1 octombrie 2026

Publicat de De ieri De azi with 0 comment

1935: România a învins Polonia la fotbal cu 4–1

3 Noembrie 1935. Terenul O. N. E. F.

Într-o după-amiază de toamnă târzie a anului 1935, în prezența a două zeci de mii de oameni, echipa de fotbal a României, repurta cea de a doua victorie din carieră asupra Poloniei.

„O victorie pe care prestigiul foot-ballului nostru o cerea, cu imperativul cu care muribundul cere oxigen. O victorie frumoasă, obţinută în condițiuni contra cărora nici o obiecţie rațională nu se va putea ridica. Dar — totuşi — o victorie care nu ne mulțumește, integral...

Fotografie de arhivă din 3 noiembrie 1935 de pe terenul ONEF, surprinzând echipa națională a Poloniei pășind pe teren și un moment de atac cu Iuliu Dobay pregătindu-se să lovească mingea cu capul în meciul România - Polonia 4-1.
"Polonezii păşesc surâzători pe teren.
Nu ştiu ce-i aşteaptă!" (stânga)
"Dobay se pregăteşte să lovească cu capul." (dreapta)

Echipa României — formată în majoritate din jucători bucureşteni — şi-a făcut datoria. A fost trimisă pe teren pentru a învinge. Şi a învins. Mai uşor decât se aştepta. Mai categoric. Dar fără acele clipe de pericol care purifică o victorie, fără acea superioritate care o eternizează.”

Continuarea
    email this
Publicat de De ieri De azi with 10 comments

“Agapia cea tăinuită de lume”

Vă invit să îl însoțim pe reporterul Ion Tic al revistei “Ilustrațiunea Română” într-o vizită pe care a făcut-o în primăvara anului 1938 la:
 
patru imagini de arhivă cu măicuțe și cu curtea interioară a mănăstirii agapia în anul 1938
“...frumoasa Mânăstire Agapia cea tăinuită de lume, păstrătoare a unui important tezaur de artă bisericească și a unei străvechi tradiții monahale de înaltă și pilduitoare spiritualitate.” 
Continuarea
    email this
Publicat de De ieri De azi with 6 comments

Umor de colecție: Mofturi și anecdote de altădată

Într-o epocă în care eleganța vestimentară, politețea riguroasă și conversațiile alese la o ceașcă de cafea sau într-un birt bucureștean defineau ritmul cotidian, românii știau să râdă cu poftă. Umorul de altădată avea o finețe aparte, o ironie caldă și o efervescență care nu și-au pierdut deloc farmecul.

Ilustrație de epocă stil secolul XIX cu o scenă umoristică la birt și textul Mofturi și anecdote de altădată

Vă propun să ne întoarcem în timp și să ne amuzăm citind câteva anecdote drăguțe culese din „Vatra: Foaie ilustrată pentru familie” – celebra revistă publicată „sub direcțiunea lui Ioan Slavici, I.L. Caragiale și George Coșbuc” la sfârșitul secolului al XIX-lea (mai exact, din numerele publicate în anii 1894–1895):



Proprietate

 
O damă tânără prânzește cu logodnicul său într'un birt. Un domn, care ședea la masa de alături o observă, se scoală în picioare și se adresează cătră dânsa cu aceste cuvinte amabile:
- Scuzați-mă, D-șoară, că îndrăsnesc…, cum puteți după supa fierbinte să beți bere rece! Eu nu pot să sufăr aceasta… în interesul frumoșilor d-tale dinți asupra cărora, după cum bine știți, am dreptul de proprietate până la completa achitare.
  

Îndatoritor…


D-șoara :
- Pentru D-zeu, doctore, scoate-mi dintele acesta, nu mai pot suferi de durere.
Doctorul de dinți:
- O! D-șoară, dacă îmi dai o sărutare, numai o sărutare, îți scot toți dinții...

Mireasa grabita
Mireasa bătrână (în cupeu spre ofițerul stării civile):
- Iancule dragă, spune vizitiului să meargă mai repede!
Mirele: - De ce... avem vreme destulă!
Mireasa: - De... dar te văd așa de gânditor!...

O mângâiere


O văduvă, care plângea amar la mormântul bărbatului să mort de curând, în cele din urmă își șterse lacrimile și zise:
- O mângâiere am totuși, căci acum știu cel puțin unde își petrece noaptea…

Discreție


Cu toate că e însurat cu o femeie frumoasă, d-nul Zeta are o intrigă cu o actriță. Alaltăieri, însărcinează pe jupâneasa din casă să ducă un bilețel dulce adoratei lui.
- Și mai cu seamă Safto, nici o vorbă... - îi zice el.
- Ah!, domnule, poți să fii liniștit. În lucruri d'alde astea sunt mută ca mormântul. Întreabă pe cucoană...

Răspuns nimerit

 
Un muncitor care în îmbulzeala ce era pe trotuar calcă pe un domnișor elegant pe cismele de lac, primi din partea acestuia titulatura de urs. Muncitorul îl răsplăti pentru insultă cu o palmă sdravănă.
- Ce este asta? - strigă elegantul tânăr în culmea indignărei.
- O labă de urs! - răspunse scurt muncitorul și-și văzu de drum.
 
Tratament
 
- Doctorul mi-a spus că mi-ar prinde
 foarte bine dacă mi-aș lăsa nițel sânge.
- Foarte bine... voiți să vă rad sau să vă tund?

Știu ce fac…


Un inspector școlar, intrând în școala primară din X. rămâne împietrit lângă ușă văzând că institutorul aplică o bătaie sdravănă unui elev, cu bastonul. Mai mare i-a fost mirarea însă văzând că, deși l'a observat și l'a salutat, nu înceta cu bătaia. În cele din urmă inspectorul strigă mânios:
- Ce înseamnă asta, D-le institutor? Nu știi că pedeapsa corporală este interzisă prin lege?
- Lasă-mă, D-le inspector, răspunse institutorul croind mereu la bastoane, știu eu ce fac.
- Dar pentru D-zeu, ai înnebunit, dacă se bolnăvește copilul, dacă reclamă la tată-so şi te dă pe mâna justiției....?
- N'are să reclame, nici la tată-so, nici la mă-sa!
- Pentru ce nu ?
- Pentru că.... D-le inspector, pentru că eu sunt tatăl lui!

La exposițiunea de tablouri


Coana Lina (înaintea tabloului cu No. 54):
- Bărbate, aici trebuie să fie o greșală. În catalog scrie sub No. 54: «Fiul pierdut» și în tablou nu văd nici un copil!...
D-l Braicu:
- Apoi.... tocmai, de unde să fie dacă s'a pierdut!
 
Datorie
Tatăl: Uite, Alecule, am venit în București 
să văz ce mai faci și să-ți dau bani.
 Spune-mi câtă datorie ai? 
Studentul: De, dragă tată... câtă vrei d-ta!

Fetele de astăzi

Lisa își serbează ziua onomastică şi astăzi îmbracă pentru prima dată rochie lungă. Tatăl ei vrea să-i facă un cadou. El o îmbrățișează și zice:
- Drăguță, astăzi ai îmbrăcat pentru întâia dată rochie lungă și astăzi e ziua ta. Care este dorința ta, spune-o și papa ți-o va împlini!
- Dragă papa, aș vrea ca mire un ofițer frumos și ca bărbat un bancher.

Dacă v-au plăcut aceste „mofturi” din 1894, vă invit să redescoperiți și alte pagini din colecția dedicată umorului de odinioară, accesând: Bunicii au umor, Mofturi, Zâmbete, Bunicii se amuză, Străbunica zâmbește sau Realitatea zâmbește. 


Continuarea
    email this

30 septembrie 2026

Publicat de De ieri De azi with 3 comments

Bucureștiul interbelic: Un oraș al contrastelor

 
Societatea românească interbelică de ieri - asemeni celei de azi - era o lume a contrastelor. O lume cu lumini dar și cu umbre în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale clasei de mijloc alcătuita din micii patroni, meseriași, din muncitori și funcționari, dar și cu lumea mahalalelor, diversă și pestriță și ea.  

colaj de 4 fotografii de presă care ilustrează contrastele de pe străzile Bucureștiului interbelic
Limuzine și căruțe, piciorușe și... piciorușe
pe străzile Bucureștiului interbelic
 
Am încercat de-a lungul timpului să devoalez - ajutat de articole apărute în presa interbelică - figuri tipice ale lumii de atunci. Poate vă mai amintiți de Vasile-lustragiul, de Piticul din Târgul Moșilor, de Baba Cocoșoaica sau de micuții lăutari Fănică, Mitică și Lenuța. V-am povestit despre vitrinele strălucitoare dar și despre lumea cerșetorilor și a mizeriei. Despre marii maeștri ai scenei românești dar și despre teatrul de mahala. Un fotoreportaj publicat în revista „Realitatea Ilustrată” ]n 1935 evidenția câteva dintre contrastele care îi frapau pe călătorii străini care ne vizitau Capitala:



Continuarea
    email this

29 septembrie 2026

Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Cum și-au câștigat primii bani marii noștri actori

„Cum ați câștigat primul ban? Și ce întrebuințare i-ați dat?” – Aceasta a fost întrebarea pe care redacția popularei reviste Ilustrațiunea Română a adresat-o, în primăvara anului 1930, celor mai mari nume ale teatrului românesc.

cum au câștigat primii lor bani din teatru actorii Maria Filotti, I. Anastasiad, Lilly Popovici

Răspunsurile lor sunt mai mult decât simple amintiri; sunt ferestre deschise către începuturile boeme, uneori dificile, alteori pline de umor, ale unor artiști care au definit epoca de aur a scenei noastre. Iată ce povesteau aceștia în numărul din 20 martie 1930:



Continuarea
    email this

28 septembrie 2026

Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Al. Mihalescu: Actorul cu o mie de fețe

Alexandru Mihalescu (Al. Mihalescu, Alexandre Mihalesco, n. 1883, București - d. 1974, Paris), actorul „cu o mie de fețe”, după cum a fost caracterizat de regizorul Ion Cantacuzino, a ales vocația artistică în detrimentul dreptului, absolvind Conservatorul de Muzică și Declamație din București. Debutul său oficial a avut loc în 1905 la Teatrul Național, fiind susținut de mari maeștri ai vremii, precum Constantin I. Nottara și Alexandru Davila. (1)

colaj de trei fotografii cu actorul român Al. Mihalescu (Alexandre Mihalesco) - Actorul 'cu o mie de fețe

Spirit vizionar, Mihalescu nu s-a limitat doar la jocul scenic. A activat ca profesor la Conservator, bet a deschis și o școală privată unde a impus o metodă modernă de predare, axată pe fragmente de proză în locul recitării tradiționale de versuri. De asemenea, a jucat un rol esențial în zona administrativă a teatrului, punând bazele unor instituții emblematice precum Asociația Dramatică Excelsior sau Teatrul Mic (înființat împreună cu Elvira Popescu și Ion Iancovescu). În ciuda succesului și a influenței sale asupra unor elevi de elită, actorul a ales calea exilului în 1923, mutându-se în Franța din cauza nemulțumirilor față de sistemul teatral autohton. (3)



Continuarea
    email this
Publicat de De ieri De azi with 3 comments

Josephine Baker în România (1928 și 1970) - interviuri

Josephine Baker în București (1928) și la Brașov (1970)


Un megastar al anilor ‘20, vedeta supranumită de presa mondială Sirena tropicelor sau Perla neagră, a fost invitată la București, pentru a juca într-un spectacol de cabaret. Josephine Baker – pentru că despre ea este vorba - a fost primul superstar cunoscut de publicul bucureștean doar de pe ecranul sălilor de cinematograf care a venit în România. Se întâmpla în vara anului 1928. Impresarul era nimeni altul decât inegalabilul Constantin Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare spectacol. Succesul a fost unul colosal.  

Josephine Baker, turneu București, spectacol Brașov, Cerbul de Aur
Josepkine Baker în revista "Oglinda lumii"
numărul din 19 martie 1927 (stânga
și pe coperta revistei "Flacăra"
numărul din 4 aprilie 1970 (dreapta)

Josephine Baker a revenit în România abia 42 de ani mai târziu, la festivalul "Cerbul de aur" organizat la Brașov – în anul 1970. A fost un mare succes și atunci...

Continuarea
    email this

10 septembrie 2026

Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Călătorii prin România de altădată: Locuri și povești interbelice

Vă invit la o călătorie în timp prin câteva dintre locurile pline de farmec ale României de altădată. Să redescoperim așadar locuri, oameni și tradiții care au definit identitatea României Mari.   
 
Călătorii prin România de altădată, IA

Dă click pe titlul oricărui articol de mai jos pentru a citi povestea întreagă și a descoperi imagini de arhivă fascinante. Iată o sinteză a celor mai recente materiale publicate pe blog: 
 
Continuarea
    email this