Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Poveștile unor iubiri regale și ale unor drame uitate

Trecutul nu este doar o înșiruire de date și evenimente politice, ci un țesut dens de emoții umane, iubiri pătimașe și drame cutremurătoare. Uneori, poveștile care au avut loc „de ieri” ne ajută să înțelegem mai bine prezentul. 

colaj de imagini: iubiri regale și drame ale unei epoci apuse

Vă invit să redescoperim împreună câteva dintre cele mai fascinante și tulburătoare povești care au unit destine sau le-au frânt sub povara destinului.

Iată o selecție de articole despre iubiri legendare și dramele care le-au însoțit:

Fiecare dintre aceste articole deschide o fereastră spre lumi apuse, în care dragostea și suferința se împleteau într-un mod unic. Sper ca aceaste lecturi să vă poarte într-o călătorie emoționantă. Vă invit să citiți sau să recitiți aceste povești și să descoperiți nuanțele unor vieți care continuă să ne fascineze și astăzi.

Continuarea

    email this
Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Moda interbelică în vacanță: Ținute de plajă, călătorie și rochii de seară

 

Atunci când Eva i-a întins lui Adam mărul păcatului, a făcut-o, fără îndoială, cu o grație desăvârșită. De atunci și până astăzi, această armă plină de drăgălășenie însoțește femeia în drumul ei prin lume, iar toaletele au rămas cele mai de preț aliate ale sale. Din păcate – sau poate din fericire – noi, oamenii, suntem teribil de nestatornici în gusturile noastre. Nimic nu ne place în mod continuu și necondiționat; adorăm schimbarea, variația, inovația. Așa a apărut Moda: capricioasă, fascinantă și mereu în transformare. 

Ținute de vară la modă în anul 1931
 
Și pentru că suntem în perioada premergătoare concediilor, vă propun să aruncăm împreună o privire în geamantanul unei doamne din vara anului 1931. Ceea ce vom descoperi acolo s-ar putea să vă fie de mare ajutor și vouă, doamnelor și domnișoarelor de astăzi, care vă pregătiți deja trusoul de călătorie. 

În perioada interbelică, eram deja în plină epocă a deplasărilor rapide cu trenul sau cu automobilul. Aceste minuni moderne ofereau avantaje nenumărate pentru drumul către cochetele „locuri de vilegiatură”, dar veneau și cu un dezavantaj major: spațiul pentru bagaje devenea din ce în ce mai limitat. Vrând-nevrând, frumoasele vremii au fost silite să se adapteze acestei strâmtorări, alegând cu o grijă aproape chirurgicală piesele ce urmau să-și facă loc în faimoasele lor „valise”.

Cum trebuie să te îmbraci în călătorie

De îndată ce soarele devinea insuportabil, doamnele și domnișoarele timpului nu mai aveau decât un gând: cum s'o șteargă mai repede din București. Și o porneau gonind pe șosele cu automobilul, dându-se, cu trup și suflet, periculosului și amețitorului joc al vitezei. Era sublim, dar un sentiment chiar atât de puternic nu le putea împiedica pe gingașele făpturi să rămână totuși cochete. Ținuta adoptată pentru a brava pericolele care pândeau la fiecare curbă constituia o preocupare importantă:

„Găsim foarte șic un costum compus din fustă bej și bluză din dantelă de lână, fie ton pe ton, sau... Mica vestă cu rever taior e confecționată dintr'o stofă de lână lucioasă, bej sau castanie.

Ținute de vară la modă în anul 1931
Celebra fustă pantalon
ideală pentru călătoriile cu automobilul

Cordonul e larg, castaniu, sau, dacă vreți o notă îndrăzneață, din piele lăcuită roșu deschis. Bereta bej sau roșie. De asemenea și ecosez-ul dă efecte tinerești plăcute. Se poate pune vestă ecosez cu fustă dintr'o culoare, sau vestă dintr'o culoare cu fustă ecosez. Sfătuim soluția cea de a doua pentru cucoanele cari nu sunt prea înalte și cari au spetele și coapsele largi.

Mantoul lung își păstrează adeptele fidele, cari îl decretează drept cel mai practic, și poate că au dreptate. În acest caz, trebuie aleasă, fără ezitare, redingota, care înregistrează în acest sezon un nou succes. Ca să-i dați o notă personală, o puteți dota cu rever-uri foarte largi. Detaliile buzunarelor și ale mânecilor trebuie studiate amănunțit, astfel ca niciodată redingota să nu aibă aerul de a fi luată gata. Tăieturile și efectele nasturilor joacă aci un rol însemnat. Cele două rânduri de nasturi trebuie plasate destul de sus, adică pe locul normal al taliei.” (Ilustrațiunea Română, 1 iulie 1931)

Eleganța lejeră a zilelor de vară

Din trusoul pe care îl pregătea o doamnă respectabilă nu trebuia să lipsească nici hainele lejere, destinate plimbărilor pe faleză sau orelor petrecute la soare. Revistele de modă insistau pe faptul că o garderobă de vacanță reușită se baza pe versatilitate, pe materiale ușor de întreținut și pe o ingenioasă geometrie a culorilor, în care albul și negrul făceau legea:

„Ușoarele rochii pentru plajă n'au fost niciodată mai plăcute ochiului ca în acest an, nici mai tinerești, cu mânecile lor scurte, sau pelerinițele cari acoperă partea de sus a brațului, au bolerourile cari fac rochia mai portabilă în diverse ocazii. Mai trebuie de asemenea menționate culorile vii, cari joacă și ele un rol important în actuala garderobă, bineînțeles și albul, devenit clasic.

Pălării de vară la modă în anul 1931
Pălărie de pai albastru cu roz (stânga)
Pălărie combinată din satin și pai (centru)
Rochie de după amiază din organdi alb
cu efecte din dantelă și pelerină (dreapta)

Trebuie să mai semnalăm cu această ocazie că culorile vii merg perfect cu o puțină incursiune de alb la cravată sau la guler; iar fondul alb offeră un câmp ideal notei tranșante a unei culori sau negrului. Acest ultim efect e tot ce se poartă mai nou, și temele posibile din îmbinarea negrului cu alb dau loc la interpretări originale, neavând cât de puțin ideea de semi-doliu. Efectul opunerii unei culori vii albului se mai obține și în deosebirea dintre rochie și jacheta ce o întovărășește, aceasta din urmă fiind de un albastru închis, roșie, sau castanie roșiatecă. E unul din corolarele acestei legi a contrastelor, omniprezentă în modă. În acest caz, jocul unei jachete sau unui bolero de tonuri diferite va da putința de a reînnoi cu ușurință un costum.

Toate țesăturile de bumbac și anumite de mătase, lavabile sau nu, concurează la compunerea rochiei de sport, a cărei fustă se menține destul de comodă prin pliseuri și tăieturi transversale. Numeroase exemplare din aceste țesături: crep, șantung, etc., există dintr'o culoare, sau imprimate. Trebuie să recunoaștem că imprimatul posedă un farmec deosebit, căruia e greu să-i reziști de îndată ce revine sezonul cald.

Flori, mici figuri geometrice, puncte și virgule de mărimi diferite, înfloresc în culori vii pe un fond în genere alb. Rochia din crep imprimat e desigur de ținută mai elegantă decât rochia dintr'o culoare; ea e creată pentru sport și se acomodează cu tăietura „tailleur”. Combinarea aceleiași țesături în două tonuri diferite contribuie de asemenea la realizarea unuia din aceste efecte ale contrastului, atât de căutate. De exemplu, jacheta va fi din crep cu buline negre pe fond alb, pe când fusta va fi din crep cu buline albe pe fond negru.” (Ilustrațiunea Română, 22 iulie 1931)

Pe plajă: Marea revoluție a costumelor de baie din lână

Luna iunie adusese deja temperaturi venite parcă din apropierea ecuatorului. Pentru cei rămași în oraș, băile de aer, de soare sau de bazin reclamau o garderobă adaptată noilor mentalități. Nu mai era de ajuns ca prin cura însorită să se caute odihna; cine se respecta trebuia să apară pe nisip exact așa cum dicta ultimul capriciu al modei. Și ce drum lung se parcursese de la toaletele de mare de pe vremuri – sufocate de bumbac, mătase și fuste lungi – până la libertatea costumelor cu pantaloni scurți și bluză colantă! În vara lui 1931, marea revoluție de la ștranduri aducea în prim-plan o noutate absolută: costumele de baie de lână.

„Ultima hotărâre a înaltului areopag al dictaturii modei s'a pronunțat pentru... Da, da! Costume de baie de lână. Mirarea d-voastră e desigur legitimă, dar nu aveți dreptate. Nu cunoașteți calitățile ascunse cu cari lâna a reușit să bată în acest domeniu celelalte materiale. Găseați că e admisibilă lâna la ciorapi, la rufăria de corp; iată și argumentarea pentru încetățenirea lânii în costumul de baie:

ținute de plajă la modă în anul 1931
Costume de baie in 1931

Lâna are proprietatea de a menține o normală căldură a trupului; ea mai are și efectul de a înlocui unsoarea trupului pe care o practică înotătorii și frecventatorii plajei. Lâna mulează corpul, dându-i acestuia forme grațioase, grație cu care e dotată. Imboldul noii mode a venit din America, dar Europa a preluat-o repede, și astăzi toate fabricile vechiului continent sunt puse la punct pentru a satisface noua necesitate.

Modelul frecvent și simplu e pentru bărbați: pantalonași din lână neagră, bluza de culoare deschisă cu un mic ornament; costumul feminin se compune din tricoul lipit pe corp, larg despicat în spate.” (Ilustrațiunea Română, 17 iunie 1931)

Pentru a asculta muzică pe terasă

În articolele de modă ale timpului era adesea vorba de ținuta care trebuia arborată pentru a asculta ardentele declarații de dragoste pe terasa vreunui cazinou, în timp ce în depărtare mările plângeau și cerul părea că freamătă de atâtea stele. Dincolo de romantism, elegantele vremii se concentrau pe mantourile de seară, ca și când de ele ar fi depins cucerirea inimii unui Făt-Frumos. Pentru a întovărăși indispensabila și rituala rochie albă, se opta pentru micul mantou asortat, atât de strâmt încât părea crescut laolaltă cu rochia. Când bugetul impunea limite, fantezia devenea cel mai bun aliat pe timp de seară:

„Cu sau fără blană. Aceasta e în funcție de economiile cari au fost fructuoase, sau dezastruoase, realizate asupra bugetului de acasă... Dar, de bună seamă că trebuie să ne gândim că rochia albă nu poate fi îmbrăcată în fiece seară. Atunci?... Atunci suntem silite să îmbrăcăm un alt mantou, asortat la cealaltă rochie — rochia de muselină. Sau, dacă suntem econoame, nu ezităm. Micul mantou alb îl vom înlocui printr'un scurt bolero, cu răscroiala gâtului scobită înăuntru, cu mâneca fie jumătate, fie lungă, fie scurtă, deoarece actualmente fiecare dintre noi poate să-și dea curs liber fanteziei. Preferăm să fie din catifea portocalie, verde migdală, sau geranium (roșu-mușcată). În aceste culori se va potrivi și cu cele două rochii pomenite mai sus, cu condiția să fie întovărășite de pantofi asortați.

Rochii de vară la modă în anul 1931
Rochii prezentate cu ocazia evenimentului „Ziua modei”
organizată la Hipodromul Băneasa în 1931:
Rochii create de d-na Maria Fărcășanu (stânga)
O splendidă creație a Casei Paneth Jene (dreapta)

Pentru rochiile imprimate se schimbă treaba. Acolo e suficient să ai un bolero din același material, necăptușit bineînțeles, chiar dacă ar fi vorba de o muselină atât de fină încât pe lângă ea pânza de păianjen ar părea țesătură vulgară. În efectul imprimatelor e de dorit ca starea finanțelor să îngăduie o adăugire de blană, fie și neautentică. Aceasta trebuie pusă în special la mâneci, acolo unde se termină, la cot sau mai sus. La răscroiala gâtului nu e necesară, întrucât aceasta trebuie să fie scobită rotund, descoperind întreaga ceafă, pe care încep să se agite primele smocuri din părul care se lasă din nou lung. Negru e tot ce poate fi mai delicios pentru o blondă, contrastând cu nuanța aurie a coafurii.” (Cléo, Ilustrațiunea Română, 2 septembrie 1931)

Rochiile de seară: Eleganța perfectă

Ceea ce le plăcea cel mai mult doamnelor în vacanță nu era doar odihna sau bucuriile călătoriei prin noi peisagii, ci mai cu seamă evadarea din viața zilnică și posibilitatea de „aventură”. Cine putea ști dacă într'o seară, pe o terasă de cazinou, nu aveau să facă cunoștință, ca în romanele pentru fete de pension, cu eroul pe care-l vor iubi? Pentru acest prinț îndepărtat își alegeau toaletele și țineau să strălucească, pentru că marea clipă se putea ivi oricând. Dacă pentru zi erau suficiente costumul sport sau pijama, seara impunea o perfectă eleganță:

„Ceea ce ne trebuie sunt voalurile, muselinurile, imprimatele sau tonurile cari se potrivesc cu lumina de seară. Ca fond pentru imprimate, totdeauna negrul, sau, dacă preferați în acest an, verdele, verdele de salată. Deasupra, o întreagă gamă amețitoare de galben-lămâie, portocaliu-capucin, roșu-bazin (sau bramand) sau albastru, roz și alb. Într'un singur ton: alb, turquoise, capucin, tango, portocaliu, verde închis.

ținute de vară la modă în anul 1931
Rochie elegantă din organdi (stânga)
Ținută pe plajă (centru)
Costum de seară din
crêpe georgette verde deschis (dreapta)

Șoldurile trebuie strânse bine jos, astfel ca amploarea lor să nu se desemneze decât deasupra genunchilor. Decolteurile arată o fantezie încântătoare. Iată, de pildă, o rochie ai cărei umeri erau prinși cu o legătură ușoară și uniți în mijlocul spatelui printr'un nod suplu, cu capetele atârnânde. Decolteul acestui model se despică foarte jos la spate. Altele, mai ușoare de purtat, sunt prevăzute cu o mică pelerină, mobilă sau nu, care formează un început de mâneci în susul brațelor. Dacă e mobilă, ea se va lega printr'un nod simplu. În special la imprimate, se va pune peste rochie o mică vestă foarte scurtă din aceeași țesătură, bineînțeles nedublată. Acest soi de bolero va trebui să fie foarte ajustat, foarte lipit pe talie și să se oprească imediat dedesubtul acesteia. El va fi fără guler, sau cu reveruri mari, sau se va încheia tot cu un nod suplu, pentru a se lega în jurul umerilor.

Bascele sunt de un efect nostim pentru fericitele cari sunt destul de înguste în șolduri pentru a-și putea permite această modă. Micile mâneci balonate, cari se umflă începând de la umăr spre a se strânge înspre cot, au un farmec arhaic cert. Dar par puțin cam excentrice. Preferăm rochiile despre cari am vorbit mai sus, cari sunt fără a putea fi zeflemisite de profanii în ale modei.” (Ilustrațiunea Română, 8 iulie 1931)

Moda la cazinou: Cele patru rochii indispensabile

Seara era încântătoare când o petreceai acasă, stând de vorbă cu prietenii sau citind într-un fotoliu comod. Devinea însă mai greu când te aflai la băi și locuiai la hotel; era aproape imposibil să stai închisă în odaie înainte de miezul nopții, iar să lenevești în hol era de-a dreptul plictisitor. Rămânea doar Cazinoul, singurul loc unde se puteau alunga gândurile negre. Acest stabiliment pretindea zilnic frumoase rochii de seară, iar pluralul era cu totul intenționat! O garderobă de seară studiată se compunea în chipul următor:

„În primul rând, o rochie neagră. Aceasta e de neapărată lipsă (indispensabilă). Ea va fi purtată cel mai des, de preferință când dispoziția nu va fi extraordinară, sau când purtătoarea ei va fi decis că în acea seară „n'are gust să se mai îmbrace”. Muselina și dantela, bine asortate, sunt în special recomandabile.

În al doilea rând, o rochie imprimată. E tot atât de indispensabilă ca și rochia neagră. Fondul deschis, dacă vreți, dar sunt de preferință fondurile întunecate, cari te fac mai subțirică. Modelele de rochii imprimate sunt mai variate decât ale rochiilor negre. Imprimeurile permit foarte frumoase efecte de decolteu cu noduri torsade, extrem de tinerești și plăcute ochiului. Aceste modele pot fi și combinate, parte dintr'o singură culoare, dar atunci trebuie luat în seamă ca întregul să nu capete aerul unei rochii refăcute, impresie ce survine adesea, chiar dacă costumul e rezultatul compoziției dintre două stofe diferite.

În al treilea rând, dacă ești mai subțirică, o rochie de organdi foarte colorată, până la volane, evoluând în voaluri și rușe, câteodată improvizând efecte minunate de noduri din catifea neagră.

Aceste prime trei rochii sunt indispensabile. O a patra poate însă să o înlocuiască pe cea de-a treia, dacă vârsta și corpolența o cer. Aceasta ar putea fi de crêpe de saten alb, roz punctat sau de culoarea șampaniei. E o rochie de mare ținută, foarte decoltată în spate, bine studiată în detaliile panourilor și ale dârelor. Convine femeilor... puțin trecute (dacă există vreuna?) sau femeilor foarte înalte, foarte frumoase, foarte maiestuoase.” (Ilustrațiunea Română, 5 august 1931)

Fie că înfruntau praful șoselelor în redingote bej, fie că își unduiau siluetele în rochii negre din muselină pe terasele cazinourilor, elegantele anului 1931 știau un lucru sigur: vacanța nu era un motiv pentru a abdica de la statutul de „făptură gingașă și cochetă”. Privind astăzi în geamantanul lor de acum aproape un secol, nu putem să nu remarcăm că, dincolo de capriciile țesăturilor din lână sau ale bulinelor contrastante, adevărata armă a Evei interbelice a rămas aceeași: o grație absolută, atent studiată, capabilă să cucerească lumea... sau măcar faleza de la Constanța.

Îți recomand să citești și articolele:

Voi, doamnelor și domnișoarelor de astăzi, ce piese din „valiza” anului 1931 ați lua în următorul concediu?

Continuarea

, ,

    email this
Publicat de De ieri De azi with 2 comments

O oră cu Agatha Bârsescu: Fascinanta poveste a unei actrițe geniale

Agatha Bârsescu (1857–1939) nu a fost doar o actriță, ci o prezență absolut magnetică și, probabil, cea mai mare tragediană din istoria scenei românești. Cu o carieră internațională impresionantă, ea a lăsat în urma ei aplauze de neuitat pe marile scene ale Europei și Americii, dar și o poveste de viață fascinantă.
 
Agatha B\rsescu- colaj de 2 fotografii

Agatha Bârsescu: Anii de studiu și primele succese 

 
S-a născut într-o familie de militari, în Bucureşti, la mijlocul secolului al XIX–lea. În biografiile găsite de mine se menţioneaza 1867 ca fiind anul naşterii. Actriţa preciza însă în memoriile sale:  
“Sunt născută în Bucureşti, strada Radu Vodă no. 11, anul… Da, anul nu’l ştiu precis şi nici nu vroesc să-l ştiu, fiindcă nici nu importă.” 
Copilăria şi-a petrecut-o la Râmnicu Vâlcea, unde tatăl său a fost numit şef de garnizoană. Agatha Bârsescu îşi aminte: 
“Mă jucam de-a paparuda cu nişte copii de ţigani, pe moviliţa din dosul casei noastre. Toată ziulica zburdam, ţopăiam şi cântam, până ce într-o bună zi am fost dusă la pensionul din Sibiu. La 8 ani am pus capăt voioşiei mele de copilă.”  
La pensionul din Sibiu viitoarea actriţă a învaţat limba germană, care o va ajuta mai târziu să devină una dintre stelele scenelor vieneze.
A urmat prima perioada vieneză din viaţa Agathei Bârsescu: anii petrecuți în pensionul unei şcoli de maici, “Ursulien Kloster”. A revenit în ţară pentru a urma cursurile “Conservatorului de artă dramatică” din Bucureşti. În această perioadă a fost angajată a Teatrului Naţional şi a jucat primele sale roluri: în feeria “Fata aerului”, Casilda din “Ruy-Blas” şi Fetiţa din comedia “Pe malul gârlei”. 
 
Agatha B\rsescu- colaj de 3 fotografii
Agatha Bârsescu: în timpul studiilorla Viena (stânga)
în perioada în care juca la Burgtheater din Viena (centru)
în plină glorie (dreapta)
 
Actrița s-a reîntors la Viena, unde a luat ore de canto şi de germană. În anul 1881 a fost admisă la şcoala dramatică a Conservatorului din Viena. Au urmat imediat angajamente semnate cu marile teatre germane şi austriece: “Deutsches Theater” din Berlin şi “Burgtheater” din Viena. Pe scena celei mai importante scene vieneze a vremii, Agatha Bârsescu a debutat la doar 17 ani în rolul Hero – rol care i-a adus actriţei şi primul mare succes din carieră. Iată un extras din cronica apăruta în 23 noiembrie 1883 în “Neue Freie Presse”:
“O tânără fată care abia a părăsit şcoala dramatică, a păşit pentru prima dată pe scenă, şi nu pe o scenă din Graz sau Linz, ci pe podeaua fiebinte a Burgtheaterului, şi nu pentru a recita câteva vorbe, ci într’un rol mare, care predomină o piesă întreagă, şi nu într’o limbă maternă pe care a învăţat-o acasă la mama ei ci într’o limbă pe care şi-a însuşit-o încetul cu încetul! Şi această fetiţă, face o impresie atât de puternică, încât la ultima cădere a cortinei, fiecare trebuie să mărturisească: Aicea e un talent puternic şi real care trebuie reţinut bine, căci este un noroc găsit pentru Burgtheterul nostru din ce în ce mai sărăcit de talente. Domnişoara Bârsescu aparţine deci Burgtheaterului. E o onoare pentru ea şi un noroc pentru Burgtheater.”   
Acesta a fost primul mare succes. Au urmat multe altele, într’o carieră de mai bine de o jumătate de secol. 
 
Agatha B\rsescu- colaj de 3 fotografii in trei roluri importante
Agatha Bârsescu: în Magdade Sudermann (stânga)
 în "Romeo și Julieta" (centru)
în rolul preferat: Medeea (dreapta)

O oră cu Agatha Bârsescu 

 
Ne va spune continuarea poveștii chiar Agatha Bârsescu – intervievată în anul 1931 de Maia – reporter al revistei “Ilustraţiunea Română”:
“Iaşi! O cameră la hotel Traian. Cum intri îţi dai seama că ai păşit în locuinţa unui artist. Nimicuri de preţ aruncate ici şi colo, diferite tablouri care înfăţisează pe tragediană în rolurile create de ea; fotografiile artiştilor celebri, însoţite de autografe tot atât de celebre; coşuri şi coşniţe de flori uscate - omagii necunoscute pentru o seară de încântare - toate vorbesc de o glorie artistică cum puţine au fost. Priveam atentă o fotografie mai de demult ce înfăţişa pe Agatha Bârsescu în rolul ei preferat, Medeea - când simţii pe cineva intrând în cameră. M'am întors... şi în faţa mea o aveam pe “maestră”, pe însăşi creatoarea “Medeei" demonice.

Înaltă, maiesioasă, cu ochii blânzi, din a căror privire ghiceşti bunătatea, cu părul argintat la tâmple, Agatha Bârsescu părea în lumina palidă a amurgului o marchiză scoborâtă dintr'un tablou din veacul al XVIII-lea. Nu îndrăzneam să-i mărturisesc scopul vizitei fiindcă auzisem că nu-i place sgomot în jurul persoanei sale: de aceea, când ea singură începu să-şi depene firul amintirilor, am mulţumit providenţei că m'a scăpat din încurcătură.
- Să nu te aştepţi, că îţi voi face o biografie a mea, începu Agatha Bârsescu povestire - fiindcă trebuie să-mi răscolesc amintirile copilăriei, şi ele, ori şi cât, îţi produc în suflet un regret dureros pentru timpurile cari nu se vor mai întoarce nici odată. Atât pot să-ţi spun, că am întâmpinat foarte multe greutăţi până ce mi-am văzut visul de a juca pe scenă. Am avut mult de luptat cu familia. Părinţii mei făceau parte din înalta societate a Bucureştiului, un unchi al meu era ministru de război şi când am intrat în Conservator toate rudele mi-au considerat gestul, ca cea mai mare ofensă adusă întregii familii. După terminarea Conservatorului la Bucureştii, relevându-mă într'un rol din comedia lui Oldnescu-Ascanio: “Pe malul gârlei", am plecat la Viena pentru completarea studiilor.

Agatha B\rsescu ]n trei roluri
Isabelle din Judecătoruldin Zalameea de Calderon (stânga)
în revista"Familia" - 8/20 ianuarie 1895 (centru)
în perioada în care era profesoară la Iași

Acolo, am cunoscut adevăratele succese ce le poate visa o artistă. În urma debutului în Hero - aveam şaptesprezece ani atunci - am fost angajată la Burgtheater şi timp de şapte ani, vienezii mi-au răsplătit munca, cu dragostea şi entuziasmul lor. Îmi aduc aminte de splendidele seri, când întreaga elită şi însuşi împăratul Frantz Josef veneau la Burgtheater să mă vadă în rolurile mele preferate: Sapho, Medeea, Mary-Stuart. Natural, că primirea caldă ce mi se făcea a fost un puternic imbold de a munci şi persevera. După cei şapte ani petrecuţi la Viena, am început să întreprind turnee în principalele capitale ale Europei, dar cu toate angajamentele ce mi se propuneau, mă întorceam iarăşi în oraşul meu iubit: Viena! De el mă leagă atâtea amintiri frumoase încât e naturală dragostea ce i-o păstrez.
- Maestră, ştiu că şi în America v'aţi bucurat de aceleaşi succese!
- Da, la New-York am jucat pe Medeea şi sala lui “The People's Theatre" clocotea de entusiasmul românilor şi englezilor, căci am jucat în amândouă limbile. Apoi la Chicago şi Filadelfia mi-au făcut o primire tot atât de călduroasă. În 1923, dorul de ţară m'a făcut să mă reîntorc acolo unde mi-am petrecut anii copilăriei.
- Faptul că aţi călătorit atât şi aţi dus o viată variată, îmi închipui că v’a lăsat multe amintiri ?
- Oh ! Aş putea să scriu un volum întreg Cele mai dragi însă sunt acele legate de prietenia mea cu Carmen Sylva (notă: Regina Elisabeta a României). Îmi aduc aminte şi acum de seara când am cunoscut-o. Se reprezenta “Ullranda", piesa scrisă de Ea, în care jucam rolul principal. Sala era neîncăpătoare pentru tot ce avea Bucureştiul mai distins! Asista întreaga familie regală. Probabil că am plăcut Carmen Sylvei, deoarece mai târziu, de câte ori avea nevoie de mine, mă chema de ori şi unde aş fi fost.
- Dar Viena, oraşul consacrării dv.?
- Vienezii sunt oameni adânc cunoscători ai artei, extrem de entuziaşti în ceea ce priveşte teatrul Nu fusesem de mult la Viena şi credeam că după o absenţă de atâţia ani, publicul m'a uitat. Dar într'o seară, acum patru ani, aflându-mă în vesela metropolă austriacă, m'am dus la Raimundtheater să asist la reprezentaţia unei colege. Cum am intrat în loje, publicul m'a recunoscut imedial şi a ţinut să mă salute cu ropote de aplauze. Gestul acesta m'a mişcat până la lacrimi... Acestea sunt singurele mulţumiri ce îi mai rămân unui artist: să ştie că cei pentru care şi-a închinat viaţa nu-l uită!
- Şi după ce aţi cunoscut atâtea succese în Europa şi peste Ocean, cum vă simţiţi în oraşul nostru tăcut şi retras?
- Mă simt bine fiindcă sunt între ai mei. Şi apoi moldovenii, cu obişnuita lor fire primitoare, mi-au întins braţele cu drag. Dar fericirea mea e când mă aflu printre elevi la Conservator şi când văd că munca mea nu e zadarnică. Mi-e drag rolul de profesoară şi îndrumătoare a viitorilor reprezentanţi ai clasicismului. Şi dacă mai am o dorinţă, e aceea de a revedea Viena. Viena tinereţii mele!
Şi Agatha Bârsescu rămase cu ochii aţintiţi în lumina roşiatică a jarului din cămin. Acolo, în pâlpâirile focului îşi revedea toată viaţa de strălucire, cu bucuriile, dar şi cu suferinţele ei - viaţa de artist!”
Agatha Bârsescu a murit în anul 1939 şi este înmormântată în cimitirul Eternitatea din Iaşi. Pe piatra ei funerară stă scris: 
„Aici odihneşte geniala tragediană, Agatha Bârsescu, gloria neamului românesc care a ilustrat teatru până la desăvârșire în țară și străinătate."

O retrospectivă a succesului


În epoca de aur a cinematografiei și a teatrului, artiștii români nu au fost doar simpli spectatori, ci protagoniști care au cucerit Parisul, Berlinul și strălucitorul Hollywood. Vă propun o retrospectivă a celor mai fascinante destine care au pornit din România pentru a scrie istorie în arta universală:

Surse:

- articolul “O oră cu Agatha Bârsescu” – semnat “Maia” – publicat în revista “Ilustraţiunea Română” - numărul din 12 Martie 1931;
- Agatha Bârsescu – “Memorii din Germania, Austria, Ungaria, America şi România”
 
Continuarea

    email this
Publicat de De ieri De azi with 7 comments

Istoria se repetă: Guvernul a căzut grav bolnav

Guvernul a căzut? Nu e o noutate, ci o stare de fapt perenă. Încă din 1907, redactorii revistei "Furnica" explicau, cu un umor negru savuros, de ce guvernele românești sunt mereu „grav bolnave”.

Am decis să testăm valabilitatea acestui diagnostic în zilele noastre, înlocuind numele de atunci cu ale noștri „specialiști” de astăzi. Vă invit să descoperiți că, deși decorurile s-au schimbat, rețeta dezastrului guvernamental a rămas bătută în cuie:

Continuarea

    email this
Publicat de De ieri De azi with 0 comment

Maria Mateșan: O tânără de 18 ani care a cucerit cerul interbelic

Istoria parașutismului feminin românesc este, de cele mai multe ori, dominată de figura legendarei Smaranda Brăescu. Campioană mondială în 1931 după un salt istoric de la 6000 de metri, Smaranda a deschis drumul, însă nu a fost singura „pasăre măiastră” a cerului nostru interbelic. 

Maria Matesan in costum de parasutist in Realitatea Ilustrată, numărul din 23 octombrie 1930

Răsfoind paginile îngălbenite ale presei de acum un secol, am descoperit chipul sfios al unei tinere care, la doar 18 ani, își înfrunta destinul de orfană de război sărind în gol din cabina avioanelor: Maria Mateșan.

Continuarea

, ,

    email this
Publicat de De ieri De azi with 3 comments

O zi de școală a Voevodului Mihai: Un fotoreportaj interbelic

Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Castelul Foișor din Sinaia, într-o familie regală marcată de tensiuni. Destinul său a fost unul neobișnuit: la doar șase ani, copilul care prefera pianul, șahul sau plimbările cu poneiul a fost proclamat Rege al României. Această primă domnie, cuprinsă între anii 1927 și 1930, a fost o perioadă de izolare și de responsabilități copleșitoare, marcată de absența tatălui și, ulterior, de plecarea mamei sale, Regina Elena.

O zi la școala Regelui Mihai, 1937, fotoreportaj interbelic

Detronarea sa, survenită pe 8 iunie 1930 în urma revenirii tatălui său, Carol al II-lea, i-a adus titlul controversat de Mare Voevod de Alba Iulia. În ciuda vicisitudinilor politice și a suferințelor personale, tânărul Mihai a rămas o figură îndrăgită de popor. În anul 1937, la vârsta de 15 ani, curiozitatea publicului față de viața „fostului și viitorului rege” era imensă. Revista „Realitatea Ilustrată” publica atunci un reportaj inedit, care ne oferă o privire fascinantă asupra educației și vieții cotidiene a Voevodului Mihai, dincolo de rigorile Palatului Regal.

Școala de după Palat: O incursiune în viața de elev 

Reporterii revistei Realitatea Ilustrată descriau astfel locația unde se desfășurau studiile moștenitorului tronului:

„În dosul Palatului Regal din Calea Victoriei se află o casă scundă cu un aspect burghez. Trecătorii nu observă nimic deosebit la dânsa, tramvaiele și autobusele care trec pe acolo nu se sfiesc să facă același sgomot asurzitor, care exasperează nervii cetățenilor din Capitală. Puțini bănuiesc că în această casă se află școala Voevodului Mihai. Școala unde se plămădește mintea și talentul celui ce va moșteni tronul țării.”

O zi la școala Regelui Mihai, 1937, colaj de fotografii dintr-un fotoreportaj interbelic
Împreună cu mentorul său comandorul Fundățeanu (stânga)
Voevodul Mihai în 1937 (dreapta)

Disciplină și normalitate între colegi

După ce treceau de rigorile protocolului, vizitatorii ajungeau la dl. comandor Preda Fundățeanu, directorul „clasei Marelui Voevod Mihai” și mentorul prințului. 

O zi la școala Regelui Mihai, 1937, colaj de fotografii dintr-un fotoreportaj interbelic
În sala de clasă (stânga)
Împreună cu cei 12 colegi (dreapta)

În momentele de relaxare, viitorul suveran era de neîntrecut în entuziasm pe terenul de volei, integrându-se perfect în grupul celor 13 colegi atent aleși:

„Dacă n'ai fi prevenit, nici nu ți-ai închipui că printre acești băieți isteți se află moștenitorul tronului. Toți cei 13 tineri sunt îmbrăcați la fel, ei joacă cu același avânt și aceiași veselie. În toiul luptei pentru minge Voevodul se isbeste de unul din colegii săi. Acesta cade și imediat Voevodul se grăbește să-l ajute:

  • S'antâmplat ceva, Dușa?
  • Nimic, Măria Ta - răspunde băiatul brun care căzuse. Jocul continuă. Comandorul Fundățeanu, care privea cu noi pe fereastră, ne spune:
  • Majestatea Sa a voit să obișnuiască pe prinț cu realitățile. De aceea a ales 13 băieți din diferite regiuni ale țării, din diferite categorii sociale și chiar de naționalități deosebite, de vârsta prințului moștenitor și a format cu ei o clasă. Tânărul pe care l-ai văzut căzând e fiul unui țăran din Transilvania. În clasă mai sunt trei fii de țărani și doi minoritari: un sas și un ungur.”

O metodă pedagogică inovatoare

Integrarea Voevodului în rândul colegilor nu era doar vizuală, ci și academică. Metoda de învățământ punea elevul în centrul procesului, profesorii având un rol de mentori și ghizi pentru dezvoltarea individuală. În programa școlară se punea accent pe interdisciplinaritate, profesorii de limbi străine și literatură coordonându-și temele pentru a oferi elevilor o imagine completă asupra subiectelor studiate. Discuțiile săptămânale între elevi și profesori erau esențiale pentru stimularea curiozității.

Iată cum arăta rutina academică a elevului Mihai:

„Sunt trei ore de matematică, două de geografie, câte una de fizică, chimie și științe naturale, trei ore de română, două de latină, două de germană, una de religie câte una de desen și muzică. Ziua de joi e reservată cercetășiei. În această zi se execută programe din regulamentul cercetășesc. În aceste programe se întreprind și lucrări manuale.

Cu câteva luni în urmă, sucursala din București a firmei Ford a oferit Voevodului Mihai și la doi din colegii săi posibilitatea să monteze un automobil. Lucrarea a durat 60 de ore și a fost plătită conform tarifului de salarii a fabricei. Voevodul Mihai a câștigat astfel 500 lei prin munca Sa. Acești bani i-a vărsat la casa de ajutor a cercetașilor săraci. Dealtminteri trebuie să spunem că distracția de predilecție a Voevodului este lucrul mechanic, în special motoarele de automobil.”

Rutina zilnică și spiritul civic al Voevodului

Fiecare zi de școală începea cu rugăciunea de dimineață, oficiată prin rotație de unul dintre elevi. Programul era riguros, cursurile începând la ora 8:00, iar punctualitatea și conștiinciozitatea Voevodului erau remarcabile, acesta fiind aproape întotdeauna primul sosit. 

O zi la școala Regelui Mihai, 1937, colaj de fotografii dintr-un fotoreportaj interbelic
În drum spre școală (stânga)
La ora de științe naturale (centru)
Ora de muzică (dreapta)

Dincolo de lecțiile propriu-zise, elevul Mihai era admirat pentru trăsăturile sale de caracter:

„Camarazii lui apreciază mult spiritual lui loial pentru că Voevodul pune mai presus de orice adevărul și dreptatea. S'a întâmplat odată că elevii au voit să ascundă ceva profesorului lor. În acea zi prințul moștenitor era tocmai monitorul clasei. El și-a convins camarazii că e preferabil să mărturisească profesorului greșeala lor.”

Activități extrașcolare și pasiuni intelectuale

Duminicile erau dedicate activităților culturale și conferințelor susținute chiar de elevi, care își exersau astfel abilitățile de prezentare și documentare, folosind mijloace tehnice avansate pentru acea vreme:

„Prințul moștenitor are în clasa sa un aparat modern de proiecție, pe care-l manipulează singur. Ultima conferință pe care a ținut-o Marele Voevod a avut subiectul următor: Navigația veche egipteană și construcția vaselor. El s’a slujit ca isvor de informațiuni, de cartea lui Hendrick Willem van Loon, care tratează despre istoria navigației, într-o traducere italiană.”

Relațiile interpersonale din interiorul clasei au fost mereu ghidate de discreție, fair-play și o profundă empatie față de colegi.

„Desigur că Voevodul Mihai are simpatii mai mari pentru unii dintre colegii lui decât pentru alții, dar niciodată nu trădează aceste preferințe. În fiece zi, el invită la Palat la rând pe câte unul dintre colegii săi, și-și pregătește, împreună cu acesta lecțiile, sau își petrece vremea cu jocuri și sport. De curând, unul dintre colegii săi s'a îmbolnăvit și n'a trecut nici o zi în care prințul moștenitor să nu se intereseze telephonic de starea prietenului său, ba chiar să’l viziteze.

Dorința Majestății Sale a fost ca Marele Voevod Mihai să nu se bucure de nici un fel de protecție în fața profesorilor săi și să fie examinat cât de sever posibil. Dar n'a fost nevoie de această măsură, căci Voevodul este școlarul cu cel mai desvoltat simț al datoriei și unul dintre elevii cei mai bine clasificați. Nu trebuie să uităm că moștenitorul tronului este foarte ocupat și cu ore suplimentare de limbi străine, istorie a literaturilor, pian și nici să omitem că el are obligațiuni de îndeplinit.”

O zi la școala Regelui Mihai, 1937, colaj de fotografii dintr-un fotoreportaj interbelic
În excursie cu automobilul (stânga)
În recreație (dreapta)

Pe lângă studiul disciplinelor academice, tânărul Mihai și-a dezvoltat curiozități intelectuale complexe și o latură sportivă activă.

„E interesant să aflăm că Voevodul iubește în special geografia. El a prins dragoste de aceasta mai ales prin lectura cărților lui Baden Powell, despre călătoriile în țările exotice. În timpul războiului din Abisinia, masa Voevodului era plină de cărți despre Etiopia. Anumite evenimente internaționale, le studiază pe hartă și-și formează astfel păreri proprii geopolitice. De curând a scris un studiu despre însemnătatea călătoriei lui Mussolini în Libia, și acest studiu a fost foarte bine apreciat de profesorul de geografie al Măriei Sale. În ce privește limbile străine, Voevodul Mihai vorbește cu cea mai mare plăcere, după limba româna, pe cea engleză. Engleza este oarecum a doua limbă maternă a sa. Prințul vorbește apoi foarte bine franceza, italiana și germana.

Cu tot programul supraîncărcat al cursurilor sale, Voevodul face mult sport. Aproape în fiecare zi, în recreație, joacă volley-ball. Este un automobilist iscusit și-i place să umble și pe motocicletă. Adesea parcurge, în tovărășia camarazilor săi, și în viteză mare, împrejurimile Bucureștiului, cu automobilul său “Lancia". Dar sportul preferat este vânătoarea. Majestatea Sa, ca vânător pasionat, e foarte bucuros că fiul Său preferă acest sport și de aceea îl ia cu Dânsul la marile vânători pe care întreprinde.”

Implicarea Regelui Carol al II-lea în educația fiului

Relația dintre tată și fiu depășea sfera strictă a îndatoririlor regale, Carol al II-lea investind timp și pasiune în formarea urmașului său, afirmând la un congres al profesorilor: „Dacă n'aș fi Rege, desigur că m'aș face profesor!"

„De aceea, Majestatea Sa a fixat pentru clasa Marelui Voevod Mihai o metodă care arată cel mai înalt simț pedagogic. El își pregătește astfel fiul pentru misiunea înaltă la care este sortit. Nu trece zi în care Majestate Sa să nu petreacă 2-3 ore cu fiul Său. El se interesează îndeaproape de toate progresele pe care le face și exercită un control sever asupra întregii activități a Marelui Voevod. De cele mai multe ori, Marele Voevod Mihai își prepară lecțiile pe a doua zi, în prezența Suveranului și astfel pot fi văzuți - tatăl și fiul - lucrând laolaltă, în aceeași cameră. Unul la treburile statului, celalalt pregătindu-se ca s'o facă mai târziu.”

Din copilăria Regelui Mihai: O serie de amintiri regale

Dacă v-a plăcut această incursiune în viața de elev a Voevodului Mihai, vă invităm să descoperiți și alte episoade fascinante care conturează portretul uman al suveranului. De la momentele de joacă la Întâmplări din copilăria Regelui Mihai, la pasiunea sa pentru tehnologie surprinsă în Lecția de mecanică a Regelui Mihai, puteți parcurge întreaga evoluție a acestuia prin articolele: Îndatoririle unui copil rege: Din copilăria Regelui Mihai, Regii au fost şi ei copii: Regele Mihai (o dimineață la Peleș) și Un copil-rege la Mamaia în vara anului 1928.


Sursa: - articolul "O zi cu Voevodul Mihai" - semnat "G.M." - publicat de revista "Realitatea Ilustrată" - numărul din 21 aprilie 1937 - disponibil în colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.
Continuarea

,

    email this
Abonați-vă la: Postări (Atom)