Arcul de Triumf: Un monument care a supraviețuit timpurilor

 

„Se dărâmă Arcul de Triumf?” Dacă ați fi răsfoit revista „Realitatea Ilustrată” în dimineața zilei de 24 iulie 1932, titlul de pe prima pagină v-ar fi tăiat, probabil, respirația.

Reporterul L. Miron consemna, cu o doză de resemnare, sentința primăriei: celebrul monument de pe șoseaua Kiseleff urma să fie pus la pământ. După zece ani de existență precară, Arcul de Triumf ajunsese să fie etichetat oficial drept un „anacronism arhitectonic”. Primăria Capitalei nu mai vedea în el un simbol al victoriei, ci "o simplă șandrama care trebuia să dispară în cel mai scurt timp” pentru a elibera peisajul bucureștean de o prezență devenită stânjenitoare.

Continuarea

Toamna interbelică: Povești, inundații și capricii ale modei

Frumusețea toamnei interbelice

A venit toamna. Din nou. La fel ca odinioară, când învăluia satele și orașele României interbelice în farmecul ei inconfundabil: un amestec vibrant de frunze ruginite, parfum de must și ploi nesfârșite, care transformau adesea străzile în adevărate canale venețiene.

 

Frumusețea și necazurile toamnei interbelice

Privind în urmă, ce s-a oprit oare în loc și ce s-a schimbat ireversibil? Te invităm să descoperi răspunsul printr-un colaj plin de farmec și nostalgie, cules direct din paginile presei interbelice.

---

---

Continuarea

Un articol de sezon cu parfum de bulion

Toamna de altădată

În alte timpuri, nu foarte de mult și nu peste tot trecute, lăsarea toamnei peste satele, târgușoarele și peste mahalalele marilor orașe, era vestită și de un parfum dulce și suav care se ridica de prin mai toate curțile gospodăriilor: mirosul de bulion. Pentru că nici lelea Ioana, nici coana Marghioala nu concepeau să le prindă iarna cu rezervele de conserve și de murături necompletate. Și între aceste minunății de conserve făcute acasă, bulionul ocupa poate locul cel mai important. 

 

E drept că unele cucoane mai simandicoase începuseră deja să folosească conservele cu bulion cumpărate de la prăvălie (dovadă vechile reclame cu care asezonez articolul), dar gustul lor nu se putea compara cu cel al bulionului făcut acasă, nu-i așa? 

---

---

Continuarea

Sfârșit de sezon (umor interbelic)

Prin intermediul celebrei reviste Furnica, facem o incursiune spumoasă în lumea umorului interbelic pentru a descoperi cum se întorceau românii de la băi: peripeții de vacanță și planuri de viitor, satire savuroase despre sfârșitul sezonului estival. Cronicarii de altădată ne oferă un tablou la fel de amuzant pe atât de actual despre finalul verii.

Dacă lăsăm la o parte pălăriile cu boruri late, tramvaiele de altădată și ortografia de epocă, descoperim că românul de la sfârșitul vacanței din 1929 seamănă izbitor de mult cu cel de azi. Privind în oglinda timpului, paralelele sunt savuroase:

Continuarea

Copilăria Mărioarei Ventura în amintirile maestrului C.I. Nottara

Maria Ventura (născută la 13 iulie 1886 sau 1888, București – decedată la 3 decembrie 1954, Paris) a fost una dintre marile actrițe ale României și o personalitate de renume european, care a strălucit atât pe scenele teatrelor românești cât și pe cele franceze. 

Maria Ventura (stânga)
mama sa, Lea Fanșeta Vermont (centru)
maestrul C.I. Nottara (dreapta)

Cunoscută în țară sub numele de Mărioara Ventura, iar în Franța ca Marie Ventura, ea a reprezentat un adevărat fenomen al artei dramatice, fiind prima femeie care a pus în scenă o piesă la celebra Comedia Franceză („Ifigenia” de Racine, în 1938). Cu o carieră clădită pe o muncă titanică, un temperament vulcanic și un talent de o plasticitate unică, Maria Ventura a fost distinsă de statul francez în anul 1935 cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare.

Continuarea

Principesa Ileana: Deziluzia copilei cu ochi albaștri

Citește prima parte aici:  Principesa Ileana – o poveste de dragoste

Anunțul logodnei Domniței Ileana cu contele Alexandru „Lexel“ de Hochberg – „șarmantul conte cu alură de star de cinema” – a fost intens dezbătut în societatea românească. Majoritatea românilor adoptaseră deja noul cuplu princiar, iar vitrinele atelierelor fotografice din București erau pline de chipurile celor doi logodnici.

 

 

Totul părea pregătit pentru viitor, inclusiv o croazieră în Egipt alături de Regina Maria, unde „Lexel” urma să li se alăture sosind cu un vapor englez. Însă, o informație venită de la Berlin avea să schimbe totul.  

Continuarea

1935: România a învins Polonia la fotbal cu 4–1

3 Noembrie 1935. Terenul O. N. E. F.

Într-o după-amiază de toamnă târzie a anului 1935, în prezența a două zeci de mii de oameni, echipa de fotbal a României, repurta cea de a doua victorie din carieră asupra Poloniei.

„O victorie pe care prestigiul foot-ballului nostru o cerea, cu imperativul cu care muribundul cere oxigen. O victorie frumoasă, obţinută în condițiuni contra cărora nici o obiecţie rațională nu se va putea ridica. Dar — totuşi — o victorie care nu ne mulțumește, integral...

"Polonezii păşesc surâzători pe teren.
Nu ştiu ce-i aşteaptă!" (stânga)
"Dobay se pregăteşte să lovească cu capul." (dreapta)

Echipa României — formată în majoritate din jucători bucureşteni — şi-a făcut datoria. A fost trimisă pe teren pentru a învinge. Şi a învins. Mai uşor decât se aştepta. Mai categoric. Dar fără acele clipe de pericol care purifică o victorie, fără acea superioritate care o eternizează.”

Continuarea

“Mănăstirea Agapia cea tăinuită de lume”

Vă invit să îl însoțim pe reporterul Ion Tic al revistei “Ilustrațiunea Română” într-o vizită pe care a făcut-o în primăvara anului 1938 la:

 

“...frumoasa Mânăstire Agapia cea tăinuită de lume, păstrătoare a unui important tezaur de artă bisericească și a unei străvechi tradiții monahale de înaltă și pilduitoare spiritualitate.” 

Continuarea