Se răsfoiesc paginile vechi...
30 septembrie 2026
29 septembrie 2026
„Cum ați câștigat primul ban? Și ce întrebuințare i-ați dat?” – Aceasta a fost întrebarea pe care redacția popularei reviste Ilustrațiunea Română a adresat-o, în primăvara anului 1930, celor mai mari nume ale teatrului românesc.
Răspunsurile lor sunt mai mult decât simple amintiri; sunt ferestre deschise către începuturile boeme, uneori dificile, alteori pline de umor, ale unor artiști care au definit epoca de aur a scenei noastre. Iată ce povesteau aceștia în numărul din 20 martie 1930:
28 septembrie 2026
Alexandru Mihalescu (Al. Mihalescu, Alexandre Mihalesco, n. 1883, București - d. 1974, Paris), actorul „cu o mie de fețe”, după cum a fost caracterizat de regizorul Ion Cantacuzino, a ales vocația artistică în detrimentul dreptului, absolvind Conservatorul de Muzică și Declamație din București. Debutul său oficial a avut loc în 1905 la Teatrul Național, fiind susținut de mari maeștri ai vremii, precum Constantin I. Nottara și Alexandru Davila. (1)
Josephine Baker în București (1928) și la Brașov (1970)
Un megastar al anilor ‘20, vedeta
supranumită de presa mondială Sirena tropicelor sau Perla neagră,
a fost invitată la București, pentru a juca într-un spectacol de
cabaret. Josephine Baker – pentru că despre ea este vorba - a
fost primul superstar cunoscut de publicul bucureștean doar de pe
ecranul sălilor de cinematograf care a venit în România. Se întâmpla în vara
anului 1928. Impresarul era nimeni altul decât inegalabilul Constantin
Tănase, patronul Teatrului Cărăbuș. Suma angajată a fost una enormă
pentru acele vremuri: 100.000 lei pentru fiecare spectacol. Succesul a
fost unul colosal.
| Josepkine Baker în revista "Oglinda lumii" numărul din 19 martie 1927 (stânga și pe coperta revistei "Flacăra" numărul din 4 aprilie 1970 (dreapta) |
Josephine Baker a revenit în România abia 42 de ani mai târziu, la festivalul "Cerbul de aur" organizat la Brașov – în anul 1970. A fost un mare succes și atunci...
10 septembrie 2026
9 septembrie 2026
Există în paginile revistelor vechi o prospețime care nu pălește odată cu trecerea timpului. Dincolo de cifrele istorice și de datele seci, interviurile interbelice ne oferă șansa de a „asculta” în direct vocea celor care au definit cultura, arta și spiritul de aventură al României.
Vă invit astăzi la o retrospectivă a celor mai captivante întâlniri publicate pe blog, o călătorie în timp printre destine de excepție:
Ne continuăm călătoria în lumea teatrului românesc interbelic. Articolul de azi e dedicat unei alte mari actrițe din perioada interbelică, Marioara Zimniceanu, despre care ziaristul Nicolae Carandino scria că:





