Lăsați copiii să meargă la școală!

România de ieri: o țară a abandonul școlar

 

Un articol din perioada interbelică considera abandonul școlar ca fiind o problemă majoră a societății românești din acele timpuri. Din păcate, părăsirea timpurie a sistemului de învățământ este și astăzi – după mai mult de 80 de ani de la apariția articolului “Lăsați copiii să vie la școală” publicat în 15 septembrie 1937 de revista “Realitatea Ilustrată” - o tară la fel de importantă a societății românești. 

 

Citește mai mult... »

Prima zi de școală (de ieri și de azi)

Începe școala. Pitici însoțiți de mămici și de tătici, emoționați cu toții se pregătesc să se rupă de copilăria fără de griji și să pătrundă în noua lor viață. Grupuri de școlari și de liceeni zgomotoși au cucerit trotuarele,  ascunși în spatele buchetelor parfumate de flori. Toți zâmbesc, vorbesc de-a valma, povestesc. 

 

Astăzi este cea mai frumoasă zi de școală. De mâine încep grijile – și puțini vor mai fi cei care vor zice că iubesc școala. Așa e azi. Ce era la fel și ce era diferit în anii interbelici puteți să aflați citind colajul de “decupaje de articole” pe care l-am pregătit pentru azi: 3 ani (1931, 1932 și 1935), trei reporteri, trei “prime zile de școală”:

Citește mai mult... »

Toamna la mare (sau "Litoralul pentru toți" în varianta interbelică)

“Sezonul oficial” al concediilor petrecute la mare se apropie de sfârșit. Astăzi, la fel ca și acum vreo opt decenii, “pe străzile orașelor, femeile își etalează aspectul de negrese, organizând concursuri tacite de bronzare”. Litoralul nu e însă pustiu astăzi, așa cum nu era nici în anul 1939. Un fotoreportaj publicat în numărul din 5 septembrie 1939 al săptămânalului “Realitatea Ilustrată” a păstrat pentru noi imagini surprinse pe litoralul Mării Negre “în ultimul extrasezon” din perioada interbelică. Războiul Mondial izbucnise deja prin alte părți ale Europei cu câteva zile în urmă…

Citește mai mult... »

Bucureștiul (de iei și de azi) - capitala contrastelor

Societatea românească interbelică de ieri - asemeni celei de azi - era o lume a contrastelor. O lume cu lumini dar și cu umbre în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale clasei de mijloc alcătuita din micii patroni, meseriași, din muncitori și funcționari, dar și cu lumea mahalalelor, diversă și pestriță și ea. 

 

Am încercat de-a lungul timpului să devoalez - ajutat de articole apărute în presa interbelică - figuri tipice ale lumii de atunci. Poate vă mai amintiți de Vasile-lustragiul, de Piticul din Târgul Moșilor, de Baba Cocoșoaica sau de micuții lăutari Fănică, Mitică și Lenuța. V-am povestit despre vitrinele strălucitoare dar și despre lumea cerșetorilor și a mizeriei. Despre marii maeștri ai scenei românești dar și despre teatrul de mahala. Un fotoreportaj publicat în revista „Realitatea Ilustrată” ]n 1935 evidenția câteva dintre contrastele care îi frapau pe călătorii străini care ne vizitau Capitala:

Citește mai mult... »

Cele mai frumoase zece cuvinte din limba română

Revista “Realitatea Ilustrată” lansa în numărul său din 15 iunie 1933 o invitație cititorilor săi: aceea de a participa la alcătuirea unui clasament al celor mai frumoase cuvinte din limba română. Tema aleasă mi-a stârnit curiozitatea și m-a făcut să caut rezultatul acestui adevărat “sondaj de opinie”, publicat câteva săptămâni mai târziu. Dar să vă nu sărim peste etape și să citim mai întâi regulamentul:

“REALITATEA ILUSTRATĂ” a instituit un concurs pentru alegerea celor zece cuvinte mai frumoase din limba română. Atracțiunea cea mai mare a acestui concurs constă în extrema lui simplicitate. Vi se cere să stabiliți o listă de zece cuvinte: cele mai frumoase din limba română. Pentru simplificare se vor alege numai substantive comune, de pildă: între glorie, glorios, glorificat, glorific, vom alege un singur cuvânt: glorie.

Citește mai mult... »

Bragagii și limonagii de altădată; cum se prepara braga și halvaua

Un furnicar de negustori mărunți își ofereau mărfurile înghesuite în  coșurile purtate pe umeri pe străzile târgurilor românești de la începutul secolului al XX-lea. Dintre ei, cei mai căutați și mai “cu dever” erau bragagiii și limonagiii.  

 

Bragagiii erau în marea lor majoritate negustori turci, sârbi, albanezi sau bulgari, care aveau încropite - prin dughene risipite pe la periferia orașelor - adevărate “laboratoare de cofetărie” în care preparau bragă, halva, halviță sau nuga. Ei erau o prezență nelipsită prin preajma școlilor, având cu ei nelipsitele coșuri cu zaharicale și, bineînțeles, donița cu bragă, răcită cu un bulgăre de gheață. Acești comercianți ambulanți favoriții copiilor care, cu un “gologan de cinci parale”, puteau cumpăra de la ei o cană de bragă sau “un rahat și o jumătate de bragă”, după cum aveau poftă. Dar...

Citește mai mult... »

Incursiune în lumea “Faptului divers”

Așa cum v-am obișnuit, voi evita și în acest articol lumea mult prea tumultoasă a politicului interbelic. Vom da însă împreună o raită prin cotidianul acelei lumi. Vă propun un articol cu știri despre cursele de cai, despre ploaia cu muște din București, despre șlagăre, yo-yo și despre… laptele la metru. Aceste știri din categoria faptului divers au fost selectate din cuprinsul rubricii „Cronica”, publicată în anul 1932 de săptămânalul „Ilustraţiunea Română”:

Citește mai mult... »

Drame în lumea micilor lăutari

Cu ajutorul unor reporteri și fotografii interbelici am readus în memoria noastră locuri și figuri comune ale Bucureștiului din acea perioadă. V-am povestit despre Târgul Moșilor și despre Teatrele de mahala, despre grădinile de vară și despre cafenele Micului Paris. Am recuperat din paginile vechilor reviste chipul Piticului de la Moși, al Babei Cocoșilă și al micuțului lustragiu Vasile. Astăzi vă voi povesti o mică dramă, întâmplată în lumea micilor lăutari bucureșteni de altădată:

Fănică, Mitică și Lenuța - un trio interbelic

Citește mai mult... »

Breaking News interbelic

Breaking News interbelic - Furt în stil american

“La magazinul Resch, din calea Victoriei, un furt de bijuterii, în stil american. Un escroc, de o îndrăsneală nemaipomenită, a furat un săculeț cu briliante, ziua, în amiaza mare, în prezența clienților și a patronului, făcându-se nevăzut printre matinalii trecători ai Căii Victoriei. Escrocul a lăsat în schimbul săculețului cu pietre prețioase, un bilețel cu următorul conținut: ‹‹ I-am văzut pe politiști defilând la 10 Mai pe biciclete, motociclete și automobile, înarmați până în dinți. Am voit să le fac dovada, că, chiar dacă ar avea avioane, tot nu m'ar putea prinde... Mister Mak ››

 

Adevărat sau nu, cert, însă e faptul că, lovitura escrocului a reușit de minune și că polițiștii noștri, pe jos sau pe motociclete, vor trebui să-l prindă cu un ceas mai devreme. Pentru că lovitura a fost dată “în stil american", comercianții din Calea Victoriei au hotărât, ca fiecare în parte să-și instaleze în fața prăvăliei câte o mitralieră și câte un detectiv, bineînțeles, nu dintre aceia “creați pe hârtie" de noua lege a poliției.” 

 

(”Ilustraţiunea Română” – 3 iunie 1931)

1935: 100.000 de oameni în pelerinaj la Maglavit
pentru al asculta pe Petrache Lupu

 

Citește mai mult... »

Cartierul Tei de altădată - mahalaua celor 400 de cârciumi

Societatea românească de ieri - asemeni celei de azi - era o lume a contrastelor. O lume a luminilor strălucitoare, dar și una a umbrelor. O societate în care conviețuiau elitele culturale și politice ale vremii cu personajele pitorești ale clasei de mijloc, alcătuită din mici patroni și din meseriași, din muncitori și din funcționari. O lume a vitrinelor strălucitoare din centrul orașelor, dar și o lume a mahalalelor insalubre – diversă și pestriță și ea. Unul dintre aceste cartiere periferice – care a început să fie populat după parcelarea și vânzarea  moșiei domnești de către moștenitorii familiei Ghika Vodă - era mahalaua Tei, numită mai pe la început  Câmpul Teiului. De ce era numită pe atunci “mahalaua celor 400 de cârciumi” sau „patria porumbelului fierbinte” vă las să descoperiți singuri, citind câteva extrase din presa interbelică:

 

Citește mai mult... »

Cu umor despre impozite, fisc şi corupţie

Merg mai departe în încercarea de a „radiografia” societatea interbelică prin intermediul unor „instantanee” surprinse de reporterii acelor vremi. Astăzi este vremea pentru a vă povesti câte ceva despre fisc, despre impozite și despre corupția politicienilor și a funcționarilor de ieri. De ce fac asta? Pentru că multă lume idealizează societatea și moralitatea partidele politice din perioada interbelică. E adevărat că în acea perioada s-a realizat „europenizarea României". Dar la fel de adevărat este că metehnele și tarele acelei lumi au fost transmise României de azi, din generație în generație. 

 

 

Un singur lucru am pierdut se pare pe drum – din păcate - umorul. Astăzi lupta politică în presă nu se mai duce „croșetând” vorbele cu stil și cu umor. Se dă cu barda de cele mai multe ori. Măcar, dacă tot vorbim despre aceleași „pete negre” ale societății românești, să o facem cu umor, ce ziceți?

Citește mai mult... »

Lipscani – strada vanităţilor

Am evitat până acum să aduc vorba pe blog despre Lipscani – poate cea mai celebră stradă din București. De ce? Pentru că spațiul virtual e plin de informații și de fotografii ale Lipscaniului de altădată și credeam că un articol în plus nu poate aduce nimic nou în acest amalgam. M-am răzgândit însă atunci când am citit un reportaj publicat în numărul din 24 februarie 1932 al revistei “Ilustrațiunea Română”. Nu este un articol care rescrie istoria legendarei ulițe sau care povestește despre clădirile și magazinele Lipscaniului. 

 

Subiectul principal al reportajului este “societatea aparte” care își ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale acestei bătrâne străzi negustorești. O societate pestriță, alcătuită din clienți de toate categoriile, din negustori și din vânzătoare, din manechine și din “vânători… de manechine”. Un articol – aproape o nuvelă - care vă va capta atenția încă de la început. Pentru că știu că nu iubiți introducerile prea lungi, o să vă las acum în compania reporterului "P. B. M.”, care o să vă spună poveștile lui fermecătoare despre lumea Lipscaniului de altădată:

Citește mai mult... »

Un weekend (interbelic) la Mamaia

Marea a atras întotdeauna sufletele romantice. Reporterul interbelic Gh. Tari a parcurs și el drumul dintre capitala încinsă a anului 1935 și Mamaia. Și a relatat, cu mult umor, în paginile revistei “Realitatea Ilustrată”, povestea celor trei zile romantice petrecute la mare. Și pentru că reporterul interbelic ne avertiza că “nimic nu e mai plicticos într’un reportaj decât introducerea”, să intrăm direct în subiect.

Dudui pe plajă

Citește mai mult... »

La pas prin “Piaţa Mare”

Un adevărat furnicar. Un loc asaltat de “un întreg popor de cucoane, de bucătărese, de servitoare, de gospodari, de restauratori”. Un loc în care toți se agitau, discutau, se certau. Într-un cuvânt – târguiau. Acest loc era spațiul cuprins între “Piața mare” (sau "Piața "Bibescu Vodă") și “Halele centrale“ - așa cum le numeau toți bucureștenii.

 

Citește mai mult... »

Sfaturi (interbelice) pentru zilele caniculare

An de an căldurile toride se revarsă asupra orașele noastre. Zile caniculare, fără nici o adiere de vânt și fără nici un strop de ploaie, zile în care atmosfera e încinsă și soarele dogorește înăbușitor. Nopți în care aerul devine respirabil doar prin parcurile și prin grădinile umbroase.  

 

Azi, la fel ca și în perioada interbelică, orășenii care nu pot pleca “în vilegiatură”, la munte sau la mare, caută soluții pentru a păcăli canicula. Și soluțiile de azi sunt aproape aceleași ca și cele din anii ’30:

Citește mai mult... »

Povestea ștrandului Kiseleff – cel mai mare bazin din Europa în anul 1929

Ștrandul Kiseleff – cel care a primit mai târziu numele de “Ștrandul tineretului”  - a fost cel mai mare bazin public și de asemenea cea mai mare bază sportivă a Bucureștiului interbelic. Arhitectura clădirilor din zona ștrandului este una simplă, într-un limbaj modern, cu evidente referiri la stilul Art Deco. Ștrandul, în ansamblul lui, este considerat ca fiind unul dintre primele ansambluri de arhitectură modernă din București. Ansamblul proiectat de Marcel Iancu a suferit, din păcate, în perioada comunistă, transformări considerabile, care au alterat imaginea arhitecturală unitară inițială. Imediat după terminarea construcției sale – în numai 52 de zile – ștrandul Kiseleff a devenit una dintre cele mai aglomerate zone de agrement ale Bucureștiului:

 

Ștrandul Kiseleff

Citește mai mult... »

Locuri de răcoreală de altădată

E vară. E caniculă. Așa că m-am gândit să vă „răcoresc” cu o „mini-istorie” a vechilor ștranduri bucureștene. O mini-istorie scrisă într-un mod mai deosebit: o compilație compusă din fragmente de articole, știri “de sezon” și din fotografii culese din presa interbelică:

Citește mai mult... »

Sfaturi pentru zilele caniculare (de ieri și de azi)

An de an căldurile toride se revarsă asupra orașele noastre. Zile caniculare, fără nici o adiere de vânt și fără nici un strop de ploaie, zile în care atmosfera e încinsă și soarele dogorește înăbușitor. Nopți în care aerul devine respirabil doar prin parcurile și prin grădinile umbroase. Azi, la fel ca și în perioada interbelică, orășenii care nu pot pleca “în vilegiatură”, la munte sau la mare, caută soluții pentru a păcăli canicula. În numărul din 10 august 1933 al revistei “Realitatea Ilustrată”, redactorul Ion Zăbavă încerca să ofere “o serie de sfaturi inedite”:

Citește mai mult... »

În lumea vâzătorilor de ziare

Instantaneele fotografice surprinse în Bucureștiul interbelic sunt lipsite de un "ingredient" important: de sunetul străzii. Acesta era datorat traficului din ce în ce mai intens și era completat de strigătele comercianților ambulanți, ale lustragiilor, ale vânzătorilor de ziare, care cu toții se agitau, discutau, se certau – într-un cuvânt – târguiau. 

“Când a sosit în țară principesa Maria de Edinburg (notă: viitoarea Regină Maria a României), cea care a devenit soția principelui moștenitor Ferdinand al României, a fost ciudat surprinsă de strigătele vesele ale vânzătorilor de pe străzile Bucureștilor. Zic vesele, pentru cei deprinși din copilărie cu dânsele, strigăte devenite o tradiție pentru Capitala noastră... Dar tânăra principesă, de câte ori trecea în trăsură, tresărea surprinsă și întorcea fără voie capul, când răsuna prin apropiere vreun asemenea strigăt, sau mai exact cântec ciudat, care impresionează în mod curios pe acei ce vin pentru prima dată în București.”(cf. articolului 

“Compozitorii muzicali și strigătele oltenilor” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 22 iunie 1933)

 

Între toate aceste strigăte însă, cele ale vânzătorilor de ziare erau, probabil, cele mai ascultate – fiindcă se constituiau într-un adevărat jurnal de știri pentru locuitorii Bucureștiului (dar nu numai):

“- Evadarea lui Coroiu!
- Groaznicul accident din Valea lată!...
- 100 de morți... 200 de răniți.
- Senzaționalele declarații ale d-lui Dinu Brătianu! Împăcarea Maniu-Vaida!” 

Iar seara “pe la cinci și jumătate”, își făcea apariția un "jurnalist", în brațe cu Adevărul (sau cu Universul, Dimineața...), care făcea să răsune strada cu următorul „semnal strălucitor”:

- Adevărul! Ediția a patra!

Citește mai mult... »

Anchetă printre tinerii de ieri: de ce să te înscrii la facultate?

Lumea studențească din perioada interbelică era o copie la o scară redusă a societății acelor vremuri. Un conglomerat de vise și de aspirații, de excelență și de mediocritate, de bunăstare și de sărăcie. O anchetă realizată de revista “Realitatea Ilustrată”, în anul 1933, în rândul studenților, ne dezvăluie - în parte - această lume. Și parcă ne invită să răspundem la întrebarea: Cât de mult s-a schimbat societatea românească în ultimii aproape 100 de ani? 

 

Nu o să vă ascund că numele autoarei articolului “Pentru ce ne înscriem la universitate – O anchetă printre studenți și studente” – Liliana Delescu Stanimir – a fost o surpriză pentru mine. Nu era altcineva decât Miss România 1932. Vă invit să descoperiți personalitatea acestei frumoase românce citind articolul: Despre Severin, Miss România și… Monumentul Eroilor. Dar să nu ne lungim cu vorba:

Citește mai mult... »