De Lăsata secului (datini, tradiții, superstiții)

În zilele pe care le trăim, începutul Postului Mare – Ziua de Lăsata secului – trece aproape neobservat. În alte vremuri însă, această zi de hotar dintre perioada horelor, a balurilor sau a carnavalului și timpul reculegerii și al rugăciunii era sărbătorită cu fast. 

Citește mai mult... »

Întâlnirea Reginei Elisabeta cu Țara

Prințesa de Wied

 

Prințesa Elisabeta Paulina Otilia Luisa de Wied, cea care urma să devină în 1881 prima regină a României, “s'a născut în Castelul din Neuwied la 29 Decembrie 1843, când «Die Glocken klangen und bangen Den Mittag ein», după cum chiar ea spunea într'o poezie”. A fost copilul cel dintâi al principelui Hermán şi al principesei Maria de Wied, născută principesă de Nassau. 

 

Familia principilor de Wied este una dintre cele mai vechi din Germania, ascendenții ei coborând până prin secolul al XII-lea și “odrăslind în cursul vremii bărbați iluștrii, care au făcut cinste patriei-mume ca prelați, soldați, literați, oameni de știință și artiști. Un bunic al M. Sale Reginei a fost un naturalist pasionat, o bunică poetă și artistă în pictură. Tatăl Carmen Sylvei era pricepător destoinic în ale filosofiei și iscusit mânuitor al penelului. Așa că multe din calitățile Augustei poete se explică, în parte, și prin cunoscuta lege a eredității.”

Prințesa și-a petrecut copilăria și adolescența “la Castelul din Neuwied, situat pe țărmul fermecătorului Rhin, împrejmuit de unul din cele mai pitorești ținuturi ale Germaniei”. Scriitorul și omul politic Octavian Codru Tăslăuanu sintetiza într-un articol publicat în revista “Luceafărul” (numărul din 15 ianuarie 1904) povestea primilor ani din viața viitoarei Regine:

 

“Aici și în Castelul de vânătoare Monrepos, pe care Carmen Sylva l-a eternizat în volumul de poesii «Mein Ruh», a crescut mica principesă. În mijlocul naturii cu aer liber, printre florile sălbatice din poienile pădurilor, sub frunzoșii copaci legănați de cântecul paserilor, ascultînd murmurul răspicat al izvoarelor de munte, alintată de poveștile ce le repetă copiilor bătrânul Rhin cu Nereide ispititoare, și-a trăit primii ani din copilărie Doamna de mai târziu a Românilor. Atmosfera severă şi obiceiurile patriarhale ce stăpînesc, prin tradiţiune, viața monotonă în familiile princiare, nu se potriveau cu firea impulsivă, neastâmpărată şi contradictorie a frumoasei copile cu ochi albaștri, care s'amesteca cu drag în jocurile nevinovate ale tovarăşelor ei din sat - păcat care n'a rămas nepedepsit - și rătăcea voioasă prin pădurea din dosul Castelului Neuwied şi prin codrii din Monrepos, însoțită de fidelul ei Mentor. (…) Educaţia M. Sa și-a făcut-o în casa părintească, având de instructori femei și bărbați cuminți. Cunoștințele și le-a îmbogățit prin dese călătorii în Anglia, Francia, Elveția, Italia, Rusia și Suedia. A petrecut timp mai îndelungat la curtea din Berlin - unde s'a întîlnit pentru prima oară cu tânărul principe Carol de Hohenzollern. Se povestește că alergînd odată, după obiceiul Ei, pe scări la vale, era să se prăbușească dacă n'ar fi cuprins-o în brațe principele.”

Citește mai mult... »

Despre Severin, Miss România şi despre Monumentul Eroilor

Nu am intenția să vă spun o anecdotă. Dacă o să aveți însă “puțintică răbdare” veți vedea că titlul nu este întâmplător ales: între Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin și Miss România 1932 există o legătură. Importantă. Dar să o luăm pas cu pas:

Citește mai mult... »

Anchetă printre tinerii de ieri: de ce să te înscrii la facultate?

Lumea studențească din perioada interbelică era o copie la o scară redusă a societății acelor vremuri. Un conglomerat de vise și de aspirații, de excelență și de mediocritate, de bunăstare și de sărăcie. O anchetă realizată de revista “Realitatea Ilustrată”, în anul 1933, în rândul studenților, ne dezvăluie - în parte - această lume. Și parcă ne invită să răspundem la întrebarea: Cât de mult s-a schimbat societatea românească în ultimii aproape 100 de ani? 

 

Nu o să vă ascund că numele autoarei articolului “Pentru ce ne înscriem la universitate – O anchetă printre studenți și studente” – Liliana Delescu Stanimir – a fost o surpriză pentru mine. Nu era altcineva decât Miss România 1932. Vă invit să descoperiți personalitatea acestei frumoase românce citind articolul: Despre Severin, Miss România și… Monumentul Eroilor. Dar să nu ne lungim cu vorba:

Citește mai mult... »

Trei poveşti lăutăreşti

Vă invit să dăm o raită prin lumea plină de farmec a lăutarilor de altădată. Faimoși în lumea boemă a Bucureștiului interbelic, lăutari precum Ghiță zis „Paganini”, Vlădescu, Jean Brumăreanu zis „Păsăraru”, Fănică Brânzoi sau Gavrilă Petrescu animau cu arcușurile lor vrăjite atmosfera din cârciumile și tavernele cunoscute ale Capitalei. Chiar dacă în acele timpuri concurența acerbă a patefonului, a radioului și a "cinematografului vorbit" începuse să se facă simțită. Vă voi spune în cele ce urmează trei povești lăutărești descoperite în presa interbelică:

Citește mai mult... »

Carmen Sylva - O salată regală

Suntem deseori interesați să știm poveștile ascunse în spatele operelor de artă. Intrigile, poveștile de dragoste sau uneori dramele. Cunoscându-le, privim cu alți ochi palatul, pictura sau... sculptura: ele devin mai calde, mai familiare. Și uneori le zâmbim ușor complice atunci când le privim. Foarte multe dintre aceste povești le-am găsit în ghidurile turistice. Altele ni le spun ghizii muzeelor, cu un aer enigmatic, parca dezvăluindu-ne o taină.

Două povești, uitate azi, ascunse în spatele realizării unor monumente din România, am găsit răsfoind presa interbelică. Una dintre ele e povestea Monumentului Eroilor din Severin: unul dintre elementele importante ale Monumentului Eroilor din Drobeta Turnu Severin este Statuia Victoriei. Statuia a fost creată de sculptorul Teodor Burcă iar modelul care l-a inspirat pentru realizarea acesteia a fost  frumoasa Miss România 1932 - d-ra Liliana Delescu. 

O altă poveste este legată de statuia Reginei Elisabeta amplasată în parcul castelului Peleș. Creație a sculptorului Oscar Spaethe, lucrarea o reprezintă pe Regina Elisabeta a României, la vârsta senectuții, așezată pe un șezlong, brodând. Varianta originală a lucrării a fost executată în marmură în anul 1911. Sculptura monumentală din parcul castelului a fost turnată în bronz de către I. Guran și V. Popa în anul 1934, cu prilejul serbărilor prilejuite de semicentenarul castelului Peleș.

 

"Regina în jilț" - în curtea castelului Peleș

 

Poate că povestea pe care o să v-o spun nu este una senzațională. Dar sunt sigur că atunci când veți “Regina în jilț” (sau "Regina brodând") din curtea castelului Peleș, o veți vedea cu ochii minții pe Carmen Sylva preparând sculptorului Oscar Spaethe o salată cu carne de vițel tăiată în pătrățele, carne de biftec, cartofi, mere, capere și vin de Bordeaux:

„Pe vremea Regelui Carol I, sculptorul Oscar Spaethe a fost la Palatul Regal, un fel de „copil răsfățat". Atât Regele cât și Regina, îi apreciau foarte mult talentul, astfel încât multe opere de-ale artistului se află la loc de cinste și în Palatul din Calea Victoriei și în cel de la Cotroceni. D. Spaethe păstrează savuroase amintiri de pe vremea când îi poza romantica și buna Carmen Sylva, de la moartea căreia s'au împlinit douăzeci de ani (notă: articolul a fost publicat în anul 1936). Iată o întâmplare, când Spaethe s'a bucurat de onoarea ca prima Regină a României să-i prepare o salată:

Citește mai mult... »

Oameni din porturi

“Reportajul e un gen minor, un roman mic, abia schițat. De-abia ai prins să-l scrii, să lămurești ceva, că trebuie să lași ca fotografiile: priveliști și chipuri, să vorbească, în joc de alb și negru și să închei. Un film cu vorbe și imagini.” – spunea N. Papatanasiu (prozator, critic literar și publicist român) în debutul reportajului său “Oameni din porturi” – publicat în numărul din 13 ianuarie 1937 al revistei “Realitatea Ilustrată”. Cu toate acestea, articolul publicat este o dovadă că reportajul literar nu este în nici un caz “un gen minor”. Nicolae Papatanasiu a reușit cu ajutorul cuvintelor să imortalizeze imaginea unei lumi cu adevărat aparte. Vă invit să redescoperim împreună lumea pierdută a “oamenilor din porturi” de altădată:

 

 

“Dacă încerci să îmbrățișezi într'o privire Brăila, ápo to Yatziti, cum spun Grecii din port, adică dinspre Ghecet, ea nu se desvăluie decât în parte: docurile, șantierul și pescăriile, magaziile de cereale - și tocmai sus, pe dâmb: grădina publică, cu turnul de apă, durat în ciment; ciudat mausoleu. Portul, cu danele lui, cu pontoanele, cu șiragurile de șlepuri goale, cu cele două-trei vase uriașe - de mare, negre sau roșii, adevărați titani pe lângă remorcherele minuscule - acest port cu palatul alb al agenției N.F.R.- ului, în fața căruia vine să acosteze “Gălățeanul”, vaporul “Principele Mircea” - alb ca o lebădă, portul cu clădirile fumurii, cu fabricile inactive, cu tramwayul, același ca’n cărțile poștale de-acum cincisprezece ani - gonind spre docuri, de unde se'ntoarce gol – pentru că n'are pe cine aduce în oraș - portul Brăilei îl ai în față, coborând de pe pontonul “pasagerului”. 

 

Vedere din portul Brăilei

 

Se deapănă aici un film, cu încetinitorul, obositor și enervant. Viața portului s’a risipit, s'a stins. Elevatoarele, aceste ciudate animale mișcătoare care mi-au uimit copilăria cu huruitul și forma lor, cu jocul brațelor și-al roților, (ceea ce le dădea un aspect de automat, dintr'o baracă de panair) au încremenit acum, lângă șlepurile cu hambarele goale, lângă remorcherele cu cazanele stinse. Apele fluviului își scriu cu poleială firul, în mijloc. Acolo, cursul e mai repede, mai năvalnic. La chei, undele molipsite parcă de atmosfera întregului port, sunt mai molcome, undelemnii, lâncezind între trupurile negre - ca de balene titanice, ale șlepurilor.

Doar vapoarele de pasageri, dinspre Silistra sau Turnu-Severin mai răzvrătesc, cu sbaturile, măruntaiele apelor. Atunci undele clocotesc ca de o mânie surdă și adâncă, se sbat cu puteri nebănuite, ca și cum ar voi să asvârle pe uscat somonii de smoală care par a fi șlepurile sau svârlugele remorcherele. Nu izbutesc însă decât să le clatine, să le lovească unul de altul trupurile lor de tablă, să clatine lanțul ancorelor, să întindă parâmele de sârmă – legate tocmai la țărm de stâlpi de fier - să trezească din visare pe căpitanul care fumează din pipă, pe-un colț din hambar. Ochii lui fug o clipă după năluca vaporului, care trece spre ponton, la debarcader. Toată minunea unei călătorii e perindarea aceasta cinematografică, pe lângă bord, a țărmurilor, a vaselor! Șlepul lui e prins alături de alte cinci, înțepenite în legături. Ancorele lăsate în clisa apelor, s’au afundat în adâncuri. Au trecut luni de zile de când n'au mai încărcat hamalii prăfuiți nici un bob de ovăz, în hambarele ERNESTINEI. Cu o lună și ceva în urmă, au ieșit din iernat, de pe canalul Ghecetului. Odată cu ghețurile topite, ERNESTINA a fost adusă aici. Alături se află S.R.D. 326, apoi: CLITEMNESTRA; ARIADNl, IFIGENIA și KRITI.

Citește mai mult... »

Metoda Montessori în România interbelică

Alternative la sistemul tradițional de învățâmânt

 

Până de curând credeam că metodele alternative de educație (Montessori, Waldorf sau Step by Step fiind cele mai cunoscute dintre acestea) sunt prezențe active în sistemul de educație din România doar începând cu ultimii ani. Am avut însă surpriza să constat că aceste metode de educație, care încearcă să fie o alternativă la sistemul tradițional de învățâmânt, erau deseori analizate în presa de specialitate din prima jumătate a secolului trecut și că la București funcționa în anul 1935 o școală în care se aplicau metodele dezvoltate de celebrul medic și pedagog italian Maria Montessori (1870-1952) de educare a copiilor foarte tineri:

“Cea care în timpurile noastre a reluat ideile unui Comenins, Rousseau, Pestalozzi sau Froebel, este d-na Dr. Maria Montessori, profesoară la Universitatea din Roma, prin înființarea Case-lor dei Bambini, în Roma și Milano, și prin lucrarea sa “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici”. Prin înființarea acestor Case, celebra profesoară dă o consfințire teoriilor expuse în lucrările sale scrise. Și cine a vizitat școalele care lucrează sub supravegherea ei, se poate convinge despre temeinicia teoriilor ce susține. Din cea mai mare libertate ce au copiii de a se mișca, de a lucra și fără a se mai aplica cea mică pedeapsă sau constrângere, rezultă cea mai înaltă disciplină, care se vede numai la oamenii înzestrați cu adevărată cultură”. (extras din articolul “Educația celor mici – O școală frobeliană model” - semnat de C. V. Buțureanu, institutor, Iași – publicat în “Educația – revistă pentru școală și familie”, numărul din martie 1916).  

Maria Montessori 

 

Citește mai mult... »

Ada Kaleh: Poveştile unei insule dispărute

Astăzi vă voi spune câteva din poveștile unei insule dispărute, altădată un loc plin de farmec și de parfum oriental. Ada Kaleh – insula fortăreață numită cândva micul Gibralatar românesc – era așezată chiar în mijlocul Dunării, la 3 km. de Orșova. Avea 1700 de metri lungime și o lățime medie de 500 de metri. 

 

Ada Kaleh - insula dispărută

 

Povestea insulei s-a născut undeva în îndepărtatele timpuri ale antichității și a apus brutal în anul 1971. Atunci insula a fost dinamitată, iar mai apoi urmele ei au fost ascunse de apele lacului de acumulare ale barajului de la Porțile de Fier. Să pornim așadar la drum, însoțiți, asa cum v-am obișnuit deja, de un reporter al revistei “Realitatea Ilustrată”, ascuns din păcate pentru noi în spatele inițialelor “A.B.”:

Citește mai mult... »

Miss România 1933 (interviuri, impresii, spovedanii)

Publicând articol după articol, s-a alcătuit pe blog o mini-istorie a primelor concursurilor de frumusețe din România. A fost mai întâi o relatare despre primul “concurs de frumusețe între doamne și domnișoare” de amploare, organizat în 1 iulie 1912 de ziarul “Minerva” în București. A fost un eveniment care a avut un succes teribil și la care au participat peste 10.000 de oameni (citește aici articolul: Frumusețe și ritmuri de fanfară în Parcul Oteteleșanu). 

 

A urmat un ciclu de articole despre primul concurs Miss România – organizat în București în anul 1929 de săptămânalul "Realitatea Ilustrată”. Am creionat apoi un cu totul alt tip de profil de Miss România decât cel cu care suntem obișnuiți astăzi. Asta pentru că în anii romantici ai concursurilor de Miss, frumusețea spiritului conta la fel de mult cu cea a trupului. Sau poate că era mai importantă (citește aici articolul: Profil de Miss: Erastia Peretz (Miss România 1931). În dimineața zilei de 17 ianuarie 1932 a fost aleasă o nouă Miss România: d-șoara Liliana Delescu. Câteva amănunte din biografia Lilianei Delescu am aflat citind un interviu acordat de frumoasa olteancă imediat după terminarea concursului de frumusețe. Articolul dezvăluie de asemenea legătura care există între frumoasa divă și Monumentul Eroilor din Drobeta Turnu Severin (citește aici articolul: Despre Severin, Miss România și Monumentul Eroilor).  

 

 

Articolul de azi vă invită să aruncați o privire în culisele concursului Miss România organizat în 27 aprilie 1933 în sala de festivități a ziarului “Universul”:

Citește mai mult... »

Ultima grenadă a caporalului (povestea monumentului din Bușteni)

Suntem deseori fermecați de poveștile mai puțin știute ale operelor de artă. De intrigile, de poveștile de dragoste sau uneori de dramele pe care le ascund. Cunoscându-le, privim cu alți ochi palatul, pictura sau sculptura: ele devin parcă mai calde, mai familiare. Foarte multe dintre aceste povești le-am găsit în ghidurile turistice. Astfel de istorii ne sunt spuse uneori, cu un aer enigmatic, de ghizii muzeelor, dezvăluindu-ne parcă o taină. Două povești, uitate azi, ascunse în spatele realizării unor monumente din România, am găsit răsfoind presa interbelică. Una dintre ele este povestea Monumentului Eroilor din Severin și o alta o amintire a sculptorului Oscar Spaethe din timpul făuririi statuii "Regina în jilț" – din curtea castelului Peleș. A venit rândul poveștii unui monument amplasat în piațeta gării din Bușteni, statuie pe lângă care trecem nepăsători de cele mai multe ori: Monumentul Eroilor – Ultima grenadă a caporalului Constantin Muşat. Voi începe cu povestea caporalului erou – așa cum a fost ea redată în articolul “Desvelirea Monumentului din Buşteni (Prahova)”, semnat de Stelian Semedrescu și publicat în numărul din 16 septembrie 1928 al revistei “Cultura Poporului”:

“La poalele Caraimanului, lângă Prahova sglobie, este aşezată una din cele mai frumoase staţiuni climatrice de la noi din ţară - Buşteni. Brăzdat de o şosea, occidental îngrijită, acest pitoresc colț de ţară s'a înfrumuseţat cu o inspirată operă de artă, un monument, spre proslăvirea celor 52 eroi - foşti locuitori ai Buştenilor, care cu sângele lor, lângă ceilalţi fraţi întru ideal, au îngrăşat brazda, spre un viitor mai mânos al patriei. Monumentul este opera sculptorului Dumitriu Bârlad, care, ca un simbol al vitejiei şi dârzeniei ostaşului român, a imortalizat în bronz atitudinea hotărâtă a caporalului Constantin Muşat.

Fotografie de la inaugurarea monumentului din anul 1928 (stânga)
Monumentul din Bușteni azi (dreapta)

Constantin Muşat, din contigentul 1912, născut în comuna Crucea, judeţul Ialomiţa, fiul lui Ion şi al Chirei, de meserie croitor, cade rănit în luptele din prima campanie a războiului nostru de întregire. Din cauza rănii grave  primite, medicii se văd nevoiţi a-i amputa braţul stâng; deşi propus pentru reformă, el o refuză, cerând cu lacrimi în ochi favoarea de a pleca din nou pe front, cu braţul sdravăn ce îi mai rămăsese, ca aruncător de grenade. Regele Ferdinand, ţinând seama de dorinţa acestui erou între eroi, prin înaltul ordin de zi No. 32 din 12 Feb. 1917, pe întreaga armată, îngăduie caporalului Muşat de-a porni din nou la luptă, dându-l ca pildă de eroism. Neînfricat, se avântă luptele de la Nicoreşti, jud. Bacău - unde cade răpus de o schijă. Şi astfel, acest brav fiu al ţării, a fost ales să sintetizeze acolo, pe acele culmi, primii martori ai îndeplinirii năzuinţelor de veacuri ale neamului nostru, virtutea şi dragostea de ţară.

***

Duminică 9 Sept. cor., a avut loc desvelirea acestui monument, pornit din iniţiativa d-rului Colceag, şi adus la îndeplinire de un comitet având în frunte ca preşedinte de onoare pe d-l Otto Schill, iar ca preşedinte activ pe vrednicul primar al comunei Buşteni - d-l Ioan Bănescu. Proectul lucrării a fost făcut de sculptorul Dimitriu Bârlad şi de inginerul Mircea Radu, iar execuţia au avut-o turnătorul Teodorescu şi constructorii fraţii Costa. Solemnitatea a decurs într'un fast deosebit. Buştenii, frumos pavoazat, în haină de sărbătoare şi sub un cer splendid, îşi primeşte invitaţii printre care notăm pe d-l Stelian Popescu, ministrul de Justiţie, d-l G. Dimitriu, ministrul Comunicaţiilor, prof. Ţiţeica, C. Kiriţescu secretar general la ministerul Instrucţiuni Publice, C. Damianovici inspector şcolar, General Teodorescu, d-nii Otto şi Carol Schill, Vlahlde pretorul plăşii, d-l Ioan Bănescu primarul comunei Buşteni, mai sosesc apoi d-nii: Mihăileanu prefectul judeţului Prahova, d. Nicolaescu, Col. Iacobovici, aghiotant regal, Col. Mihail Marinescu, Stănescu, Negulescu, etc.

La ora 11 a. m., în sunetele imnului regal, M. S. Regina, însoţită de o doamnă de o noare trece spre biserică, iar după oficierea slujbei ia loc pe extrada frumos amenajată în faţa monumentului.

Părintele Arhimandrit Serafin Georgescu, înconjurat de clerul şi corul bisericii, condus de prof. Oancea din Braşov, oficiază un serviciu divin spre proslăvirea celor căzuţi pe câmpul de onoare, rostind apoi o frumoasă cuvântare: ‹‹Ne aflăm în faţa unui moment ridicat spre proslăvirea celor cari şi-au vărsat sângele pentru întregirea neamului românesc; aşezat în marginea şoselii între biserică şi gară, generaţiile viitoare vor vorbi ca de un lucru plin de laudă, el înfăţişând vitejia în timp de răsboi şi recunoştinţă în timp de pace. Ca smerit slujitor al lui Hristos, binecuvîntez acest monument şi fie ca el să rămână drept pildă a eroismului. Şi în ziua aceasta de pioasă amintire, gândul nostru alunecă spre cei care au contribuit la mărirea patriei; şi în primul rând către Regele Ferdinand, în a cărui amintire ca un pios omagiu să înclinăm frunţile; iar celui căruia Dumnezeu I-a pus în mână destinele ţării, Regelui Mihai, să-i zicem: trăiască, trăiască M. S. Regina Maria, trăiască Familia Regală,  trăiască România Mare!.››

Vorbeşte apoi d-l Schill, care arată că trebuie să proslăvim cu pioşie pe cei care au apărat cauza naţiei române; mulţumeşte apoi comitetului pentru munca depusă şi în special d-lui primar Bănescu; mulţumeşte d-lor miniştri care au binevoit să ia parte şi de asemenea tuturor celor prezenţi; predă apoi momentul în îngrijirea primăriei. Dl primar Bănescu spune că prin înfăptuirea acestuia ne îndeplinim o datorie faţă de cei cari au ştiut să moară pentru binele patriei. Arată apoi faptele de arme ale caporalului Muşat dând cetire înaltului ordin de zi. Exprimă apoi în numele locuitorilor din Buşteni, bucuria de cari sunt animaţi, prin înfrumuseţarea comunei cu acest prea frumos monument.

Mai i-au câvântul apoi d-l Spuderca, locotenent în rezervă şi invalid în numele I.O.V. -ului şi un domn maior din grăniceri. D-l Spuderca spune că: ‹‹Va fi pururea vie în amintirea tuturor românilor drama jucată pentru întregirea neamului, a cărui lozincă a fost: înainte spre biruinţă sau moarte. Soldatul Român în aceste lupte s'a arătat demn de idealul către care tindea.›› După aceasta, serbarea se sfârşeşte într'o atmosferă de cald naţionalism, M. S. Regina Maria fiind aclamată cu multă duioşie de mulţimea aşezată de-a lungul şoselei.”

În același număr din 16 septembrie 1928 al revistei “Cultura Poporului”, ziaristul Radu Mislea surprinde emoția publicului din ziua inaugurării monumentului:

“Vădită a fost emoţia ce s'a picurat în sufletele celor care au participat Duminică la desvelirea semnului văzut al recunoştinţei și admiraţiunei, la desvelirea monumentului eroilor din Buşteni. A venit lume multă, de toată mâna şi în orice stare, să aducă prinos de veşnică amintire şi mulţumire publică acelor care în ploaia de obuze au răspuns cu glas de tunet admirabila lozincă: Pe aicea nu se trece! Ei nu sunt morţi, trăiesc în veci, cât românii vor dăinui ca neam. Cele 18 milioane de români răspândiţi pe celaurile şi plaiurile României întregite, au clădit în sufletele lor, monumentul recunoştiinţei, cu mult înainte de a se turna în bronz. L-au pomenit, îi slăvesc, îi vor binecuvânta tot ce este român şi simte românesc. Acum când se pune mai mult ca oricând problema integrității teritoriale, ei ies din gropi şi strigă:

- Nu se poate lua ceea ce cu jerlfă, trudă şi sânge am realizat. Cu sângele nostru, a opt sute de mii de eroi, am stropit glia aceasta, înbibată de lacrimile suferinţei milenare frăţeşti. Sunt pământuri, pe care ni le-aţi smuls prin înşelăciune şi pe care vi le-am luat prin drept şi eroism.

A luat parte la această sărbătoare un public numeros; bătrâni gârbovi, cu feţe supte şi stafidite, ţinuţi de mână de nepoţi încrezători, femei îndurerate, cu frunţi brăzdate de griji, tineri şl tinere chipeşe: viitorul și speranța țării de mâine. Iar când în faptul serii, vălul nopţii se va coborî în lină armonie odată cu tălăngile vitelor întorcându-se de la păscut pe covoare verzi de iarbă, smălţată de margherite albe, soarele împlântându-se ca o sfeclă roşie în munţi, drumeţii vor vedea câte o bătrână adusă de greutatea anilor, silabisind pe acest monument numele unui erou, unicul ei fiu, alăturea de o văduvă în zăbranic plângând singurul ei sprijin.

Subliniind munca depusă de organizatori şi aducându-le mulţumire publică, în numele presei - exponenta autorizată a opiniei publice - în general, şi în numele ziarului nostru, în special, nu ne facem decât o plăcută datorie.”

Buşteni: vedere dinspre Tunel (1924)

Demn de menționat este faptul că la inaugurarea din anul 1928 pe partea sudică a monumentului era amplasată o efigie cu Regele Carol I, iar pe cea nordică era amplasată efigia Reginei Maria. Cele două plăci de bronz au dispărut în anii ’50 și ar fi trebuit să fie reamplasate în 2011 printr-un proiect de reabilitare finanțat din fonduri europene, însă acest lucru nu s-a mai realizat. Este de lăudat totuși faptul că incinta monumentului a fost reabilitată între anii 2010 și 2011 (fără ca în cadrul acestei intervenții să se intervină la soclu și la statuie).

Voi încheia cu o poezie dedicată eroilor, publicată în revista Frontul Mărășești (numărul din iunie 1941) – publicație tipărită “cu rolul de a propaga dragostea pentru Rege, Neam şi Ţară, de a strânge legăturile de camaraderie dintre foştii luptători, de a comemora faptele glorioase din răsboiul pentru întregirea Neamului, şi de a pune la îndemâna Ostaşilor de la Hotare o literatură de un înălţător patriotism”:

Să ne-aducem aminte...

              de Mircea Dem. Rădulescu

Să ne-aducem aminte de toţi cei ce-au căzut,

în lupta mare, sfântă făcând din piepturi scut,

Şi’n pregătirea jertfei striat-au: înainte!

              Să ne-aducem aminte!

Să ne-aducem aminte de bunii camarazi,

Ce dorm de-a-lung de codrii, sub cetine de brazi

Şi n’au la cap nici cruce, nici flori şi nici cuvinte

              Să ne-aducem aminte!

Să ne-aducem aminte de cei viteji şi buni

Şi’n fiecare clipă să facem rugăciuni,

Ei fost-au pentru Ţară: Martirii jertfei sfinte...

              Să ne-aducem aminte!

Să ne-aducem aminte, ca’n zile mari de hram,

De cei ce-au dat, prin moarte, viaţa unui neam,

Viaţa, ce’nfloreşte pe albe oseminte...

              Să ne-aducem aminte!

Când clopotele sună la sfinte sărbători,

Să ne-aducem aminte de-ai noştri scumpi feciori

Ce-au îngrăşat câmpia ca sânge viu, fierbinte...

              Să ne-aducem aminte!

Să ne-aducem aminte de morţii noştri dragi,

Ce dorm în văi profunde şi prin păduri de fagi,

Și care împlinit-au sfinţite jurăminte...

              Să ne-aducem aminte!

Să ne-aducem aminte, ca’n sfinte mănăstiri,

De Mucenicii Ţării, de tainicii martiri...

În zilele de vifor, când ninge pe morminte...

              Să ne-aducem aminte!

Citește mai mult... »

Poate iubi o femeie…

Voi continua un joc început mai demult pe paginile blogului. O să încerc vă provoc să vă jucaţi şi voi puţin răspunzând la o întrebare delicată şi uşor indiscretă:

 “Poate iubi o femeie de mai multe ori?”

Ca să vă ajut, o să  vă dezvălui câteva dintre răspunsurile cititoarelor revistei “Moda Nouă Ilustrată” (numerele din 6, 14 şi 21 februarie 1904) la aceasta întrebare, păreri publicate în cadrul rubricii “Anchetele revistei Moda Nouă Ilustrată”. Ca şi până acum, o să completez răspunsurile şi comentariile voastre cu cele date acum mai bine de un veac de străbunicele noastre. Nu vă grăbiţi însă să trageţi concluzii. Doamnele şi domniţele de la începutul secolului trecut nu erau chiar atât de conservatoare  cât am putea fi tentaţi poate să credem. Și pentru că vreau încă de la început să vă zgândăresc puţin orgoliul stimate cititoare, o să încep cu răspunsul unor domni:

Răspunsuri "de ieri":

D.  IONEL, T.- SEVERIN: “Sunt de idee că o femeie poate iubi de două, chiar de trei, de patru, etc. ori. Da ! Căci femeia nu poate iubi serios; ea nu este statornică. Niciodată iubirea unei femei nu va fi lucru serios. Şi, cu toate acestea, câte scene de dragoste pasionată, câte asigurări de iubire, câte cuvine ca să’ţi spuie că te va iubi veşnic. Dar asta numai şi numai ca să te atragă şi mai mult. Dar nu trece mult şi altul e acel fericit.  Ah ! Sunt ingrate femeile ! Ce crude sunt adesea cu acei care îşi jertfesc viaţa pentru ele ! Şi asta numai din cauza acelui farmec căruia nu-I poţi rezista ! Da, o femeie poate iubi de mai multe ori. Nu numai atât, dar poate iubi chiar pe mai mulţi o dată. Da, da, o femeie poate iubi de mai multe ori.”

D.  Z. VOLRAM, Brăila: “O femeie nu poate iubi nici o dată, dar de mai multe ori. O femeie nu ştie ceea ce e amorul. Este adevărat că ele pretind că ştiu şi că simt ce e amorul. Dar nu e adevărat. Amorul adevărat nu poate fi priceput şi simţit decât de sexul bărbătesc. ”

Acum e rândul doamnelor şi domnişoarelor:

D-şoara MIŢA CU OCHI ALBAŞTRI, T. - Măgurele: “Nu poate iubi decât o singură dată, atunci când a iubit cu adevărat; în cazul în care a fost doar o simplă simpatie, atunci se poate repeta de mai multe ori. Sunt unele femei care pretind să fi iubit de mai multe ori. Adevărul însă este că una din aceste pretinse iubiri a fost adevărată iubire, pe când cele-l’alte nişte simpatii, sau poate chiar toate au fost numai simpatii. Repet dar încă o dată: o femeie nu poate iubi adevărat decât o singură dată ! ”.

D-şoara ATHENA S., Giurgiu: “Cum nu? Oare dacă o femeie a iubit odată, aceasta înseamnă că tot focul iubirii s’a stins la acea femeie, că nu va mai putea iubi o altă persoană? Dar aceasta ar fi o nenorocire cum nu poate fi mai mare, un bluestem teribil! Căci dacă un bărbat, ceea ce se întâmplă adeseori, ar părăsi odată pentru o altă femeie pe amanta lui, care l’a iubit şi’l iubeşte la nebunie, ar urma ca aceasta să înebunească de tristeţe văzându-se cu totul părăsită? Nu!  Cred că nici o femeie nu e aşa blestemată încât să nu poată iubi decât o dată şi să despereze pentru că iubitul ei s’a purtat în mod ingrate cu ea.”

O roză din Caracal crede că  „o femeie poate să iubească de mai multe ori, însă nici o iubire nu e mai sinceră şi adevărată ca cea dintâi. Mai târziu iubeşti pe alţii în amintirea celui dintâi şi a celui din urmă.”

D-şoara Jeanetta, Craiova: “Atunci când acela din care ţi-ai făcut un D-zeu îţi nesocoteşte cele mai sfinte sentimente, cred că nu faci nici un rău când cauţi o altă inimă, însă bună şi sinceră, care să te înţeleagă şi căreia să i te devotezi; deci, în acest caz, nu e de condamnat o femeie că a iubit de mai multe ori, ci sunt de dispreţuit aceia care nu ştiu a pune preţ pe-o inimă bună şi sinceră. Bine a zis poeta Elisa Mustea:

Şterge-ţi ochii, nu mai plânge

Şi mai priveşte’n altă parte,

Când vezi iubitul cum întoarce

De iute filele din carte.”

D-şoara Nathalie cu ochi negri, Loco, ne vorbeşte de iubirea de care d-sa palpită şi, după ce găseşte că nimic nu e mai sfânt şi mai sublim decât a iubi, trage concluzia că: “O femeie nu poate iubi de mai multe ori în viaţa ei. Numai în cazul când a fost un capriciu şi i s-a părut că iubeşte, atunci poate să iubească de mai multe ori.”

D-şoara Verveine: “(…) O! de-ar răspunde bărbaţii la primul amor al unei fecioare, nu s’ar mai plânge ei nici o dată că femeile nu pot iubi ! E de observat însă că mai temeinic iubeşte o femeie urâtă decât una frumoasă; se întâmplă însă că tocmai cele urâte nu sunt prea iubite. Bine ar fi să nu încercaţi întrebarea <<  De câte ori iubeşte un bărbat ?  >> , căci zău, răspunsurile nu cred că ar fi prea măgulitoare pentru domniile lor...”

D-şoara CAROLINA,  Tecuci: “Majoritatea femeilor sunt sincere şi puţine sunt cele care pot iubi de mai multe ori!... Sunt sigură însă că nu ar mai fi nici o femeie care să iubească de mai multe ori dacă bărbaţii ar fi mai sinceri şi mai constanţi!!! O femeie sinceră iubeşte, cu ideea că acel pe care-l iubeşte e sincer şi o va iubi până la infinit, dar în realitate el e schimbător şi o părăseşte, fie că nu o mai poate iubi, fie că o schimbă cu alta! Acelei femei puţin îi va păsa într’un caz sau în altul; dacă într’adevăr a fost sinceră, ea nu va înceta nici un moment de a’l iubi.”

D-şoara MARIOARA ILIESCU, Valea Şcheii: “Luând propriul înţeles al cuvântului  <<  iubire >>, o femeie nu iubeşte decât o singură dată, cele-l’alte iubiri nu trebuiesc numite decât simpatii. Prima şi adevărata iubire e dezinteresată, entuziastă, ideală, e o încredere fără margini, o adevărată părăsire de sine, e un consimţământ natural pornit dintr’o inimă inocentă care n’a fost nici măcar atinsă de meschinăriile vieţii şi care lucrează liberă şi independent de raţiune, pe când cele-l’alte sunt prudente, practice şi bazate numai pe sentimente egoiste şi, oricât de dulce ar părea a doua sau a treia iubire, nu vor avea nici o dată farmecul celei dintâi. Deci, orice s’ar zice, susţin sus şi tare: O singură dată numai se iubeşte dumnezeieşte. Une fleur peut bien être conservẻe belle, dans une verre d’eau, mais elle n’aura jamais le charme que lui donne la rosẻe .”

Răspunsuri "de azi":

D-na ADRIANA RATA, București: Foarte bună întrebarea !!! Fiind căsătorită de 45 de ani, nu mi-am pus niciodată această întrebare!!!! Dar cred că sunt femei şi bărbaţi care pot iubi de 4 - 5 ori, după câte mariaje au...

D-şoara ZABARA SOFIA, București: Nu cred... o femeie poate iubi cu adevărat o singură dată, părerea mea! Mulțumesc, o zi bună vă doresc drag prieten! 

D-na SIMONA, Oradea: Eu sigur am iubit de trei ori:

- când eram foarte tânără, am cunoscut prima mea iubire

- mulți ani mai târziu, am cunoscut marea mea iubire

- acum trăiesc adevărata mea iubire

În toate am fost sinceră. Dar fiecare dintre ele s-a "derulat" conform maturității mele emoționale la care mă aflam.

D-na CRISTIANA MARIA PURDESCU, București: În general, iubirea adevărată, cea necondiționată, cea care nu exclude pe nimeni pentru un motiv oarecare, cea care te ajută să vezi dincolo de aparențe... vine întodeauna prea târziu. Celelalte așa-zise "iubiri" înseamnă comerț, negociere și tocmeală.

MARIA: D-șoara Verveine avea dreptate, ar fi mult mai interesantă provocarea dacă am pune întrebarea în sens invers. Noi am fost sincere și am spus că femeia poate iubi de mai multe ori dar......ce ne puteți spune dumneavoastră, dragi bărbați ? Dumneavoastră care ne faceți sufletul să treacă prin mari suferințe și totodată și prin multe clipe de fericire!

IRINA: O femeie iubește de fiecare dată. Sau cel puțin, e capabilă. Diferă intensitatea, gradul de implicare într-o eventuală relație și gradul de sinceritate față de ea însăși... Aș mai adăuga eu, citând de pe blogul Irinei: " Ce ştiu acum e că dacă mâine ai veni şi m-ai privi, dacă mâine mi-ai spune că mă doreşti, nu aş avea nici o secundă gândul să spun “nu”. Te-aş urma acolo unde m-ai duce să fiu a ta. Asta aş face pentru tine..."  (https://dordedoi.wordpress.com/)

CORINA MATEAS: Hmmm... :) Cu adevărat , iubești doar o singură dată în viață :) dacă după douăzeci de ani găsești aceași privire caldă în ochii celui care-i privești, dacă simți că îi este greu chiar dacă nu-i vorbești, dacă te strigă chiar dacă nu-l auzi ... :) înseamnă că sunt două suflete care se iubesc... sincer, necondiționat, dezinteresat.

CAMELIA C.: Cred că iubirea reală se construiește și se dezvoltă în timp, de aceea cred că real și profund se poate iubi o singură dată, dar cred că iubirea se poate confunda de multe ori cu pasiunea sau dorința. Ca să vezi dacă iubești, cred că trebuie să treci testul timpului.(http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/ )

LUSY YSUL: Eu cred ca iubim diferit in perioade ale vietii diferite...de la adolescenta pana la batranete! Dragostea (iubirea) adevarata o poti trai la orice varsta atata timp cat este neconditionata! Acum ce sa zic femeile se indragostesc, cocheteaza cu vorbele si daca simte, iubeste atunci cand nu are iubire! Important este sa nu "simta" de multe ori ca pierde marea iubire!:) Daca n-ai noroc din prima nu trebuie sa stai doar pentru faptul ca "gura lumii sloboda"! Da, poti iubii frumos de mai multe ori ...depinde de "soarta-destin"! :)

LILIANA BOLDOR: Iubirea e dorinta, e pasiune dar, adevarata, profunda, poate fi o singura data.

IULICA AND: Absolut ! De ce n-ar putea ?! Nu cred intr-o singura poveste de dragoste pe tot parcursul unei vieti, desi sunt fascinata de legenda Isoldei si a lui Tristan, si constienta scot din context, licoarea bauta, tocmai ca sa existe exceptia... da, femeile pot iubi infernal, total si amarnic de mai multe ori in viata ! Ca si barbatii, de altminteri. M-a cucerit sinceritatea doamnei Simona ,din Oradea ...prin similitudine.

GEORGEA SERBANESCU: Sinceritatea... in rest sunt perioade din viața noastră care în principiu, se derulează cam la fel. ... sau altfel. ... se întâmplă, să nu întâlnești marea iubire niciodată.... nu știu dacă te mulțumește răspunsul meu... "FILOZOFIA" vieții, complicat... 

SIMONA DUINU: Offf !!!..Iubirea pura o simti in anii adolescentei, atunci cand nu cunosti adevaratele principii ale statorniciei... Iubirea in anii maturitatii, consider ca este mai profunda, intai te cunosti pe tine si-ti doresti sa te regasesti prin pers. de langa tine... Cam complicat!!! Atunci cand cel de langa tine stie cu o sec. inaintea ta ce-ti doresti, cand aveti aceeleasi intrebari si le rostiti in acelasi timp, atunci stii sigur ca iubesti!! Iubirea in estenta ei, o poti intalni doar o data... restul sunt doar copilarii

Damaschin James Robert Papa: O femeie are tot dreptul şi poate iubi de mai multe ori, la fel ca un bărbat. Dragostea este un sentiment complex. Nu poţi alege pe cine să iubeşti. Nu trebuie să judecăm pe nimeni că iubeşte. Dacă eşti mereu atent cu ea şi îi demonstrezi în fiecare zi cât o iubeşti o femeie nu va renunţa niciodată la tine indiferent cum araţi sau cine eşti atâta vreme cât iubirea ta e sinceră. Oamenii nu înţeleg iubirea, ei cred că au drepturi asupra unei persoane, nimeni nu te poate avea în proprietate atâta timp cât nu îţi doreşti. În momentul în care în loc să te bucuri de faptul că ea te lasă s-o deţii cauţi să forţezi voinţa ei, o îngrădeşti, nu o iubeşti ci o tratezi ca pe un obiect. Dacă începi să o judeci, să o acuzi, să îi vorbeşti urât nu arată decât că nu ai iubit-o niciodată ci că ai incercat să o ţii legată ca pe un obiect de colecţie. Când iubeşti nu poţi să urăşti, să faci rău... asta nu mai e iubire!

Constanța Ferentz: Se poate. Și la fel de bine se poate să nu iubească de loc. Depinde de o multitudine de situații și de momente. Uneori, un banal joc, se transformă în pasiune; chiar dacă nu e ea cea arsă de pasiune. Blazarea unei femei nu vine cu vârsta. Războaiele armate aparțin bărbaților. Ale noastre sunt mai subtile! Nici măcar nu vă veți da seama că ați fost învinși, subjugați... pe când femeia v-a zâmbi cu superioritate, spunând în mintea, pe care o credeți scurtă:-al meu e! Deși mâine vă v-a părăsi, alergând după altă cucerire...

Sursa: revista “Moda Nouă Ilustrată” - numerele din 6, 14 şi 21 februarie 1904 – citite din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor

Citește mai mult... »