O epigramă scrisă de Alexandru Macedonski în 1883, anul în
care Eminescu s-a îmbolnăvit, avea să se întoarcă ca un bumerang împotriva
poetului: „Un X… pretins
poet-acum /S-a dus pe cel mai jalnic drum… /L-aș plânge dacă-n balamuc
/Destinul lui n-ar fi mai bun, /Căci până ieri a fost năuc /Și nu e azi decât
nebun”. Poetul și epigramistul român Cincinat Pavelescu consemna:
“Începând de a doua zi, toate numerele
revistei i s-au înapoiat pline de insulte. Nu i s-a publicat nici un rând de
explicație. Prietenii l-au părăsit. Colaboratorii au emigrat. Mizeria l-a
copleșit. Ani de zile a trăit în lipsurile cele mai groaznice. Nu mai avea
mobile, nici cărți, nici haine, nici servitori. Când năluca lui palidă și
slăbănoagă se zărea singuratică pe la colțul stradelor laterale, inspira o milă
amestecată cu spaimă, întocmai ca și femeilor din Florența care strigau la
vederea lui Dante: Priviți pe acela care se întoarce din infern!”. Datorită acestei epigrame Macedonski a fost izolat nu numai
de societate, ci de întreaga lume literară, cu consecințe extrem de drastice,
care l-au aruncat în sărăcie, întrucât nu a mai reușit să publice nicăieri.
Macedonski s-a autoexilat la Paris, întorcându-se în țară după câțiva ani.
Citiți aici povestea
vieții scriitorului și publicistului Alexandru Macedonski, rezumată de soția
acestuia, Ana Macedonski (născută Ana Rallet-Slătineanu), într-un
interviu acordat la aproape două decenii după moartea
poetului rondelurilor, publicat
în numărul din 10 decembrie 1938 al revistei “Universul
Literar”:
“Am aflat pe doamna Anna Macedonski într'o casă uitată de
vremuri din strada Polonă 78. Se lăsase seara. Prin fereastră străbătea o
lumină palidă. Am crezut o clipă că e un accident de uzină dar m'am convins
degrabă că mă înșelasem, privind la luminile ce răzbeau victorioase de prin
casele vecine. Cu inima strânsă am bătut la ușă. Doamna Macedonski m'a întâmpinat
primitoare. Am avut imaginea unei vestale ursită să întrețină mai departe focul
sacru al poeziei. O vestală puțintică la trup, cu părul alb, cu chipul blând și
trist.
Antreul e
împodobit jur-împrejur cu imagini ale poetului. Imediat la intrare un admirabil
bust, operă a sculptorului Storck, pe peretele din stânga un desen și dedesubt,
încrustat cu sidef, un baston de „mareșal al poeziei" pe care i l-au
oferit admiratorii, la Paris. Pe un dulap în dreapta chipurile fiilor: Alexis,
Nichita, Paul, Dinu și al celui mai mic nepot Alexandru Al. A. Macedonski.
Doamna mă invită
într'o cameră unde „vom putea sta de vorbă în liniște". Trebuie să trec
prin curte, într'o încăpere din spate, luminată de altă lampă și lipsită de
decorul sărac dar bogată în amintiri al antreului. Doar două fotolii lucrate
după modelul d-lui Alexis Macedonski, pictor, fiul mai mare al poetului, care
se află actualmente în insula Malorca, amintesc trecutul. Sărăcia s'a așezat
temeinic după cuptor încă din timpul vieții soțului și doamna Macedonski nu mai
are puterea s'o alunge.
Fericită țara în
care s'au găsit destule automobile și „block-uri" pentru toți oratorii
politici, dar în care nu s'a aflat un adăpost pentru bătrânețea văduvei poetului
Macedonski!”
Citește mai mult... »
Postări
