Povestea unui genial actor de comedie: Petre Liciu

Am încercat în articolele anterioare să devoalez pentru voi câteva dintre destinele marilor actori de odinioară (Maria Ciucurescu, Sorana Țopa, Agepsina Macri-Eftimiu, Leny Caler sau Nora Piacentini), de dansatori (Lizica Codreanu) sau ale unor voci celebre din vremurile trecute (Florica Florescu, Gheorghe Ionescu-Gion sau Titi Botez). 

Mă întorc în lumea teatrului de la începutul secolului XX ca să vă povestesc despre un mare actor – poate cel mai mare actor român de comedie al secolului trecut: Petre Liciu.

Continuarea

Printre sașii de altădată: O duminică la biserica din Hărman (1936)

Hărmanul interbelic păstra o aură de legendă, fiind una dintre puținele așezări unde timpul părea să fi lucrat în favoarea tradiției. Reporterul revistei „Realitatea Ilustrată” își motiva astfel călătoria din primăvara anului 1936:

„Lângă Brașov, la o distanță de cca 1.4 kilometri, se află un sătuleț de sași, numit Hărman. Înainte cu vreo 800 de ani, cavalerii germani ai cruciadelor, care se întorceau în patrie, poposeau aici. De atunci locuitorii satului au păstrat unele tradiții și costume speciale, ce se îmbracă la sărbători.” 

Biserica evanghelică fortificată, ridicată pe ruinele unei bazilici romane, devenea duminica centrul universului săsesc. Atmosfera era descrisă ca o fereastră deschisă direct spre trecut:

Continuarea

SONDAJ: Preferaţi viaţa la ţară sau pe cea la oraş?

„Preferaţi viaţa la ţară sau cea de la oraş şi de ce?” — aceasta este o întrebare atemporală, pentru mai multe generaţii de români, indiferent dacă se aflau în Belle Époque sau în era digitală.

 

Dacă astăzi am apela la un sondaj de opinie online sau la rețelele de socializare pentru a afla aceste preferințe, în 1907 sociologia era abia la începuturile ei, iar ştiinţa sondajelor încă nu se născuse. Cu toate acestea, jurnalele vremii găseau metode pline de farmec pentru a interacţiona cu cititorii. Rubricile de gen "Poșta redacției" adunau gândurile cititorilor — semnate cu pseudonime dintre cele mai pitoreşti — exact aşa cum o fac astăzi comentatorii de pe bloguri sau de pe rețelele sociale.

Continuarea

Bunătăți de la 1900: O mini-carte de bucate retro

Pas cu pas, răsfoind paginile revistelor de profil de la începutul secolului al XX-lea, colecția noastră prinde viață și se transformă într-o veritabilă mini-carte de bucate vechi. 

 

Voi extinde această prețioasă colecție culinară cu o serie de rețete spectaculoase din Moda Nouă Ilustrată, perfecte pentru pasionații de gastronomie istorică și arome retro: 

Continuarea

Intelectualii români despre război în 1936: „Europa n-a înnebunit încă”

Aprilie 1936. Germania tocmai remilitarizase Renania, sfidând deschis Tratatul de la Versailles. Erau zilele premergătoare Paștelui, dar și timpuri tulburi în care, așa cum scria presa vremii, „ecourile clopotelor se împleteau cu svonul tunurilor”. Peste doar trei ani, lumea avea să fie cuprinsă de cel mai sângeros conflict din istorie.

În acele zile de incertitudine, ziarul Adĕverul (numărul din 11 aprilie 1936) adresa două întrebări fundamentale unor personalități marcante ale culturii și politicii românești:

1. „Azi, când spectrul războiului se arată, trebuie ca toți cei conștienți de ororile lui să se opună?”
2. „Cum credeți că trebuie apărată pacea?”

Continuarea

Ultima grenadă a caporalului (povestea monumentului din Bușteni)

Suntem deseori fermecați de poveștile mai puțin știute ale operelor de artă, de intrigile, poveștile de dragoste sau dramele pe care acestea le ascund. Cunoscându-le, privim cu alți ochi un palat, o pictură sau o sculptură: ele devin parcă mai calde și mai familiare. Foarte multe dintre aceste taine le descoperim în ghidurile turistice sau ni le dezvăluie, cu un aer enigmatic, ghizii muzeelor.

Fotografie de la inaugurarea
monumentului din anul 1928 (stânga)
Monumentul din Bușteni azi (dreapta)

Răsfoind presa interbelică, am scos la lumină alte două povești uitate astăzi, ascunse în spatele realizării unor monumente istorice din România. Prima este fascinanta poveste a Monumentului Eroilor din Severin, iar cea de-a doua surprinde o amintire a sculptorului Oscar Spaethe din timpul făuririi statuii „Regina în jilț” din curtea Castelului Peleș. Nu mai puțin interesantă este odiseea statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Craiova.

Continuarea

Sondaj: Resemnare sau luptă… pentru iubire?

În paginile revistelor de altădată, dragostea nu era doar un sentiment privat, ci un subiect de dezbatere publică, analizat cu o seriozitate care astăzi ne cucerește prin farmecul său desuet. Dincolo de modă și tabieturi, cititorii de la începutul veacului trecut erau preocupați de aceleași dileme sufletești care ne frământă și pe noi.

Provocarea lansată în urmă cu mai bine de un secol de către misterioasa „Sylphida fată zglobie” rămâne de o actualitate surprinzătoare:

“Când eşti nenorocit(ă) în amor, este mai bine să te resemnezi sau să sari peste orice obstacol pentru a ajunge la cel iubit?”

Continuarea

Bucureștiul de altădată: Farmecul grădinilor de vară de pe la 1900

O incursiune în lumea efervescentă a teraselor, a operetei și a boemei Micului Paris, așa cum se vedea prin ochii cronicarilor de altădată.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucureștiul se transforma sub lumina amurgului într-un spațiu al efervescenței culturale și sociale. O imagine sugestivă a acelei epoci ne este oferită de Eduard Marbeau, redactor al ziarului parizian „Correspondent”, care descria în 1881 atmosfera vibrantă a orașului:

„Seara orașul se însuflețește din nou, mulțimea se adună prin cafenelele sau grădinile cu muzică unde se aud cântate mai toate ariile operetelor sau canțonetelor ce fac vâlvă la Paris... În mulțimea aceia pot fi văzuți tinerii ofițeri ai armatei românești cu piepturile împodobite cu decorații și medalii, ca ale unor veterani."

Continuarea