"" DE IERI ȘI DE AZI

Hipnoza în slujba sufletului şi a frumuseţii

Hipnoza - un mijloc alternativ de terapie a sufletului


Prima jumătate a secolului al XX-lea a fost o perioadă în care hipnoza a început să se impună ca fiind un mijloc alternativ de terapie a sufletului. Practicată încă de acum 3000 de ani de doctorii egipteni sau cu multe secole în urma de magii Persiei, de fachirii hinduși sau de yoghinii indieni, hipnoterapia a devenit cu adevărat o știință abia începând din anul 1884, o dată cu publicarea de către doctorul francez Hipolyte-Marie Bernheim a studiului “Sugestia în stare hipnotică și starea de veghe”.
 
hipnoza, terapia sufletului, istoria hipnozei
 
Deși acceptată cu greu la început, hipnoterapia a fost acceptată în timp de savanți de renume - cei mai cunoscuți dintre aceștia fiind Freud, Pavlov, Broca sau Prince - ca fiind o metodă alternativă de tratare a bolnavilor. Astăzi hipnoterapia începe să fie utilizată din ce în ce mai intensiv în întreaga lume. Vrei să îți schimbi comportamentul? Vrei să te lași de fumat? Vrei poate să îți vindeci acrofobia? Hipnoterapia poate fi astăzi o soluție…
Citește mai mult... »

HESS - prima fabrică de ciocolată din Transilvania

Povestea fabricii de ciocolată Hess din Brașov


 


 
Vă voi spune povestea unui alt brand românesc dispărut - ca atâtea altele - de pe piață: HESS. O marcă binecunoscută tuturor românilor în prima jumătate a secolului XX – Fabrica Hess din Brașov fiind prima fabrică de ciocolată și de bomboane  din Transilvania și cel mai mare producător român de dulciuri din perioada interbelică. 

ciocolată, ciocolata Hess, Cibo, Poiana, Silvana, Smash, Suchardine, Sugus

Citește mai mult... »

O scurtă istorie a sărutului

Sărutul de-a lungul veacurilor



 

Sărutul în lumea antică

 
Suntem tentați să credem că sărutul este un gest pe care oamenii îl fac de când e lumea. Cu toate acestea, cele mai vechi informații legate de acest mod de interacțiune umană au fost găsite abia în scrierile vedice din India (din jurul anului 1500 î.e.n.). Tot în India, un mileniu mai târziu, sărutul a fost menționat în Mahabharata” ca fiind un semn al afecțiunii dintre oameni. Obiceiul de a-ți săruta iubita, membrii familiei sau prietenii a devenit comun probabil abia în antichitate. Grecii foloseau - pentru a numi sărutul - cuvintele “philein” sau “kunein”. Acești termeni nu se refereau însă la sărutul pasional. Philein desemna sărutul oferit de conducătorii militari altor bărbați și erau o formă de recompensă pentru bravura militară. Kunein era considerat un mod de exprimare a respectului. 



Se pare că sărutul a fost definit pentru prima dată ca fiind un gest de dragoste de către romani: “Romanii, totdeauna ordonați, îl clasificau în trei categorii: “basium", schimbat între rude și prieteni; “osculum" prilejuit numai între frați și cunoscuți și, în sfârșit, “suavium", sărutul clasic al îndrăgostiților.” Sărutul putea avea de asemenea în acele vremuri și o valoare ritualică: “multe noroade din antichitate îi sărutau pe morți ca să le aspire sufletul ce-și lua sborul”. Primele interdicții ale sărutului aparțin de asemenea antichității: “în antica Romă, Tiberiu interzicea cu strășnicie “osculum cotidianum” (sărutul zilnic), întrucât de la el se propagau multe infirmități, iar Cato își oprea femeile să se sărute de față cu copiii.

sărut, istoria sărutului
Brâncuși - "Sărutul"

Sărutul mâinii este un obicei des întâlnit în antichitate: “În Iliada, Priam sărută mâinile lui Achille implorându-l să-i restituie cadavrul lui Hector. De asemenea romanii vechi dădeau inferiorilor să le sărute mâna. Primii creștini “au ocolit sărutul, deoarece prin el trădase luda pe Mântuitor”. Cu toate acestea, în anii de început ai creștinismului, se încetățenește obiceiul ca tinerii căsătoriți să se sărute la sfârșitul oficierii ceremoniei religioase de cununie, întărind în acest fel legământul pe care și-l fac unul altuia în fața lui Dumnezeu.  Ceva mai târziu “apostolul Pavel întemeie uzul sărutului păcii cu care frații călugări se salutau în sihăstriile lor, de-a lungul lumii.”


Citește și despre: Inelul de logodnă


Citește mai mult... »

Constantin Tănase despre... "Visul lui Tănase"

Povestea unui film produs de Constantin Tănase


 


 
Constantin Tanăse, regele revistei românești, marele descoperitor și creator de vedete, impresarul impetuos care a adus cel mai  mare star al vremii la București (pe Josephine Baker în anul 1928) a fost și actor de film. A jucat în trei filme: Peripețiile călătoriei lui Rigadin de la Paris la București (1924), Visul lui Tănase (1932) și Răbdare, Tănase (1943). 
 
Constantin Tănase, actor, actor de film, Visul lui Tănase, filme interbelice, 1932
 
Din păcate, peliculele din anii 1924 și 1943 s-au pierdut. S-au păstrat doar câteva secvențe din coproducția româno-germană din anul 1932 - “Visul lui Tănase”. 
Citește mai mult... »

Sfaturi (interbelice) pentru zilele caniculare

Cum se răcoreau bucureștenii odinioară


 


 
An de an căldurile toride se revarsă asupra orașele noastre. Zile caniculare, fără nici o adiere de vânt și fără nici un strop de ploaie, zile în care atmosfera e încinsă și soarele dogorește înăbușitor. Nopți în care aerul devine respirabil doar prin parcurile și prin grădinile umbroase.  
 
caniculă, căldură mare, Bucureștiul interbelic

Azi, la fel ca și în perioada interbelică, orășenii care nu pot pleca în vilegiatură”, la munte sau la mare, caută soluții pentru a păcăli canicula. Și soluțiile de azi sunt aproape aceleași ca și cele din anii ’30:
Citește mai mult... »

Idei de vacanță

Vacanțele de altădată


 


Dacă nu te-ai decis încă unde să mergi în vacanță, sunt sigur că o să te ajute sugestiile în versuri ale „Duduiei grădinărița”, publicate de revista „Realitatea Ilustrată” în numărul din 17 august 1929. Sunt o dovadă în plus - dacă mai era nevoie - că imaginația noastră în materie de vacanțe e limitată. Așa a fost în anul 1929 și așa e și astăzi. 
 
vacanțele de altădată, România de altădată, România pitorească
 
Să alegem așadar între mare și munte, între o vacanță la țară sau o escapadă pe terasa cu mititei și bere:
Citește mai mult... »

Povestea vieții lui Emil Gârleanu

De vorbă cu d-na Marilena Gârleanu


 


Emil Gârleanu s-a născut la Iași, în 5 ianuarie 1878. Tatăl lui a fost locotenent colonelul Emanoil Gârleanu, iar mama, Pulheria, născută Antipa, era de origine greacă. Viitorul scriitor și-a început studiile la Școala primară nr. 2 din Iași (din Sărărie); mai apoi, după absolvirea primelor 3 clase de liceu, a intrat în calitate de militar la Școala militară din Iași, unde a terminat liceul. După aceea a plecat la București și a urmat cursurile Școalei militare de infanterie din Dealul Spirei, până în anul 1900, când a fost înaintat la gradul de sublocotenent activ. Doi ani mai târziu, Emil Gârleanu a cunoscut-o pe Marilena Voinescu, viitoarea lui soție.

Emil Gârleanu. Marilena Gârleanu, scriitori români
 

Povestea vieții scriitorului, începând din acest moment, a fost evocată de d-na Marilena Gârleanu într-un interviu acordat revistei “Universul Literar”, publicat în numărul din 19 noiembrie 1938 (la 25 de ani după moartea scriitorului):

“(…) Văduva lui Emilgar, Emilgarina cum o semnează scriitorul pe o carte poștală trimisă socrului său, păstrează în suflet chipul frumos al ilustrului său soț și în sertare manuscrise multe, fotografii, scrisori, articole scrise de el și despre el, pe care le scoate cu mâini pioase, să mi le arate. E tristă. Tristețea ei începe din clipa când boala nemiloasă i-a răpit pe cel ce i-a fost drag, pe când dânsa nu avea decât treizeci de ani, și alte necazuri au venit s'o cuibărească adânc în străfundul ochilor blânzi care privesc parcă mai mult în adâncul amintirii decât înaintea lor. Glasul cald rostește rar cuvinte de aducere aminte și chipul scriitorului atât de timpuriu plecat dintre noi se desprinde din ce în ce mai conturat, din ce în ce mai viu”.



Citește mai mult... »