Marile sărbători ale anului au fost
considerate întotdeauna cele mai potrivite prilejuri pentru a face farmece.
Sărbătoarea de Paște, simbol al renașterii și al reînvierii nu putea să
reprezinte o excepție. Am găsit descrierea câtorva dintre aceste vechi ritualuri și obiceiuri într-un număr special de Paști al revistei “Ilustrațiunea română” – numărul din 27 aprilie 1932:
“În
ajunul sărbătorilor, fiecare fată își pregătește o cămașă nouă după ultima
modă, care după dorința și râvna ei… “va fi cea mai frumoasă din sat”. Cămașa trebuie lucrată nu numai cu
mare îngrijire dar și cu multă curățenie, căci nu are voie s’o spele trei săptămâni și în tot acest interval
trebuie să rămâie “tot ca nouă”. Fata care și-a cusut o astfel de cămașă ia în seara de
ajun o cofă și trei fire de busuioc și merge să scoată apă din râul care curge
prin apropiere. Se întoarce apoi acasă, recitând pe drum versurile unui farmec
care îi va asigura succesul la joc. În pragul ușii, ea bea de trei ori apă din cofă și
încheie farmecul astfel:
Cum nu poate
popa face aghiasmă
Făr’de busuioc,
Așa să nu poată începe feciorii
Făr’de mine
nici un joc!
A
doua zi de dimineață, adică în ziua de Paști, pe când cântă cocoșii a treia
oară, fata pornește în faptul zilei la râu pentru a-și lua “apă de dragoste și frumusețe”. Pe drum ea rostește cuvintele
farmecului, care se termină astfel:
Cum e mai ales
grâul de sămânță din toate buruienile,
Așa să fiu eu mai
aleasă și mai frumoasă dintre toate fetele!
Cum e mai ales
păunul decât toate păsările,
Așa să fiu eu mai
aleasă și mai frumoasă dintre toate fetele!
După ce se închină spre Răsărit, ea ia
cu mâna dreaptă apă și-o aruncă peste cap. Apoi își umple cofa din nou și se
întoarce repede acasă, să n’o vadă nimeni. Ajungând acasă ia o strachină mare, nouă, toarnă
apă într’ânsa, ia apoi cele trei fire de busuioc
cu care a fost seara la râu și le pune împreună cu un ou roșu și cu câțiva bănuți
de aur sau argint în apa din strachină. Cu această apă fata se spală apoi pe
obraz, învârtind în același timp oul pe umerii obrajilor.
Adunând apă de dragoste și frumusețe |
Farmecul acesta va
trebui să înfăptuiască următoarele minuni: să fie sănătoasă și roșie la obraz ca
oul, plăcută, iubită și atrăgătoare ca busuiocul, curată ca aurul sau argintul,
să aibă bani mulți în timpul anului, să fie jucată la horă și – bineînțeles –
să se mărite cât mai curând. După ce s’a spălat și închinat, se pregătește să se
înțolească în cel mai frumos costum al ei. Înainte de a pune cămașa cea nouă ea
trece prin ea un cărbune aprins, întovărășind gestul cu o formulă, și ea făcătoare
de minuni:
Precum este cărbunele acesta aprins și viu,
Tot așa să fiu și
eu sprintenă,
Și precum pică
cărbunele de iute și nu se oprește în haină,
Tot așa să fiu și
eu văzută și luată în seamă de toți!
În loc de cărbune se poate trece prin
cămașă și lumânarea aprinsă în noaptea Învierii. Fata care îndeplinește cu
strictețe toate punctele farmecului intră plină de voie bună și speranță în
sărbători. Dar cu toate acestea încă nu s’a terminat îndeplinirea farmecelor de Paști.
Înroșind ouăle de Paști |
Fata când se scoală de la masa
Învierii, se închină și recită încă vreo câteva strofe care trebuie să o facă “regina horei”;
pe acestea le sfârșește când
pășește pragul casei, pornind spre adunarea fetelor și a flăcăilor.
Fiecare fată mare are obiceiul în
fiecare sărbătoare, dar mai ales de Paști, ca după ce și-a scos hainele de joc,
din locul unde au fost păstrate, să le atârne pe ușă înainte de a le îmbrăca.
După cum ușa trebuie să fie atinsă de oricine vrea să intre în casă, tot așa și
fata să fie văzută și cântată de feciori, neputând s’o treacă nimeni cu vederea (...).
Multe fete își fac în ziua de Paști “de dragoste”
prin flori, legături de flori
numite de dragoste, culese de pe patru dealuri sau patru câmpuri, pentru ca tot
astfel să vie la ele flăcăii din cele patru zări.
Afară de aceste farmece, fetele de la
țară își mai fac „de parte” sau „de ursită” pentru a-și cunoaște sau a-și
hotărî viitorul, cu ajutorul fermecătoarelor sau a vrăjitoarelor. Drumul spre
căsătorie și-l deschid cu tort tors de o fetiță de șapte ani.
Pe lângă cele înșirate până aici, o
seamă de fete mai obișnuiesc ca în ziua de Paști, la biserică, să-și puie un ou
roșu în sân ca să fie totdeauna roșii în obraji. Peste zi ele lipesc găoace de
ouă roșii la ușile caselor lor ca să vie mai degrabă pețitorii.
La joc în zilele de Paști |
Există și alte
farmece, legate de binele casei: iarba verde se împrăștie pe pragul ușii pentru ca toți ai
casei să calce pe ea și să devie sănătoși, plăcuți și frumoși ca iarba.
Plugarii și meșteșugarii își pun unealta lor principală sub pragul ușii, unde o
lasă să stea trei zile, călcând pe ea, pentru a avea mai apoi spor la lucru. Prin
unele părți se pune după ușă un răsad proaspăt de iarbă, lăsându-l acolo să se
uște trei zile; apoi se afumă cu el bolnavii de junghiuri
pentru ai însănătoși.
Altă datină curioasă e aceea ca "toți
oamenii dintr-o casă să puie în noaptea Învierii câte un pahar cu apă și pe
pahar o bucățică de pâine. Când se întorc de la biserică fiecare cercetează
paharul său. Dacă a secat apa înseamnă că va muri mai înainte de un an, iar
dacă apa n’a scăzut ei cred că vor trăi încă mult
timp.”
Sursa: articolul “Obiceiuri și farmece de Paști” – numărul special de Paști din 27 aprilie 1932 al revistei “Ilustrațiunea română” – citit din
colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor