Irina Burnaia: Prima femeie care a survolat Carpații

O știre de pe prima pagină a gazetelor publicate în toamna anului 1933 anunța un eveniment remarcabil pentru aviația noastră:

“La sfârșitul lunei trecute opt elevi aviatori și-au căpătat brevetul de pilot. Printre aceștia era și o femeie: d-ra avocat Irina Burnaia care, deși n'are decât 23 de ani, e licențiată în drept și absolventă a școalei de aviație a d-nei Ioana Cantacuzino. Domnișoara Burnaia e a doua aviatoare din țara noastră și și-a luat brevetul îndemnată numai de atracția sportivă pe care o exercită aviația asupra ei. Noua aviatoare e originară din Teleorman și a urmat școala de pilotaj cu dl. lt. Abeles, directorul școalei. Ea intenționează să-și cumpere acum un avion, spre a putea practica sportul favorit.” (știre publicată în revista “Realitatea ilustrată” - numărul din 9 noiembrie 1933).

Continuarea

Celebrul „second-hand” interbelic de la Taica Lazăr

Privind forfota orașului modern, realizăm că, în ciuda deceniilor care ne despart de Bucureștiul bunicilor noștri, impulsurile sufletești au rămas intacte. Noi, cei de azi, trăim cu aceeași nerăbdare febrilă momentul în care primele raze de soare ne scot din hibernare, căutând instinctiv o reînnoire care să oglindească spectacolul naturii. 

 

Cineva spunea că „odată cu primăvara, simte nevoia imperioasă să-și schimbe pielea”. Cum acest ideal e până în prezent nerealizabil, avem impulsul de a ne reînnoi... garderoba:

Continuarea

La o mănăstire de maici: Povești din tainițele mănăstirii Viforâta

În călătoria noastră prin România de altădată, îl însoțim pe reporterul Ion Tic, trimisul revistei „Ilustrațiunea Română”, într-o vizită documentară întreprinsă în primăvara anului 1934 la o mănăstire de maici situată în imediata apropiere a Târgoviștei.

Îl regăsim pe jurnalist la poarta mănăstirii Viforâta, o construcție de o simplitate impunătoare care, după cum consemna reporterul interbelic, „își scaldă albul imaculat al varului în ultimele raze de soare”. Lăcașul, ce poartă dublul hram al Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie) și al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, îi dezvăluie imediat drumețului caracterul său arhaic.

Continuarea

O călătorie spirituală prin România de altădată

Istoria nu este doar o înșiruire de date și evenimente, ci, mai presus de toate, o colecție de povești trăite în liniștea mănăstirilor și sub bolțile vechilor biserici.

Vă invit să redescoperim împreună câteva dintre cele mai fascinante pagini ale trecutului nostru spiritual, prin intermediul acestor cronici care ne poartă înapoi în timp.

Continuarea

Milița Pătrașcu despre Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu de la Târgu Jiu

Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu se înalță în Piața Revoluției (fosta Piața a Victoriei) din Târgu Jiu, chiar în fața clădirii Prefecturii Județului Gorj și în imediata apropiere a Catedralei „Sfinții Voievozi”.

Militza Pătrașcu lucrând
în atelierul din strada Știrbei Vodă
la Mausoleul Ecaterinei Teodoroiu (1935)

Acest ansamblu sculptural comemorează viața și sacrificiul „Eroinei de la Jiu” din Primul Război Mondial. Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Vasile Toderoiu) a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din România. Destinul său a fost unul marcat de curaj: încă de la începutul războiului s-a înrolat în armata română ca asistentă medicală pe front, iar mai apoi a cerut să fie transferată în unitățile combatante din dorința de a-i răzbuna pe cei patru frați ai ei căzuți în lupte. A fost avansată la gradul de sublocotenent pentru vitejia sa. Sub acest rang, a condus un pluton de infanterie în bătălia de la Mărășești (1917), unde și-a găsit sfârșitul la vârsta de doar 23 de ani.

Continuarea

Reclame la produse „minune” în Bucureștiul de altădată

O notă caracteristică a străzilor bucureștene din prima jumătate a secolului al XX-lea era dată de forfota comercianților ambulanți. Pe oriunde te învârteai, din centrul luxos și până în îndepărtatele mahalale ale orașului, întâlneai olteni îmbrăcați cu cămășile lor lungi și albe, moți cu tot felul de obiecte și farfurii din tinichea, bulgari și turci cu tichie sau cu fes alb sau roșu cu ciucure. Mai erau evreii cu joben negru și pantofi de lac, țărancele venite din vecinătatea Bucureștiului să vândă lapte covăsit, romii cu îmbrăcămintea viu colorată care te îmbiau cu porumbelul fierbinte. Dar ce nu găseai pe străzile Bucureștiului de ieri…

Comerț ambulant și tehnici de convingere
pe străzile Bucureștiului interbelic

Ce nu știam însă era modul în care își promovau mărfurile unii dintre acești vânzători stradali. Citind câteva dintre extrasele din presa interbelică, veți fi surprinși să descoperiți că reclamele mincinoase de odinioară nu sunt cu nimic diferite de cele din prezent. Atât doar că locurile în care se vând aceste produse miraculoase s-au diversificat, iar parcările marilor centre comerciale au devenit noua oportunitate pentru negustorii de azi.

Continuarea

Moscova și Tezaurul României: O lecție amară a istoriei

Alex F. Mihail, reporterul interbelic al săptămânalului „Realitatea Ilustrată”, se întreba retoric în anul 1934: „Se va mai reîntoarce tezaurul de la Moscova?”.

"Ce a fost transportat acolo
și ce a mai rămas neprădat?"

A trecut aproape un secol de atunci, dar întrebarea reporterului interbelic a rămas încă fără răspuns. Cu toate acestea, cred că nu trebuie să renunțăm să spunem povestea tezaurului românesc copiilor noștri, pentru ca și ei să cunoască adevărata față a vecinului nostru milenar, Rusia.

Continuarea

Culisele Parlamentului interbelic: Alte măști, aceeași piesă lisel

Vă propun astăzi o incursiune în culisele unei lumi care, deși pare îndepărtată, ne este atât de cunoscută. Un subtitlu care mi-a stăruit în minte în timp ce pregăteam acest material este: Nimic nou sub soarele României.

De data aceasta, privim spre culisele Camerei Deputaților, așa cum erau ele surprinse de un reporter în anul 1932. Mă întreb adesea cât de diferită este imaginea de atunci față de cea pe care un reporter de astăzi o vede pe culoarele Parlamentului. Probabil că cele două imagini s-ar suprapune perfect: alte chipuri, dar aceleași metehne. Poate că găsim astăzi mai puțină distincție și mult mai puțină știință a oratoriei, dar esența rămâne neschimbată. Marele Eminescu ne-a spus aceste lucruri încă din 1883:

„Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.”

Continuarea