În perioada interbelică, Bucureștiul nu era doar „Micul Paris” al eleganței și al boemei artistice, ci și un teren fertil pentru cei care trăiau de pe urma credulității semenilor. Dincolo de vitrinele strălucitoare ale hotelurilor și de agitația marilor bulevarde, se desfășura o viață subterană fascinantă și adesea periculoasă, dominată de personaje pitorești care promiteau miracole în schimbul câtorva bancnote.
Astăzi vom arunca o privire în culisele acestei lumi obscure, cu ajutorul unei anchete jurnalistice de excepție din 1939, care scotea la iveală modalitățile prin care „fachirii" și „vracii” capitalei reușeau să seducă și să escrocheze trecătorii naivi sub privirile îngăduitoare, sau uneori neputincioase, ale autorităților.
Investigații în „zonele roșii” ale Bucureștiului interbelic
În toamna anului 1939, Alex F. Mihail, reporterul revistei Realitatea Ilustrată, a pornit pe teren însoțit de un medic legist. Cei doi au explorat zonele unde se întâlneau drumurile comerciale cu cele ale infractorilor: împrejurimile halelor bucureștene, hanurile de la barierele orașului și localurile dubioase din cartierele cu reputație proastă. Scopul lor era documentarea unui univers subteran unde „fraierii” erau „jumuliți” fără milă de către o întreagă breaslă a șarlatanilor.
În acele locații, reporterii au observat o varietate de metode prin care escrocii speculau naivitatea publicului. De la clasicul „bob” până la nelipsitul joc „uite popa, nu e popa”, arsenalul de trucuri era într-o continuă adaptare. Dincolo de aceste boscării, existau două tipuri principale de „profesioniști ai înșelăciunii”: cei care alegeau teatralitatea – purtând costume orientale fantastice și afișând firme pompoase pentru a atrage privirile – și cei care mizau pe tactica „discreției”.
Vrăjitori la Gara de Nord: „Știința misterioasă a Egiptului”
În dosul Gării de Nord, în rând cu marile hoteluri de curând clădite, cei doi anchetatori interbelici au descoperit o gheretă scundă, luminată în mod misterios de o lampă de petrol. Prin fața acestei barăci de scânduri se plimba, cu importanță, un crainic, anunțând cu glas sonor și pedant:
„— Intrați, domnilor! Nu pierdeți unica ocazie de a cunoaște viitorul. Veți afla adevărul în chestii de procese, boală, moarte, căsătorie, câștig și pagubă... Numai cinci lei pentru o mică probă... Numai cinci lei! Vă spun numele...”
Pe o placă mare, atârnată în fața gheretei, se vedea scris negru pe alb că ghicitoarea poate înlocui chiar și pe avocat sau pe medic. Reporterul interbelic a rămas surprins de textul reclamei înscrise pe un panou la intrare, o dovadă a faptului că acești exploatatori ai naivității omenești erau suficient de abili și de rafinați pentru a câștiga atenția și încrederea publicului. Am putea azi spune, citind acest text publicitar, că era scris respectând multe dintre regulile de marketing valabile astăzi:
„Spune totul precis prin puterea spirituală!!
Sosită să vă ajute la toate ce veți voi a cuceri.
Inspirată cu știința misterioasă a Egiptului, Magia Indiană, Fachiră.
Așadar, nu faceți nici un pas până nu controlați destinul, soarta și norocul. Veniți mic și mare, de orice sex, bogat și sărac, de orice naționalitate, spre a vă vedea și cunoaște viitorul și tot ce vă interesează.
Descopăr orice secrete și de orice natură prin științele oculte. Toate greutățile vieții, câți ani veți trăi, etc...
Arăt orice boală sufletească, dau voință, biruință, victorie, cucerire în dragoste, liniște în căsătorie, reușită în studii, examene, judecăți, avansări, mutări, voiajuri, concerte, loterie de stat, moșteniri, judecăți, răpiri și dispariții de la domiciliu, pagube și orice furturi.
Descopăr comori de orice natură. Dezleg toate blestemele primejdioase, dându-vă leacul. Pentru prima oară aveți ocazia a consulta o adevărată prezicătoare, care face numai minuni cu prezicerile ei.
Nu pierdeți unica ocazie și veniți spre a vă vedea viitorul chiar azi.”
 |
| "Alo! Alo! Alo! Senzațíonal!" (ghicitoare de altădată) |
Și așa era și... este înșelată lumea, căci sunt mulți care cred că tot ce le spune o ghicitoare sau un vraci e lucru sfânt!
O demonstrație de „magie”: Fachirul care plânge la comandă
În periplul lor prin universul iluzionismului stradal, cei doi impetuoși anchetatori interbelici au dat peste un „fachir” care, printre alte „minunății”, pretindea că stăpânește arta lacrimilor miraculoase:
„— Cu care ochi voiți să plâng? — ne întreabă el.
— Cu dreptul...” — răspunsei la întâmplare.
Atunci fachirul puse un deget la pleoapa inferioară, pe care o trase în jos, spre a ne arăta că ochiul e fără lacrimi. După câteva clipe însă, începură să curgă șiroaie. Rămăsei uimit.
— E un sfânt! — spuse managerul său. Vă ghicește tot ce doriți...— Poate plânge și cu ochiul stâng? — întrebă medicul.
— Desigur! — răspunse antreprenorul.
Dar, în clipa următoare, prietenul meu, medicul, puse mâna pe pumnul „fachirului” și descoperi acolo, ascunsă cu îndemânare între degete, o boabă de camfor amestecat cu mentol. Apropiind de pleoapă degetul ce atinsese boaba sa miraculoasă, fachirul putea face să lăcrămeze orișicare ochi.
Experiența nu-i deloc primejdioasă, chiar dacă ar fi repetată de nenumărate ori pe zi. De altfel, gospodinele știu foarte bine că un efect asemănător se poate ușor realiza și cu puțină ceapă, sau cu hrean.
Totuși, ele aleargă să se extazieze la „minunile” fachirului! Pe când plecam, crainicul de la ușă continua să strige, netulburat de demascarea șarlataniei:
— Intrați domnilor, intrați! Aci este miraculosul mag și fachir indian, care citește viitorul în stele. Experiențele de convingere se fac gratis.”
Vocea rațiunii: Prof. dr. Nicolae Minovici în luptă cu „ocultismul”
Pentru a obține informații suplimentare, reporterul Alex F. Mihail a apelat la o personalitate marcantă a epocii care a studiat îndeaproape fenomenul vracilor, ghicitorilor și al celorlalți șarlatani, militând activ pentru măsuri drastice împotriva acestora. Este vorba despre dl. senator, prof. dr. Nicolae Minovici (fratele celebrului doctor Mina Minovici), care, din poziția sa de conducător al colegiului național al medicilor s-a luptat constant cu practicarea ilegală a „medicinei” de către vraci, moașe neautorizate sau „prințese ale magiei negre".
Tot el a inițiat acțiuni pentru închiderea cabinetelor de cosmetică conduse de persoane fără diplomă, luptându-se mai ales împotriva impostorilor care, inducând în eroare publicul, îi speculau naivitatea prin "ședințe de magnetism” sau „misterele telepatiei”. În acest sens, prof. dr. Minovici a publicat studiul intitulat „Pericolul social al practicării ocultismului”, evidențiind efectele nocive ale acestor practici asupra sănătății mintale a populației:
„— În zilele noastre, practicarea variantelor ocultismului a devenit o întreprindere bănoasă pentru mulți leneși și incapabili, care n-au fost în stare să-și însușească o meserie oarecare — ne spune directorul Institutului medico-legal. Publicul pare cuprins de o «nevroză anxioasă». Practicarea ghicitoriei, îndeosebi de la războiul mondial — el însuși generatorul a tot felul de psihoze — este o specialitate foarte rentabilă pentru o anumită categorie de indivizi, speculanți fără scrupule ai inferiorității psihice în care se găsește o bună parte din masa comună a oamenilor. Mulți din acești ghicitori, care uneori provoacă drame în familii, sunt aproape analfabeți, abia având câteva clase primare. E o mirare cum li se tolerează să-și dea diferite titluri pompoase ca: «mag indian», «doctor», «profesor», «savant-filosof», «diplomat» al unor Academii care nu au existat niciodată, «trimis de Dumnezeu» etc., etc.”
Se pare însă că nici în perioada interbelică reglementările legale nu erau tratate cu prea multă seriozitate, rămânând adesea doar pe hârtie:
„D. prof. doctor N. Minovici ne atrage atenția că încă printr-un jurnal al Consiliului de miniștri, No. 540 din 18 Martie 1936, s-a interzis «practica în mod public a ghicitului, chiromanției, psihografiei, vrăjitoriei, prezicerii, etc.» Tot printr-un jurnal al Consiliului, încă din 1875, s-au desființat vechile «stărostii» și desființate au rămas! Pe vrăjitori și ghicitori, se pare că nu-i poate clinti nimeni din loc!”
Dincolo de „magie”: O problemă fără rezolvare?
Deși reporterul interbelic își încheia articolul cu un post-scriptum optimist, alimentat de speranța unor schimbări imediate, realitatea din teren era mult mai nuanțată:
„P. S. — În ultimul moment, când punem revista sub presă, aflăm că autoritățile au început să facă razii, urmând să fie goniți toți vracii și ghicitorii din București. Astfel a dispărut cuibul din dosul Gării de Nord. O problemă grea va fi, desigur, depistarea clandestinilor, cari sunt și cei mai primejdioși.”
Astăzi, privind în urmă, ne dăm seama că acea „problemă grea” a rămas, în mare parte, nerezolvată. Privind spre Bucureștiul contemporan, ne întrebăm: oare există, la urma urmei, o diferență atât de mare între România de ieri și România de azi? Sau poate că singura schimbare reală este mediul în care „magii” își desfășoară astăzi activitatea, aceștia mutându-și - în parte - vechile tarabe din dosul Gării de Nord în spațiul virtual și foarte puțin regementat al rețelelor de socializare.
O moștenire a misterului: Bucureștiul de ieri, oglinda de azi
Orașele și satele noastre adăpostesc astăzi, la fel ca și în urmă cu un veac, o armată de ghicitoare în cărți, cafea sau palmă, clarvăzătoare și cititoare în globuri de cristal, în stele sau chiar în... ochi de bufniță. În acest „domeniu” al misticului, timpul pare să fi stat în loc. S-au schimbat, poate, doar mijloacele de publicitate — firmele stradale de odinioară au fost înlocuite de reclamele din mediul virtual de azi — și dimensiunile vilelor deținute de „ghicitoarele de top”.
Pentru a vă convinge, vă invit să vă continuați periplul interbelic vizitând vechea mahalala ieșeană a Nicolinei, în căutarea „Raiului vrăjitoarelor” de altădată, sau trecând pragul casei unei adevărate Cassandre a vremii: Coana Filofteia, neîntrecuta cititoare de destine.
Sursă: articolul „Ghicitori și fachiri” – semnat de Alex. F. Mihail – publicat în revista „Realitatea Ilustrată”, numărul din 12 septembrie 1939.
