Stafiile din vechiul București: mărturii despre fantomele de altădată

Din galeria personajelor fantastice născute din imaginația românească, stafiile nu puteau lipsi. Deseori numite și năluci sau vedenii, aceste apariții erau închipuite având o înfățișare omenească, învăluită într-un veșmânt alb, roșu, negru sau galben. Ele erau considerate a fi duhurile morților – îndeosebi ale celor răpuși de o moarte năprasnică. Odată desprinse de trup, aceste suflete rămâneau pe pământ și bântuiau locuri ferite, „pe unde oamenii nu le pot tulbura adunarea” – precum țintirimurile noi sau vechi, bisericile, morile, școlile și orice fel de case rămase nelocuite sau în ruină. (cf. Tudor Pamfile, Dușmani și prieteni ai omului, 1915).

  

Vechiul București nu a fost lipsit nici el de prezența acestor năluci. Legendele urbane le semnalau prezența prin diferite locuri de taină:  

Continuarea

Povești tulburătoare cu stafii: legende de altădată

 

Motto:

 

Când ziua'n mocirla de beznă se suge
Și iadul începe să râdă cu hohot,
Ies morții din groapă călări pe coșciuge,
Frământă pământul cu tropot și clocot.

(Mihai Beniuc – Strigoii)

 

V-ați înfiorat citind povești cu stafii din vechiul București? Pregătiți-vă, căci deschidem din nou cufărul cu mistere. Poveștile de azi, unele înfricoșătoare, altele surprinzător de amuzante, sunt mai mult decât simple legende; ele sunt ecouri ale trecutului și o parte vie a folclorului nostru. 

Conform credințelor, puține sunt locurile ferite de arătări și năluci venite „dintr-o altă lume”. Însă, pentru aceia dintre voi ale căror cărări se intersectează cu „locuri bântuite”, vă oferim mai jos un „sfat avizat” pe care este bine să îl țineți minte:

„Singurul neajuns pe care îl aduc stafiile este spaima pe care o dau oamenilor. De aceea, pe lângă acele locuri, omul trebuie să treacă fără a se uita la dânsele și mai ales, după ce a trecut de dânsele, să nu se uite înapoi, căci făcând altfel, va vedea acele Stafii, de multe ori, cu tot soiul de Necurați și Cornaci.” (Tudor Pamfile – „Dușmani și prieteni ai omului” – 1916)

Continuarea

Sfaturi practice: Trucurile ingenioase ale bunicilor noastre

Paginilor vechi de revistă ascund o magie aparte. Unele dintre ele ascund o înțelepciune practică ce pare să se fi pierdut în epoca soluțiilor chimice și a tehnologiei. Am răsfoit pentru voi arhiva revistei „Ilustraţiunea Română” din primăvara anului 1938 și am selectat câteva sfaturi gospodărești care îmbină ingeniozitatea cu simplitatea.

 

Sper să vă amuze, să vă trezească amintiri și – cine știe? – poate chiar să vă fie utile în momente de impas! 

Continuarea

Lizica Codreanu: Destinul unei dansatoare avangardiste

Muza boemă și nonconformistă a lui Brâncuşi

Dacă se spune că în spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie puternică, în cazul lui Constantin Brâncuși se poate afirma că în spatele geniului său au stat o serie de iubiri și muze memorabile.

Margit Pogany, Eileen Lane, prințesa Maria Bonaparte, baronesa Renée Irana Frachon, Léonie Ricou sau marea Maria Tănase au fost doar câteva dintre prezențele feminine care i-au marcat viața și parcursul artistic. Totuși, lista femeilor care l-au inspirat pe titanul sculpturii moderne nu se oprește aici. Din păcate, de cele mai multe ori, această enumerare o nedreptățește pe una dintre cele mai originale figuri ale diasporei interbelice românești: geniala dansatoare avangardistă Lizica Codreanu.

Continuarea

Botezul la români: Datini, obiceiuri și superstiții

În cultura populară românească, botezul este mult mai mult decât un ritual. Este o poveste țesută din tradiții, credințe și superstiții străvechi, un eveniment magic ce urmează nașterii unui copil. 

Fiecare detaliu, de la alegerea nașilor și pregătirea hainelor de botez, până la respectarea anumitor ritualuri, poartă cu el promisiunea unui viitor bun pentru cel mic. În acest univers fascinant, datina și superstiția se împletesc armonios, creând un tablou cultural unic, specific sufletului românesc.

Continuarea

1931: Românii, căile ferate și ora de vară

Mulți dintre noi trăim cu convingerea că „ora de vară” este o moștenire a perioadei comuniste, introdusă în 1979. 

Realitatea istorică este însă alta și ne întoarce în plină epocă interbelică, într-un moment în care România încerca să se sincronizeze, la propriu, cu inima Europei.

Continuarea

Povestea Mariei Ciucurescu: Actrița favorită a marelui Caragiale

Numele Mariei Ciucurescu (n. 6 august 1866 - d. 11 februarie 1939), o actriță de geniu a scenei românești, este, din păcate, aproape uitat astăzi. 

Cu toate că a fost una dintre preferatele lui I.L. Caragiale, iar cariera sa a fost una impresionantă, informațiile despre ea sunt rare și greu de găsit. Acest articol încearcă să aducă la lumină povestea ei, reconstituind un portret din cronicile și evocările epocii.

---

---

Continuarea

O incursiune la periferiile Bucureștiului interbelic

Bucureștiul interbelic era un oraș al contrastelor puternice, unde strălucirea centrului conviețuia cu lumea umbrită a mahalalelor. Era o societate în care elitele culturale și politice se întâlneau cu muncitori, meseriași și mici patroni. În vitrinele luminate ale centrului, luxul era la el acasă, în timp ce la doar câțiva kilometri distanță, mahalalele ascundeau o altă realitate – o lume pestriță, plină de farmec, dar adesea marcată de sărăcie.

 

Mahalalele Bucureștiului interbelic: o casă la periferie
și o fotografie dintr-un tărg ambulant

 

Această prăpastie dintre oraș și sat, dintre centru și periferie, a fost surprinsă de mulți intelectuali ai vremii. Dramaturgul Victor Eftimiu, de exemplu, nota în 1937 în revista "Realitatea Ilustrată": 

“Nu cred să existe țară în lume în care prăpastia dintre pătura suprapusă și majoritatea poporului să fie atât de largă și de adâncă. Pe deoparte luxul târgoveților: femei fardate, domni cu ghete fine, automobile strălucitoare, vitrine cu toate bunătățile pământului: de la pijama de mătase la cutiile cu icre negre... Pe de alta, numai la câțiva kilometri de centrul Capitalei, mizeria cea mai întristătoare: drumuri desfundate, câini fără sat, colibe’n fundul pământului, copii firavi, oameni pământii, femei scofâlcite, băltoace verzi și beznă, luminată numai de ochii arși ai celor halucinați de friguri palustre.” 

Continuarea