Intelectualii români despre război în 1936: „Europa n-a înnebunit încă”

Aprilie 1936. Germania tocmai remilitarizase Renania, sfidând deschis Tratatul de la Versailles. Erau zilele premergătoare Paștelui, dar și timpuri tulburi în care, așa cum scria presa vremii, „ecourile clopotelor se împleteau cu svonul tunurilor”. Peste doar trei ani, lumea avea să fie cuprinsă de cel mai sângeros conflict din istorie.

În acele zile de incertitudine, ziarul Adĕverul (numărul din 11 aprilie 1936) adresa două întrebări fundamentale unor personalități marcante ale culturii și politicii românești:

1. „Azi, când spectrul războiului se arată, trebuie ca toți cei conștienți de ororile lui să se opună?”
2. „Cum credeți că trebuie apărată pacea?”

Continuarea

Ultima grenadă a caporalului (povestea monumentului din Bușteni)

Suntem deseori fermecați de poveștile mai puțin știute ale operelor de artă, de intrigile, poveștile de dragoste sau dramele pe care acestea le ascund. Cunoscându-le, privim cu alți ochi un palat, o pictură sau o sculptură: ele devin parcă mai calde și mai familiare. Foarte multe dintre aceste taine le descoperim în ghidurile turistice sau ni le dezvăluie, cu un aer enigmatic, ghizii muzeelor.

Fotografie de la inaugurarea
monumentului din anul 1928 (stânga)
Monumentul din Bușteni azi (dreapta)

Răsfoind presa interbelică, am scos la lumină alte două povești uitate astăzi, ascunse în spatele realizării unor monumente istorice din România. Prima este fascinanta poveste a Monumentului Eroilor din Severin, iar cea de-a doua surprinde o amintire a sculptorului Oscar Spaethe din timpul făuririi statuii „Regina în jilț” din curtea Castelului Peleș. Nu mai puțin interesantă este odiseea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Craiova.

Continuarea

Sondaj: Resemnare sau luptă… pentru iubire?

În paginile revistelor de altădată, dragostea nu era doar un sentiment privat, ci un subiect de dezbatere publică, analizat cu o seriozitate care astăzi ne cucerește prin farmecul său desuet. Dincolo de modă și tabieturi, cititorii de la începutul veacului trecut erau preocupați de aceleași dileme sufletești care ne frământă și pe noi.

Provocarea lansată în urmă cu mai bine de un secol de către misterioasa „Sylphida fată zglobie” rămâne de o actualitate surprinzătoare:

“Când eşti nenorocit(ă) în amor, este mai bine să te resemnezi sau să sari peste orice obstacol pentru a ajunge la cel iubit?”

Continuarea

Bucureștiul de altădată: Farmecul grădinilor de vară de pe la 1900

O incursiune în lumea efervescentă a teraselor, a operetei și a boemei Micului Paris, așa cum se vedea prin ochii cronicarilor de altădată.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucureștiul se transforma sub lumina amurgului într-un spațiu al efervescenței culturale și sociale. O imagine sugestivă a acelei epoci ne este oferită de Eduard Marbeau, redactor al ziarului parizian „Correspondent”, care descria în 1881 atmosfera vibrantă a orașului:

„Seara orașul se însuflețește din nou, mulțimea se adună prin cafenelele sau grădinile cu muzică unde se aud cântate mai toate ariile operetelor sau canțonetelor ce fac vâlvă la Paris... În mulțimea aceia pot fi văzuți tinerii ofițeri ai armatei românești cu piepturile împodobite cu decorații și medalii, ca ale unor veterani."

Continuarea

Secretele inimii pe la 1900: Cum iubesc femeile...

Se publică tomuri de sute de pagini care încearcă dă deslușească moravurile și mentalitățile care caracterizează o societate. Nefiind un profesionist în ale sociologiei, mă amuz descoperind mentalități proprii ale societății românești din “La belle époque”, frunzărind presa acelor ani.  

Rubricile de “poșta redacției” (citește și: Frumusețe la Poșta redacției), paginile cu „sfaturi pentru doamne și domnișoare” (citește și: Sfaturi copilei mele) sau “anchetele” realizate prin gazete (citește și: E bun divorțul, ba e rău…) redau într-un mod “autentic” mentalitățile existente în societatea acelor ani, având avantajul că păstrează mult din parfumul epocii.

Continuarea

Confesiunile unei dive: Un interviu acordat de Alice Cocéa în anul 1932

Alice Cocea a fost una dintre cele mai captivante figuri ale scenei interbelice, un nume care a depășit granițele teatrului pentru a deveni un veritabil fenomen cultural. Dincolo de scenă însă, viața ei personală, marcată de scandaluri pasionale și o aură de „femeie fatală”, a fost la fel de intensă precum rolurile interpretate.

Născută la Sinaia pe 28 iulie 1899 (unele surse indicând anul 1897), fiică a unui ofițer din comandamentul curții regale, talentul ei a fost cultivat timpuriu. Între 1909 și 1912, a urmat Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din București. Debutul pe scena Teatrului Național a avut loc incredibil de devreme, în 1909, când nu împlinise încă 10 ani, interpretând rolul „băiețașului” în piesa „Noaptea învierii” de Adolf de Herz. Din 1910, s-a alăturat trupei celebrului Alexandru Davila.

Continuarea

Ștefania Mărăcineanu și drumul ei interzis către Nobel

Istoria marilor descoperiri științifice este, deseori, una a tăcerilor nedrepte și a priorităților uitate. În pragul anului 1935, în timp ce comunitatea internațională se pregătea să onoreze familia Joliot-Curie pentru descoperirea radioactivității artificiale, la București se ducea o luptă acerbă pentru adevăr.

Interviul care urmează face parte din articolul “D-ra Mărăcineanu, la lucru”, semnat sub pseudonimul D. Lc. și publicat în paginile revistei “Ilustrațiunea Română”, numărul din 30 ianuarie 1935. Textul surprinde o savantă neînfricată, aflată în plină ofensivă pentru recunoașterea meritelor sale, într-un moment în care numele ei era mai degrabă legat în presă de controversatele experiențe de provocare a ploii:

Continuarea

Istoria uitată a lui 23 August 1944: cum a fost perceput evenimentul la acea vreme.

 

După bătălia de la Stalingrad, armatele sovietice au avansat rapid, ajungând pe teritoriul României în martie 1944. Timp de câteva luni, frontul a fost stabilizat. 

 

În acest context, pe 23 august 1944, Regele Mihai I a luat o decizie crucială: a dispus dizolvarea guvernului condus de mareșalul Ion Antonescu și arestarea acestuia. Gestul a marcat ieșirea României din alianța cu Puterile Axei și trecerea de partea Aliaților, angajându-se în cooperare militară cu Uniunea Sovietică. 

---

---

Continuarea