Toamna la mare (sau "Litoralul pentru toți" în varianta interbelică)

“Sezonul oficial” al concediilor petrecute la mare se apropie de sfârșit. Astăzi, la fel ca și acum vreo opt decenii, “pe străzile orașelor, femeile își etalează aspectul de negrese, organizând concursuri tacite de bronzare”. Litoralul nu e însă pustiu astăzi, așa cum nu era nici în anul 1939. Un fotoreportaj publicat în numărul din 5 septembrie 1939 al săptămânalului “Realitatea Ilustrată” a păstrat pentru noi imagini surprinse pe litoralul Mării Negre “în ultimul extrasezon” din perioada interbelică. Războiul Mondial izbucnise deja prin alte părți ale Europei cu câteva zile în urmă…

Citește mai mult... »

O nuntă de vis

Unul dintre cele mai importante evenimente mondene de la mijlocul secolului al XIX-lea a fost fără îndoială nunta domnitorului Gheorghe Bibescu cu Maria Văcărescu – Marițica după cum era alintată - nepoata boierului-poet Ienăchiță Văcărescu, o domniță renumită pentru frumusețea sa în toată Țara Românească. 

 

Maria (Marițica) Văcărescu și Gheorghe Bibescu

 

Citește mai mult... »

Pledoarie pentru școala în aer liber

Școala, pe la începuturile ei, “dacă nu se făcea cu dascăli greci sau franțuzi, fugiți din țara lor din pricina multiplelor revoluții la boerii cei mari, se ținea în aer liber, în grădinile câtorva biserici, ai căror preoți sau dascăli se ocupau cu meseria belferească. În jurul vreunui copac stufos din curtea bisericii, se așeza profesorul pe o pernă brodată în colțuri, cu linia lui lungă de trestie de mare la îndemână și da din știința lui puțină micilor lui elevi.” 

 

Bineînțeles că, în acele vremuri, ideea de "școală în aer liber" nu reprezenta un concept ci era o necesitate. Cu toate acestea, mulți ani mai târziu, în vremuri în care pandemia bântuie prin întreaga lume, soluția adoptată de înaintașii noștri ar putea fi o alternativă, atunci când condițiile meteo o permit.

Citește mai mult... »

Lăsați copiii să meargă la școală!

România de ieri: o țară a abandonul școlar

 

Un articol din perioada interbelică considera abandonul școlar ca fiind o problemă majoră a societății românești din acele timpuri. Din păcate, părăsirea timpurie a sistemului de învățământ este și astăzi – după mai mult de 80 de ani de la apariția articolului “Lăsați copiii să vie la școală” publicat în 15 septembrie 1937 de revista “Realitatea Ilustrată” - o tară la fel de importantă a societății românești. 

 

Citește mai mult... »

Prima zi de școală (ieri și azi)

Începe școala. Pitici însoțiți de mămici și de tătici, emoționați cu toții se pregătesc să se rupă de copilăria fără de griji și să pătrundă în noua lor viață. Grupuri de școlari și de liceeni zgomotoși au cucerit trotuarele,  ascunși în spatele buchetelor parfumate de flori. Toți zâmbesc, vorbesc de-a valma, povestesc. 

 

Astăzi este cea mai frumoasă zi de școală. De mâine încep grijile – și puțini vor mai fi cei care vor zice că iubesc școala. Așa e azi. Ce era la fel și ce era diferit în anii interbelici puteți să aflați citind colajul de “decupaje de articole” pe care l-am pregătit pentru azi: 3 ani (1931, 1932 și 1935), trei reporteri, trei “prime zile de școală”:

Citește mai mult... »

Rețete de altădată - un meniu à la străbunica

Voi adăuga câteva rețete la mica mea carte de bucate care se adună pe blog, rețete culese din carnețelul străbunicii (mai precis din reviste și gazete publicate pe la începutul secolului trecut). Rețetele culese până acum le găsiți cu un click pe unul dintre titlurile următoare: Rețetele străbunicii, Rețete (care distrug orice diete), Aromele Crăciunului de altădată, Rețete vegetariene a la Furnica, Rețete și deserturi ușoare de prin 1907, Rețete și rochii cochete. Pentru că trebuie să trecem într-o “ligă superioară”, voi alcătui azi pentru voi un meniu de primăvară din anul 1913. Sună cam așa:

 

 

Ce ziceți? Vă încumetați? Să știți că numele bucatelor sună mult mai pretențios decât sunt de fapt. Același meniu, în dulcea noastră limbă, sună cam așa:

 

Am un singur regret: publicațiile din vremea străbunicii publicau rețete dar nu și fotografii ale preparatelor. Sunt nevoit așadar să înserez în articol fotografii din “zilele noastre”. Reclamele din articol sunt însă din anul 1913. Dar să nu pierdem vremea:

Citește mai mult... »

Nudism şi naturism în anii '30

Modificarea moralei societății românești de la începutul secolului al XX-lea a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public erau considerate ca fiind niște extravaganțe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generațiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale și mai lipsite de prejudecăți.

 

 

În acei ani dezbaterile privind “problema sexualității” erau din ce în ce mai prezente în spațiul public. Ca urmare, articolele care aveau ca temă nudismul sau naturismul erau considerate ca fiind total inofensive. Ce m-a surprins în acest articol? Descrierea unei experiențe pariziene precum și ale unor precepte pe care le consideram proprii mișcării hippie de mai târziu. O să le regăsiți și - cu siguranță - o să vă surprindă și pe voi:

 

 

“S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou și totul e perimat. S'au format grupuri pro și contra nudismului și ca și orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii și pe alții. Foarte puțini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.

În Germania a fost luată în serios și am văzut realizări admirabile în această direcție. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În Franța am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei și acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reușit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belșug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic și cald, care bronzează trupurile și întărește organismul; care înveselește și luminează fețele cele mai întunecate."

 

 

Citește mai mult... »