“Sezonul oficial” al concediilor petrecute la mare se apropie de sfârșit.
Astăzi, la fel ca și acum vreo opt decenii, “pe străzile orașelor, femeile
își etalează aspectul de negrese, organizând concursuri tacite de bronzare”.
Litoralul nu e însă pustiu astăzi, așa cum nu era nici în anul 1939. Un
fotoreportaj publicat în numărul din 5 septembrie 1939 al săptămânalului
“Realitatea Ilustrată” a păstrat pentru noi imagini surprinse pe litoralul
Mării Negre “în ultimul extrasezon” din perioada interbelică. Războiul Mondial izbucnise
deja prin alte părți ale Europei cu câteva zile în urmă…
Povești, locuri, întâmplări pline de farmec din România de ieri
Caută pe blog:
Postări populare
-
“Din vrerea nestrămutată a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de part...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Obiceiul tăiatului moțului și al ruperii turt ei este un ritual adânc înrădăcinat în tradiția poporului nostru. Practică precreștină, ca...
-
Un furnicar de negustori mărunți își ofereau mărfurile înghesuite în coșurile purtate pe umeri pe străzile târgurilor românești de la înc...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Una dintre marile tragedii ale României interbelice a fost fără îndoială incendiul bisericii din Costești (Argeș) din anul 1930 . Au mu...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi " credem în semne ” care ne influențează viața ...
-
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești...
-
Ștrandul Kiselef f – cel care a primit mai târziu numele de “ Ștrandul tineretului ” - a fost cel mai mare bazin public și de asemenea...
Pagini:
Contact:
Recomandări:
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi " credem în semne ” care ne influențează viața ...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ ne este dat ” de spiritele cele rele. Românii credeau de ase...
-
Usturoiul - sau aiul după cum mai este numit prin Banat și Transilvania – este una dintre plantele cele mai des folosite de români pent...
-
“Din vrerea nestrămutată a lui Dumnezeu și prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul țărei înspre miază-zi, de part...
O nuntă de vis
Unul dintre cele mai importante evenimente mondene de la mijlocul
secolului al XIX-lea a fost fără
îndoială nunta domnitorului Gheorghe Bibescu cu Maria Văcărescu –
Marițica după cum era alintată - nepoata boierului-poet Ienăchiță Văcărescu, o domniță renumită
pentru frumusețea sa în toată Țara Românească.
Pledoarie pentru școala în aer liber
Școala, pe la începuturile ei, “dacă
nu se făcea cu dascăli greci sau franțuzi, fugiți din țara lor din pricina
multiplelor revoluții la boerii cei mari, se ținea în aer liber, în grădinile
câtorva biserici, ai căror preoți sau dascăli se ocupau cu meseria belferească.
În jurul vreunui copac stufos din curtea bisericii, se așeza profesorul pe o
pernă brodată în colțuri, cu linia lui lungă de trestie de mare la îndemână și
da din știința lui puțină micilor lui elevi.”
Bineînțeles că, în acele vremuri, ideea de "școală în aer liber" nu reprezenta un concept ci era o necesitate. Cu toate acestea, mulți ani mai târziu, în vremuri în care pandemia bântuie prin întreaga lume, soluția adoptată de înaintașii noștri ar putea fi o alternativă, atunci când condițiile meteo o permit.
Lăsați copiii să meargă la școală!
România de ieri: o țară a abandonul școlar
Un articol din perioada interbelică considera abandonul
școlar ca fiind o problemă majoră a societății românești din acele timpuri. Din
păcate, părăsirea timpurie a sistemului de învățământ este și astăzi – după
mai mult de 80 de ani de la apariția articolului “Lăsați copiii să vie la școală”
publicat în 15 septembrie 1937 de revista “Realitatea Ilustrată” - o
tară la fel de importantă a societății românești.
Prima zi de școală (ieri și azi)
Începe școala. Pitici însoțiți de mămici și de tătici,
emoționați cu toții se pregătesc să se rupă de copilăria fără de griji și să pătrundă
în noua lor viață. Grupuri de școlari și de liceeni zgomotoși au cucerit
trotuarele, ascunși în spatele buchetelor parfumate de flori. Toți zâmbesc, vorbesc de-a
valma, povestesc.
Astăzi este cea mai frumoasă zi de școală. De mâine încep grijile – și puțini vor mai fi cei care vor zice că iubesc școala. Așa e azi. Ce era la
fel și ce era diferit în anii interbelici puteți să aflați citind colajul de “decupaje
de articole” pe care l-am pregătit
pentru azi: 3 ani (1931, 1932 și 1935), trei reporteri, trei “prime zile de școală”:
Rețete de altădată - un meniu à la străbunica
Voi adăuga câteva rețete la mica mea carte de bucate care se adună pe blog, rețete culese din carnețelul străbunicii (mai precis din reviste și gazete publicate pe la începutul secolului trecut). Rețetele culese până acum le găsiți cu un click pe unul dintre titlurile următoare: Rețetele străbunicii, Rețete (care distrug orice diete), Aromele Crăciunului de altădată, Rețete vegetariene a la Furnica, Rețete și deserturi ușoare de prin 1907, Rețete și rochii cochete. Pentru că trebuie să trecem într-o “ligă superioară”, voi alcătui azi pentru voi un meniu de primăvară din anul 1913. Sună cam așa:
Ce ziceți? Vă încumetați? Să știți că numele bucatelor sună mult mai pretențios decât sunt de fapt. Același meniu, în dulcea noastră limbă, sună cam așa:
Am un singur regret: publicațiile din vremea
străbunicii publicau rețete dar nu și fotografii ale preparatelor. Sunt nevoit
așadar să înserez în articol fotografii din “zilele noastre”. Reclamele din articol sunt însă din anul 1913. Dar să nu pierdem vremea:
Nudism şi naturism în anii '30
Modificarea
moralei societății românești de la începutul secolului al XX-lea a fost una
spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să
se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze
în public erau considerate ca fiind niște extravaganțe indecente, în anii
’30 societatea românească – în special prin generațiile tinere - adoptase deja
tipare noi de comportament, mult mai liberale și mai lipsite de prejudecăți.
În
acei ani dezbaterile privind “problema sexualității” erau din ce în ce mai
prezente în spațiul public. Ca urmare, articolele care aveau ca temă nudismul sau naturismul
erau considerate ca fiind total inofensive. Ce m-a surprins în acest articol?
Descrierea unei experiențe pariziene precum și ale unor precepte pe care le
consideram proprii mișcării hippie de mai târziu. O să le regăsiți și - cu siguranță - o să vă surprindă și pe voi:
“S'a
discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou și totul e
perimat. S'au format grupuri pro și contra nudismului și ca și orice
manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii și pe alții. Foarte
puțini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie
aprofundată.
În
Germania a fost luată în serios și am văzut realizări admirabile în această
direcție. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea
unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În
Franța am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în
împrejurimile Nissei și acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea
Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reușit să facă ceva foarte
frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic
omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belșug în ziua aceasta. Se dansează
sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se
ridică un imn Soarelui, darnic și cald, care bronzează trupurile și
întărește organismul; care înveselește și luminează fețele cele mai întunecate."
Abonați-vă la:
Postări
(
Atom
)
Urmărește pe Facebook:
Urmărește pe Twitter:
Cele mai citite articole:
-
Alexandru Ioan Cuza (n. 20 martie 1820 – d. 15 mai 1873) a fost primul domnitor al Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești...
-
Poate că vă amuză credința românilor în farmece, descântece și blesteme . Ea era prezentă însă în conștiința populară la începutul secolulu...
-
Între creaturile supranaturale imaginate de poporul român, Cățelul pământului ocupă un loc aparte. De ce aparte? Pentru că, spre deosebire...
-
Cocoșii - ceasornicelele de altădată În vechime, atunci când mijloacele de măsurare a timpului nu erau la îndemâna tuturor oamenil...
-
Noi românii suntem prin firea noastră un popor superstițios. Foarte mulți dintre noi " credem în semne ” care ne influențează viața ...
-
În trecut, în conștiința poporului era adânc înrădăcinată credința că răul “ ne este dat ” de spiritele cele rele. Românii credeau de ase...
-
Usturoiul - sau aiul după cum mai este numit prin Banat și Transilvania – este una dintre plantele cele mai des folosite de români pent...
-
Castelul „Iulia Hasdeu” din Câmpina este locul din România care ascunde una dintre cele mai tulburătoare povești de dragoste părintească. ...
-
Una dintre marile vedete ale teatrului românesc din perioada interbelică a fost - fără îndoială - actrița Nora Piacentini (n. 1905 – d....
-
Motto: colo-n deal la mandravela a pierdut-o jean pe stela toți s-au dus cum-necum pe jos sau călare cu ulcică-ntre picioare hai noroc și u...