Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940

Cutremurul din 1940 în București și în țară

PARAGRAFE:

• Cum s-a simțit cutremurul
• Comunicatul observatorului astronomic
• Precizările Institutului Geologic
• Urmările cutremurului
• Nu ne învățăm minte

În cea de a doua jumătate a anului 1940 o succesiune de evenimente dramatice au zguduit România din temelii. Încheierea în 30 august 1940 a Dictatului de la Viena prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei (43.492 km²), abdicarea forțată a Regelui Carol al II-lea din 6 septembrie 1940, instaurarea Dictaturii Militaro-Legionare și proclamarea Statului Național-Legionar în 14 septembrie 1940, asasinatele politice care se succedau fără încetare (masacrul de la Jilava urmat de asasinarea foștilor demnitari Nicolae Iorga și Virgil Madgearu) sunt doar câteva dintre aceste evenimente.

Tuturor acestor evenimente dramatice li s-a adăugat o mare calamitate naturală: în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, la ora 3:39, România a fost zguduită de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7.4 grade pe scara Richter. 

Cum s-a simțit cutremurul

 

“Ieri noapte, la ora 3 și 39 minute, cetățenii Capitalei au fost sculați din somn de violente sguduituri seismice, cari au făcut să se clatine, din temelii, clădirile cele mai puternice. Panica creată de cutremur, la această oră din noapte, a fost de nedescris. Femei, înnebunite de groază, bărbați cu copii în brațe, cu toții îmbrăcați sumar, au părăsit paturile țipând și plângând. Sguduiturile au ținut mai multe zeci de secunde, în care timp geamurile săreau în țăndări, pereții crăpau, pârâind, vasele jucau în dulapuri, iar mobilele începuseră să danseze prin camere. Locatarii caselor au avut, în această scurtă perioadă de groază, sentimentul iremediabil al  sfârșitului.” (ziarul “Curentul” – numărul din 12 noiembrie 1940)

Ziarul "Curentul" - numărul din 12 noiembrie 1940
(disponibil online în Digiteca Arcanum)

“Sâmbătă noaptea, la ora 3:40, întreaga Capitală a fost sguduită de un cutremur, de o violență și de o durată cum nu ne-a fost dat să înregistrăm până în prezent. Clădirile, chiar cele mai solid construite, au fost zgâlțâite din temelii. Zgomot de geamuri prefăcute în țăndări; bucăți de zidărie, prăbușită cu zgomot pe pardoseală; nori de praf rezultat din grămezile de moloz – toate acestea în beznă, întrucât luminile se stinseseră complet. Numeroase coșuri de fabrici și case s’au prăbușit. Ornamente și diverse adausuri de zidărie, de la nenumărate clădiri, desprinse și prăbușite în drum. La ora aceea circulația pe străzi însă era, din fericire, extrem de redusă.

---

---

Panica produsă a fost cu atât mai mare și mai grozavă cu cât majoritatea locuitorilor a fost surprinsă la somn. Și dacă, mai apoi, unii, îmbrăcați sumar, s’au putut refugia în stradă, aceasta numai după încetarea violentelor zguduituri, în intervalul cărora fiecare a văzut – am putea spune – moartea cu ochii. (...) Cea mai mare parte a populației din centrul capitalei s’a refugiat în Cișmigiu, pe la șosea, piața Teatrului Național, piața Cercului Militar, unde au stat până s’a făcut ziuă” (ziarul “Universul” – numărul din 12 noiembrie 1940)

Ziarul "Universul" - numărul din 12 noiembrie 1940
(disponibil online în Digiteca Arcanum

Ploieşti, 10 Noiembrie: “Astă noapte la ora 3.45, un cutremur de o putere nemaipomenită până acum a deșteptat din somn întreaga populație a orașului și județului nostru. Înnebunită de spaimă, în primele clipe după trezirea din somn, lumea a căutat să se pună la adăpost. Unii - cei care și-au putut imediat recăpăta stăpânirea - s’au ascuns în pervazurile ușilor. Alții s’au vârât pe sub paturi ori pe sub mese, iar alții au dat fuga afară din case. Aceștia din urmă însă au dat de nenorocire, întrucât cea mai mare parte, au fost omorâți sau răniți de cărămizi, moloz ori bucăți din ornamentele caselor. Spaima era cu atât mai mare cu cat era provocată și de faptul că uzina electrică, din prudență, a stins lumina, sporind groaza produsă de sgomotul înfiorător al pământului sguduit, de căderea cărămizilor, a mobilelor, a diferitelor lucruri de prin case, de țipetele locatarilor care se căutau unii pe alții prin ruinele încăperilor și praful gros care îneca respirația. După câteva minute, uzina a dat drumul la lumină și atunci lumea a început să se mai liniștească, să-și caute hainele să se îmbrace. Fiecare și-a controlat familia și gospodăria, apoi a ieșit în stradă. Pe străzi întuneric besnă, din cauză că orașul nostru de câtva timp stă cu totul în intuneric. Cu lanterna în mână fiecare lumina drumul spre a se feri de mormanele de cărămizi și moloz de care erau pline străzile, asvârlind raze de lumină și asupra imobilelor spre a vedea în ce stare se găsesc. În câteva secunde întregul oraș fusese transformat în ruine. Unele imobile din centru fuseseră dărâmate la pământ; altele, aveau acoperișurile ori câte un zid prăbușit. La ora 4, mii de oameni erau pe străzi; pretutindeni lumea îngrozită comenta faptul, aducând câte o știre care îngrozea.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

Târgoviște, 10 Noiembrie: “Azi dim., la ora 3.40, s’a resimțit un puternic cutremur, însoțit de puternice sgomote subterane. Cutremurul a durat aproape două minute. Panica a fost indescriptibilă. Lumea a ieșit desbrăcată.  Scurt circuite, provocate de atingerea firelor electrice în regiunea petroliferă și oraș, au provocat flăcări care dădeau un aspect și mai sinistru nenorocirii abătute.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

Brașov, 10 Noiembrie: „Puternicele sguduiri ale cutremurului de astă noapte, au fost simțite în întreaga regiune a Brașovului. Sguduirile s’au simțit la ora 3.42 și au mers crescendo, cu o întrerupere de 30—40 secunde, până la ora 3.45, când cutremurul și-a ajuns punctul culminant. Panica și emoția au fost cu atât mai puternice, cu cât cutremurul s’a produs noaptea, iar uzina electrică, din spirit de prevedere, a întrerupt curentul în întregul oraș. Toată populația a ieșit în străzi, îmbrăcată sumar și n’a intrat în case decât în revărsatul zorilor, când fiecare și-a putut da seama de dezastrul cutremurului. Pe toate străzile erau mormane de dărâmături. La școalele cu internat panica între micii elevi a fost de nedescris. (...) În tot timpul cât a durat cutremurul, s’au auzit vuiete din fundul pământului, iar cerul era luminat din secundă în secundă de o fășie de lumină asemănătoare unor fulgere îndepărtate. Acest fenomen a fost văzut în regiunile din imediata apropiere a munților. Nimeni nu poate să-și explice cărui fapt se datorește fenomenul că în timpul cutremurului a lăsat să se creadă că undeva în depărtare s’ar fi produs un uriaș incendiu. Acest spectacol de groază a strecurat în sufletele brașovenilor un sentiment de adâncă religiozitate. În cursul dimineții bisericile au fost arhipline. Tot timpul zilei, mulțimea a staționat pe străzi, comentând faptul în diferite feluri și interpretându-l ca un semn dumnezeiesc.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

În satele românești: “În județ, cutremurul a fost precedat de mugetul vitelor și de lătratul câinilor, care au sculat pe țărani, dându-le în felul acesta de veste că se va întâmpla un fapt groaznic. Uruiturile din fundul pământului au fost auzite în întreaga regiune destul de clar și au fost urmate de sguduiri groaznice. La țară, clădirile de piatră au suferit stricăciuni într’un grad destul de mare. (...) Clopotnițele bisericilor s’au clătinat atât de puternic, încât în ele au început să sune clopotele într’un dangăt prelung și lugubru. (...) Pădurile huiau, vestind parcă o puternică vijelie. Pasările se apropiau în stoluri dese de locuințele oamenilor, cerând parcă protecție. Unii spun că vârfurile munților ce străjuiesc valea erau iluminate ca niște faruri îndreptate spre ele de la o mare depărtare.” (ziarul “Universul” – numărul din 13 noiembrie 1940)

 

Citește mai mult... »

Nudism şi naturism în anii '30

Modificarea moralei societății românești de la începutul secolului al XX-lea a fost una spectaculoasă. Dacă la începutul secolului simplu fapt ca o doamnă să se îmbrace cu pantaloni sau să fumeze în public erau considerate ca fiind niște extravaganțe indecente, în anii ’30 societatea românească – în special prin generațiile tinere - adoptase deja tipare noi de comportament, mult mai liberale și mai lipsite de prejudecăți.

 

 

În acei ani dezbaterile privind “problema sexualității” erau din ce în ce mai prezente în spațiul public. Ca urmare, articolele care aveau ca temă nudismul sau naturismul erau considerate ca fiind total inofensive. Ce m-a surprins în acest articol? Descrierea unei experiențe pariziene precum și ale unor precepte pe care le consideram proprii mișcării hippie de mai târziu. O să le regăsiți și - cu siguranță - o să vă surprindă și pe voi:

 

 

“S'a discutat atât de mult în jurul nudismului, încât nimic nu mai e nou și totul e perimat. S'au format grupuri pro și contra nudismului și ca și orice manifestare la început, nudismul a scandalizat pe unii și pe alții. Foarte puțini însă, au văzut lucrurile de aproape. Chestiunea merită să fie aprofundată.

În Germania a fost luată în serios și am văzut realizări admirabile în această direcție. Buni organizatori, germanii n'au rămas mai prejos nici în convocarea unor întruniri nudiste, într'un cadru cât se poate de adecvat. În Franța am văzut ceva foarte primitiv la Marsilia, o mica înjghebare în împrejurimile Nissei și acum în urmă am fost invitată la “Sărbătoarea Soarelui", la Vilaine. Doctorul Durvile a reușit să facă ceva foarte frumos în această localitate binecuvântată de Dumnezeu. Sărbătoarea e un mic omagiu adus Soarelui, care ne gratifică din belșug în ziua aceasta. Se dansează sub cerul liber. Se fac tablouri vivante, se formează grupuri plastice, se ridică un imn Soarelui, darnic și cald, care bronzează trupurile și întărește organismul; care înveselește și luminează fețele cele mai întunecate."

 

 

Citește mai mult... »

Povestea fabricii de ciocolată "Zamfirescu”

Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în România, ciocolata era considerată un produs de lux, fiind de cele mai multe ori importată din Europa de Vest. Delicatesele nelipsite de pe mesele românilor cu stare erau șerbetul, dulceața și - într-o oarecare măsură - cafeaua. Cacaua se folosea încă destul de rar în cofetării.  

 

Citește mai mult... »

„Meserii înghețate” în România de ieri

Iarna se zburlește din nou la noi - cu ger și cu zăpadă. Acum, la fel ca și în urmă cu aproape opt decenii: “...din nou au pornit fulgii de zăpadă – perdea cețoasă - din înaltul cerului, au împânzit zarea și-au îmbrăcat lutul și lăcașurile, pădurile și parcurile, în veșmânt alb de nea, de sărbătoare. Crivățul și-a însoțit tovarășa de veacuri, biciuind obrajii drumeților, stârnind talazuri de omăt pe drumuri și răbufniri nervoase în hornurile caselor. Drumurile s'au troienit, lopețile și-au regăsit menirea și clinchetele de clopoței s'au auzit pe stradă. Săniile și-au pornit tălpicii pe pârtiile proaspete, iar tramwaiul și-a lăsat remorca la depou, în hala călduroasă.” (fotoreportajul “Iarna” - publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 17 decembrie 1931)

În căldura caselor mulți din românii de ieri uitau (la fel cum uităm și noi, românii de azi) că își datorau confortul celor nevoiți să rabde frigul pentru a-și îndeplinii sarcinile: “Sunt numeroși semeni de-ai noștri, nevoiți să stea în ger spre a-și putea câștiga pâinea de toate zilele. Sunt atâtea meserii care nu se pot exercita decât înfruntând toate intemperiile. Un factor poștal va trebui să circule atât pe ploaie și vânt, cât și pe ger și viscol. Un sergent de stradă, sau un soldat santinelă sunt nevoiți să stea, aproape nemișcați, la posturile lor.” Reporterul interbelic nu îi uită nici pe “birjarii de pe capră, mal puțin fericiți decât șoferii adăpostiți în automobile închise, apoi lăptăresele pe căruțele lor cu două roate, cei care suiți pe scară dezgheață felinarele de gaz aerian, camionarii de stradă, măturătorii și curățitorii de zăpadă, cei care încarcă sau descarcă vagoane prin gări, nenorociții care roiesc în jurul halelor așteptând să fie angajați la lucru. lată atâția bucureșteni condamnați să stea toată ziua în frig.”

Vă învit în cele ce urmează să îl însoțim pe reporterul interbelic Alex F. Mihail în periplul lui pe străzile înghețate ale Capitalei din ianuarie 1935, în căutarea celor care se luptau cu gerul:

LUSTRAGII, FOTOGRAFI ȘI CEFERIȘTI ÎNGHEȚAȚI

“În București, sunt foarte mulți meșteșugari și profesioniști, care stau toată ziua în calea acelora care au nevoie de dânșii. Astfel, de pildă, văxuitorii de ghete îngheață pe scăunelul lor mic, înșirându-se câte o dată pe o bună porțiune de trotuar. Totuși am găsit un lustragiu ingenios, în apropierea Băncii Naționale, care foarte inventiv a așezat, alături de dânsul, o sobiță mică pe care prăjește niște chifteluțe de cartofi. Când vine vreun mușteriu, îl întreabă îmbietor:

- Ce poftiți? Să vă fac ghetele ca oglinda, sau doriți, poate, o chifteluță caldă și gustoasă?

Santinela de la graniță cu șubă și căciulă (stânga)

Lăptăresele se îmbrobodesc bine, pentru a nu îngheța pe capră (centru)

Fotograful „a la minut" și-a instalat o sobă improvizată lângă aparatul înzăpezit (dreapta)

Citește mai mult... »

Electric, Manole Manole și Efraim Lumânare zis Japiță - trei negustori ambulanți de altădată

Am descris în câteva dintre articolele publicate până acum – ajutat fiind de reportajele scrise de reporterii interbelici - “societatea aparte” care își ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale bătrânelor străzi negustorești din centrul Bucureștiului. O societate pestriță, alcătuită din clienți de toate categoriile, din negustori și din vânzătoare, din manechine și din “vânători… de manechine”. Străzi bazar, un adevărat mușuroi de comercianți cu metehne orientale și de cumpărători mai mult sau mai puțin grăbiți, un “paradis al bonelor și al slujitoarelor” în căutare de chilipiruri. 

O notă caracteristică a acestor străzi negustorești grupate în zona pe care o numim azi “Bucureștiul istoric” o reprezentau comercianții ambulanți. Să adăugăm așadar la “fotogramele” surprinse până acum și imaginea unor negustori ambulanți de altădată: “Electric” - vânzătorul de prăjituri, Efraim Lumânare zis Japiță și Manole Manole - șef al „trustului marchitanilor”.

Citește mai mult... »

Alexandru Macedonski - povestea tristă a unei vieți

    O epigramă scrisă de Alexandru Macedonski în 1883, anul în care Eminescu s-a îmbolnăvit, avea să se întoarcă ca un bumerang împotriva poetului: „Un X… pretins poet-acum /S-a dus pe cel mai jalnic drum… /L-aș plânge dacă-n balamuc /Destinul lui n-ar fi mai bun, /Căci până ieri a fost năuc /Și nu e azi decât nebun”. Poetul și epigramistul român Cincinat Pavelescu consemna:

 

   “Începând de a doua zi, toate numerele revistei i s-au înapoiat pline de insulte. Nu i s-a publicat nici un rând de explicație. Prietenii l-au părăsit. Colaboratorii au emigrat. Mizeria l-a copleșit. Ani de zile a trăit în lipsurile cele mai groaznice. Nu mai avea mobile, nici cărți, nici haine, nici servitori. Când năluca lui palidă și slăbănoagă se zărea singuratică pe la colțul stradelor laterale, inspira o milă amestecată cu spaimă, întocmai ca și femeilor din Florența care strigau la vederea lui Dante: Priviți pe acela care se întoarce din infern!”. Datorită acestei epigrame Macedonski a fost izolat nu numai de societate, ci de întreaga lume literară, cu consecințe extrem de drastice, care l-au aruncat în sărăcie, întrucât nu a mai reușit să publice nicăieri. Macedonski s-a autoexilat la Paris, întorcându-se în țară după câțiva ani.

    Citiți aici povestea vieții scriitorului și publicistului Alexandru Macedonski, rezumată de soția acestuia, Ana Macedonski (născută Ana Rallet-Slătineanu), într-un interviu acordat la aproape două decenii după moartea poetului rondelurilor, publicat în numărul din 10 decembrie 1938 al revistei “Universul Literar”:
 

    “Am aflat pe doamna Anna Macedonski într'o casă uitată de vremuri din strada Polonă 78. Se lăsase seara. Prin fereastră străbătea o lumină palidă. Am crezut o clipă că e un accident de uzină dar m'am convins degrabă că mă înșelasem, privind la luminile ce răzbeau victorioase de prin casele vecine. Cu inima strânsă am bătut la ușă. Doamna Macedonski m'a întâmpinat primitoare. Am avut imaginea unei vestale ursită să întrețină mai departe focul sacru al poeziei. O vestală puțintică la trup, cu părul alb, cu chipul blând și trist.

    Antreul e împodobit jur-împrejur cu imagini ale poetului. Imediat la intrare un admirabil bust, operă a sculptorului Storck, pe peretele din stânga un desen și dedesubt, încrustat cu sidef, un baston de „mareșal al poeziei" pe care i l-au oferit admiratorii, la Paris. Pe un dulap în dreapta chipurile fiilor: Alexis, Nichita, Paul, Dinu și al celui mai mic nepot Alexandru Al. A. Macedonski.

    Doamna mă invită într'o cameră unde „vom putea sta de vorbă în liniște". Trebuie să trec prin curte, într'o încăpere din spate, luminată de altă lampă și lipsită de decorul sărac dar bogată în amintiri al antreului. Doar două fotolii lucrate după modelul d-lui Alexis Macedonski, pictor, fiul mai mare al poetului, care se află actualmente în insula Malorca, amintesc trecutul. Sărăcia s'a așezat temeinic după cuptor încă din timpul vieții soțului și doamna Macedonski nu mai are puterea s'o alunge.

    Fericită țara în care s'au găsit destule automobile și „block-uri" pentru toți oratorii politici, dar în care nu s'a aflat un adăpost pentru bătrânețea văduvei poetului Macedonski!”

     

Citește mai mult... »

Biserica Stavropleos şi blestemul clopotelor

Fără doar și poate, unul dintre cele mai frumoase lăcașuri de cult din București este Biserica Stavropoleos. Sufocată azi între construcțiile monumentale care o înconjoară, reușește totuși să supraviețuiască și să impresioneze.  

 

Biserica Stavropoleus - fără cupola cu care
 a fost înzestrată la începutul secolului XX

 

Construită în anul 1724 în stilul brâncovenesc prin stăruința arhiereului Ioanichie Stavropoleos, biserica a fost înzestrată de acesta și cu numeroase proprietăți care urmau să îi asigure veniturile. Printre acestea, un han și treisprezece "prăvălii”, cele mai multe dintre ele “cu etaj”, situate pe străzile Stavropoleos, Lipscani și pe strada Germană. Inițial, bisericuța nu avea o cupolă, așa cum se poate vedea într-o gravură de la mijlocul secolului al XIX-lea. Construcția a fost înzestrată cu o turlă în timpul lucrărilor de renovare conduse de arhitectul Ion Mincu la începutul secolului XX.

Văduvită azi de "toate acareturile”, biserica rezistă încă așa cum au clădit-o înaintașii noștri. Puțină lume mai știe însă frumoasa legendă a clopotelor bisericii Stavropleos. Eu am găsit-o povestită cu har în paginile revistei „Ilustrațiunea Română”:

 

Citește mai mult... »

Hanul cu Tei - povestea hanului cu nume frumos ca o doină

Hanul cu Tei este unul dintre puținele vechi hanuri bucureștene care – după o viață plină de glorie dar și după lungi perioade de decădere – a rezistat și dăinuiește încă în centrul Bucureștiului. 

 

Hanul cu Tei în 1935

 

Hanul cuprins între străzile Blănari și Lipscani a fost construit în anul 1833 de către Hagi Gheorghe Polizu și de Ștefan Popovici, ale căror sigilii se pot vedea și azi la intrarea din strada Blănari („A.P.” și „S.P.”). Hanul avea două intrări: una dinspre strada Lipscani și una dinspre strada Blănari, iar prăvăliile - 14 pe o parte și 14 pe cealaltă - erau așezate în pivnițele adânci și cu bolți mari care se văd și astăzi.

 

Citește mai mult... »

Breaking News interbelic

Breaking News interbelic - Furt în stil american

“La magazinul Resch, din calea Victoriei, un furt de bijuterii, în stil american. Un escroc, de o îndrăsneală nemaipomenită, a furat un săculeț cu briliante, ziua, în amiaza mare, în prezența clienților și a patronului, făcându-se nevăzut printre matinalii trecători ai Căii Victoriei. Escrocul a lăsat în schimbul săculețului cu pietre prețioase, un bilețel cu următorul conținut: ‹‹ I-am văzut pe politiști defilând la 10 Mai pe biciclete, motociclete și automobile, înarmați până în dinți. Am voit să le fac dovada, că, chiar dacă ar avea avioane, tot nu m'ar putea prinde... Mister Mak ››

 

Adevărat sau nu, cert, însă e faptul că, lovitura escrocului a reușit de minune și că polițiștii noștri, pe jos sau pe motociclete, vor trebui să-l prindă cu un ceas mai devreme. Pentru că lovitura a fost dată “în stil american", comercianții din Calea Victoriei au hotărât, ca fiecare în parte să-și instaleze în fața prăvăliei câte o mitralieră și câte un detectiv, bineînțeles, nu dintre aceia “creați pe hârtie" de noua lege a poliției.” 

 

(”Ilustraţiunea Română” – 3 iunie 1931)

1935: 100.000 de oameni în pelerinaj la Maglavit
pentru al asculta pe Petrache Lupu

 

Citește mai mult... »

Lipscani – strada vanităţilor

Am evitat până acum să aduc vorba pe blog despre Lipscani – poate cea mai celebră stradă din București. De ce? Pentru că spațiul virtual e plin de informații și de fotografii ale Lipscaniului de altădată și credeam că un articol în plus nu poate aduce nimic nou în acest amalgam. M-am răzgândit însă atunci când am citit un reportaj publicat în numărul din 24 februarie 1932 al revistei “Ilustrațiunea Română”. Nu este un articol care rescrie istoria legendarei ulițe sau care povestește despre clădirile și magazinele Lipscaniului. 

 

Subiectul principal al reportajului este “societatea aparte” care își ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale acestei bătrâne străzi negustorești. O societate pestriță, alcătuită din clienți de toate categoriile, din negustori și din vânzătoare, din manechine și din “vânători… de manechine”. Un articol – aproape o nuvelă - care vă va capta atenția încă de la început. Pentru că știu că nu iubiți introducerile prea lungi, o să vă las acum în compania reporterului "P. B. M.”, care o să vă spună poveștile lui fermecătoare despre lumea Lipscaniului de altădată:

Citește mai mult... »

Mofturi de altădată

 

Vă propun să vă amuzați citind câteva mofturi, brașoave și privind caricaturi culese din paginile revistei “Furnica” (directori George Ranetti și N.D. Țăranu), numere apărute în anul 1908 (citite din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor):

 

 

 

***

- Pentru ce cocotele au întotdeauna cămașa curată?

- Pentru că o dau jos întotdeauna când intra la slujbă…

 

(“Furnica” –18 septembrie 1908)

***

O doamnă urâta foc, plângându-se unei prietene:

- Închipuiește’ți ma chẻre, că toată viața mea nimeni nu mi-a făcut nici cea mai mică declarație de amor!

- La ce bun să tai foile unei cărți dacă tot n’ai chef să o citești? 

 

(“Furnica” – 24 ianuarie 1908)

-  Aoleo, părinte, civilul meu de bărbat s’a încăierat 

cu amantul meu ofițer. Fie’ți milă și mântuiește pe roaba ta!

- Învrăjbitu-s’au civilul cu ostașul?... 

Atunci  vino la sânul clerului oiță rătăcită! 

***

O scenă într’un magazin pe Lipscani: Mitică cumpără o duzină de batiste și cam zăbovește căutând culorile cele mai frumoase. O domnișoară vânzătoare îi recomandă cu insistență:

- Luați’o și pe asta domnule, e culoarea cea mai la modă, caki!

- Pardon domnișoară, răspunde Mitică, cum o să mă șterg la nas cu caki?...

 

(“Furnica” – 3 iulie 1908)

***

Bărbatul, furios:

- Doamnă, n’aș fi crezut odată cu capul! Să’mi pui d-ta coarne mie, om tânăr ce n’am împlinit încă 25 de ani…

- Ca să aibă timp să’ți crească, drăguțule! – răspunse rânjind, inocenta copilă. 

 

(“Furnica” – 20 martie 1908)

-      Câte parale face un metru ?

Vânzătorul șoptind:

-      Pentru dumneta numai o sărutare…

-      Bine. Dă-mi șase metri. Plătește mama...

***

- E adevărat că ai alt amant?

- Da.

- Cum se poate!... Tu erai atât de prudentă…

- Ce voiai să fac ma chére?... Mi se urâse să’l înșel numai pe bărbatu-meu!

***

- Ce stai atât de zăpăcit, frate dragă?

- Să vezi. Am intrat în încurcătura dracului. Nu mai știu nici eu: mi-am dat redez-vous deseară cu Victoria pe Bulevardul Elisabeta sau cu Elisabeta pe Calea Victoriei?...

 

(“Furnica” – 20 martie 1908)

- Papa, au început să’ți tremure picioarele…

- Efectele aerului de munte, fiule!

***

Mitru duce un taur la oraș. Florica, având același drum, îl însoțește. Spre înserat ajung amândoi într-un crâng stufos.

Florica: - Mitre!

Mitru: - Ce’i Florico ?

Florica: - Mi-e frică, Mitre dragă…

Mitru: - Păi de ce, măi fată?

Florica: - Că ai să-mi faci ceva…

Mitru: - Ei… ce să-ți fac! Nu vezi că nu pot să-ți fac nimic?

Florica: - De ce nu poți?

Mitru: - Păi vezi doar că trebuie să țin taurul.

Florica: - Dar nu poti totuși să-l legi de un copac?

 

(“Furnica” – 20 martie 1908)

***

În România sunt două poduri celebre: Podul peste Dunăre și podul Mogoșoaei. Cea mai de căpetenie deosebire între ele este că pe primul pod peștii înoată pe dedesupt, iar la cel de’al doilea se plimbă pe de’asupra. 

 

(“Furnica” – 3 iulie 1908)

***

Nae adresându-se prietenului sau Mitică:

- Hai monșer să ne înscriem în societatea vegetarienilor.

- Ce, ești nebun? Nu vezi că s’a făcut 10 bani kgr. de fân?

-  Ce’nseamnă, madam pungașia asta ?

 Spui că pălăria asta mă aranjează de minune

 și sunt trei ore de când mă învârt  pe Calea Victoriei , 

fără ca măcar un bărbat să se lege de mine!!!

***

Bacceaua de Vasilescu a hotărât să se însoare pentru a treia oară, sperând că Creatorul se va milostivi de el să’i dăruiască un moștenitor, primele două neveste murind fără să’i lase prăsilă. Fata pe care a pus ochii e tînără și frumoasă… Ducându-se să’i expuie cazul prietenului său Popescu, acesta îl măsoară de sus până jos și, tușind ca să pară serios, își dă cu părerea:

- Eu cunosc bine fata și nu te sfătuiesc s’o iei de nevastă: e prea cinstită ca să consimtă să’ți facă copii… cu alții.

 

(“Furnica” –18 septembrie 1908)

 ***

Domnule judecător, cât e ziulica de mare dumnealui mă insultă într’una făcându-mă țigan!

- Auzi domnule ? Ce ai de zis în apărarea ta?

- Domnule judecător, eu aș continua să’l fac țigan și noaptea, dar nu’l mai văd fiindcă se confundă cu întunericul!

 

(“Furnica” –18 septembrie 1908)

 

Citește mai multe glume aici: Bunicii au umor, Zâmbete interbelice, Bunicii se amuză, Străbunica zâmbește, Realitatea zâmbește

 

 

Citește mai mult... »

Vitrinele Bucureştiului interbelic

Bucureştiul interbelic era o lume a contrastelor. O lume în care centrul orașului era împânzit de automobile elegante, de domni și de domnițe îmbrăcați după ultima modă occidentală. În același timp însă cartierele mărginașe rămăseseră parcă într-o altă epocă, patriarhală încă, plină de noroi și inundată periodic, fără electricitate, fără apă curentă și canalizare. Astăzi vom ocoli lumea mahalalelor și ne vom plimba pe marile bulevarde și pe arterele comerciale din centrul Capitalei, admirând strălucitoarele vitrine ale magazinelor. Vom putea face această plimbare virtual, datorită unei inițiative din anul 1932 a revistei “Realitatea Ilustrată”, care a organizat un concurs de vitrine. Juriul concursului a fost alcătuit din cititorii revistei. Aceștia și-au exprimat preferințele completând un talon apărut în paginile publicației. Cei care votau aveau  șansa să câștige, în urma unei trageri la sorți, importanta sumă de 50.000 de lei. Să nu vă plictisesc însă prea mult și să plecăm la shoping:

 

Magazinele "Leon" și "Ilie Anghel" de pe Calea Victoriei

 

Două vitrine ale "Galeriilor Lafayettes" din Palatul Socec

Alte două vitrine ale "Galeriilor Lafayettes" din Palatul Socec

"Au gout parisien" din Calea Victoriei și "Pomul de aur" de pe Lipscani

"Bijuteria elitei" de pe Calea Victoriei nr. 112
și "Popp și Bunescu" din Bărăției nr. 2

                                   

Vitrinele librăriei "Cartea Româneasca"
de pe B-dul Academiei nr. 37-39

Magazinele "Josefina Demeter" de pe strada Regală nr. 91
și "Leonard" din strada Smârdan nr. 30

                                 
                                     

"Royal Shoe" din Calea Victoriei nr. 84 și "Sanitas" din strada Mihai Vodă 

Vitrinele magazinului "Monopol" din Șelari nr. 26

                                 

Vitrinele magazinului "Cehoslovaca" din B-dul Elisabeta nr. 8

Una din vitrinele marelui magazin
 de coloniale şi delicatese
 CONSUMUL ATHENEE PALACE
 din Calea Victoriei nr. 34

 

Magazinele "Pomul de aur" și "Boston" din strada Lipscani

 

Sursa fotografiilor: revista "Realitatea Ilustrată", numerele din 9 iunie 1932, 16 iunie 1932 și 23 iunie 1932 răsfoite din colecția digitală a Bibliotecii Centrale Universitară "Lucian Blaga" Cluj-Napoca

Citește mai mult... »