22 Gheorghe lancovici, Foray-utcza.

Instalarea camerelor de baie în anul 1912

De închiriat...

3 odăi cuină, odaie de scaldă şi toate cele de lipsă în zidirea "Românului". 

Se caută o bonă

pe lângă 3 copii mai mari. Salar bun. Adresa la administraţia ziarului "Românul".

Caut un post...

la vre-un domn boier din România. Sunt în etate de 42 ani cu 2 copii. Nevasta mea e bună gospodină. Vorbesc şi scriu româneşte şi ungureşte. Adresa mea e: Antonie Gurban, Borosjenő (com. Arad.)

Citește mai mult... »

O mare tragediană - Agepsina Macri-Eftimiu

“Dacă pe regretatul nostru maestru Nottara nu ni-l puteam închipui pe scenă altfel decât cu haina de hermină pe umeri și coroana pe cap – pe d-na Agepsina Macri-Eftimiu, această maestră a tragediei antice, nu ne-o puteam de asemenea închipui altfel decât într’o ținută de o majestuoasă atitudine, eroică, spunând versul cu tragice accente contopite armonios cu gestul, mimica și cu întreg jocul, care dovedește perfecta stăpânire a meșteșugului actoricesc. Priviți-o în “Atrizii”… E Agepsina Macri-Eftimiu?... Nu!... E “Klytemnestra”, eroina piesei… Ochii într-o ațintire fermă, buzele și întreg profilul de clasică noblețe este întruchiparea reală a personajului anticei tragedii.” Ce își poate dori un actor mai mult decât o astfel de cronică precum cea semnată de F. O. Fosian și publicată în volumul “87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă”. 

Agepsina Macri-Eftimiu pe coperta 
revistei "Realitatea ilustrată" - 1931 (st.)

Agepsina Macri-Eftimiu în rolul "Voevodului nenoroc"

din piesa "Cocoșul Negru" de Victor Eftimiu (dr.)

Agepsina Macri, s-a născut în anul 1885 la Pitești, într-o familie bogată de origine grecească. După ce a terminat studiile gimnaziale la pensionul “Notre Dame de Sion”, Agepsina s-a stabilit pentru o perioadă la Paris unde a studiat literele la Universitatea Sorbona. La Paris, simțindu-se atrasă de magia scenei, a luat primele lecții de declamație cu “madame Thenard de la Comedia Franceză”. Tot la Paris a avut și primele apariții pe scenă la teatrele “Gymnase”, ”Femina” și la „Trocadero”.

Agepsina Macri-Eftimiu

A urmat o scurtă perioadă petrecută în țară (1910-1914?), perioadă în care a colaborat cu Pompiliu Eliade şi cu Barbu Ștefănescu-Delavrancea. În acești ani a debutat pe scena Teatrului Național din București în piesa "Corbii” de Henry Becque. Dintre piesele de teatru în care a jucat în acestă perioadă amintesc "Irinel” de Barbu Ștefănescu-Delavrancea (alături de Aristizza Romanescu, Iancu Brezeanu, Tony Bulandra), "Goana torțelor” de Paul Hervieu (în aceiași distribuție cu Aristizza Romanescu, Lucia Sturdza, Tony Bulandra și Aristide Demetriade) și marele ei succes din piesa “Cocoșul negru” de Victor Eftimiu (alături de Constantin Nottara). 

Agepsina Macri  alături
 de Iancu Brezeanu  în
 "Irinel"

Intrarea României în Primul Război Mondial a găsit-o pe actriță într-o călătorie în străinătate. În această oerioadă a jucat pe scena teatrului parizian "Odeon” și a avut parte de o critică elogioasă în presa franceză pentru rolul Iphigeniei din tragedia lui Racine. După terminarea războiului Agepsina Macri a revenit în tara și a devenit societară a Teatrului Național din București. Iată ce spunea actrița despre această revenire: “Pompiliu Eliade însă, pentru a mă readuce în țară, mă face deodată, printr’o decizie a comitetelor, societară... Iar Barbu Delavrancea scrie anume pentru mine rolul „Genunei” din „Luceafărul” și mi-l trimite, scris de mâna lui la Paris, împreună cu o scrisoare mișcătoare, prin care mă ruga să vin la București să-i joc rolul. Păstrez și azi, cu sfințenie, rolul și scrisoarea.” (“87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă” - F. O. Fosian).

Agepsina Macri a interpretat pe scena Teatrului Național zeci de roluri de succes dintre care amintesc doar pe cele din “Electra”, “Thebaida”, “Regina Cristina”, “Ruy-Blas”, “Nora”, “Dama cu camelii”, “Lady Macbeth” sau “Glafira”. În cariera sale de excepție, actrița a avut și două scurte apariții pe marele ecran, în peliculele: "Independenţa României" (1912) şi în "Maiorul Mura" (1927–1928). O altă mare actriță a vremii, Agatha Bârsescu o caracteriza astfel pe Agepsina Macri-Eftimiu în memoriile sale: “Cu fermecătoarea Agepsina Macri am avut în urmă plăcerea de a juca în Prometeu, valoroasa operă teatrală a d-lui Victor Eftimiu și păstrez o frumoasă amintire de pe urma acestor vremuri.” 

Notă din "Le Figaro" 14 aprilie 1917

Un articol apărut în 12 martie 1931 în revista “Ilustrațiunea Română” elogiază de asemenea talentul actriței: “Cine nu apreciază la noi pe cea mai de seamă interpretă a dramei clasice, pe Agepsina Macri-Eftimiu, cu prestanța ei maiestuoasă cu care își joacă rolurile? Desigur este o mare deosebire însă între tragedia pe care o joacă Agepsina Macri și drama modernă cu accente tragice pe care joacă Maria Filotti, această minunată cunoscătoare a zbuciumului sufletesc, sau dramele în care joacă Marioara Voiculescu. Dacă Agepsina Macri este o maiestuoasă Antigona cu accente de orgoliu nobil, dacă Maria Filotti este femeia usoară, cochetă, care-și purifică sufletul iubind cu adevărat și este respinsă de societatea ce nu-i înțelege drepturile la o existență cinstită, Marioara Voiculescu este femeia căzută în cursa suferinței de chiar dragostea ei de viață, de însăși împletirea împrejurărilor.”

Alături de Victor Eftimiu - în dreapta

Agepsina Macri-Eftimiu a fost una dintre cele mai talentate actrițe ale vremii. Sensibilă, expresivă, delicată, era adorată de iubitorii scenei. Dar nu numai de ei: dramaturgul Victor Eftimiu s-a îndrăgostit de ea şi a luat-o mai apoi de soție. O alinta “Gipsi”. Iată cum s-au cunoscut Agepsina Macri și Victor Eftimiu (conform notelor din volumul “Portrete și amintiri” publicat de Victor Eftimiu – Editura pentru literatură – 1965): “Pompiliu Eliade îmi propuse (notă: pentru rolul “Ileana Cosânzeana” din “Mărul de aur”) o nouă angajată a Teatrului Național, o domnișoară Agepsina Macri pe care n-o cunoșteam. Cum un prieten din teatru al Eleonorei Mihăilescu mă ruga insistent să dau rol blondei și frumoasei Eleonora și cum n-o cunoșteam nici pe ea, l-am dat Eleonorei.” 

Agepsina Macri în anul 1931

Agepsina Macri nu a primit rolul din piesa lui Victor Eftimiu, dar avea să primească mai târziu cel mai important rol din viața acestuia. Au locuit mult timp într-un bloc de lângă parcul Cișmigiu. C. D Zeletin – în articolul “Amintirea lui Victor Eftimiu” publicat în revista “Acolada” - numărul iulie–august 2010 - își amintea: “Căsătorindu-se cu admirabila actriță Agepsina Macri, ființă fermecătoare, fiica bogătașului Panait Macri, care şi-a adorat ginerele, a făcut ceea ce se numea o partidă, suficientă pentru a alimenta butade ori epigrame excesive, cum este aceea a lui Virgiliu Slăvescu (pare-mi-se inedită): După cum cred a se ști,/ El e un... şi ea e o...;/ Agepsina e Macri,/ Eftimiu e macro...”.

Bustul Agepsinei Macri-Eftimiu
 sculptat în marmură de Milița Pătrașcu

Agepsina Macri-Eftimiu a fost de asemenea o membră marcantă a Marii Loji Masonice Feminine din România, alături de alte femei influente ale timpului precum Elena Roza Prager, Bucura Dumbravă sau Smaranda Maltopol. Miliţa Pătraşcu i-a dedicate actriței trei statui cu alură monumentală din marmură: reprezentarea actriței în rolul “Sapho” din piesa lui Alphonse Daudet (pusă în scenă la Teatrul Naţional din București în anul 1930), o alta în rolul “Antigonei” de Sofocle precum şi un bust în 1934. 

Agepsina Macri-Eftimiu a murit la București în anul 1961. Pe placa de pe mormântul Agepsinei Macri din Cimitirul Bellu, loc în care a fost înmormântat mai târziu și Victor Eftimiu, scrie:

Agepsina Macri-Eftimiu
 în rolul Marei Udrea  din
 piesa "Stele călătoare" - 1936

De când te-ai dus, m-a năpădit pustiul…

N-aș fi crezut atâta gol să fie!

E vană orișice filozofie

Când zorile și-au stins trandafiriul.

Mi-ai fost unicul gând și avuție…

De când mi te-a înfășurat sicriul

Zadarnic mai încerc să fac pe viul,

Mi-e mult mai greu pământul decât ție!

Ne-a despărţit ursita nemiloasă…

A fulgerat spăimântătoarea coasă

Tăindu-ne-mpletitele destine.

Și lacrimilor n-a secat suvoiul!

Eu sunt în lumea celor vii strigoiul

Iar cel adevărat sunt lângă tine…

(Victor Eftimiu)

Citește mai mult... »

Cronica unei săptămâni sportive a anului 1928

Epoca interbelică a fost și perioada în care sportul a început, încetul cu încetul, să își ocupe locul meritat în societea românească. Cultura fizică reprezenta și ea un element de modernizare a societăţii româneşti. Dezvoltarea activității sportive, apariția cluburilor și a organizațiilor sportive, construcția de stadioane, terenuri și săli de sport, organizarea de competitți sportive, au dus la apariția unei categorii noi de public: consumatorii de cultură fizică, spectatorii de sport. Dintre sporturi, cele mai populare erau în perioada interbelica boxul, hipismul, concursurile aeronautice, atletismul și începând din deceniul  al treilea, fotbalul. Să vedem cum arăta cronica publicată în presă a unei săptămâni sportive a anului 1928 în săptămânalul “Realitatea ilustrată”:

BOX

“După numărul spectatorilor, boxul merită prima citațiune. Au avut loc 2 reuniuni pugilistice. Prima organizată, în grădina Coloseum, a opus, în match-ul  vedetă, pe Agarici lui Spakow. Acesta dispune de adversarul său prin knock-out în prima repriză. Învingătorul nu s'a prezentat în cele mai perfecte condițiuni de formă. 

La Arenele Romane, Spakow reapare din nou pe ring la interval de numai cinci zile. Lancia, campion al României îi dă replica. Cu mâna dreaptă luxată “Moți" (notă: Moți Spakow a fost în perioada interbelica superstarul sportului cu mânuși din România) se străduește a lupta cât mai energic. Lancia nu este însă adversarul căruia i se poate opune prin luptă exclusiv defensivă. Spakow îi cedează la puncte. În aceiași seară, negrul Soya tranșează instantaneu cu germanul Stein, trimițându-l la pământ după două minute.”

Match-ul de box Lancia - Spakow

FOTBAL

“Pe arena din Bulevardul Elisabeta se găzduiește “Banatul" din Timișoara. Matchul de fotbal disputat sâmbătă contra Macabi (București), revine oaspeților cu 7-0; scor sever și oglinda fidela a întâlnirei la care învinsul nu a prezentat formația completă. A doua zi Banatul înfruntă pe Juventus. După primul punct înscris de bucureșteni în minutul șase, situația rămâne neschimbată până la fine. S'a desfășurat o partidă superioară, brodată pe deosebite cunoștințe technice și tactice. Un rezultat care corespunde fazelor jocului.

În campionatul categoriei I-a de promoție se înregistrează două draw-uri: Pr. Mihai-Val Vârtej (3-3) și Colțea-Belvedere (2-2). La Timișoara, Rapid reușește a termina la egalitate cu Chinezul (4-4), iar T. M.T. E. joacă nedecis cu U. d. Reșița  1-1. La Craiova,  Unirea Tricolor (București) cedează lui Rovine Grivița cu 5-3 (2-2). La Oradea se înregistrează două succese ale Stăruinței și C. A. O. Jiul obține o victorie la Lupeni contra Voinței din Arad (7-0) iar la Sibiu N.S.E. răspunde Muncitorilor cu 7-2 (2-0).”

O fază din meciul internațional
de footbal Beogradsky -  Juventus

ÎNOT

“Reuniunea  nautică a “Aero-Clubului de Albastru" are loc la “Tir". Cu acest prilej se stabilesc două recorduri naționale: Petruț Traian înoata 100 m. în 1 min. 14 1/5 iar pe 4X100 ștafeta echipa Bale-Dragu-Petrut-Florescu obțin 5 min. 19 sec. 3/5.”

Concurs de natație la bazinul societății TIR

CICLISM ȘI MOTOCICLISM

“Pe pista de la Floreasca se organizează diferite curse de ciclism și motociclism. La ciclism notam pe Nicolae Ion si Giordanni. Boncilescu, Panek, Zara, Peschel sunt cei mai buni dintre alergătorii pe motoare.”

ATLETISM

“Pe stadionul din Dealul Spirei se doboară  alte două recorduri naționale. Virgil Ioan (Stadionul Român) aleargă 300 m. în 37 sec. 1/5 iar Popov W. se clasează  primul pe 1000 m. cu 2 min. 43 secunde 3/5.”

Salt cu prăjina în cadrul unui concurs
 de atletism organizat pe stadionul O.N.E.F.

TENIS

“La sfârșitul săptămânii a avut loc la Oradea pe terenul sportiv “Rhehey” un match internațional de tennis la care au participat reprezentanți ai sportului cehoslovac, românesc și unguresc. Dl. căpitan H.K. – harnicul nostru corespondent fotografic din Oradea a luat o serie de instantanee la acest match pe care le reproducem.”

Match de tennis la Oradea

RUGBY

“Se inaugurează campionatul oficial de rugby, la București. În prima categorie se obțin rezultatele: Tenis Club – Stadiu Român 9-7; Sp. Studențesc – R.C.B. 24-13; P.T.T. – Av. Sportiv - forfait.”

Sursa: revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 15 septembrie 1928 – citită în Biblioteca Digitală a Bucureștilor

Citește mai mult... »