Lipscani – strada vanităţilor

Am evitat până acum să aduc vorba pe blog despre Lipscani – poate cea mai celebră stradă din București. De ce? Pentru că spațiul virtual e plin de informații și de fotografii ale Lipscaniului de altădată și credeam că un articol în plus nu poate aduce nimic nou în acest amalgam. M-am răzgândit însă atunci când am citit un reportaj publicat în numărul din 24 februarie 1932 al revistei “Ilustrațiunea Română”. Nu este un articol care rescrie istoria legendarei ulițe sau care povestește despre clădirile și magazinele Lipscaniului.  Subiectul principal al reportajului este “societatea aparte” care își ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale acestei bătrâne străzi negustorești. O societate pestriță, alcătuită din clienți de toate categoriile, din negustori și din vânzătoare, din manechine și din “vânători… de manechine”. Un articol – aproape o nuvelă - care vă va capta atenția încă de la început. Pentru că știu că nu iubiți introducerile prea lungi, o să vă las acum în compania reporterului "P. B. M.”, care o să vă spună poveștile lui fermecătoare despre...

Citește mai mult... »

Electric, Manole Manole și Efraim Lumânare zis Japiță - trei negustori ambulanți de altădată

Am descris în câteva dintre articolele publicate până acum – ajutat fiind de reportajele scrise de reporterii interbelici - “societatea aparte” care își ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale bătrânelor străzi negustorești din centrul Bucureștiului. O societate pestriță, alcătuită din clienți de toate categoriile, din negustori și din vânzătoare, din manechine și din “vânători… de manechine”. Străzi bazar, un adevărat mușuroi de comercianți cu metehne orientale și de cumpărători mai mult sau mai puțin grăbiți, un “paradis al bonelor și al slujitoarelor” în căutare de chilipiruri.  O notă caracteristică a acestor străzi negustorești grupate în zona pe care o numim azi “Bucureștiul istoric” o reprezentau comercianții ambulanți. Să adăugăm așadar la “fotogramele” surprinse până acum și imaginea unor negustori ambulanți de altădată: “Electric” - vânzătorul de prăjituri, Efraim Lumânare zis Japiță și Manole Manole - șef al „trustului marchitanilo...

Citește mai mult... »

Vitrinele Bucureştiului interbelic

Bucureştiul interbelic era o lume a contrastelor. O lume în care centrul orașului era împânzit de automobile elegante, de domni și de domnițe îmbrăcați după ultima modă occidentală. În același timp însă cartierele mărginașe rămăseseră parcă într-o altă epocă, patriarhală încă, plină de noroi și inundată periodic, fără electricitate, fără apă curentă și canalizare. Astăzi vom ocoli lumea mahalalelor și ne vom plimba pe marile bulevarde și pe arterele comerciale din centrul Capitalei, admirând strălucitoarele vitrine ale magazinelor. Vom putea face această plimbare virtual, datorită unei inițiative din anul 1932 a revistei “Realitatea Ilustrată”, care a organizat un concurs de vitrine. Juriul concursului a fost alcătuit din cititorii revistei. Aceștia și-au exprimat preferințele completând un talon apărut în paginile publicației. Cei care votau aveau  șansa să câștige, în urma unei trageri la sorți, importanta sumă de 50.000 de lei. Să nu vă plictisesc însă prea mult și să plecăm la shoping: Magazinele "Leon" și "Ilie Anghel" de pe Calea Victoriei  Două...

Citește mai mult... »

Hanul cu Tei - povestea hanului cu nume frumos ca o doină

Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri bucureștene care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decădere – a rezistat și dăinuiește încă în centrul Bucureștiului.  Hanul cu Tei în 1935 Hanul cuprins între străzile Blănari și Lipscani a fost construit în anul 1833 de către Hagi Gheorghe Polizu și de Ștefan Popovici, ale căror sigilii se pot vedea și azi la intrarea din strada Blănari („A.P.” și „S.P.”). Hanul avea două intrări: una dinspre strada Lipscani și una dinspre strada Blănari, iar prăvăliile - 14 pe o parte și 14 pe cealaltă - erau așezate în pivnițele adânci și cu bolți mari care se văd și astăzi.&nb...

Citește mai mult... »

„Meserii înghețate” în România de ieri

Iarna se zburlește din nou la noi - cu ger și cu zăpadă. Acum, la fel ca și în urmă cu aproape opt decenii: “...din nou au pornit fulgii de zăpadă – perdea cețoasă - din înaltul cerului, au împânzit zarea și-au îmbrăcat lutul și lăcașurile, pădurile și parcurile, în veșmânt alb de nea, de sărbătoare. Crivățul și-a însoțit tovarășa de veacuri, biciuind obrajii drumeților, stârnind talazuri de omăt pe drumuri și răbufniri nervoase în hornurile caselor. Drumurile s'au troienit, lopețile și-au regăsit menirea și clinchetele de clopoței s'au auzit pe stradă. Săniile și-au pornit tălpicii pe pârtiile proaspete, iar tramwaiul și-a lăsat remorca la depou, în hala călduroasă.” (fotoreportajul “Iarna” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 17 decembrie 1931)În căldura caselor mulți din românii de ieri uitau (la fel cum uităm și noi, românii de azi) că își datorau confortul celor nevoiți să rabde frigul pentru a-și îndeplinii sarcinile: “Sunt numeroși semeni de-ai noștri, nevoiți să stea în ger spre a-și putea câștiga pâinea de toate zilele. Sunt atâtea meserii care nu...

Citește mai mult... »

Mofturi de altădată

 Vă propun să vă amuzați citind câteva mofturi, brașoave și privind caricaturi culese din paginile revistei “Furnica” (directori George Ranetti și N.D. Țăranu), numere apărute în anul 1908 (citite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor):   *** - Pentru ce cocotele au întotdeauna cămașa curată? - Pentru că o dau jos întotdeauna când intra la slujbă… (“Furnica” –18 septembrie 1908) *** O doamnă urâta foc, plângându-se unei prietene: - Închipuiește’ți ma chẻre, că toată viața mea nimeni nu mi-a făcut nici cea mai mică declarație de amor! - La ce bun să tai foile unei cărți dacă tot n’ai chef să o citești?  (“Furnica” – 24 ianuarie 1908)-  Aoleo, părinte, civilul meu de bărbat s’a încăierat cu amantul meu ofițer. Fie’ți milă și mântuiește pe roaba ta!- Învrăjbitu-s’au civilul cu ostașul?... Atunci  vino la sânul clerului oiță rătăcită!  *** O scenă într’un magazin pe Lipscani: Mitică cumpără o duzină de batiste și cam zăbovește căutând culorile cele...

Citește mai mult... »

Biserica Stavropleos şi blestemul clopotelor

Fără doar și poate, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București este Biserica Stavropoleos. Sufocată azi între construcțiile monumentale care o înconjoară, reușește totuși să supraviețuiască și să impresioneze.   Biserica Stavropoleus - fără cupola cu care a fost înzestrată la începutul secolului XX Construită în anul 1724 în stilul brâncovenesc prin stăruința arhiereului Ioanichie Stavropoleos, biserica a fost înzestrată de acesta și cu numeroase proprietăți care urmau să îi asigure veniturile. Printre acestea, un han și treisprezece "prăvălii”, cele mai multe dintre ele “cu etaj”, situate pe străzile Stavropoleos, Lipscani și pe strada Germană. Inițial, bisericuța nu avea o cupolă, așa cum se poate vedea într-o gravură de la mijlocul secolului al XIX-lea. Construcția a fost înzestrată cu o turlă în timpul lucrărilor de renovare conduse de arhitectul Ion Mincu la începutul secolului XX.Văduvită azi de "toate acareturile”, biserica rezistă încă așa cum au clădit-o înaintașii noștri. Puțină lume mai știe însă frumoasa...

Citește mai mult... »

Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940

Cutremurul din 1940 în București și în țară PARAGRAFE: Cum s-a simțit cutremurul Comunicatul observatorului astronomic Precizările Institutului Geologic Urmările cutremurului Nu ne învățăm minte În cea de a doua jumătate a anului 1940 o succesiune de evenimente dramatice au zguduit România din temelii. Încheierea în 30 august 1940 a Dictatului de la Viena prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 km²), abdicarea forțată a Regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940, instaurarea Dictaturii Militaro-Legionare și proclamarea Statului Național-Legionar în 14 septembrie 1940, asasinatele politice care se succedau fără încetare (masacrul de la Jilava urmat de asasinarea foștilor demnitari Nicolae Iorga și Virgil Madgearu) sunt doar câteva dintre aceste evenimente. Tuturor acestor evenimente dramatice li s-a adăugat o mare calamitate naturală: în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, România a fost zguduită de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.4 grade pe scara Richter.  Cum s-a simțit cutremurul...

Citește mai mult... »

Povestea Fabricii de ciocolată "Zamfirescu”

Branduri interbelice: Ciocolata Zamfirescu

 

PARAGRAFE:

• Prima fabrică de ciocolată cu lapte din România
• Fabrica de ciocolată din Calea 13 Septembrie
• Cel mai mare producător de dulciuri din România interbelică
• Naționalizarea Fabricii de ciocolată Zamfirescu

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în România, ciocolata era considerată un produs de lux, fiind de cele mai multe ori importată din Europa de Vest. Delicatesele nelipsite de pe mesele românilor cu stare erau șerbetul, dulceața și - într-o oarecare măsură - cafeaua. Cacaua se folosea încă destul de rar în cofetării. 

 

 

Citește mai mult... »